Autori:

• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Au trecut aproape două luni de când Statele Membre (inclusiv România) au început să aplice noile reguli privind tranzacțiile cu produse accizabile (cu acciza plătită) care circulă pe teritoriul Uniunii Europene. Mai precis, mișcările de produse accizabile (de exemplu, tutun, alcool, produse energetice) pentru care accizele au fost plătite în Statul Membru de expediție sunt procesate digital prin platforma electronică EMCS (Excise Movement and Control System) până la locul de destinație de pe teritoriul Uniunii Europene.

Până recent, procedura digitală era disponibilă numai pentru circulația produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize. În cazul produselor accizabile având acciza plătită, vechea procedură presupunea utilizarea unui formular fizic pe hârtie, denumit „document de însoțire simplificată/DIS”, înlocuit în prezent de „documentul simplificat electronic de însoțire” (e-SAD), depus digital prin sistemul EMCS.

Noua procedură este aplicată și în România (obligatoriu începând cu 13 februarie 2023) în baza unui set de reguli și autorizații noi pe care operatorii economici trebuie să le respecte/obțină. De exemplu, cei care doresc să recepționeze în România produse având acciza plătită în alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „destinatar certificat” în România. În oglindă, cei care doresc să expedieze din România produse accizabile având acciza plătită către alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „expeditor certificat”.

Fiecare tip de autorizație vine cu reguli și condiții specifice de îndeplinit (de exemplu, puncte de lucru înregistrate la Registrul Comerțului aferente spatiilor de recepție/expediție, rezervoare verificate metrologic, în cazul produselor energetice care circulă în vrac, garanții care să acopere plata accizelor, absenţa datoriilor față de bugetul de stat, autorizații de acces la sistemul EMCS, efectuarea de rapoarte de primire/expediție).

Noul sistem digital își propune să simplifice pașii de urmat de către operatorii economici în cadrul tranzacțiilor cu astfel de produse, deși utilizarea lui presupune inițial parcurgerea unor etape de autorizare mai extinse decât cele din vechea procedură pe hârtie (unde nici o autorizație nu era necesară). De asemenea, acesta permite autorităților să lupte mai ușor împotriva evaziunii fiscale în speranța că procesarea și validarea în timp real a mișcărilor, expedierii și recepționării acestor produse accizabile vor atinge acest obiectiv.

De la intrarea în vigoare a noii proceduri digitale (13 februarie 2023) și până în prezent s-au creat întârzieri și blocaje în lanțurile de aprovizionare cu astfel de produse, atât din cauza neobținerii la timp a autorizațiilor mai sus menționate, cât și implementării târzii a unor norme legislative de aplicare a procedurilor de autorizare la nivelul Statelor Membre. Un lucru este cert, procedura este una nouă atât pentru autorități (care autorizează și monitorizează mișcările), cât și pentru operatorii economici care trebuie să se adapteze în timp util, fără să creeze discrepanțe majore în lanțul de aprovizionare.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Emoțiile pre și post-vot pentru acceptarea țării noastre în spațiul Schengen suscită interes în România și străinătate, mai ales în rândul politicienilor și autorităților. De la prognosticul pesimist, adeverit de altfel, până la comentarii de toate nuanțele pe tema votului oferit de Austria, țara care s-a opus din nou acceptării României (și Bulgariei), paleta discuțiilor a cuprins o diversitate de opinii.

Mai puțini însă, și aici vorbim îndeosebi despre vocile din România, au adus în discuție situația la zi a frontierelor naționale și răspunsuri concrete la câteva întrebări pertinente, la care autoritățile locale ar trebui să aibă răspunsurile potrivite. Și, bineînțeles, soluțiile ca atare.

România gestionează aproximativ 2.000 de km din frontiera terestră externă a Uniunii Europene, a doua ca lungime după Finlanda. În ciuda acestei similitudini de responsabilități, România și Finlanda se află pe poziții diametral opuse în clasamentul privind TVA necolectată, de exemplu, din motive de fraudă fiscală, potrivit raportului Comisiei Europene, publicat recent, pe 5 decembrie 2022. Mai precis, Finlanda este pe locul 1, cu doar 1,3% TVA necolectat, iar România, pe ultimul loc (27), cu 35,7% TVA necolectat (pe baza cifrelor anului 2020). După cum se observă din graficul de mai jos, media europeană este de 7% TVA necolectat, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Poziția României pe ultimul loc în acest clasament a fost constantă, de altfel, în ultimii 10 ani, începând cu 2012, deși restul statelor membre au înregistrat progrese uriașe în creșterea gradului de colectare a taxei pe valoarea adăugată. An de an, România a pierdut, și pierde în continuare, sume uriașe reprezentând TVA necolectată la bugetul de stat, doar la nivelul anului 2020 această pierdere fiind estimată la 7 miliarde euro. Croația, de pildă, a înregistrat doar 1% TVA necolectat în 2019, respectiv 5% în 2020, ca derapaj în colectarea TVA la bugetul naţional.

