La data de 8 noiembrie 2017 a fost publicată Ordonanță de Urgență nr. 79 care aduce modificări semnificative Codului fiscal.

În cele ce urmează detaliem noutățile generate de transpunerea în legislația națională a Directivei 2016/1164/UE privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, precum și modificările legislative care au incidență asupra impozitului pe veniturile microîntreprinderilor:

Norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne

• Au fost modificate condițiile de acordare a deductibilității cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor primite de o entitate, prin transpunerea în legislația națională a Directivei europene;

• Plafonul deductibil al costurilor excedentare ale îndatorării a fost stabilit la 200.000 euro, calculat la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal;

• Costurile îndatorării care exced acest prag, vor fi deductibile la calculul rezultatului impozabil în limita a 10% aplicat asupra diferenței dintre veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, din care se scad veniturilor neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării și sumele reprezentând amortizarea fiscală;

• Pentru situațiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile îndatorării sunt nedeductibile în perioada de referință și se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori;

• Condițiile de deductibilitate stabilite pentru dobânzi sunt aplicabile și pierderilor nete din diferențele de curs valutar;

• S-a reglementat regimul fiscal al transferului de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare;

• Câștigul reprezentând diferența dintre între valoarea de piață a activelor transferate și valoarea lor fiscală va fi impozitat cu 16% în următoarele situații:

– Contribuabilul transferă activele de la entitatea din România la sediu permanent/sediu central dintr-un alt stat, iar România pierde dreptul de a impozita activele transferate;

– Contribuabilul îşi transferă rezidența fiscală din România într-un alt, cu excepţia acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în România;

– Contribuabilul transferă activitatea economică desfășurată în România printr-un sediu permanent către un alt stat în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;

• Contribuabilii pot beneficia de dreptul de eșalonare la plata pentru acest impozit (pe o perioadă maximă de 5 ani);

• Pentru situațiile în care diferența între valoarea de piață a activelor transferate și valoarea lor fiscală reprezintă o pierdere, aceasta se recuperează din câștigurile rezultate din operațiuni de aceeași natură;

• Au fost introduse reguli anti-abuz care vor permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din operațiuni abuzive (regula anti-abuz este reglementată și în prezent în art. 11 Cod fiscal);

• Au fost introduse reguli privind societățile controlate

Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

S-a atribuit un sens mult mai larg noțiunii de microîntreprindere, în sensul că, începând cu 2018 sunt încadrate în această categorie entitățile  ale căror venituri anuale nu depășesc plafonul de 1.000.000 euro, calculat în lei la cursul BNR de la 31 decembrie al anului anterior (în prezent acest plafon este stabilit la 500.000 euro);

A fost eliminată condiția referitoare la obținerea veniturilor, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80%;

Se stabilește că nu intră sub incidența impozitului pe veniturile microîntreprinderilor următoarele:

a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică;

Din categoria microîntreprinderilor nu mai sunt excluse persoanele juridice române care:

i) desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;
ii) desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor natural;

Au fost eliminate dispozițiile din Codul fiscal referitoare la posibilitatea aplicării, prin opțiune, a im-pozitului pe profit de către societățile nou-înființate sau de către cele deja existente al căror capital social subscris și vărsat este mai mare de 45.000 lei;

Cotele de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care nu au salariați, respectiv  de 3% pentru microîntreprinderile fără salariați nu au suferit modificări.

Modificările legislative introduse prin OUG 79/2017 vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

OUG nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cele mai importante modificări aduse Codului de procedură fiscală referitor la eșalonarea obligațiilor fiscale sunt:

– A fost introdusă o nouă prevedere prin care se menționează că în cazuri justificate, în funcție de specificul activității contribuabilului și de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– Se menționează explicit că nu pot face obiectul garanțiilor bunurile perisabile, iar în cazurile în care bunurile care fac obiectul garanției s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii, debitorul are obligația reconstituirii garanțiilor pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată dacă celelalte garanții nu sunt îndestulătoare, în  termen de cel   mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;

– S-a majorat termenul de achitare a obligațiilor fiscale nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată la 180 de zile de la de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eșalonării la plat (anterior era prevăzut termenul de 90 zile);

– Pentru situațiile care vizează modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării conform cererii debitorului, termenul de constituire a garanțiilor este de 10 zile de la emiterea acordului de principiu. În reglementarea anterioară, garanțiile trebuiau constituite o dată cu depunerea cererii;

– În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului;

– Debitorul poate solicita menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută, o singură dată într-un an de eșalonare, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției sau înainte de stingerea obligațiilor fiscale. Anterior cererea putea fi depusă o singură dată pe toată perioada de valabilitate  a eșalonării;

– Eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale de a căror plată depinde menți- nerea autorizației, acordului ori a altui act admi- nistrativ similar;

– Una din condițiile ca un debitor să fie considerat cu risc fiscal mic este ca acesta să nu dețină obligații fiscale restante mai mari de 12 luni (anterior era reglementat termenul de 6 luni);

– S-a introdus o prevedere prin care se menționează explicit că pentru garanțiile depuse sub forma scrisorilor de garanție/poliță de asigurare, la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanție / poliței de asigurare de garanție executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eșalonare la scadența acestora;

– Se prevede expres ca, ori de câte ori se modifică graficul de eșalonare, organului fiscal trebuie să emită o nouă decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată la care să anexeze și noul grafic.