La mijlocul lunii iunie 2024, Bucureștiul a găzduit Conferința de TVA. Cea de-a doua ediție a evenimentului s-a desfășurat pe parcursul a două zile, pe 17 și 18 iunie 2024, aducând în prim-plan experți de renume din România și Europa.

Cele 12 prezentări ale avocaților și consultanților fiscali români, cu un ridicat nivel tehnic, au fost urmate de trei discursuri remarcabile ale invitaților internaționali: Rita de la Feria, Patrice Pillet și Tiina Ruohola.

Aș începe cu discursul memorabil al Ritei de la Feria, privitor la psihologia plății taxelor și impozitelor. În stilul său oratoric inconfundabil, Rita de la Feria a afirmat că, deși este în firea umană de a se erija de la această povară, în lipsa acestora, nu putem vorbi despre proiecte de infrastructură și orice alt tip de servicii publice. A fost un discurs al Ritei convingător și, din punctul meu de vedere, emoționant, pregătit cu delicatețe, pentru capitala țării europene cu cel mai mare deficit de TVA.

Tiina Ruohola a prezentat câteva modele de conduită ale autorităților fiscale din țările nordice, care au condus la o relație eficientă cu contribuabilii, atât din punctul de vedere al operativității acțiunilor acestora, cât și din perspectiva colectării TVA (și nu numai) la bugetul de stat. În acea parte de Europă, a fi în permanență aproape de contribuabil este văzută ca premisa necesară a conformării voluntare a acestuia.

Patrice Pillet, șeful diviziei de TVA din cadrul Comisiei Europene, a prezentat propunerile unor modificări de amploare ale Directivei de TVA, în sensul simplificării procedurilor administrative în cadrul comerțului intracomunitar cu bunuri și servicii, dar și în sensul eliminării concurenței neloiale remarcate la nivelul serviciilor de cazare și transport de pasageri.

Am plecat cu euforia unei misiuni nobile, aceea a încurajării conformării voluntare, în special în contextul în care noi, cei de acolo, nu făceam parte nici din categoria defavorizată a persoanelor cu venituri mici, care au nevoie de sprijin pentru a accesa bunuri și servicii, nici din aceea a oamenilor care nu ar avea un cuvânt de spus mai departe.

Am plecat cu euforia bunei credințe…

Urma să revin rapid cu picioarele pe pământul balcanic, întrucât politicieni care nu au avut ocazia de a asculta discursuri motivaționale precum cele de mai sus au considerat oportun să introducă măsuri de forță: obligații suplimentare privind e-factura și un nou concept, decontul de TVA precompletat. Toate acestea, fără a fi rele prin ele însele, presupuneau sancțiuni imediate, în lipsa oricărei perioade de testare și cel mai rău, fără nicio consultare consistentă a mediului privat. Și iată cum, în mai puțin de 3 zile, unii și aceiași oameni care primiseră misiunea nobilă a încurajării voluntare, au fost puși în ipostaza de a-și proteja clienții împotriva unei abordări agresive a autorităților fiscale.

După amenințări cu proteste din partea contabililor, condimentate cu discursuri pe alocuri ieșite în decor, ordonanța de urgență care adusese respectivele modificări a fost modificată…de urgență.

Din păcate, luna iulie a debutat cu un puseu de abuzuri ale acelorași organe fiscale, care, într-un comunicat de presă din 5 iulie, s-au lăudat cu amenzi și confiscări de peste 20 milioane lei, aplicate în doar 3 zile de controale ale declarațiilor în sistemul RO-transport.

Comunicatul ANAF s-a concentrat exclusiv pe sume, fără a avea un minim interes în a identifica și transmite câte dintre aceste zeci de milioane au fost aplicate contribuabililor care manifestau un risc de fraudă. Cum cele 20 de milioane nu reprezintă producție la hectar sau într-o fabrică, ci sume confiscate de la contribuabili care stau în câmpul muncii, nu văd niciun motiv de laudă.

Această procedură RO e-transport care presupune obligativitatea ca, la momentul trecerii punctului de frontieră cu România, să se genereze un cod electronic de identificare a transporturilor, nu există în alte state. Fiind complet necunoscută operatorilor internaționali de transport, aceștia trec punctele de frontieră fără a avea nicio idee despre faptul că destinatarii români ai mărfurilor pierd întreaga contravaloare a acestora în lipsa respectivului cod.

Este inadmisibil ca o astfel de sancțiune a confiscării să se aplice în condițiile în care nu există nicio suspiciune de fraudă!