Cele 7 miliarde euro/an reprezentând TVA necolectat provin, printre altele, și din fraudele vamale, mai precis mărfuri de contrabandă trecute ilegal prin vamă, din subevaluarea mărfurilor declarate sau, pur și simplu, din mărfuri nedeclarate la trecerea frontierei. Dacă, însă, coroborăm datele furnizate de Raportul anual de performanță a Uniunii Vamale cu cele din Strategia privind reforma autorității vamale din România pentru perioada 2022-2024, găsim indicii serioase cu privire la eficiența activității de control vamal a României. Iată doar câteva exemple:

• la nivelul anului 2019, deși s-au controlat de patru ori mai multe mărfuri la import față de media UE, în România s-au găsit de 29 de ori mai puține nereguli;
• procentul de utilizare a procedurilor simplificate de declarare în vamă în România este de 18%, comparativ cu o medie de 62% înregistrată la nivelul Uniunii Europene;
• dintre cele 338 echipamente de control nedistructiv (de exemplu, scanere de diverse tipuri și dimensiuni), 332 nu au mai fost utilizate din 2017! Adică 98%! Cu alte cuvinte, controlul vamal se bazează pe numai șase echipamente de control nedistructiv la nivelul întregii țări Două treimi (64%) dintre echipamentele de analiză ale Laboratorului Vamal Central (singurul laborator vamal din România ce poate analiza probele prelevate din mărfurile importate în vederea încadrării tarifare, combaterii traficului ilicit de droguri etc.) sunt mai vechi de 15 ani, iar 11,5% mai vechi de 10 ani.

Intrarea în Schengen trebuie să vină la pachet cu o vamă modernă, funcțională, bazată pe sisteme IT, pe algoritmi de inteligență artificială, capabilă să asigure cu adevărat nevoia de securitate și siguranță a României, dar și a Uniunii Europene.

Un singur scaner funcțional (și acela cu intermitențe) în Portul Constanța, ce nu stochează nicio imagine pentru un control ulterior/validare independentă de la distanță, nu poate asigura nevoia de securitate și siguranță a României. Iar o frontieră nesecurizată permite importul de bunuri contrafăcute, subevaluate, droguri, arme, trafic de carne vie și câte și mai câte.

Războiul de la granița de nord a țării a trezit o bună parte din România adormită – vedem refaceri de urgență a liniilor ferate din Portul Constanța, extinderea capacității și rezilienței sistemului energetic național, proiecte serioase de infrastructură, achiziții și producție de tehnică militară și altele.

Refuzul de a fi, din nou, acceptați în Schengen trebuie să trezească încă o parte din România adormită. Anii 2023 și 2024 vor înfățișa o Românie dedicată cu adevărat securizării frontierelor externe, o Românie dotată cu un număr suficient de scanere de mare capacitate de stocare a imaginilor, validare și interpretare a lor de la distanță, pe baza unor algoritmi de inteligență artificială, cu drone ce vor survola neîncetat cei 2.000 de km de frontieră, cu sau fără culoare de zbor segregate, care vor oferi o imagine clară asupra fenomenelor migraționiste și încercărilor de fraudare a granițelor Uniunii Europene.

La acel moment, România va intra în Schengen pe ușa din față, pe covorul roșu.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Autor: Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Orice analiză a evoluției conflictului de la granița de nord a României, declanșat în urmă cu opt luni, va scoate în evidență cel puțin patru nevoi esențiale ale economiei naționale: (1) nevoia de echipamente militare, muniție și alte accesorii de tehnică militară; (2) nevoia de infrastructură – portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, telecomunicații; (3) nevoia de securitate cibernetică, pentru a face față potențialelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicații, energie și, nu în ultimul rând, (4) nevoia de resurse umane calificate.

Întrebarea care se naște este cum ar putea beneficia, în acest context, economia românească de nevoile inerente care se nasc într-o astfel de perioadă, când în joc sunt angrenate entități europene și globale?

Astăzi, nevoia României de echipamente militare sofisticate, de ultimă generație, poate fi satisfăcută doar prin achiziții externe. Vrem-nu vrem, ne place sau nu, aceasta este realitatea, astăzi, în România. Avem însă ocazia să folosim acest aspect în favoarea noastră, oferindu-ne disponibilitatea de a contribui treptat la producția acestora, pas cu pas. România este o țară cu tradiție în industria grea, în producția de oțeluri speciale, construcția de nave, aeronave, chiar și de tehnică militară de bază. Mai mult, România și-a dovedit cu brio capabilitățile inginerești și de producție efectivă în ultimii 20 de ani în multe industrii (de exemplu, industria auto și cea navală), începând cu operațiuni simple de asamblare a diverselor componente și ajungând astăzi la realizarea integrală a produselor sofisticate.

Cu un astfel de CV şi cu un buget de apărare de 5,5 miliarde euro anual (din care aproape 2 mld. euro destinate echipamentelor militare), România poate să-și arate disponibilitatea de a contribui la producția, mentenanța și dezvoltarea de tehnică militară sofisticată, sub umbrela unor parteneriate strategice. Aceasta este menirea conceptului de offset, în baza căruia România își poate dezvolta în mod sustenabil, pe termen lung, capabilitățile de producție de tehnică militară. Avem exemple de succes în acest sens, printre țările învecinate nouă din Uniunea Europeană şi acest succes transcende considerabil şi în zona civilă.

Nevoia de infrastructură – portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, comunicații – pentru a permite mobilizarea, livrarea, poziționarea de echipamente militare, aprovizionarea și utilizarea acestora în timp record.

Nu este niciun secret că România suferă enorm la capitolul infrastructură. Însă fondurile mobilizate de urgență în aceste opt luni, pentru diferite obiective, cum ar fi reabilitatea căilor ferate din Portul Constanța (peste 1 miliard de euro), de exemplu, arată că autoritățile sunt hotărâte să schimbe aceste minusuri de infrastructură, absolut esențiale în funcționarea economiei, deopotrivă pe timp de pace sau pe timp de război, relativ urgent, în perioada imediat următoare. Trecerea la o infrastructură modernă va genera, de altfel, beneficii în lanț asupra întregii economii a României, cu efect mai pronunţat în zonele mai puţin dezvoltate din estul ţării.

