Autor: Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască în 2020 Directiva privind raportarea nefinanciară, ca parte a consolidării strategiei pentru investiții sustenabile. Prin urmare, pe 20 februarie 2020 a lansat o consultare publică[1] privind revizuirea acestei directive, iar părțile interesate își pot transmite opiniile cu privire la conținutul actual și potențialele modificări prin intermediul unui chestionar online, până pe 14 mai 2020 cel târziu.

În contextul luptei împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului, Comisia Europeană (CE) solicită companiilor să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și principiile Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Astfel, Directiva privind raportarea nefinanciară, Pachetul privind economia circulară, Planul de acțiune privind finanțările sustenabile și Pactul Ecologic European reprezintă instrumente ambițioase ce au rolul de a încuraja și facilita aceste demersuri.

Ce este Directiva privind raportarea nefinanciară și cât de importantă este, de fapt, prezentarea acestui tip de informații?

Obiectivul acestei directive este să pună bazele unui nou model de raportare corporativă, care să completeze transparența financiară cu alte informații necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței și poziției companiei, precum și impactului activității acesteia în societate, companiile fiind încurajate să integreze sustenabilitatea drept element cheie al strategiei de business.

Nevoia de informații nefinanciare, în special în rândul comunității de investitori, crește substanțial. Prin intermediul acestei raportări, investitorii pot lua în calcul riscurile sau oportunitățile investițiilor viitoare, legate de aspectele de sustenabilitate, de impactul social, impactul asupra mediului înconjurător, astfel încât să aibă posibilitatea de a investi în cunoștință de cauză. În același timp, consumatorii sau alte grupuri interesate pot recunoaște cu ușurință companiile care își asumă angajamente privind grija față de mediul înconjurător, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și nu numai.

În România, obligativitatea de raportare a informațiilor nefinanciare a vizat inițial doar entitățile de interes public cu minim 500 de angajați. Ulterior, legislația a fost actualizată astfel încât să fie extins domeniul de aplicare și către firmele private.

Prin urmare, începând de anul acesta, toate companiile, publice sau private, cu cel puțin 500 de angajați, vor trebui să raporteze informații nefinanciare pentru exercițiul financiar 2019, privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită.

Aceste informații pot fi prezentate:

1. Sub forma unei declarații nefinanciare, anexată raportului administratorilor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
2. Sub forma unui raport separat (“Raport de sustenabilitate”), care să fie pus la dispoziția publicului în maxim 6 luni de la data bilanțului, pe site-ul entității. Totodată, raportul trebuie să fie menționat în raportul administratorilor.

În prezent, directiva nu este strictă în ceea ce privește modelul de raportare, oferind doar anumite recomandări care nu au caracter obligatoriu. Companiile pot alege să utilizeze diverse cadre de raportare (naționale, ale UE sau internaționale), cu condiția să precizeze cadrul utilizat.

Care sunt motivele pentru care Comisia Europeană dorește revizuirea acestei Directive?

Conform ultimelor evaluări și studii realizate, Comisia a concluzionat că informațiile raportate nu detaliază corect sau suficient impactul aspectelor nefinanciare asupra companiilor și nici impactul pe care companiile îl au asupra societății și a mediului înconjurător. De asemenea, cerințele de raportare ale directivei nu sunt suficient de detaliate, sunt dificil de aplicat și nu se aplică unor societăți de la care utilizatorii au nevoie de informații.

Prin această inițiativă, CE urmărește să răspundă la probleme precum:

• Lipsa comparabilității și a fiabilității informațiilor nefinanciare raportate;
• Imposibilitatea de a răspunde nevoilor părților interesate, spre exemplu, evitarea situațiilor în care societățile raportează informații irelevante pentru utilizatori, iar pe cele necesare nu le iau în calcul;
• Complexitatea cerințelor privind raportarea informațiilor nefinanciare, dar și costurile ridicate suportate de către societăți, etc.

Pentru a corecta aceste aspecte, CE are în vedere adoptarea uneia dintre cele trei direcții de acțiune:

1. Continuarea abordării actuale a recomandărilor fără caracter obligatoriu. Comisia ar putea însă revizui și emite recomandări suplimentare, pe anumite teme;
2. Utilizarea standardelor. Spre exemplu, Comisia ar putea recomanda un standard deja existent sau un viitor standard privind raportarea nefinanciară;

1. Revizuirea și consolidarea dispozițiilor actuale ale directivei, ce ar putea viza modificări precum: clarificarea și armonizarea dispozițiilor, modificarea domeniului de aplicare, impunerea utilizării unui standard de raportare nefinanciară, etc.

Care sunt perspectivele dezvoltării unui standard UE privind raportarea nefinanciară?

Conform observațiilor vicepreședintelui executiv Valdis Dombrovskis la Conferința privind implementarea Pactului ecologic european desfășurată la Bruxelles[1], Comisia Europeană sprijină elaborarea unor standarde de raportare nefinanciară la nivelul UE și va invita, în curând, Grupul consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG) pentru a începe pregătirea standardelor respective cât mai curând posibil.

Comisia intenționează să utilizeze ca punct de plecare „cele mai bune elemente” ale standardelor internaționale de raportare nefinanciare existente (cum ar fi GRI, SASB, TCFD etc.), în vederea încorporării acestora într-un standard al Uniunii Europene.