Este inadmisibil ca un stat să considere că o astfel de conduită bazată strict pe forță poate forma mentalități care vor genera în viitor conformare voluntară! Condamnabil mod de a fi aproape de contribuabil!

Am început luna iulie sub amenințarea relei-credințe…

Acesta este Editorialul nr. 3/2024 al Revistei Tax Magazine. Mai multe detalii despre abonare găsiți aici.

Autor: Luisiana Dobrinescu, 

doctor în drept și avocat, managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA

Sfârșitul primului trimestru al anului fiscal 2024 nu se poate lăuda a fi fost unul foarte optimist.

Cu un număr de contribuabili plătitori în scădere, dar cu nevoi bugetare în creștere, guvernul a considerat oportun să crească impozitarea celor care oricum plăteau.

Nicio evoluție cu privire la recuperarea marilor arierate și nicidecum cu privire la cinstita evaziune (adică acea profundă, complet la negru).

Aflat în an electoral, cu un număr al pensionarilor în creștere – de la 48 de ani cei speciali – guvernul, în diferitele sale culori, trebuie să atragă fonduri și, deci, voturi ale marii mase, însă cu minim de efort.

În această ordine de idei, au crescut de la 7.000 lei la aproximativ 20.000 lei plafonul maxim pentru contribuția anuală la CASS a tuturor PFA-urilor, au eliminat dramatic și fără o justificare coerentă majoritatea microîntreprinderilor, au instituit impozitul minim pe cifra de afaceri pentru marile companii. În plus, creșterea repetată a salariului minim este resimțită dramatic și constant în creșterea plafonului contribuțiilor obligatorii.

Disperarea după bani a fost atât de mare, încât legislația privind microîntreprinderile s-a schimbat în cursul lunii martie 2024, cu impact de la 1 ianuarie 2024.

Mai mult, a existat un experiment social pentru testarea nivelului de cunoștințe în drept avansat, prin faptul că, timp de aproape trei luni, definiția de care depindea încadrarea unei societăți la statutul de microîntreprindere sau de plătitoare de impozit pe profit era preluată din legislația privind IMM-urile, nici contribuabilii și nici reprezentanți autorităților fiscale neavând nicio idee despre modul de interpretare.

Concret, plafonul maxim de 500.000 euro cifră de afaceri, care limitează încadrarea în statutul de microîntreprindere, a fost stabilit a se aplica cumulat, tuturor întreprinderilor legate.

În acest context, tot mediul de afaceri care deținea calitatea de asociat în mai multe societăți a început să analizeze dacă acestea îndeplinesc condițiile de întreprindederi legate, partenere sau autonome și dacă, cumva, domeniile de activitate în care acesta activau se situau pe o piață adiacentă sau nu.

Am avut un client care mi-a solicitat stânjenit o întâlnire, în cursul termenului de împăcare din cadrul procedurii de divorț pe care o inițiase, întrucât atât el, cât și soția lui erau asociați (în procente diferite și alături de terți asociați diferiți) în două societăți cu profil complet diferit. Or acest lucru ducea la pierderea statutului de microintreprindere pentru ambele societăți.

Pe lângă propriile cuvinte de bine pe care le aveam oricum la adresa acestor modificări legislative care încalcă la rând toate principiile enumerate în primele articole ale Codului fiscal, am simțit șocul vieții reale, în care doi oameni, căsătoriți de mai bine de 25 de ani, divorțau din rațiuni… fiscale. Cât de multă lipsă de asumare a legiuitorului aflat în an electoral în a evita să spună fățiș că elimină pur și simplu microîntreprinderile, găsind tot felul de combinații pompoase? Câtă disperare pe doi oameni modești din punct de vedere financiar, dar hotărâți să supraviețuiască într-un oraș mic din România?

Vom vedea statisticile de la sfârșitul anului, însă cu siguranță vor fi mii de firme lichidate voluntar, ale micilor antreprenori.

Din păcate, un tratament la fel de agresiv l-au primit și liber profesioniștii – fix aceia de care spunem că România are nevoie – pentru că nu mai găsim un zugrav, un instalator, un electrician, cineva care să ne repare prin casă.

Ei bine, toți aceștia vor plăti CASS plafonată la 60 de salarii minime pe țară (față de 24, anterior) și vor mai plăti încă o contribuție la CASS dacă obțin orice alte tipuri de venituri (chirii, dividende, activități agricole). Poate că cei care se decurcă pe cont propriu au două vieți și atunci trebuie să fie asigurați dublu la sănătate!?

Nu înțeleg ce matematică urmează legiuitorul nostru și ce politică de emigrare, pentru că în ultimele luni, de la micii meseriași, până la persoanele cu afaceri semnificative, am auzit ba de opțiunea de a a pleca la muncă în străinătate, ba de cea de a-și deschide firme în afara României, cu ideea serioasă de a-și schimba chiar rezidența fiscală.