Nevoia de securitate cibernetică pentru a face fața atacurilor cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicații, energie și altele.

Dintre toate nevoile menționate până acum, România stă cel mai bine la capitolul securitate cibernetică ca potențial contributor la creșterea și dezvoltarea acestui segment deosebit de important. Pe lângă poveștile de succes la nivel mondial din zona IT pornite din România, capabilitățile reale ale României în acest sector sunt dovedite de înființarea în România a două centre de testare a tehnologiilor inovatoare, ca parte din acceleratorul de inovare al NATO – Defence Innovation Accelerator of the North Atlantic (DIANA), și-anume Centrul de Excelență de Inteligență Artificială de la Politehnica și Institutul de Cercetări Aerospațiale de lângă Turbo Mecanica (INCAS), precum și a Centrului European de Securitate Cibernetică. Fondurile disponibile în cadrul unor astfel de programe, atât la nivel de NATO, cât și dinspre Agenția Europeană de Apărare (European Defence Agency – EDA), vor schimba semnificativ industria IT din România în următorii 3-5 ani.

Nevoia de resurse umane calificate. Războiul modern se bazează pe militari profesioniști, România fiind a zecea putere în rândul țărilor membre NATO ca număr de militari, cu un efectiv de 78.500 militari, în urma Greciei (111.400), Poloniei (122.500), Spaniei (118.200), Italiei (174.800), Germaniei (188.500), Franței (207.100), însă mult peste Ungaria (21.400), Bulgaria (27.400), Cehia (26.900), Olanda (41.600). 

Forța umană de elită, însă, nu este totul într-un conflict cum este cel din Ucraina. În spatele frontului, este nevoie de forță de muncă competentă, convertibilă imediat pentru asigurarea necesarului unei economii de război – nevoi specifice de fabricație, lanțuri de aprovizionare reziliente ș.a.m.d. România ar putea să asigure, în mod realist, această nevoie de forță de muncă competentă, luând în calcul diversitatea fabricilor de succes care funcționează aici de 10-15 ani, iar tendința de creștere a numărului acestora din ultimele luni nu poate decât să confirme acest lucru.

În loc de concluzie

Războiul din Ucraina este o dramă umană de proporții uriașe, care a schimbat deja economia națională în ultimele opt luni. Dar schimbarea majora vă avea loc de acum înainte, cel puțin pe cele patru nevoi esențiale menționate mai sus. Iar satisfacerea acestora într-o manieră profesionistă, sustenabilă și pe termen lung, va aduce beneficii enorme României, în primul rând pe timp de pace. Cele mai importante de menționat ar fi:

Producția de tehnică militară sofisticată vine cu o cultură a excelenței și a resposabilităţii pe întregul flux de producție, de la aprovizionare, alegerea furnizorilor, siguranță în muncă, mentenanță a utilajelor, până la producția efectivă, mentenanță ulterioară. Personalul implicat în astfel de proiecte vă duce cu sine această cultură involuntar în lumea din jurul lui, își va pune amprenta asupra modului în care aceștia vor profesa mai departe indiferent de domeniu, civil sau miliar. Odată produsă/achiziționată, tehnica militară sofisticată permite utilizarea ei și pe timp de pace în misiuni civile (multirol) – de exemplu, dronele de supraveghere aeriene pot monitoriza și preveni tăierile ilegale de păduri din România, pot ajuta la găsirea rapidă a persoanelor dispărute în zone montane, maritime și alte tipuri de servicii.

Dezvoltarea infrastructurii României pe repede-înainte va aduce o dezvoltare economică fără precedent, în special în zona portuară și în nord-estul României.

Creșterea ponderii în PIB a bugetului de apărare, la 5,5 miliarde euro anual (2,5% din PIB – cel mai mare procent din ultimii 30 de ani), ceea ce va susține categoric businessurile pe orizontală care lucrează și sunt conectate la industria militară. Care înseamnă și locuri de muncă, și intensificarea schimburilor comerciale (import-export) și, de ce nu, dezvoltarea acelor industrii, întrucât vor trebui respectate standarde înalte de calitate și eficiență.

Fonduri suplimentare, alocate de Uniunea Europeană și NATO pentru susținerea diverselor proiecte de apărare comune și implicit a economiei românești, ca și a altor state din proximitate.

În mod evident, nimeni nu-și dorește conflicte de niciun fel între țările lumii, nici la nivel local, regional sau, mai rău, global. Din păcate însă, acestea se întâmplă din diverse motive, este o realitate pe care, iată, o avem la granița noastră. Însă această conjunctură dificilă a declanşat și o serie de iniţiative și proiecte, care aduc beneficii economice României, dar care în mod normal nu ar avea loc sau ar lua mult mai mult timp de implementare.

Autori:

• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România
• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Ca răspuns la situația din Ucraina, Comisia Europeană a elaborat o serie de restricții asupra importurilor și exporturilor de bunuri de origine rusă. Companiile europene nu mai pot exporta/importa anumite bunuri către/din Rusia, iar companiile rusești nu mai pot vinde anumite bunuri pe piața din UE. De exemplu, petrolul şi produsele petroliere conexe, cărbunele, oţelul, lemnul, băuturile alcoolice de origine rusă sunt interzise să fie importate în Uniunea Europeană.

