1

PwC România a creat o echipă dedicată companiilor chineze şi l-a recrutat pe Wang Di ca lider al acestei echipe

PwC România anunţă crearea unei echipe dedicate serviciilor pentru companiile chineze şi investitorilor chinezi şi recrutarea lui Wang Di ca lider al acestei echipe pentru întreaga regiune a Europei de Sud-Est.

Companiile chineze sunt în căutare de oportunităţi de afaceri pretutindeni în lume, inclusiv în România şi Europa de Sud-Est. Prin crearea acestei echipe dedicate, facem un nou pas pentru consolidarea relaţiilor cu investitorii chinezi, mulţi dintre aceştia fiind deja clienţii noştri. Suntem de părere că România poate fi o poartă de intrare a Uniunii Europene pentru investiţiile şi fluxul comercial dinspre China şi vrem să valorificăm la maximum relaţia îndelungată de prietenie şi parteneriat dintre China şi România, care ar trebui văzută ca un atu pentru ţara noastră. Îi urez bun venit lui Di în familia PwC şi îi doresc mult succes în această nouă poziţie”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România. 

Înainte de alăturarea echipei PwC, Wang Di a lucrat pentru o altă mare firmă de servicii profesionale, acolo unde a fost responsabil de dezvoltarea relaţiilor cu clienţii chinezi, atât pentru investiţii în România şi Europa Centrală şi de Est, cât şi pentru companii din regiune interesate de piaţa chineză.

El a fost responsabil de toate oportunităţile firmei în relaţie cu companiile chinezeşti, cu un accent deosebit pe sectorul financiar, infrastructură, sectorul imobiliar, agricultură şi energia regenerabilă etc.

Sunt foarte onorat să mă alătur echipei PwC şi să coordonez toate oportunităţile PwC privitoare la investitori chinezi în Europa de Sud-Est. Sunt de părere că atât România, cât şi regiunea Europei de Sud-Est, au un potenţial uriaş de a atrage investiţii chineze şi finanţări pentru mari proiecte de infrastructură, pe care China le poate oferi. Avem deja câteva astfel de proiecte majore în plan care vizează construcţia de aeroporturi, centrale electrice şi autostrăzi, şi sunt foarte optimist că putem atrage astfel de investiţii majore şi în România”, a adăugat Wang Di.

Wang Di este cetăţean chinez şi a studiat în România, la Academia de Studii Economice, acolo unde şi-a obţinut diplomele de licenţă şi de master, cu specializarea în Relaţii Economice Internaţionale şi Administrarea Afacerilor. Este vorbitor nativ de chineză mandarină şi este fluent atât în limba română, cât şi în engleză.




Potențiale modificări ce vor fi aduse Codului Fiscal

Proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice în data de 26 octombrie 2017

Modificări preconizate a fi aduse Codului Fiscal

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante modificări ce se preconizează a fi aduse Codului Fiscal conform proiectului de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice în data de 26 octombrie 2017. Subliniem că momentan, acestea sunt doar propuneri, ce sunt supuse dezbaterii publice și nu se poate anticipa la acest moment dacă ele vor fi efectiv adoptate în forma propusă. În cazul în care vor fi adoptate, prevederile ar trebui să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Impozit pe profit

În principal, modificările preconizate a fi aduse asupra prevederilor referitoare la impozitul pe profit se referă la transpunerea în Codul Fiscal a prevederilor Directivei 2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (“ATAD”).

Prevederile ATAD ce se preconizează a fi transpuse în Codul Fiscal se referă la:

– Limitarea deductibilității dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic (aceste prevederi ar trebui să înlocuiască prevederile art. 27 “Cheltuieli cu dobânzile și diferențe de curs valutar”);

– Se reglementează regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare;

– Se introduce regula generală anti-abuz;

– Se introduc reguli privind societățile străine controlate.

Faptul că autoritățile române se grăbesc să introducă aceste reglementări, care în restul statelor europene ar trebui să devină aplicabile abia din 2019, este greu de explicat. Temerea noastră este că o astfel de modificare legislativă, introdusă în lipsa unei pregătiri corespunzătoare, ar putea avea avea efecte colaterale negative greu de cuantificat.