Și uite așa am închis cercul vicios, ajungând în punctul din care am plecat, acela al numărului în scădere al contribuabililor, comparativ cu nevoile bugetare în creștere (reconstrucția Ucrainei, creșterea pensiilor etc.).

Tot înainte, către luna decembrie, când vor crește taxele despre care acum se declară că sigur nu vor crește!

Acesta este Editorialul nr. 2/2024 al revistei Tax Magazine. Detalii despre abonament găsiți aici.

Legea nr. 261/2023 care introduce cota de 5% pentru lemnul de foc, panourile fotovoltaice și sistemele de încălzire, excelează prin ambiguitate și contradicții cu Directiva de TVA însăși.

Pe scurt, legea extinde nepermis lista bunurilor pentru care urmează a se aplica mai sus menționata cotă redusă de taxă și trădează deficiențe mari în ceea ce privește capacitatea legiuitorului de a anticipa problemele de implementare.

Procesul legislativ – de la Senat la Camera Deputaților și apoi la promulgare – a implicat în mod continuu amendamente, astfel încât forma inițială a legii este de nerecunoscut – raportată la intenției exprimată în propunerea inițială.

Anexa III a Directivei TVA, punctul 22, dă dreptul statelor membre de a aplica o cotă redusă de taxă pentru ”livrarea și instalarea de sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență care se încadrează în valorile de referință pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei”.

În forma actuală a Legii 216/2023 sunt incluse și pompele de căldură – aparent fără a fi condiționate a îndeplini condițiile de emisii scăzute și de maximă eficiență. Pentru o interpretare în acord cu Directiva de TVA, recomandăm contribuabililor să aplice cota redusă doar pentru astfel de pompe de căldură, fiind cunoscute situații în care legiuitorul român nuanțează ulterior textul legii – prin norme, circulare etc – cu efect retroactiv.

O altă problemă este legată de tușa absolut originală a legiuitorului român de a transpune condiționarea impusă de Directivă ca utilizarea dispozitivelor achiziționate cu o cotă redusă de taxă pentru să se facă exclusiv pentru locuințe și pentru clădirile administrației publice (inclusiv spitale, …)..

Legea 216 pare că permite aplicarea cotei de 5% și pentru dispozitivele ce urmează a fi ”revândute” de către dezvoltatorii imobiliari, cu toate că acestea ar fi incluse în livrarea bunurilor imobile în ansamblul lor, operațiune care are un tratament fiscal distinct (5% sau 19%), de la care nu se poate deroga.

Ultima și cea mai gravă dintre problemele legii 216 constă în dificultatea implementării acesteia, din perspectiva declarațiilor pe proprie răspundere la care i-a obligat pe cumpărători.

Atât de mult s-au modificat în număr și în conținut anexele legii 216 pe drumul de la Senat la Camera Deputaților și apoi la Președinte, încât în Monitorul Oficial legea s-a publicat fără anexe!

La o zi distanță, printr-o rectificare, au apărut și anexele, una destinată persoanelor juridice care achiziționează panouri fotovoltaice dispozitive de înaltă eficiență și una destinată persoanelor fizice care achiziționează aceleași bunuri, însă în alte scopuri decât pentru locuințe. Anexa necesară persoanelor fizice care achiziționează rumegușuri, deșeuri și resturi de lemn neaglomerate, a dispărut complet – dar sunt convinsă că acestea vor fi foarte încântate când li se va solicita o compunere liberă pe această temă, de către comerciantul care le vinde lemnul de foc.

Din păcate, îmi este evident că, eșuând a redacta un text clar de lege, legiuitorul român, cu toate comitetele și comițiile sale de specialitate, este departe de a-și imagina cât de dificil le va fi comercianților de a colecta declarații pe proprie răspundere de la cumpărători, de a le arhiva și de a avea dovada credibilă a faptului că dispozitivele tocmai vândute sunt în mod real utilizate pentru reparații, locuințe, etc.

Nu mai vorbim despre faptul că de multe ori cei care cumpărără echipamentele sunt prestatorii de servicii contractați și nu proprietarii locuinței, care vor fi ori reticenți să semneze așa ceva ori nepăsători, motiv pentru care vor oferi informații aproximative.

Nu în ultimul rând, cum ar putea o inspecție fiscală să verifice corectitudinea aplicării cotei reduse? Probabil că resursa din ce în ce mai puțin numeroasă a organelor de inspecție se vor duce în controale la fața locului la case și condominii să identifice dacă, cu ani în urmă, un anume panou fotovoltaic sau pompă de căldură a fost achiziționat în mod corect cu 5%.