În condiții bine stabilite, comerțul cu anumite bunuri (de exemplu, produse alimentare, medicamente sau anumite semifabricate) este încă permis între cele două teritorii, însă importatorii şi exportatorii tot trebuie să fie atenți de la cine achiziționează sau cui vând astfel de produse.

Motivul principal de îngrijorare este că restricțiile nu se opresc doar la nivel de produs, ci se extind și asupra entităților care comercializează respectivele mărfuri și a persoanelor care controlează în mod direct sau indirect aceste companii.

Comisia Europeană atrage atenția că în perioada următoare va intensifica eforturile și măsurile împotriva încercărilor de eludare a acestor sancțiuni, dat fiind numărul mare de astfel de cazuri din ultimul timp. Mai precis, cei care încearcă să eludeze sancțiunile (atât ca indivizi, cât și ca entități) vor fi puși pe lista neagră de sancțiuni care vor fi făcute publice. De exemplu, persoanele care achiziționează bunuri rusești supuse restricțiilor, dar care sunt transportate din alte teritorii/ţări în Uniunea Europeană riscă să ajungă pe lista neagră. În oglindă, persoanele care exportă mărfuri din UE prin alte teritorii, cu intenția de a facilita importul ulterior al acestora în Rusia de către companii supuse restricțiilor riscă aceleași sancțiuni.

Pentru a se asigura că nu ajung pe lista neagră, este recomandat ca importatorii/exportatorii europeni să verifice în avans dacă partenerii comerciali sunt sau nu supuși sancțiunilor (de exemplu, prin activităţi de due-dilligence), precum și dacă dovezile de origine aferente mărfurilor sunt corect întocmite.

În România, nerespectarea sancțiunilor internaționale se pedepsește cu amendă de la 10.000 de lei, la 30.000 de lei, precum și cu confiscarea bunurilor. De asemenea, autoritățile de control pot aplica și sancțiuni complementare, cum ar fi suspendarea activității companiei pe o perioadă între 1-6 luni.

În concluzie, pentru a evita amenzile și aplicarea de sancțiuni nedorite, importatorii/exportatorii trebuie să realizeze o verificare mult mai atentă și continuă a partenerilor comerciali și a dovezilor de origine ce stau la baza tranzacțiilor (cui vindem, de la cine cumpărăm, ce origine au bunurile). Atât activitățile de verificare a partenerilor comerciali cu ajutorul tehnologiei, cât și corecta utilizare a instrumentelor prevăzute de legislația vamală (de exemplu, Informațiile de Origine Obligatorii, efectuarea calculelor de origine în sistem black-box, pentru păstrarea confidențialității datelor, verificarea încadrării tarifare a produselor) reprezintă instrumente-cheie care pot reduce semnificativ riscul de aplicare a sancțiunilor. Experții EY pot pune la dispoziție astfel de instrumente de control și monitorizare hibridă a sancțiunilor și a conexiunilor dintre diverse entități susceptibile de a încerca eludarea diverselor sancțiuni internaționale.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Impunerea restricțiilor la import asupra intrării de mărfuri în Uniunea Europeană (de exemplu, originare din Belarus, Rusia, Iran, Ucraina) pe parcursul anului 2022 a condus la nevoia de o verificare mult mai atentă a dovezilor de origine nepreferențială emise de furnizorii străini. De exemplu, importatorii europeni care, deși nu achiziționează mărfuri din aceste teritorii, doresc să se asigure că acestea nu sunt originare din Rusia sau din alte țări supuse restricțiilor. Sau un alt exemplu concludent ar fi acela al mărfurilor supuse cotelor tarifare în Uniunea Europeană alocate în funcție de țara de origine și de balanța fixă alocată acestei țări ce permite neplata taxei adiționale de import de 25%.

În esență, la nivelul Uniunii Europene, originea nepreferențială a mărfurilor se calculează după regulile prevăzute de Codul Vamal Unional. Scopul acestor reguli este de a determina naționalitatea economică a mărfurilor ce sunt supuse unor măsuri de politică comercială în Uniunea Europeană (de exemplu, taxe anti-dumping, embargouri comerciale, măsuri de protecție și compensatorii, restricții cantitative sau contingente/cote tarifare).

Astfel, furnizorii străini care pun la dispoziție importatorilor europeni certificate de origine nepreferențială sau alte dovezi de origine trebuie să determine această origine ținând cont de regulile prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Europene. În practică, de cele mai multe ori calculul de origine nepreferențială din spatele acestor certificate este efectuat în baza regulilor de origine aplicate în țara din care este expediat produsul (adică în baza unor reguli care pot fi diferite față de cele ale Uniunii Europene). În unele cazuri, acest calcul este chiar neefectuat.

Drept urmare, determinarea corectă a originii nepreferențiale a mărfurilor devine un element și mai important mai ales pentru companiile europene care importă bunuri supuse contingentelor tarifare sau care provin din țări supuse sancțiunilor internaționale.

Cum pot însă importatorii să se asigure că acest calcul este corect? În primul rând, să întrebe furnizorii de mărfuri/materii prime dacă determinarea originii s-a efectuat ținând cont de regulile aplicabile în Uniunea Europeană și, cel mai important, să obțină de la autoritatea vamală certificarea că acest calcul este într-adevăr corect. Instrumentul recomandat ar fi obținerea unei Informații Obligatorii de Origine (IOO) de la autoritățile vamale europene, un document certificat care verifică şi confirmă originea mărfurilor. S-ar evita astfel sancțiunile și costurile nedorite.