Impozit pe veniturile micro-întreprinderilor

Modificările preconizate a fi aduse asupra prevederilor legate de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se referă în principal la:

– Definiția microîntreprinderilor pentru a include și entitățile care au realizat venituri din consultanță și management în proporție mai mare de 80% din veniturile totale;

– Majorarea plafonului pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 de euro la 1.000.000 euro;

– Includerea în sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor a tuturor contribuabililor care desfașoară activități exceptate în prezent (spre exemplu, în domeniul bancar, asigurări, reasigurări, piețe de capital, jocuri de noroc, etc.);

– Eliminarea opțiunii de aplicare a sistemului de impozit pe profit (în detrimentul sistemului de impozitare a veniturilor micro-întreprinderilor) de către persoanele juridice nou-înființate care au subscris un capital social de cel puțin 45.000 lei.

Această ultimă modificare nu pare a fi de bun augur pentru investițiile mari cu durată de realizare mai mare de un an, întrucat va genera pierderi nerecuperabile fiscal pentru investitori. Sperăm să se renunțe la ea înainte de a produce efecte negative.

Impozit pe venit

Modificarile preconizate in zona impozitului pe venit se refera in principal la:

– Cota de impozit se va reduce de la 16% la 10% pentru majoritatea tipurilor de venit realizate de persoane fizice;

– Cotele de contributii de asigurari sociale vor fi urmatoarele: 25 % datorata de catre angajati; 4 % datorata in cazul conditiilor deosebite de munca de catre angajatori; 8 % datorata in cazul conditiilor speciale de munca de catre angajatori;

– Cota de contributie de asigurari sociale de sanatate va fi de 10% si se va datora de catre angajati;

– Cota contributiei asiguratorie pentru munca va fi de 2,25%.

Modificarile preconizate mai sus vor fi aplicate pentru veniturile realizate incepand cu 1 ianuarie 2018.

Impozite și taxe locale

Se propune majorarea sumei corespunzătoare impozitului (în lei/an) pentru anumite autovehiculele de transport de marfă.

Taxa pe valoare adaugată

Modificările ce se preconizează a fi aduse asupra prevederilor referitoare la taxa pe valoare adaugată se referă numai la articolul 297 si introduc un nou alineat (8) privind dreptul organelor fiscale competente de a refuza deducerea TVA dacă se poate demonstra dincolo de orice îndoială că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA care a intervenit in amonte sau în aval în lanțul de livrări/prestări.

Accize

Modificările ce se preconizează a fi aduse asupra prevederilor referitoare la accize se referă la sanctionarea deținerii în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcarii, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prin confiscarea cisternelor, recipientelor şi mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile.

Autori: Cristina Hudac – Senior Manager Taxe;

Ramona Ștefan – Manager Taxe;

Corina Mîndoiu – Senior Manager Taxe.




4 din 5 directori generali din România declară că se concentrează mai mult pe profitabilitatea pe termen lung, decât pe cea pe termen scurt

72% dintre directorii generali din România declară că scopul companiilor pe care le conduc este să creeze valoare pentru toate părţile interesate, nu doar pentru acţionari, iar 79% spun că se concentrează mai mult pe profitabilitatea pe termen lung decât pe cea imediată, arată cea mai recentă ediţie a raportului pentru România a PwC Global CEO Survey 2016. Printre părţile interesate, aşa cum sunt definite de raport, se numără: clienţii, acţionarii, angajaţii, competitorii, comunitatea locală în care companiile acţionează, mass-media, organizaţiile non-guvernamentale,  instituţiile guvernamentale şi cele de reglementare.

De asemenea, majoritatea directorilor generali din România cred că angajaţii cu abilităţi cheie preferă să lucreze pentru organizaţii ale căror valori coincid cu ale lor (54%), în vreme ce 44% dintre respondenţi consideră că talentele cheie se orientează mai degrabă către angajatorii care oferă pachetele salariale cele mai competitive.

77% dintre directorii generali anticipează că progresele tehnologice, ca mega-tendință globală, vor transformă semnificativ în următorii 5 ani așteptările pe care părțile interesate le au de la companii. Pe de altă parte, organizațiile folosesc o paletă tot mai largă de tehnologii digitale ca instrument de comunicare, relaționare si creștere a gradului de implicare a părților interesate – 91% dintre directorii executivi spun că îmbunătățesc modul în care folosesc tehnologia pentru a înțelege şi satisface cerințele părților interesate.

„Aflate sub presiunea schimbărilor tehnologice, care sporesc viteza circulaţiei informaţiei şi expun organizaţiile de afaceri în mod direct presiunilor opiniei publice, companiile sunt într-un punct de inflexiune ce presupune redefinirea modelului de afaceri. Directorii generali ai companiilor din România, în ton cu omologii lor de la nivel global, încep să pună tot mai mult accentul pe crearea de valoare pe termen lung. De altfel, 88% dintre directorii de companii sunt de părere ca în secolul XXI succesul în afaceri va însemna mai mult decât obținerea profitului financiar. Astfel, sistemul economic actual tinde spre o repunere a eticii de afaceri în centrul preocupărilor unei companii.”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partener, PwC România.

