Argumentele invocate de o echipă de avocați a D&B David și Baias specializată în litigii de contencios administrativ implicată într-un proiect de achiziție de muniție, au fost reținute de Curtea de Apel București și confirmate apoi de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a oferit o soluție importantă din punct de vedere al remediilor și căilor de atac disponibile companiilor și firmelor atunci când apar dispute în legătură cu proceduri de atribuire care nu ar fi reglementate de Directiva privind achizițiile publice.

Potrivit argumentelor invocate și acceptate de ÎCCJ, în temeiul jurisprudenței europene în materie de remedii, în cazul în care o autoritate contractantă decide să inițieze o procedură de achiziție proprie, în afara cadrului legislativ, aceasta este supusă controlului jurisdicțional în sensul Directivei privind achizițiile publice, astfel cum s-a reținut și prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din data de 11 ianuarie 2005 pronunțată în cauza C-26/03 (Stadt Halle and RPL Lochau).

„Soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituie un element important din punct de vedere al remediilor și căilor de atac disponibile operatorilor economici atunci când disputele apar în legătură cu proceduri de atribuire care, conform autorităților contractante, nu ar fi reglementate de directivele privind achizițiile publice, având în vedere recunoașterea incidenței Legii nr. 101/2016 pentru contestarea actelor adoptate în cadrul unor asemenea proceduri interne ale autorităților contractante, în detrimentul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a cărei aplicare ar restrânge eficiența căilor de atac și ar prilejui posibilitatea de a ’’sustrage’’ anumite proceduri de atribuire din sfera exigențelor legislației privind achizițiile publice’’, a declarat Amelia Teiș, Avocat Senior Coordonator, în cadrul D&B David și Baias.

În speță, autoritatea contractantă, serviciu de informații cu structură militară, a organizat o procedură internă de achiziție publică, pe baza unui regulament propriu, invocând exceptarea de la art. 22 lit. a) din O.U.G. nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, în sensul în care ordonanța nu se aplică în situația în care există riscul divulgării unor informații fundamentale de securitate ale statului roman.

În cursul anului 2017, clientul D&B David și Baias, unul dintre furnizorii principali de arme, muniții și alte produse militare pentru instituțiile armate ale României, având o experiență de peste 12 ani în participarea la procedurile de achiziție de astfel de produse, a contestat actele autorității contractante din această procedură la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Soluția Consiliului a fost de declinare a cauzei către instanțele de drept comun, pe motiv că nu ar fi aplicabile prevederile legale din Legea nr. 101/2016, ci cele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Urmare a declinării subsecvente a competenței Curții de Apel București în favoarea  CNSC, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat în martie 2018 conflictul negativ de competență astfel creat, iar prin decizia pronunțată în cadrul regulatorului de competență a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Consiliului.

’’Ne bucură faptul că prin decizia pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție aduce clarificări în privința unei chestiuni care a generat dificultăți în practică, fundamentându-și soluția, așa cum a mai făcut-o și în alte ocazii, pe jurisprudența CJUE. Această soluție ar trebui să fie de mare ajutor în cauzele ulterioare de acest tip, evitând tergiversarea soluționării acestora, date fiind importanța și caracterul lor de extrem de urgent’ , a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David și Baias.

Echipa D&B David și Baias specializată în litigii administrative și achiziții publice implicată în acest proiect este formată din Amelia Teis, Avocat Senior Coordonator și Ștefan Mihărtescu, Avocat Colaborator, sub coordonarea lui Dan Dascălu, Avocat Partener.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 2000 de avocați în 75 de țări. Echipa D&B David si Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziţii şi restructurări, societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, proprietăţi imobiliare, concurenţă şi ajutoare de stat, servicii financiare şi pieţe de capital, relaţii de muncă şi resurse umane, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.
Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

 

• Modificări aduse Codului fiscal
• Jurisprudență europeană
• Modificări aduse Legii privind lucratorii zilieri

• Modificări aduse Codului fiscal

Ordin pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, publicat în Monitorul Oficial nr. 316/11 aprilie 2018

Ordinul aprobă Procedura privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”.

Ordinul aprobă modelul și conținutul formularului „Notificare privind destinația sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult”.

• Jurisprudență europeană

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE”) în cauza C-81/17 Zabrus Siret

Cazul românesc analizează dacă o persoană impozabilă are dreptul la rambursarea TVA aferentă unei perioade ce a fost supusă inspecției fiscale atunci când rambursarea a fost solicitată în cadrul termenului de prescripție a dreptului de deducere a TVA prevăzut de lege.

În scopul emiterii opiniei sale, CJUE analizează aplicarea principiului eficacității fiscale, a neutralității fiscale și a principiului proporționalității în cazul de față.

CJUE menționează faptul că prevederile legislației de TVA românești, ce nu permit unei persoane impozabile corectarea deconturilor de TVA pentru perioadele ce au fost supuse inspecției fiscale și, prin urmare, nu permit exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă acestor perioade, sunt contrare principiului eficacității fiscale. Aceasta este o consecință a faptului că astfel de prevederi au ca rezultat limitarea perioadei de timp în care persoana impozabilă poate corecta deconturile de TVA, astfel încât exercitarea dreptului de deducere a TVA de către persoana impozabilă devine practic imposibilă sau cel puțin extrem de dificilă, cu toate că perioada de prescripție de cinci ani nu a fost depășită.

În opinia CJUE, prevederile legislative menționate mai sus conduc la o povară fiscală definitivă la nivelul persoanei impozabile, chiar și în situația în care condițiile de substanță cu privire la deducerea TVA au fost îndeplinite, ceea ce contravine principiului neutralității.