Declararea şi dovedirea originii mărfurilor atât în momentul procesării formalităților vamale, cât și ulterior, cade în responsabilitatea operatorilor economici importatori și reprezintă un element obligatoriu de menționat în declarația vamală. Esențial este ca aceștia să cunoască regulile de origine aplicabile la nivelul Uniunii Europene pentru evitarea oricăror plăți adiționale de taxe la import.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

O bună parte din mărfurile de origine rusă sunt supuse în prezent diverselor restricții, intrarea lor pe piața din Uniunea Europeană fiind interzisă. Cu toate acestea, există și excepții. Mai precis, mărfuri care pot fi importate în continuare, chiar dacă au origine nepreferențială rusă (de ex., semifabricate/materii prime pentru industria siderurgică). Atât restricțiile, cât și excepțiile aplicabile diverselor mărfuri pot fi identificate de către importatori prin consultarea bazei de date TARIC, pornind de la codul tarifar din Nomenclatura Combinată.

Restricțiile impuse de Uniunea Europeană nu se opresc doar la nivel de produs (a mărfurilor comercializate), ele se extind și asupra entităților juridice care comercializează respectivele mărfuri. Cu alte cuvinte, chiar dacă anumite mărfuri de origine rusă ar putea fi importate ca atare pe motiv că importul de acest tip de marfă este permis ca regulă generală, conform bazei de date TARIC, putem fi puși în situația unei interdicții la import pe motiv că entitatea care le comercializează face, la rândul ei, obiectul sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. În aceste cazuri, operatorii economici importatori trebuie să se asigure că nu încalcă prevederile regulamentelor Uniunii Europene prin care au fost stabilite sancțiuni adiționale (de ex., înghețarea fondurilor și a resurselor economice aparținând persoanelor/companiilor aflate pe listele de restricții).

Pentru ca importatorii să se poată asigura de respectarea obligațiilor privind măsurile restrictive, Comisia Europeană recomandă în ghidul publicat în acest sens realizarea de activități de due diligence (atât la începutul colaborării cu un partener comercial, cât și pe parcursul relației comerciale – monitorizare continuă), lăsând totodată la latitudinea agenților economici modul în care aceasta se va realiza. Cu alte cuvinte, importatorii trebuie să colecteze și să analizeze informațiile juridice, fiscale, financiare ale partenerilor de afaceri înainte de efectuarea importurilor pentru a se asigura că acești furnizori sau persoanele care îi controlează direct sau indirect nu apar pe lista sancțiunilor internaționale.

Drept urmare, chiar dacă, în prezent, anumite mărfuri rusești pot pătrunde pe piața din Uniunea Europeană fără interdicții de import nu înseamnă că importatorii europeni au scăpat de expunerea la riscuri. România pedepsește nerespectarea sancțiunilor internaționale cu amendă de la 10.000 lei, la 30.000 lei, precum și cu confiscarea bunurilor. De asemenea, autoritățile de control pot aplica și sancțiuni complementare, cum ar fi suspendarea activității companiei pe o perioadă între 1-6 luni.

În concluzie, pentru a evita amenzile și aplicarea de sancțiuni nedorite, importatorii trebuie să investească timp și resurse suplimentare în aceste verificări de tip due dilligence. Fără cunoștințele și tehnica necesară, pentru companiile importatoare, este foarte dificil să identifice proprietarii furnizorilor pentru a verifica dacă vreunii dintre aceștia au fost sancționați. Echipa de consultanță dedicată comerțului internațional a EY România a asistat cu succes societăți din România care să gestioneze importul de mărfuri în astfel de situații. S-a putut evita, astfel, aplicarea de contravenții nedorite sau suspendarea activității acestora.

Autori:

• Alex Milcev, Liderul departamentului de Asistenţă fiscală și juridică, EY România
• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România

O serie de prevederi ce guvernau explorarea și exploatarea zăcămintelor din perimetrele offshore din Marea Neagră au fost modificate prin lege la finalul lunii mai 2022. Prin aceste modificări, prevederile Legii Offshore au fost extinse și către perimetre onshore de mare adâncime (peste 3.000 de metri), ceea ce arată dorința legiuitorului de a evidenția și zăcămintele onshore ale României, deloc de neglijat ca potențial.

Ce aduce nou Legea Offshore? 

În primul rând, noua lege aduce mult așteptata predictibilitate și stabilitate titularilor de acorduri petroliere din Marea Neagră (și nu numai). Cu alte cuvinte, aceștia au certitudinea, prin lege, că regimul de redevențe și regimul fiscal specific existent la data de 1 ianuarie 2023 (potrivit ultimelor știri disponibile, se pare că acest termen va fi devansat cu 4 luni, noua dată de referință urmând a fi 1 septembrie 2022) va rămâne același (nu se va modifica sub nicio formă în favoarea sau în defavoarea titularilor de acorduri) pe întreaga durată de derulare a acordurilor petroliere. În plus de certitudinea oferită prin lege este recomandabil ca titularii de acorduri petroliere să prevadă la nivel contractual cu Agenția Națională a Resurselor Minerale în mod clar sistemul de impozitare aplicabil, așa cum este el specificat în Legea Offshore, inclusiv pentru acordurile petroliere aflate în curs de executare (opțiune prevăzută în mod expres în Legea Offshore).   