În realitate, clienții vor da declarațiile pe proprie răspundere cele mai favorabile lor, iar comercianții vor face față unei birocrații știute a fi inutilă.

Vom face o analiză aparte despre dilemele dezvoltatorilor imobiliari – acolo lipsa de înțelegere a legiuitorului nostru față de drept în general și nu doar față de dreptul fiscal, este de-a dreptul caragialească.panouri

autori: Luisiana Dobrinescu și  Filip Iana

După aproape 3 ani de la primul proiect, regulamentul MiCA – primul de acest fel din lume – a fost publicat pe 9 iunie 2023 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, urmând să producă efecte etapizat, parțial din iunie 2024 și integral din decembrie 2024.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32023R1114

Entitățile vizate de MiCA sunt emitenții de criptoactive și prestatorii de servicii crypto (ex: custodia, administrarea, schimbul etc. criptoactivelor; operarea platformelor de trazacționare; oferirea de consultanță cu privire la criptoactive etc.).

Regulamentul va fi aplicabil atât entităților din UE active pe piața crypto, cât și entităților non-UE care furnizează servicii către consumatori din UE.

16.732% este procentul de creștere al pieței criptoactivelor (monede virtuale) din ultimii 10 ani. Probabil că o astfel de creștere nu ar fi avut loc în lipsa curiozității și curajului sutelor de milioane de investitori (deopotrivă individuali și instituționali) care au creat în jurul lor o efervescență a investițiilor în tehnologie și inovație.

Acest amplu entuziasm s-a manifestat însă în lipsa unui cadru de reglementare care să protejeze investitorii împotriva fraudelor. Acest aspect cu siguranță a avut impact asupra creșterii nemaiîntâlnite a pieței deoarece a dat frâu liber tranzacțiilor speculative și chiar tranzacțiilor ilicite.

În mod legitim explozia pieței criptoactivelor a determinat nevoia (și obligația) unor reglementări. MiCA se axează pe patru piloni: (1) asigurarea securității juridice prin crearea unui cadru similar celui aplicabil altor servicii financiare; (2) dezvoltarea pieței într-un cadru normativ sigur, axat pe sprijinirea inovației într-un context de concurență loială; (3) protejarea consumatorilor, investitorilor și a pieței în ansamblul ei; (4) instituirea unor garanții care să asigure stabilitatea pieței.

MiCA împarte criptoactivele în 3 categorii: (1) token raportat la active (vizează menținerea unei valori stabile prin raportarea la mai multe monede fiduciare, la anumite mărfuri sau la o combinație dintre acestea); (2) token asimilat unei monede electronice („criptomonedele” – activele care au scopul de a fi utilizate drept mijloace de schimb, valoarea lor fiind raportată la o monedă fiduciară); și (3) token utilitar (activ digital care poate fi utilizat doar pentru a accesa bunuri/servicii ale emitentului token-ului). În categoria criptoactivelor care nu sunt acoperite de MiCA regăsim NFT-urile.

Entitățile vizate:

– trebuie să fie înregistrate în evidențele autorităților naționale care vor fi responsabile de supravegherea pieței, urmând să obțină un „pașaport european” care va permite acestora să-și desfășoare activitatea în întreaga Uniune Europeană.

– vor avea obligații de raportare a tranzacțiilor, de verificare a clientelei și de a stabili proceduri și politici interne care să asigure aplicarea corectă a MiCA.

Emitenții de criptoactive vor avea obligația:

– de a pune la dispoziția investitorilor informații complete și transparente despre produsul emis prin publicarea unui document similar unui prospect de emisiune

– de a constitui o rezervă de active separată de activele clienților

– de a avea un capital social semnificativ și

– de a permite clienților să-și exercite dreptul de retragere de 14 zile stabilit de legislația comunitară privind drepturile consumatorilor

Prestatorii de servicii din piața crypto vor avea, printre altele:

– obligația de a avea o echipă de management reputabilă, care să aibă capacitatea și cunoștințele de a opera în piața crypto

– obligația de a evidenția impactul asupra mediului înconjurător pe care criptoactivele pe care le gestionează îl generează.