[1] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/SPEECH_20_139

[1] https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/non-financial-reporting-directive-2020?language=ro

Autor: Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

Influența negativă a dezvoltării economice asupra mediului înconjurător este un fapt recunoscut de multă vreme. Pe fondul multiplelor provocări generate de necesitatea protejării mediului, guvernele se confruntă acum cu o presiune tot mai mare de a identifica noi modalități de diminuare a impactului activităților antropice asupra mediului, fără a afecta însă creșterea economică. Este de la sine înțeles că influența acestor măsuri se va reflecta asupra activității producătorilor.

Materialele plastice au devenit o preocupare majoră și o prioritate pentru Uniunea Europeana (UE), având în vedere că se produc din ce în ce mai multe produse din plastic. De exemplu, în 2016 au fost produse aproximativ 60 milioane de tone plastic la nivelul UE, potrivit Plastics Europe, de 20 de ori mai mult decât în anii ’60. Din cantitatea totală, aproape 40% constă în ambalaje din plastic. Este important de menționat că aceste valori nu includ și fibrele din PET, ceea ce ar presupune o majorare semnificativă a cantităților finale.

Deși rata de reciclare a ambalajelor din plastic a crescut la nivelul întregii Uniuni Europene, la aproape 41% în 2016, trebuie să ținem cont că producția de plastic crește și ea într-un ritm alarmant.

În acest context, taxele de mediu joacă un rol important și reprezintă un instrument util în creșterea gradului de conștientizare în rândul companiilor, dar și al populației, care trebuie să țină seama de impactul asupra mediului și, de asemenea, să înțeleagă cum se traduc în costuri activitățile sau comportamentele lor.

Drept urmare, în multe țări, nivelul taxelor percepute tuturor companiilor care plasează ambalaje pe piața națională este destul de ridicat. Aceste tipuri de taxe fac să crească prețul produselor finite, dar reprezintă și un stimulent pentru:

• Creșterea performanțelor în materie de inovare: companiile trebuie să dezvolte noi tipuri de ambalaje, produse din materiale mai rezistente, care pot fi reparate mai ușor și care pot fi reutilizate. Un beneficiu suplimentar al folosirii ambalajelor reutilizabile este faptul că taxele de mediu se plătesc o singură dată, și nu la fiecare introducere pe piață a ambalajului respectiv;
• Optimizarea modului în care sunt ambalate mărfurile, precum și optimizarea formei ambalajului, astfel încât consumul de materiale/materii prime să fie redus;
• Încurajarea companiilor să conceapă și să utilizeze ambalaje din plastic care să fie mai ușor de reciclat, astfel încât să se promoveze dezvoltarea de ambalaje mai durabile;
• Îmbunătățirea colectării separate a deșeurilor pentru a asigura o mai bună calitate a resurselor utilizate în industria de reciclare.

Astfel, se remarcă tendința de adoptare cât mai largă a conceptului de economie circulară, în care se pune un accent major pe reutilizarea și reciclarea produselor și a materialelor, în detrimentul eliminării acestora. Având în vedere acest lucru, dar și faptul că până în 2030 toate ambalajele din plastic plasate pe piața UE trebuie să fie reutilizabile sau reciclabile, acesta este cel mai potrivit moment pentru companii să înceapă să inoveze cu adevărat, să își regândească strategia, iar protecția mediului să reprezinte unul dintre pilonii principali în tranziția către un model de business sustenabil.

Putem remarca și în rândul societăților din România un interes în creștere față de diverse soluții adaptate la cerințele economiei circulare. Un exemplu ar fi logistica inversă prin care societățile pot adopta, de pildă, politici de returnare care să permită consumatorilor să se debaraseze de produsele vechi, atunci când achiziționează altele noi. În acest fel, se pot reutiliza sau recicla atât materialele conținute în produs, cât și ambalajele acestora, după ce durata de utilizare a produsului s-a încheiat. Totodată, acest demers ar putea oferi și opțiunea ca nu doar produsele uzate, ci și piesele de schimb sau componentele să poată fi returnate, pentru a merge către remanufacturare, reparare sau reciclare, în funcție de cea mai potrivită soluție.

O altă oportunitate este legată de înlocuirea materialelor din plastic de unică folosință, dată fiind adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind produsele din plastic de unică folosință. În acest context, până în 2021 vor fi interzise farfuriile, tacâmurile de unică folosință, paiele pentru băuturi, bețișoarele pentru urechi și altele. Prin urmare, companiile nu au stat prea mult pe gânduri și au început să vină cu alternative la ambalajele tradiționale din plastic, cum ar fi cele fabricate din amidon de porumb sau din trestie de zahăr.

Este adevărat că, pe termen scurt, tranziția către un model de business sustenabil poate părea mai puțin profitabilă. Pe termen lung însă, studiile economice au demonstrat că sustenabilitatea va determina o creștere a eficienței proceselor, ce se va traduce ulterior printr-o reducere de costuri. În plus, orientarea către aceste noi soluții vine și cu beneficii privind reducerea poluării, mai puține deșeuri generate și un impact pozitiv asupra vieții omului și asupra mediului. Totodată, este important de menționat și faptul că aceste eforturi ar putea fi finanțate prin fondurile de cercetare ale UE.

Așadar, putem afirma că taxele de mediu pot avea un rol pozitiv în încurajarea companiilor, organizațiilor, dar și a consumatorilor finali să își schimbe comportamentul. Astfel, acestea pot reprezenta nu numai un instrument de taxare, ci și o pârghie economică cu un rol semnificativ în soluționarea problemelor de mediu și în reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător.