1

Proiectul „Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice”, finalizat

Ministerul Finanțelor Publice anunță încheierea proiectului „Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice”, cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cod SMIS 34952.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.878.860,00 lei.

Obiectivul general: creşterea eficienţei administrației publice centrale şi locale şi a transparenţei administrative prin punerea la dispoziţia instituţiilor publice a unor instrumente moderne, standardizate, pentru raportarea situaţiilor financiare şi publicarea informaţiilor de detaliu privind utilizarea fondurilor publice, în conformitate cu clasificaţia bugetară.

Scopul proiectului: realizarea unui set de formulare de raportare a situaţiilor financiare depuse de fiecare entitate raportoare, în format electronic, standardizat, securizat. Creșterea gradului de încredere a datelor colectate prin validări încrucisate cu date din sistem şi prin furnizarea de informaţii de încredere pentru uzul intern al MFP, al instituţiilor publice, al altor instituţii abilitate şi a publicului, atât la nivel de detaliu, cât şi consolidate pe diverse paliere. În paralel, acestea sunt utilizate pentru analize multicriteriale şi pe serii de timp, prin crearea unui sistem informatic dedicat şi integrat cu sistemul informatic al MFP.

Grupul ţintă al proiectului: Funcţionarii care lucrează în serviciile financiare din cadrul fiecărui ordonator de credite, personalul propriu din unitățile MFP teritoriale şi de la nivel central ce vor folosi direct sistemul FOREXEBUG.

Prin implementarea proiectului s-au obținut următoarele rezultate:

      • Un set de formulare electronice de raportare a situaţiilor financiare dezvoltate pentru a fi utilizate de entităţile raportoare. Numărul raportărilor financiar-contabile a fost redus de la 43 de formulare în format fizic, la 15 formulare electronice, în vederea normalizării și eficientizării datelor.
      • Agregarea, centralizarea, consolidarea, reconcilierea automată a datelor colectate prin intermediul formularelor electronice de raportare a situaţiilor financiare.
      • Generarea automată de rapoarte de sinteză (standard si ad-hoc) în funcţie de datele colectate prin intermediul formularelor electronice de raportare a situaţiilor financiare.
      • Validarea automată a datelor privind execuţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor cu bugetele aprobate şi programele actualizate ale entităţilor raportoare.
      • Validarea automată a datelor privind plăţile efectuate de instituţiile publice în sistemul TREZOR cu bugetele aprobate şi programele actualizate ale acestora (entităţi raportoare).
      • Aplicaţie dezvoltată şi funcţională pentru controlul angajamentelor bugetare ale entităților raportoare.
      • Formarea a 220 de formatori ForExeBug, instruirea a 100 de utilizatori finali, instruirea a 60 de specialişti IT.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 54 de luni, atât la sediul Ministerului Finanţelor Publice pentru management, cât şi la sediul DGTI-MFP din Bucureşti, pentru activităţile tehnice derulate în proiect.

Pentru mai multe informații despre Sistemul național de verificare, monitorizare, raportare și control al situațiilor financiare, angajamentelor legale și bugetelor entităților publice (FOREXEBUG) puteți accesa site-ul www.mfinante.gov.ro, secțiunea Sistemul Național de Raportare FOREXEBUG.




Scutirea de la plata impozitului pe transfer pentru persoanele care apelează la Legea dării în plată

Ministerul Finanțelor Publice a emis un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal pentru ca persoanele care apelează la Legea dării în plată să nu fie impozitate cu impozitul aferent transferului de proprietate imobiliară. Măsura se aplică o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăți imobiliare. Beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit și care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice dare în plată ulterioară, se plătește impozitul pe transferul proprietății imobiliare.

În plus, persoanele care au fost deja executate silit și care apelează la articolul 8(5) din Lege pentru a li se anula datoriile rămase nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia. În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligația plății impozitului aferent venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

Același proiect de ordonanță propune acordarea unui regim fiscal simplificat și un tratament fiscal specific în ce privește impozitarea veniturilor operatorilor statistici pentru realizarea de statistici oficiale. Culegerea de date prin operatorii de teren, cum ar fi cei utilizați de către Institutul Național de Statistică, este deosebit de importantă pentru respectarea cerințelor regulamentelor UE în ce privește statisticile oficiale.