Acest nou cadru de reglementare plasează Uniunea Europeană în fruntea jurisdicțiilor atractive pentru piața criptoactivelor. În mod cert, economiile dezvoltate ale lumii se bucură de libertate și prosperitate deoarece totul se desfășoară în interiorul statului de drept. Tendința (și normalitatea) este reprezentată de reglementare, MiCA fiind doar o componentă a unei piețe eminamente transfrontaliere. Până la momentul dezvoltării unui cadru normativ în principalele jurisdicții non-UE, investitorii și consumatorii europeni din piața crypto au avantajul de a ști la ce să se aștepte în următorii ani. Pentru a fi pregătiți de momentul intrării în vigoare a MiCA, jucătorii europeni din piața criptoactivelor ar trebui analizeze și să asimileze noile prevederi.

În acest sens, cooptarea unor consultanți care să ajute la adaptarea politicilor companiei, la implementarea tehnologiei necesare și la formarea personalului reprezintă un pas nu doar oportun, ci de-a dreptul fundamental.

Echipa Dobrinescu Dobrev este pregătită să vă asiste în dezlegarea noii legislații într-un mod particularizat nevoilor și mai ales ideilor dumneavoastră.

Autor: Luisiana Dobrinescu, Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA

Am parcurs recent hotărârea CJUE în cauza C-519/21, ASA împotriva DGRFP Cluj, și m-am îngrijorat de concluziile greșite la care putem ajunge, urmând orbește decizia Curții.   

Situația de fapt

Cauza a vizat situația a 4 persoane fizice care, asociindu-se în participațiune, au dezvoltat un proiect imobiliar. Două dintre acestea au contribuit la asociere cu terenul, iar celelalte două, cu fondurile necesare construcției. Autorizațiile de construire și organizarea șantierului au fost în sarcina acestora din urmă.

Proprietarele terenului au fost și cele care au înstrăinat, conform contractelor de vânzare încheiate în formă notarială, apartamentele rezultate. În consecință, autoritățile fiscale le-au considerat persoane impozabile și au calculat în sarcina acestora TVA-ul colectat.

Întrebările adresate Curții

În contextul în care  asocierea nu a fost înregistrată la autoritatea fiscală competentă, prima întrebare adresată Curții a vizat calitatea de  „persoane impozabile” și a celorlalte două asociate, care au contribuit cu fondurile necesare construcției.

Cea de-a doua întrebare a vizat dreptul de deducere pe care persoanele obligate la plata taxei (proprietarele terenului) l-ar putea exercita în baza facturilor primite și achitate de celelalte două membre ale asocierii.

Considerentele și concluziile Curții

Având în vedere că în contractele de vânzare încheiate la notar se stipula că beneficiul din vânzare urma să intre în patrimoniul primelor două asociate, proprietare ale terenului și ale apartamentelor, fără nicio mențiune cu privire la celelalte două asociate și nici la contractul de asociere, CJUE a concluzionat că nu se poate considera, în ceea ce privește livrarea bunurilor imobile, că celelalte două asociate au desfășurat în mod independent o activitate economică, astfel încât ele nu au calitatea de „persoană impozabilă”.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, concluzia CJUE a fost în sensul că principiul proporționalității și principiul neutralității fiscale nu impun acordarea dreptului de deducere unui asociat în cadrul unei asocieri în participațiune, atunci când aceasta nu dispune de o factură emisă pe numele său, ci pe numele altui asociat, principalul motiv constând în lipsa unor probe obiective că bunurile și serviciile i-au fost efectiv furnizate în scopul propriilor operațiuni supuse TVA-ului.

Observații personale

Hotărârea Curții, dar și considerentele pe care aceasta se bazează, duc la o primă concluzie că CJUE nu a perceput nuanțele juridice specifice unei asocieri în participațiune încheiate potrivit dreptului român și nici regulile civile privind dobândirea calității de proprietar asupra unor imobile, în funcție de proprietatea asupra terenului sau de existența altui drept real în baza căruia se obține autorizația de construire și se construiesc imobilele.

Mai mult, nu putem interpreta hotărârea Curții (mai ales pe prima întrebare) în sensul că o persoană care acționează prin mandatar își pierde calitatea de persoană impozabilă. Prin simpla asociere în vederea derulării unei activități economice și de la primul demers efectuat în acest scop, membrii asocierii își arată intenția de a derula activitate economică într-o formă participativă. 

Este adevărat că asocierea în participațiune, neavând personalitate juridică distinctă nu dă reprezintă o persoană impozabilă distinctă, în accepțiunea TVA. Particularitățile juridice ale acestei forme asociative au generat mențiuni speciale cu privire la acestea în Codul fiscal român, conform cărora drepturile și obligațiile din perspectiva TVA trebuie să și le asume o singură persoană, cunoscut ca asociat prim sau ca lider al asocierii. Practic, Codul fiscal român urmează sub acest aspect regulile instituite de Directiva de TVA pentru grupul fiscal unic.