Fiind vorba de acorduri pe termen lung (15-25 de ani, chiar mai mult), cea mai mare temere a investitorilor în zăcăminte offshore a fost dintotdeauna lipsa aceluiași tratament din punct de vedere al taxelor și redevențelor datorate pe întreaga durată de derulare a acordului. Trecerea unui zăcământ offshore din faza de explorare spre cea de exploatare necesită calcule complexe de profitabilitate, ponderate cu coeficienți de risc în caz de eșec ș.a.m.d., iar schimbarea ipotezelor de taxare inițiale, peste 5 -10 ani de la semnare, nu a fost niciodată de ajutor. 

Prin această nouă lege, România transmite un mesaj de încredere și stabilitate investitorilor și titularilor de acorduri petroliere din Marea Neagră, fiind gata să le ofere același condiții pe termen lung și foarte lung. 

În al doilea rând, modificările aduse Legii Offshore au îmbunătățit semnificativ metodologia de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare din vânzarea de gaze, în sensul unei împărțiri cât mai echitabile a unor potențiale venituri extraordinare (datorate unor creșteri semnificative de preț, cum se poate vedea în prezent) între titularul acordului și România. 

Pe scurt, impozitul pe venituri suplimentare din vânzarea de gaze naturale extrase din perimetre offshore/onshore de mare adâncime are următoarele particularități:

• impozitul pe venituri suplimentare este un impozit progresiv, cu cote de taxare între 15% și 70%, aplicate gradual, în funcţie de intervalul de preț (a se vedea Tabelul 1 pentru detalii). Merită reținut faptul că intervalurile de preț (date în valori nominale, la 1 ianuarie 2019) se actualizează cu indicele prețurilor de consum (de exemplu, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2022, acesta a fost de 124,35%); 
• venitul suplimentar este calculat după deducerea din prețul de vânzare (mediu ponderat) a costurilor de transport, distribuție, înmagazinare și alte costuri logistice (în măsura în care sunt suportate de către titularul acordului petrolier);
• din impozitul pe venituri suplimentare calculat lunar, titularul acordului petrolier plătește, în fapt, 60% Statului Român, întrucât restul de 40% îi păstrează în contul recuperării investițiilor efectuate în segmentul upstream;
• cheltuiala cu impozitul pe venituri suplimentare este considerată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit (cota actuală a impozitului pe profit este de 16%).

Pentru exemplificare, în cele ce urmează, am luat un preț de vânzare mediu ponderat de 532 lei/MWh, și unul de 199 lei/MWh, prețuri nete de costuri de transport, distribuție, înmagazinare şi alte costuri logistice, așa cum prevede actuala lege. 

• Pe baza metodologiei de calcul prevăzute de lege, în cazul unui preț de vânzare mediu ponderat de 532 lei/MWh, impozitul pe venituri suplimentare ar fi de 260 de lei, adică o rată efectivă de taxare a veniturilor de 49%. Din acest impozit, titularul acordului petrolier reține o cotă-parte de 40% în vederea recuperării investiției făcute, 60% din impozit fiind virat efectiv la bugetul de stat, adică 29,4% din totalul veniturilor suplimentare obținute la un preț de vânzare de 532 lei/MWh.
• În cazul unui preț de vânzare mediu ponderat de 199 lei/MWh, impozitul pe venituri suplimentare ar fi de 32 lei, adică o rată efectivă de taxare a veniturilor de 16%. Din acest impozit, titularul acordului petrolier reține o cotă-parte de 40%, în vederea recuperării investiției făcute, 60% din impozit fiind virat efectiv la bugetul de stat, adică 9,6% din totalul veniturilor suplimentare obținute la un preț de vânzare de 199 lei/MWh.

Nu în ultimul rând, modificările aduse Legii Offshore reglementează și potențiala destinație de comercializare a gazelor extrase. Mai precis:

• titularii acordurilor au dreptul de a comercializa liber și la prețurile și cantitățile determinate de aceștia, ca regulă generală și cu respectarea legislației naționale și unionale incidente;
• cu toate acestea, Guvernul României poate introduce restricții temporare de preț și vânzare, pentru a asigura consumul casnic (și producția de energie termică pentru populație) și a obligațiilor de solidaritate asumate de România, ca parte din mecanismele Uniunii Europene;
• cantitățile comercializate în baza contractelor bilaterale vor fi oferite cu prioritate statului român, care va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la primirea ei.

Ce nu s-a modificat?   

Subcontractorii nerezidenți ai titularilor acordurilor petroliere sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înfiinţeze şi să menţină pe toată durata contractului o filială sau sucursală cu sediul în România. Nerespectarea acestei obligații poate atrage o sancțiune de 10% din valoarea contractului. 

În condiţii echivalente tehnice şi de preţ, titularii acordurilor petroliere sunt obligaţi să achiziţioneze bunuri şi servicii de la operatori economici din România şi spaţiul Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute la art. 223 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Cel puțin 50% dintre bunurile având proveniență necomunitară (din punct de vedere valoric) trebuie să provină din țări care au încheiat acorduri de comerț bilateral/multilateral cu Uniunea Europeană.

Titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor să fie cetăţeni români, cu rezidenţă fiscală în România. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă echivalentă cu un salariu minim brut garantat în plată înmulţit cu numărul angajaţilor pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia legală pe toată durata acordului.

În ceea ce privește teritorialitatea zonei economice exclusive a României, din punct de vedere vamal, limita acesteia este de 12 mile marine, iar, din punctul de vedere al TVA-ului și accizelor, limita ei este de până la 200 de mile marine. Această separație aduce tratamente diferite pentru diverse tranzacții din punct de vedere vamal și fiscal. 