O altă modificare propusă este aprobarea unui alt plafon de încasări decât cel stabilit de lege, la cererea operatorilor economici organizatori de anumite evenimente. Totodată, li se permite agenților economici care achiziționează anumite categorii de produse de la persoane fizice, cu plata în numerar, să retragă din bancă sume mai mari decât plafonul existent în prezent.




Ministerul Finanțelor Publice a publicat execuția bugetară detaliată și datele agregate

Ministerul Finanțelor Publice a publicat execuția bugetară detaliată și datele agregate la data de 31 mai. Găsiți pe www.transparenta-bugetara.gov.ro informații legate de veniturile și cheltuielile realizate de peste 13.700 de instituții din țară.

Acolo unde nu au fost completate fișierele și unde pe coloana ”execuție cumulată” valoarea este zero, înseamnă că nu au fost efectuate plăți pe un anumit sector bugetar până la sfârșitul lunii de raportare.

Totodată, Ministerul Finanțelor anunță implementarea functionalităților privind utilizarea și raportarea bugetelor anuale aprobate, în format electronic, de către aproximativ 5.800 de instituții din care 4.400 de subordonare locală și 1.400 de subordonare centrală.

Până astăzi, 61.500 de persoane au intrat pe platformă și au descărcat aproape 116.600 de documente în format deschis.

Transparenta-bugetara.ro este cel mai mare exercițiu de transparență bugetară din România. Pe platforma online informațiile sunt prezentate într-un format deschis (xls, pdf, xml). Informațiile pot fi accesate de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tabletă, smartphone).




Investitorii în Programul Fidelis 2015 primesc la finalul lunii prima dobândă

Ministerul Finanțelor Publice anunță că, în data de 27.06.2016, va efectua prima plată de dobândă în valoare de 21,50 RON/obligațiune, aferentă titlurilor de stat simbol R1706A, cod ISIN RO1517DBP010, ce au fost emise conform Prospectului de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS.

Societatea Depozitarul Central S.A. va asigura distribuirea sumelor reprezentând dobânzi către Deținătorii de titluri de stat, iar plățile vor fi realizate prin intermediul Raiffeisen Bank SA, în calitate de Agent de Plată.

Plățile de dobânzi scadente la data de 27.06.2016 se vor realiza prin următoarele modalități:

1) Plățile către Deținătorii de titluri de stat persoane fizice și juridice care la data de referință 22.06.2016 dețin titluri de stat evidențiate în conturi de instrumente financiare deschise la Participanții la sistemul Depozitarului Central (societăți de servicii de investiții financiare/instituții de credit), se realizează prin transfer bancar în conturile Participanților, prin intermediul Depozitarului Central SA și al Agentului de Plată Raiffeisen Bank SA, la data plății.

2) Plățile către Deținătorii de titluri de stat persoane fizice si juridice care la data de referință 22.06.2016 dețin titluri de stat evidențiate în conturile individuale administrate de Depozitarul Central, se realizează prin:
a) transfer bancar în conturile Deținătorilor de titluri de stat, prin intermediul Depozitarului Central SA și al Agentului de Plată Raiffeisen Bank SA, la data plății. Documentația necesară plaților prin transfer bancar în conturile Deținătorilor de titluri de stat se poate depune în original la sediul Depozitarului Central SA sau se poate transmite prin poștă la adresa Depozitarului Central SA (București, Bd. Carol I nr. 34-36, sector 2).
b) plata în numerar la ghișeele agențiilor Raiffeisen Bank numai către deținătorii de titluri de stat persoane fizice

Exemplu de calcul:

Data de plată a dobânzii: 27.06.2016
Valoarea nominală a unui titlu de stat : 1.000 lei
Perioada de dobândă: de la 25.06.2015 inclusiv, până la 24.06.2016 inclusiv
Numărul efectiv de zile din perioada de dobândă : 366 zile
Rata dobânzii : 2,15% pe an