Pentru a răspunde exigenţelor tot mai diversificate, organizațiile implementează multiple schimbări în modul în care evaluează succesul şi în care comunică. 94% dintre respondenți implementează schimbări în modul în care definesc şi gestionează riscurile ca răspuns la așteptările în continuă transformare ale părților implicate, iar 89% doresc să îmbunătățească activitățile de marketing, comunicare şi dezvoltare a imaginii de brand.

83% dintre cei intervievați afirmă că forţa de muncă educată, calificată şi flexibilă reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte pentru societatea actuală, iar 73% o menționează ca fiind un domeniu prioritar în care mediul de afaceri ar trebui sa colaboreze cu autoritățile. 92% dintre ei se concentrează pe respectarea drepturilor angajaților şi asigurarea bunăstării forței de muncă, ca domeniu organizațional în care doresc sa aducă îmbunătățiri.

Directorii generali din România declară că investitorii lor sunt interesaţi în mai mare măsură de aspectele etice ale investiţiilor (52%), într-o proporţie chiar mai mare decât omologii lor globali care cred că acţionarii şi investitorii sunt interesaţi mai degrabă de venituri şi creşterea capitalului (58%).

Pentru respondenţii din România crearea de valoare pentru părţile interesate şi profitabilitatea sunt elemente interconectate. Astfel, 57% dintre respondenţi cred că crearea de valoare pentru toate părţile interesate ajută companiile lor să fie profitabile, în vreme ce 43% consideră că profitabilitatea ajută la oferirea de valoare pentru toate părţile interesate.

38% dintre directorii generali din România declară că investesc deja într-un program concret de responsabilitate socială corporativă, iar 43% spun că responsabilitatea socială corporativă stă la baza tuturor acţiunilor companiei pe care o conduc. La acest capitol însă se înregistrează o diferenţă semnificativă faţă de răspunsurile directorilor generali de la nivel global care în proporţie de 64% declară că pun responsabilitatea corporativă la baza acţiunilor companiei.

În plus, 74% dintre respondenţi arată că raportările companiei ţin cont de aspectele financiare, cât şi de cele non-financiare. În schimb, respondenţii sunt de părere că, atunci când iau o decizie de cumpărare a unor produse sau servicii, clienţii ţin cont mai degrabă de criterii precum preţul, uşurinţa procurării sau funcţionalitatea acestora (72%), decât de interesele tuturor părţilor interesate (28%).

„În contextul schimbării continue a așteptărilor părților interesate, al dezvoltării tehnologiei informaţiei şi al transformărilor rapide şi disruptive care au loc în mediul economic, organizaţiile întâmpină multiple provocări şi sunt nevoite să se adapteze din mers, mergând uneori pana la redefinirea scopului organizației şi a ariilor de activitate ale acesteia”, arată Ionuţ Simion.

Despre sondaj: Ediţia a 19-a a sondajului anual PwC Global CEO Survey a fost realizată în ultimul trimestru al anului 2015, pe baza răspunsurilor a 1409 directori de companii din 83 de ţări. La nivel regional, au fost luate 476 de interviuri în Asia-Pacific, 314 interviuri în Europa Occidentală, 170 în Europa Centrală şi de Est, 169 în America de Sud, 146 în America de Nord, 87 în Africa şi 47 în Orientul Mijlociu. În Romania, au fost realizate 82 de interviuri cu directorii generali locali.

Studiul complet PwC Romania CEO Survey poate fi descărcat accesând pagina de internet: http://www.pwc.ro/en/publication.html




Veniturile rezultate în urma ofertelor publice iniţiale au înregistrat noi recorduri în 2015

Veniturile rezultate în urma ofertelor publice iniţiale au înregistrat noi recorduri în 2015 la nivel european, însă condiţiile de piaţă vor descuraja această activitate în prima jumătate a anului 2016, arată ultima ediţie a raportului PwC IPO Watch.