În concluzie, astăzi, Legea Offshore:

• arată România ca fiind o țară matură, gata să ofere mult așteptata predictibilitate și stabilitate titularilor de acorduri petroliere offshore și onshore de mare adâncime, cu privire la regimul de redevențe și regimul fiscal specific;
• încurajează achiziția de bunuri și servicii din spațiul european și din țări care au încheiat acorduri de comerț bilateral/multilateral cu Uniunea Europeană;
• oferă posibilitatea de a vinde liber hidrocarburile extrase, ca regulă generală și în condiții normale. În același timp, consumatorii casnici vor fi protejați în condiții excepționale;
• este o lege creată în sensul unei împărțiri echitabile a unor eventuale câștiguri excepționale între investitor și statul român (permițând, totodată, recuperarea integrală a investiției în segmentul upstream din valoarea impozitului suplimentar).

Reacția investitorilor/jucătorilor din domeniul offshore nu a întârziat să apară. Un procent de 65% dintre participanții la conferința anuală dedicată resurselor din Marea Neagră (Black Sea Oil and Gas – 22/23 iunie 2022) au ales preponderent România ca destinație a viitoarelor investiții offshore din zona Mării Negre. 

Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Vamală, EY România
• Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Inflația a atins, mai devreme decât se estimase, două cifre – 10%, gazele scumpindu-se cu 46%. Presiunea pe costuri, atât pentru agenții economici, cât și pentru consumatorii finali este din ce în ce mai mare. Cu alte cuvinte, este momentul să reamintim agenților economici că există anumite situații prevăzute clar atât de normele europene – Directiva de accize, dar și de legislația noastră (Codul fiscal), în care pot aplica pentru exceptări sau scutiri de la plata accizelor pentru produse energetice (motorină, benzină), gaze, energie electrică și, astfel, își pot optimiza costurile. Care sunt acestea și cum trebuie să procedeze companiile?

Codul fiscal prevede, cum spuneam, situații în care companiile pot apela fie la scutirea directă sau indirectă (mai întâi, compania plătește accizele, care sunt restituite ulterior) la plata accizelor. Iată, în continuare, care sunt cazurile concrete:

1. dacă agenții economici folosesc produsele energetice, gazele sau energia electrică pentru producția de energie electrică sau pentru menținerea capacității de a produce energie electrică;
2. dacă utilizează produsele energetice, gaze sau energie electrică pentru producția combinată de energie electrică și energie termică;
3. dacă injectează gaze sau produse energetice în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

În aceste situații, companiile pot aplica scutirea directă de la plata accizelor, cu respectarea mai multor condiții, între care, cea mai importantă, presupune ca beneficiarul scutirii să solicite eliberarea unei autorizații de utilizator final.

4. dacă utilizează produsele energetice, gazele sau energia drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de bătrâni, orfelinate și alte instituții de asistență socială, instituții de învățământ și lăcașuri de cult. În această situație, companiile trebuie să știe că, pentru a putea beneficia de scutirea directă de la plata accizelor, este necesar să notifice autoritatea vamală teritorială, notificare ce va fi ulterior transmisă și furnizorilor;
5. dacă energia electrică este produsă din surse regenerabile de energie (de exemplu, eoliană, solară, geotermală);

Scutirea, în această situație, ca și în cele prezentate la punctele următoare mai jos, se acordă tot în baza notificării transmise de producătorul de energie electrică la autoritatea vamală teritorială. Consumatorii casnici producători de energie electrică nu au obligația de a notifica autoritatea vamală teritorială pentru a beneficia de scutire.

6. dacă utilizează gazele și energia în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire;
7. dacă există utilizare duală – atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât și în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică și în procesele electrolitic și metalurgic se consideră, de pildă, a fi utilizare duală;
8. dacă utilizează energia electrică în principal în scopul reducerii chimice și în procesele electrolitice și metalurgice;
9. dacă utilizarea energiei electrice reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs;
10. dacă utilizează gazele sau energia în procese mineralogice (de exemplu fabricarea sticlei, cimentului, varului și ipsosului).

Recomandăm agenților economici care au utilizări de energie electrică și gaze naturale ce se regăsesc în descrierile de mai sus să analizeze și să ia în considerare implementarea acestei facilități. Faptul că ele există, că sunt prevăzute atât la nivel național, cât și european, înseamnă că acestea pot sau au fost deja implementate de alți jucători de pe piață. Neutilizarea acestora poate provoca dezavantaje financiare pentru agenții economici care nu le folosesc.

Autor: Mihai Petre, Director, Consultanță vamală, EY România

Situația actuală din Ucraina, Rusia și Belarus a forțat multe companii multinaționale să ia decizia de a-și închide unitățile de producție din țările afectate de conflict. Ce facilități la import ar fi disponibile pentru echipamentele de producție aferente, în situația în care activitățile respective ar fi integral relocate în România (sau în altă țară membră a Uniunii Europene)?

Legislația vamală oferă în prezent scutire de la plata taxelor vamale și a TVA-ului pentru mijloacele de producție și alte echipamente aparținând întreprinderilor care își încetează definitiv activitatea într-o țară terță și se mută pe teritoriul vamal al Uniunii Europene (în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene), pentru a desfășura o activitate similară.

Scutirea de taxe la import menționată se limitează la mijloacele de producție și alte echipamente, precum:

• echipamente folosite de întreprindere cu minimum 12 luni înainte de data la care întreprinderea și-a încetat activitatea într-un stat terț din care și-a transferat activitățile;
• echipamente care sunt destinate acelorași scopuri după transfer;
• echipamente sunt adecvate întreprinderii respective prin natura și mărimea lor.