Dobânda/titlu de stat se calculează utilizând următoarea formulă:

Dobânda = (Valoarea nominală x Rata dobânzii (%) x Număr zile acumulate) / Număr zile an curent;
Unde:
– Dobânda = valoarea Dobânzii pentru fiecare Dată de Plată a Dobânzii pentru un Titlu de stat;
– Valoare nominală = valoarea nominală a unui Titlu de stat, respectiv 1.000 lei
– Rata Dobânzii = publicată în Data Alocării
– Număr zile acumulate = numărul efectiv de zile din Perioada de Dobândă;
– Numar zile an curent = numarul efectiv de zile din Perioada de Dobândă;
– An curent = perioada de Dobânda curentă.

Dobânda aferentă fiecarui titlu de stat, plătibilă la data scadentă de 27.06.2016 este:
(1.000 lei x 2,15% x 366 zile )/366 zile = 21,50 lei/titlu de stat

În iulie, Ministerul Finanțelor Publice lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație. Aceasta marchează Centenarul Unirii și va avea scadența în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Orice persoană fizică, de peste 18 ani, poate participa la această emisiune jubiliară prin cumpărarea de titluri de stat cu o valoare nominală de 100 de lei.

La scadență, Ministerul Finanțelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ai emisiunii jubiliare, vor câștiga premii de câte 1000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.

Mai multe detalii referitoare la plata dobânzilor pot fi găsite în Prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS, accesând site-ul, www.mfinante.ro, secțiunea Programul FIDELIS emisiune 2015, pe pagina de Facebook Fidelis Ministerul Finantelor Publice, sau pe website-ul Bursei de Valori Bucuresti, www.bvb.ro, pagina emisiunii cu simbol R1706A.




Proiect Ordonanță de Urgență pentru ca SRTv să rămână membru EBU

Ministerul Finanțelor Publice a inițiat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se creează cadrul legal pentru finanțarea de la bugetul de stat a obligațiilor financiare pe care Societatea Română de Televiziune le are la Uniunea Europeană de Radio și Televiziune. Acestea includ contribuții, taxe, cotizații, abonamente, licențe pentru drepturi de difuzare a programelor de televiziune culturale, sportive, de divertisment, de știri, transmisii și cheltuieli tehnice, precum și orice alte cheltuieli pe care le presupune calitatea de membru al acestui organism internațional.

Precizăm că decizia de creare a cadrului legal nu are impact asupra deficitului bugetar, sumele asigurându-se cu încadrare în bugetul aprobat.

Modificarea legislativă vine în urma datoriei pe care SRTv a acumulat-o față de EBU din 2008 până în prezent, în valoare de 17 milioane de CHF. Vechimea și amploarea datoriei precum și faptul că planurile de eșalonare a achitării acesteia nu au fost respectate de SRTv din motive financiare, a dus la excluderea României de la ediția 2016 a Eurovision. Totodată, SRTv i-a fost comunicat faptul că a fost început procesul de excludere din EBU. Dacă nu sunt luate măsuri urgente pentru acoperirea datoriei, SRTv nu mai are acces la difuzarea unor evenimente culturale și sportive internaționale importante. Eliminarea din EBU ar fi determinat imposibilitatea transmiterii Jocurilor Olimpice de la Rio, Brazilia, din acest an.

Elemente de background:

SRTv este membru activ în cadrul EBU din 1993. Între 2002 și 2006, a fost membru în Consiliul de Administrație EBU și a beneficiat permanent de rețeaua EUROVISION, care asigură schimbul de știri și programe sportive (Jocurile Olimpice, Campionate mondiale de fotbal, Campionate de patinaj artistic) între membrii EBU, precum și de baza de date a EBU, de consultanță gratuită, de cursuri de pregătire profesională și de expertiză tehnică.

Pentru calitatea de membru al EBU, SRTv plătește obligații financiare, care constau în taxe, cotizații și contribuții.