Având în vedere că în considerentele hotărârii CJUE nu se menționează nimic despre eventuala evidență contabilă ținută de cele patru asociate și nici de modalitatea de decontare între acestea, nu o considerăm o hotărâre de referință pentru asocierile în participațiune.

Această hotărâre atrage însă atenția asupra dificultăților care pot apărea în funcționarea unei asocieri în participațiune, de necesitatea respectării unor reguli stricte în cadrul acestora și nu în ultimul rând, de importanța mențiunilor ce trebuie efectuate în actele translative de proprietate.

Conform legislației românești, în cadrul unei asocieri, doar un membru este desemnat ca lider, acesta preluând atât obligațiile fiscale, cât și drepturile corelative. De cele mai multe ori însă, asocierile în participațiune constituite între persoane juridice/fizice române pun probleme în practică întrucât fiecare dintre părți acționează independent una față de cealaltă, primind facturi și emițând facturi în nume propriu. Altfel spus, asociații combină nepermis regulile de lucru în asociere cu cele de părți independente.

(deductibilitatea TVA nu poate fi condiționată de eventualele beneficiile aduse de achizițiile efectuate)

Luisiana Dobrinescu,

Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA

La 55 de ani de la introducerea sistemului de TVA în Europa și la aproape 20 de ani de la adoptarea de către România a sistemului de TVA european, se manifestă încă foarte puternic reacția autorităților fiscale române de respingere a principiilor de funcționare ale sistemului de TVA.

Îmi pare din ce în ce mai mult că cei ce scriu pe acest subiect, inclusiv subsemnata, trebuie să fie membrii lojei visătorilor care se inspiră din surse oculte, accesibile doar pentru inițiați, când de fapt realitatea ce îi înconjoară este mult mai simplă și mai cruntă.

În particular, mă refer aici la respingerea continuă a dreptului de deducere a TVA, pe considerentul oportunității achiziției și a lipsei de beneficii pe care aceasta le-ar fi adus companiei (în analiza ANAF).

De unde până unde un sistem neutru de impozitare, creat anume pentru persoanele impozabile, poate fi cenzurat până la pierderea acestei caracteristici fundamentale?

Cu alte cuvinte, dacă o societate de producție de zahăr achiziționează servicii de intermediere pentru pătrunderea pe piețe străine sau servicii de marketing, furnizorii emițând facturi supuse TVA (în sistem normal sau în taxare inversă), cum ar putea ca o critică venită din partea unui organ fiscal privind oportunitatea acestor servicii, calitatea sau rezultatul lor, să influențeze exercitarea dreptului de deducere?

Cu ce ocazie (a se citi „în ce temei”) organul fiscal face analiza oportunității unei afaceri și din ce literă sau fărâmă de spirit al legislației armonizate de TVA ar rezulta pierderea dreptului de deducere?

Cel de mai sus nu este un exemplu dus la extrem, este chiar cel oferit de realitatea de zi cu zi a inspecțiilor fiscale efectuate nu doar de mici administrații din teritoriu, ci și de marea direcție de administrare a marilor contribuabili.

Și mai grav este că nou reformata, dar neschimbata direcție de soluționare a contestațiilor din cadrul MFP, menține o astfel de abordare absurdă și de nivel preșcolar, raportat la teoria de TVA: „Deși societatea avea atât dreptul, cât și obligația de a face dovada îndeplinirii condiției de fond în vederea deducerii TVA, explicațiile, documentația și informațiile prezentate nu permit identificarea acestora în corelație cu serviciul prestat, fără a putea face dovada exactă a prestării acestor servicii în scopul operațiunilor taxabile ale societății verificate și fără a reieși că aceste servicii au condus la obținerea de beneficii pentru Societate” – citat dintr-o decizie emisă pe data de 05.09.2022.

Dacă am aprecia drepturile și obligațiile de TVA după însușirea măcar a principiilor fundamentale de funcționare a acestui sistem, și nu doar din interesul de a colecta bani la bugetul de stat cu orice preț, am putea face ușor distincția dintre condiția de fond ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea dreptului de deducere și abuz.

Mai exact, art. 168 din Directiva TVA 2006/112/CE, comentat în spiritul său de doctrina și jurisprudența europeană vastă, conferă persoanelor impozabile dreptul de a deduce TVA-ul aferent achizițiilor lor, dacă acestea sunt în scopul operațiunilor lor taxabile.