  • Veniturile rezultate în urma ofertelor publice initiale (IPOs) din Europa au înregistrat o creştere cu 16% în 2015 faţă de anul precedent (ajungând la 57,4 miliarde de Euro) şi o valoare medie per IPO* în creştere cu 27% (de 248 de milioane de Euro);
  • În schimb, veniturile din IPO au scăzut cu 16% pe piaţa londoneză sub impactul îngrijorărilor legate de rezultatul alegerilor generale din Marea Britanie, a transmiterii îngrijorărilor privind piaţa bursieră chineză şi a prăbuşirii preţului petrolului.
  • Perspectivele bursei de la Londra rămân mai puţin optimiste faţă de acum un an, potrivit evaluării PwC, estimându-se că veniturile totale strânse din piaţă vor scădea în 2016.
  • La Bursa de Valori Bucureşti s-au înregistrat cinci oferte publice iniţiale pe piaţa AeRO, veniturile rezultate în urma noilor listări au fost însă în scădere faţă de valoarea din 2014 înregistrată de oferta publică iniţială a Electrica (444 milioane de Euro).

Ofertele publice iniţiale planificate în următoarea perioadă la bursa din Londra conţin în continuare câteva oportunităţi atractive de investiţii, dar se aşteaptă ca în 2016 să crească numărul listărilor amânate sau anulate din cauza volatilităţii şi a condiţiilor de piaţă, arată cea mai recentă ediţie a raportului PwC IPO Watch. 61 de oferte publice iniţiale au fost amânate sau anulate în 2015 (comparativ cu doar 49 în 2014), din care 44 din cauza condiţiilor de piaţă.

“La începutul anului 2016 se resimte un adevărat îngheţ la nivelul mai tuturor pieţelor bursiere din lume – acesta fiind cu siguranţă un mediu mai complex decât a fost în 2015 şi 2014. Anul trecut la nivel european au fost înregistrate 6 oferte publice iniţiale foarte mari, care au ridicat valoarea totală a veniturilor rezulate în urma listărilor la cea mai mare cifră înregistrată după 2007”, a declarat Diana Coroabă, Partener, Liderul echipei de servicii de consultanţă fiscală pentru sectorul financiar, PwC România.

“Anul acesta mă aştept să văd un număr mai mare de companii care să îşi amâne listările, în timp ce investitorii vor continua să analizeze oportunităţile de investiţii, iar cei care îşi permit să aştepte o vor face. În acelaşi timp, mă aştept ca sumele rezultate în urma listărilor din 2016 să fie în continuare puternic influenţate de ofertele publice iniţiale majore – despre care mulţi investitori vor avea sentimentul că sunt prea mari pentru a le rata – şi vom vedea o redresare a pieţei către jumătatea acestui an. Efectul asupra Europei a posibilei paralizii a pieţei de capital din Statele Unite în aşteptarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale este greu de cuantificat în prezent, precum şi impactul scăderilor abrupte înregistrate pe bursa chineză”, precizat Diana Coroabă.

“În România, anul trecut s-au derulat cinci oferte publice iniţiale, pe segmentul de piaţă AeRo, în principal mici companii IT. Cu toate acestea, sumele strânse de pe piaţă în urma acestor listări au fost mult mai mici decât în 2014, când compania de stat Electrica a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti. Este clar că pentru dezvoltarea pieţei de capital din România este nevoie în continuare de implicarea autorităţilor publice pentru a atrage oferte publice iniţiale majore şi a se putea transforma în hub-ul financiar al Europei de Sud-Est, aşa cum ar fi de aşteptat, ţinând cont de dimensiunea economiei României în regiunea noastră. În acest sens, este mult aşteptată listarea Hidroelectrica, precum şi a altor companii de stat, aşa cum este spre exemplu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă Fiscală şi Juridică pentru Sectorul Public, PwC România.

Numărul anual al ofertelor publice iniţiale cu o valoare de peste 1 miliard de Euro

“La momentul de bilanţ al anului 2015, listările gigant ale Aena, ABN AMRO şi Worldpay, toate strângând sume de peste 3 miliarde de Euro şi având o performanţă bună ulterior listării, au fost cele care au ţinut atenţia presei şi investitorilor. Listările mari vor fi sub lupă şi în 2016 pe piaţa londoneză, oferta publică iniţială a Clydesdale Bank fiind prima astfel de tranzacţie majoră din acest an”, a declarat Ana-Maria Butucaru, Director, Servicii de Audit pentru Sectorul Financiar, PwC România.

“Pe termen lung, investitorii se vor concentra pe companii cu o capacitate demonstrată de creştere susţinută. Atenţia se va îndrepta spre sectoarele tehnologiei şi cel financiar, însă piaţa ofertelor publice iniţiale va avea de înfruntat problemele generate de prăbuşirea preţului petrolului, creşterea ratelor dobânzilor şi menţinerea unei volatilităţi ridicate a ratelor de schimb valutar”, a conchis Ana-Maria Butucaru.