EBU este cea mai mare asociație a difuzorilor publici din lume. Are 73 de membri activi din 56 de țări și 21 de membri asociați din Asia, Africa și America. Înființată în 1950, cu scopul de a promova cooperarea între organizațiile de radio și de televiziune, EBU este o organizație non-profit, guvernată de legea elvețiană, cu sediul la Geneva, Elveția.




Consorțiul de bănci format din BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, selectat pentru a asigura intermedierea și vânzarea titluri de stat pentru populație, ediția “CENTENAR”

În vederea lansării unei noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, ediția “CENTENAR”, în cadrul programului FIDELIS, Ministerul Finanțelor Publice a finalizat, într-o prima etapă, procesul de selectie a intermediarilor care vor asigura vânzarea și distribuția emisiunii.

Astfel, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank au fost desemnate să asigure administrarea acestei emisiuni, BCR având și rolul de lead manager și agent de plată. Totodată, MFP anunță că cele patru instituții financiare nu vor percepe niciun cost persoanelor fizice pentru cumpărarea titlurilor de stat, dacă subscripția se face prin acestea.

De asemenea, pentru tranzacțiile de vânzare/cumpărare pe piața secundară prin mecanismul BVB, comisionul maxim perceput de bănci este de 0,1% din valoarea tranzacției.

Pentru stimularea unei mai bune distribuiri a emisiunii, MFP va plăti fiecărei bănci intermediare un comision de administrare de 0,2% aplicat la volumul vânzărilor de titluri de stat realizat pe piața primară de fiecare bancă în parte.

În continuare, Ministerul Finanțelor Publice va stabili, în colaborare cu băncile selectate, calendarul și strategia de promovare si lansare a emisiunii.

Data lansării și perioada de subscriere vor fi anunțate public, urmare a parcurgerii etapelor prevăzute de legislația în vigoare pentru realizarea emisunii de titluri de stat pentru persoane fizice.

Detalii suplimentare privind termenii și condițiile emisiunii pot fi accesate pe website-ul www.mfinanțe.ro, secțiunea Programul FIDELIS, ediția “Centenar” și pe pagina de Facebook dedicată programului, Ministerul Finantelor Publice – Fidelis.




Instituționalizarea Premiului European pentru Energie în România

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de Unitate Națională de Coordonare a Programului de cooperare elvețiano-român, reprezentat de Attila GYÖRGY, secretar de stat, și Asociația Romania Green Building Council, în calitate de Beneficiar, reprezentată de Steven BORNCAMP, director general, au semnat în data de 2 iunie 2016 acordul de implementare “Instituționalizarea Premiului European pentru Energie în România”.

Conceptul Premiul European pentru Energie este un sistem de management al calității și de certificare pentru municipalitățile angajate în politici de energie durabilă, protecţia mediului și transport. De la amenajarea teritoriului la aprovizionarea cu energie, de la mobilitate la comunicare și cooperare, conceptul include toate măsurile de protecție pe care municipalitățile le pot lua privind energia și mediul înconjurător.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 31 luni și are un buget total de 411.765 CHF, din care 350.000 CHF reprezintă grantul acordat de Elveția României, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.




MFP a aprobat alocarea suplimentării cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanții pentru programul Prima Casă

Alocarea pe bănci a plafoanelor a fost transmisă de către Ministerul Finanțelor Publice atât către FNGCIMM, cât și către băncile finanțatoare participante în cadrul Programului în data de 1.06.2016.

Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank.

Prin HG.nr.366/18.05.2016 a fost suplimentat plafonul total de garantare pe anul 2016 aferent programului Prima Casă cu 500 milioane de lei. Măsura răspunde solicitărilor potențialilor beneficiari ai programului și ține cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului.

Până în prezent au fost emise peste 181.897 garanții, pentru finanțări în valoare de peste 3,50 miliarde de euro, echivalentul a 15,6 miliarde de lei.




Măsuri de simplificare a Codului de Procedură Fiscală

Măsurile propuse de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, vin în sprijinul mediului de afaceri și a contribuabililor prin simplificarea administrativă. Se creează premisele pentru creșterea gradului de încredere a contribuabilului în sistemul fiscal prin măsuri care elimină incertitudinile cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor sau modul de exercitare a drepturilor.