Se pare că aici a intervenit o ruptură în transmiterea mesajului, având în vedere că organele fiscale române citesc acest „în scopul operațiunilor taxabile” drept „în beneficiul operațiunilor taxabile”. Cele două sunt sinonime imperfecte, putând fi înlocuite cu „în legătură cu operațiunile taxabile” și nicidecum cu „dacă aduc beneficii operațiunilor taxabile”.

Cu alte cuvinte, organele de inspecție trebuie să verifice doar dacă achizițiile au legătură cu activitatea beneficiarului/cumpărătorului, fără a avea dreptul să ridice critici de oportunitate sau de eficiență financiară cu privire la acestea.

Un fisc confrate, cel din Ungaria, a ridicat o problemă similară, care spre norocul nostru a ajuns pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru că această jurisprudență pare a fi rostită în șoaptă și pe la colțuri, misiunea membrilor lojei visătorilor în materie de TVA este să o facă atât de cunoscută, încât decizii precum cea a fiscului român, citată mai sus, să fie asumate doar cu mare rușine, de organele fiscale:

„Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se constate că articolul 168 litera (a) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o persoană impozabilă poate deduce TVA-ul achitat în amonte pentru servicii de publicitate în cazul în care o asemenea prestare de servicii (…) prezintă o legătură directă și imediată cu una sau cu mai multe operațiuni impozabile în aval sau cu ansamblul activității economice a persoanei impozabile, cu titlu de cheltuieli generale, fără a fi necesar să se ia în considerare împrejurarea că prețul facturat pentru asemenea servicii ar fi excesiv în raport cu o valoare de referință definită de administrația fiscală națională sau că aceste servicii nu ar fi determinat o creștere a cifrei de afaceri a respectivei persoane impozabile” – a se vedea paragraful 40 din Hotărârea CJUE din 25.11.2021 în cauza C 334/20 Amper Metal Kft.

Vineri, 7 mai 2021, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție de referință într-unul dintre cele mai mari dosare fiscale privitoare la recalificarea fiscală a diurnelor în venituri salariale. Cauza a vizat suspendarea executării unei decizii de impunere în valoare de 98 milioane lei, emise față de un operator din domeniul transportului internațional de mărfuri.
În luna aprilie 2021, Curtea de Apel București, printr-un alt complet de judecată, a admis contestația formulată de același contribuabil împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
Admiterea acțiunii în suspendarea executării reprezintă o gură de oxigen salvatoare pentru societate, ale cărei conturi bancare erau blocate de mai mult de trei luni, fiind, astfel, pusă în imposibilitatea de a-și achita furnizorii, inclusiv ratele de leasing asupra auto-camioanelor, diurnele datorate șoferilor și combustibilul necesar activității de transport. În urma actelor emise și măsurilor luate de organele fiscale, societatea fusese expusă unei presiuni enorme din partea societăților de leasing, a partenerilor comerciali și, nu în ultimul rând, a salariaților.
Hotărârile pronunțate de Curte reprezintă o valoroasă resursă jurisprudențială, în special în contextul dezbaterilor actuale aflate în desfășurare la nivelul Ministerului Finanțelor Publice în legătură cu problematica diurnelor, prin care s-a decis formarea unui grup de lucru alcătuit din autorități și membrii organizațiilor reprezentative din domeniul transporturilor, pentru identificarea unei soluții astfel încât transportatorii să beneficieze de un tratament fiscal corect. precum și al reprezentanților transportatorilor care au semnalat situații similare.
Avocații implicați în acest dosar extrem de complex au fost Luisiana Dobrinescu, Codruț Chiriac și Alina Mușat, din cadrul societății de avocatură DOBRINESCU DOBREV SCA.

Autor: Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA

Anul 2020 se anunță a fi foarte interesant din punct de vedere fiscal.

Ca de obicei, după alegeri, ideile abundă, iar fiscalitatea este unul dintre instrumentele cheie cu care se face răsplata votanților, dar și a câștigătorilor.

Am parcurs cu groază titlurile de presă care anunțau la sfârșitul anului 2019 apariția celui mai nou paradis fiscal – România: pensii majorate cu 40%, alocații de stat pentru copii dublate, forță de muncă activă în scădere, TVA redus cu 3%, scutiri de la impozitul pe venit datorat de toți lucrătorii din presă!!!

Am observat însă că nu doar cunoscătorii domeniului au simțit fiori reci la citirea listei de măsuri propuse pentru anul 2020.

În funcție de gradul de scepticism sau de blazare, respectiv de nivelul de experiență în business-ul balcanic, reprezentanții mediului de afaceri au reacționat diferit. Membrii reprezentativi ai anumitor linii de activitate s-au arătat îngrijorați de măsurile ce vizează direct propriul lor domeniu (construcții, turism, restaurante), făcând lobby pentru menținerea facilităților fiscale deja câștigate în timp.