De asemenea, CJUE menționează în decizia sa că, atunci când condițiile de substanță sunt îndeplinite și nu există nicio evaziune sau prejudiciu adus bugetului de stat, autoritățile fiscale naționale nu pot refuza în totalitate dreptul de deducere a TVA pe motivul neîndeplinirii unor condiții formale (de exemplu, în cazul în care corectarea deconturilor de TVA nu este efectuată înainte de finalizarea inspecției fiscale). O astfel de măsură ar fi disproporționată în comparație cu abaterea efectuată de persoana impozabilă și, prin urmare, ar fi contrară principiului european de TVA al proporționalității.

În plus, conform CJUE, măsurile luate de autoritățile fiscale naționale, ce permit corectarea deconturilor de TVA doar la cererea autorităților fiscale atunci când perioada aferentă a fost supusă inspecției fiscale, nu sunt adoptate pentru a asigura aplicarea principiului certitudinii impunerii, ci pentru a asigura eficacitatea inspecției fiscale și funcționarea administrației naționale.

Prin urmare, prevederile legislative ce implementează aplicarea măsurilor de mai sus nu pot constitui argumente valide pentru a justifica refuzul dreptului de deducere a TVA.

Decizia CJUE poate fi utilizată de contribuabili în susținerea dreptului de a corecta deconturile de TVA și de a deduce TVA chiar și pentru perioadele ce au fost deja supuse inspecției fiscale dacă aceștia pot susține îndeplinirea condițiilor de substanță aferente.

De asemenea, argumentele CJUE în susținerea deciziei emise, pot fi folosite în cadrul litigiilor cu autoritățile fiscale, atunci când drepturile contribuabililor, așa cum sunt acestea reglementate de legislația de TVA europeană, sunt refuzate urmare a neîndeplinirii unor condiții de formă.

Decizia CJUE în cauza C-580/16 Firma Hans Bühler

Cazul analizează aplicarea măsurilor de simplificare în cazul operațiunilor triunghiulare, atunci când intermediarul este stabilit și înregistrat în scopuri de TVA în statul membru de expediere a bunurilor și când anumite obligații privind declararea acestor operațiuni în declarațiile recapitulative sunt îndeplinite cu întârziere.

Conform CJUE, în vederea aplicării măsurilor de simplificare, intermediarul trebuie să fie înregistrat în scopuri de TVA într-un stat membru diferit de statul membru de expediere a bunurilor doar în contextul operațiunii specifice de achiziție pe care acesta le realizează. Prin urmare, faptul că acesta deține un cod de identificare în scopuri de TVA emis de statul membru de expediere este irelevant atunci când acest cod de identificare nu este utilizat în scopul operațiunilor în cauză.

În plus, un refuz al aplicării măsurilor de simplificare pentru simplul fapt că intermediarul este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru de expediere a bunurilor ar conduce la aplicarea unui tratament de TVA diferit la nivelul persoanelor impozabile în funcție de codurile de identificare în scopuri de TVA ale acestora, ceea ce ar fi contrar obiectivelor Directivei de TVA.

Mai mult decât atât, în opinia CJUE, obligația de a declara operațiunile triunghiulare în declarațiile recapitulative are doar o natură formală și neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unei astfel de obligații nu poate conduce la un refuz al aplicării măsurilor de simplificare în situația în care condițiile de substanță sunt îndeplinite.

O abordare diferită a statelor membre ar putea conduce la dubla taxare a achizițiilor intracomunitare de bunuri, atât la nivelul intermediarului în țara ce a emis codul de identificare în scopuri de TVA, cât și la nivelul clientului final în statul membru de sosire a bunurilor.

Curtea reiterează situațiile în care neîndeplinirea condițiilor de formă poate conduce la un refuz al aplicării măsurilor de simplificare, respectiv:

• persoana impozabilă a luat parte în mod intenționat la o evaziune fiscal ce a pus în pericol funcționarea sistemului comun al TVA;
• nonconformarea împiedică obținerea de dovezi privind îndeplinirea condițiilor de substanță.

Mai mult, CJUE menționează că legislația de TVA europeană prevede obligația existenței unui cod de identificare în scopuri de TVA valid la data la care tranzacțiile sunt efectuate, iar nu la data la care tranzacțiile respective sunt declarate în declarațiile recapitulative.

Decizia menționată mai sus clarifică aplicarea măsurilor de simplificare în cazul tranzacțiilor triunghiulare. Persoanele impozabile pot astfel, pe baza deciziei, să aplice măsurile de simplificare prevăzute de legislația de TVA românească în cazul operațiunilor triunghiulare, chiar și în situația în care acestea dețin un cod de identificare în scopuri de TVA în statul membru de expediere a bunurilor, atât timp cât un cod de identificare diferit este utilizat în scopul acelor tranzacții specifice.

De asemenea, decizia poate ajuta contribuabilii să-și susțină cauza în fața autorităților fiscale române în situația în care anumite drepturi/simplificări prevăzute de legislația de TVA europeană au fost restricționate/refuzate pe baza unor argumente de natură formală.

• Modificări aduse Legii privind lucrătorii zilieri

Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri publicată în Monitorul Oficial nr. 313 / 10 aprilie 2018

Legea aduce modificări asupra anumitor aspecte, dar inter alia, se introduc la articolul 13 următoarele noi activități ce pot fi desfășurate de către zilieri:

• hoteluri și alte facilități de cazare;
• hoteluri și alte facilități de cazare similare;
• facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată;
• tabere de copii, organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, direct sau prin unitățile din subordinea acestuia;
• restaurante;
• alte activități de alimentație;
• baruri și alte activități de servire a băuturilor.

Autori:

• Inga Tigai – Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale
• Catalina Cambei – Manager, Impozite indirecte