Principalele modificări propuse ale Proiectului de Lege sunt:

      • exonerarea contribuabilului/plătitorului de la obligația de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situația în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal (având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC);
      • prelungirea unor termene în care contribuabilul trebuie să-și îndeplinească obligațiile fiscale prevăzute de legislația fiscală, pe cale generală, ca urmare a unor motive obiective determinate de anumite situații;
      • reglementarea diferențiată a aplicării prevederilor legale referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul în care contribuabilul are obligația de înregistrare fiscale;
      • reglementarea datei de la care curge termenul de îndeplinire a obligației de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/plătitori;
      • exonerarea contribuabilului/plătitorului de obligația depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație, în situația în care organul fiscal deține deja documente doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație;
      • reglementarea competenței președintelui A.N.A.F. de a stabili, prin ordin, tipurile de declarații fiscale care urmează a fi transmise obligatoriu prin mijloace electronice;
      • reglementarea expresă a faptului că, declarațiile fiscale depuse la un organ fiscal central/local necompetent, sunt considerate ca fiind depuse la data depunerii acestora la organul fiscal necompetent. Pe cale de consecință, se propune totodată și reglementarea expresă a obligativității organului fiscal necompetent de a transmite respectivele declarații fiscale la organul fiscal competent într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii declarației;
      • evitarea eventualelor inechități prin calcularea unor obligații fiscale accesorii în cazul în care organul fiscal comunică contribuabilului decizii de impunere emise în baza unei declarații fiscale după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanțe fiscale. În acest sens, se propune reglementarea unui termen de scadență special în funcție de data comunicării deciziei;
      • reglementarea altor termene de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul local, respectiv semestrial în funcție de termenele de plată a impozitului pe clădiri, teren, mijloace de transport;
      • stingerea obligațiilor fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum și pentru obligațiile fiscale accesorii, să se realizeze în funcție de data comunicării acestora contribuabilului plătitorului pentru a se asigura o abordare unitară între data stingerii prin plată și data stingerii prin compensare;
      • includerea în sfera de aplicare a penalității de nedeclarare reglementată și a obligației fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă urmare procedurii de verificare a situației fiscale personale. Totodată, se propune și regula de calcul a penalității de nedeclarare în acest caz, regulă care ține cont de sfera de aplicare a procedurii de verificare a situației fiscale personale

Proiectul de Lege poate fi consultat integral aici




Execuţia bugetului general consolidat în perioada 1.01-30.04.2016

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un excedent de 130 milioane de lei, respectiv 0,02% din PIB, față de 5,96 miliarde de lei, respectiv 0,84% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2015.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 73,9 miliarde de lei, reprezentând 9,8% din PIB, au fost cu 2,8% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care veniturile bugetare colectate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cumulat pe primele 4 luni din 2016, au fost de 66,6 miliarde de lei, cu 1% mai mult față de perioada similară a anului 2015 și cu 3% mai mari față de programul aferent acestora.

S-au înregistrat creșteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,0%), contribuții de asigurări sociale (+5,5%), impozitul pe salarii și venit (+3,5%), și accize (+2,7%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+13,5%), în special din taxele pe jocuri de noroc.

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioada a anului 2015 de 8,8% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. De asemenea, rambursările de TVA au fost cu 254,8 milioane de lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, reprezentând 5,1 miliarde de lei.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care încasările la acest buget sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creșterii cotei de contribuții de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 16,4%, în timp ce la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o scădere de 3%, iar la impozite şi taxe pe proprietate s-a înregistrat o scădere de 20,6%. Aceasta din urmă este explicată prin amânarea termenului de plata a impozitului pe proprietate până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuință, terenuri și mașini.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 73,8 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, 15% pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială, precum și majorarea salariului minim brut pe țară cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015. Menționăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ținut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranșă aferente plăților drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 2,7% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,2 miliarde de lei, respectiv 0,9% din PIB, cu aproximativ 35,2% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.