Chiar dacă o societate nu îndeplinește condițiile de mai sus pentru toate bunurile ce urmează a fi relocate în Uniunea Europeană – de exemplu, pentru stocul de materii prime, produse finite sau avem de-a face cu o fabrică/linie de producție nou deschisă în mai puțin de 12 luni – există șansa ca scutirea de taxe vamale să fie disponibilă, dacă aceste bunuri au fost anterior exportate din Uniunea Europeană.

Practic, bunurile exportate inițial din Uniunea Europeană și returnate în aceeași stare (cu excepția uzurii normale), într-o perioadă de 3 ani de la data exportului, beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale. Din perspectiva TVA-ului, aceste bunuri beneficiază și ele de scutire în situația reimportului în Uniunea Europeană, doar dacă reimportul în Uniunea Europeană este efectuat de aceeași persoană care a exportat inițial bunurile.

Nu în ultimul rând, dacă nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile de mai sus, putem avea în vedere scutirea de la plata TVA-ului la import disponibilă în România pentru societăți certificate ca Operator Economic Autorizat (în orice stat membru al Uniunii Europene) sau care au efectuat importuri de peste 50 mil. RON în ultimele 6 luni.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

Ținând cont de nevoia urgentă de echipamente medicale, de măști de protecție și kituri de testare utilizate în lupta cu COVID-19, autoritățile vin în sprijinul operatorilor economici și al instituțiilor de stat cu o serie de orientări atât de natură fiscală, cât și procedurală, menite să relaxeze formalitățile aplicabile în mod normal la importul de astfel de produse. Detaliem câteva dintre aceste simplificări în cele ce urmează.

Amânarea plății TVA în vamă pe perioada stării de urgență și după 30 de zile de la încetarea acesteia în România

La nivelul României, pe perioada stării de urgență și la 30 de zile după data încetării acesteia, se amână plata TVA la importul de anumite medicamente, echipamente de protecție, dispozitive medicale sau de protecție și materiale sanitare utilizate în limitarea, tratamentul și combaterea COVID-19.

De exemplu, kituri de testare și aparate de testare și diagnostic cod NC 3822, 3002 15 și 9027 80, măști, mănuși, scuturi din plastic pentru față cod NC 6307 90, termometre cod NC 9025, dezinfectanți și produse pentru sterilizare cod NC 2207, 2208, 3003 sau 3808, dispozitive medicale (ventilatoare, ecografe, aparate de electrodiagnostic) cod NC 9019 20, 9018 19, 9018 90.

Astfel, o atenție sporită trebuie acordată clasificărilor tarifare ale acestor tipuri de produse, pentru ca importatorii să fie siguri că vor aplica corect amânarea plății TVA la momentul importului.

Organizația Mondială a Vămilor vine în sprijinul operatorilor economici cu o listă dedicată clasificărilor tarifare aferente acestor echipamente. Lista poate fi accesată la următorul link: http://www.wcoomd.org/-/media/wco/public/global/pdf/topics/facilitation/activities-and-programmes/natural-disaster/covid_19/hs-classification-reference_en.pdf?la=en

Citește și: Cum putem limita expunerea personalului implicat în operațiuni vamale în contextul crizei COVID-19? | Mihai Petre | EY România

Simplificarea formalităților de import

Comisia Europeană a publicat o serie de orientări privind modalitățile de simplificare a formalităților vamale în comerțul cu astfel de produse, aplicabile în toate statele membre (inclusiv în România),  pentru ca acestea să ajungă cât mai repede la persoanele afectate.

Menționăm câteva exemple:

• aplicarea regimului de admitere temporară cu scutire totală de la plata taxelor la import (taxe vamale și TVA) pentru echipamente medicale, mijloace de transport utilizate în combaterea COVID-19;
• posibilitatea prezentării bunurilor direct la sediul importatorului (i.e. fără a mai trece pe la biroul vamal);
• acceptarea de certificate de origine/statut (de ex. EUR 1, A.TR) sub forma unei copii (format fizic sau electronic). În mod normal, în acest scop, documentele sunt solicitate în original.
• în cazul operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de vămuire la domiciliu, acordarea prelungirii termenului de depunere a declarației suplimentare cu caracter global dacă aceasta nu poate fi depusă la timp;

Toate orientările de simplificare pot fi regăsite pe larg accesând următorul link: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/covid-19-customs-guidance-for-trade.pdf .

Scutiri de taxe vamale și TVA la importul de echipamente medicale și de protecție provenite din țări non-UE și distribuite gratuit în statele membre

Importul de echipamente medicale și de protecție realizat de instituțiile/organizațiile abilitate sau în numele acestora și distribuite gratuit pe piața din UE către persoanele aflate în nevoie beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și a TVA. Măsura a fost implementată de Comisia Europeană ca urmare a solicitărilor venite din partea statelor membre, inclusiv Marea Britanie.

Măsura este aplicabilă de la data de 30 ianuarie 2020 până la data de 31 iulie 2020. Așadar, este oferită și posibilitatea returnării taxelor la import pentru bunurile ce au fost importate deja pentru combaterea COVID-19.

Până la data de 30 noiembrie 2020, statele membre trebuie să raporteze Comisiei Europene informații privind organizațiile și instituțiile ce au beneficiat de aceste scutiri la import precum și cantitatea și natura bunurilor astfel importate.