Domeniile neglijate, desigur, și-au făcut auzite vocile.

În ceea ce îi privește pe antreprenorii mici și mijlocii, reacțiile au fost de-a dreptul fascinante. Unii și-au retras toți banii cumulați în anii anteriori ca dividende nedistribuite, de teamă că impozitul de 5% nu va mai rezista mult.

Citește și: Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (I) | Dobrinescu Dobrev

Alții au făcut investiții de ultim moment, nu neapărat din cele mai necesare, de teamă că nivelul impozitării individuale va crește.

Pentru toți, linia comună de raționament a fost neîncrederea în stabilitatea sistemului fiscal și mai ales în caracterul previzibil al măsurilor de natură fiscală…

Peste tot acest peisaj balcanic, adăugăm îngrijorarea creată de modificările la nivelul legislației unionale în ceea ce privește acordarea scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare de mărfuri. Ne referim aici în special la Regulamentul nr.  2018/1912 al Consiliului, care, cel puțin la prima vedere, face mai dificilă acordarea scutirii de TVA pentru livrările intracomunitare în care transportul este asigurat de cumpărător (mai ales în contextul livrărilor în lanț) și pentru cele în care transportul este efectuat cu mașinile proprii ale vânzătorului.

Regulamentul 2018/1912 schimbă semnificativ relevanța documentației pe care persoanele impozabile erau obișnuite să o prezinte pentru a justifica scutirea de TVA și mai ales intervalul de timp în care aceasta trebuie să fie disponibilă – 10 zile, în loc de 90 de zile. Fiind cu aplicare directă, dispozițiile stricte ale Regulamentului au intrat în vigoare și se aplică deja începând cu 1 ianuarie 2020, în contextul în care legislația națională a rămas neschimbată, venind pe alocuri în contradicție cu dispozițiile comunitare.

Mai mult decât atât, neconformitățile în declararea operațiunilor intracomunitare, sancționate până în prezent cu amendă, devin un factor semnificativ de risc pentru comerțul intracomunitar.

Citește și: Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (II) | Dobrinescu Dobrev

Ar fi fost, așadar, necesară modificarea încă de la sfârșitul anului 2019 a legislației naționale la nivel de instrucțiuni, astfel încât, fără a veni în contradicție cu dispozițiile Regulamentului, să echilibreze sancțiunile cu diferitele grade posibile de neconformare a persoanelor impozabile, astfel încât să nu afecteze dramatic comerțul intracomunitar prin marja prea largă în care un organ de inspecție fiscală ar putea interpreta o conduită oarecare a unui contribuabil.

Ne-am obișnuit însă cu faptul că toate se vor regla pe parcurs…

• Marilena Ene
  Este sistemul fiscal românesc „fair”?
  Evoluții fiscale recente
• Dragoș Nicolae, Mădălina Țicu, Andreea Ignătescu
  Implicații fiscale aferente investițiilor – achiziție de acțiuni sau achiziție de active?
• Mirela Păunescu, Adriana Florina Popa
  Tichetele cadou – un cal troian sau un dar nevinovat? .
  
• Luisiana Dobrinescu
  Contraprestația, în accepțiunea TVA. Abordarea juridică și cea economică …
  
• Delia Cataramă, Mihaela Ardeleanu
  TVA pentru exporturi: scutit cu DVE sau fără DVE?
• Dan Dascălu, Mihail Boian
  Unele considerații juridice cu privire la corelația dintre obligațiile de raportare și cele de notificare stabilite de O.G. nr. 5/2020 de transpunere a DAC6, precum și cu privire la unele aspecte ale regimului sancționator aferent acestor obligații
• Lelia Grigore
  Titlul de creanță fiscală și titlul executoriu. Particularități în cazul decontului de TVA
• Alex Slujitoru
  Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale
• Alexandru Stănoiu
  Procedura medierii în Codul de procedură fiscală – gură de oxigen sau cronica unei morți anunțate
• Ionița Cochințu
  Interferența între procedura administrativ-fiscală și procedura penală. Prelungirea în timp a măsurii asigurătorii luate în cursul procedurii administrativ-fiscale și menținerea acesteia în cursul procesului penal până la un moment temporal nedeterminat. Neconstituționalitate
• Elena Doagă, Ștefănel Cîrstea
  Un nou tip de pensie în România – ce aduce nou Legea pensiilor ocupaționale …..
• Jurisprudență fiscală națională
  Alina Arsene, Viorel Terzea – Sinteză de jurisprudență fiscală națională
• Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
  Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada ianuarie-februarie 2020