Ordonanța de urgență nr. 30 din 30 august 2017 (“OUG 30/2017”) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 708 în data de 31 august 2017.

Cuprinsul OUG 30/2017

Prevederilor OUG 50/2015 modifică și/sau completează dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală („Codul de procedură fiscală”) în ceea ce privește:

– principiile aplicabile administrării creanțelor fiscale,

– răspunderea pentru plata obligațiilor fiscale,

– comunicarea actelor administrativ fiscale,

– înregistrarea fiscală, (v) inspecția fiscală,

– eșalonarea obligațiilor fiscale,

– executarea silită în materie fiscală etc.

Prevederi relevante

Documente furnizate organului fiscal în altă limbă decât limba română

OUG 30/2017 prevede că petițiile, certificatele și alte documente redactate în altă limbă decât limba română nu vor fi luate în seamă de către organul fiscal, în cazul în care contribuabilului i s-au solicitat traduceri iar acesta nu le-a furnizat organului fiscal.

Răspunderea pentru obligațiile fiscale ale persoanelor care desfășoare profesii liberale

OUG 30/2017 prevede că, în cazul în care bunurile afectate desfășurării activității independente ori profesiei liberale nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile fiscale, vor putea fi urmărite și celelalte bunuri ale persoanei în cauză.

Răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale ale debitorului

OUG 30/2017 prevede că emitentul unei scrisori de garanție/poliță de asigurare va răspunde solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale garantate, în cazul în care nu virează, la cererea organului fiscal, sumele stabilite prin scrisoarea de garanție/polița de asigurare, potrivit legii.

În plus, OUG 30/2017 prevede într-o manieră foarte generală faptul că persoanele care, cu rea-credință, au determinat acumularea obligațiilor fiscale / sustragerea de la plata obligațiilor fiscale de către debitorii pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței potrivit legii, vor răspunde în solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale restante.

Comunicarea actelor fiscale

OUG 30/2017 armonizează prevederile din materia comunicării actelor administrativ fiscale cu dispozițiile Codului de procedură civilă (în materia comunicării actelor de procedură).

Refuzul de a furniza informații organelor fiscale

OUG 30/2017 exclude notarii publici și executorii judecătorești din lista persoanelor care pot refuza în mod legal furnizarea de informații către organele fiscale cu privire la aspecte de care au luat cunoștință în exercitarea activităților lor profesionale.

Înregistrarea fiscală

OUG 30/2017 prevede că, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile sociale, codul numeric personal va servi drept cod de identificare fiscală, în scopul administrării creanțelor fiscale datorate.

În plus, OUG 30/2017 prevede că instituțiile de credit vor solicita autorităților fiscale să furnizeze un cod de identificare fiscală ori de câte ori se solicită deschiderea unui cont bancar ori a unei căsuțe de valori de către nerezidenți care nu au un asemenea cod de identificare fiscală.

Declararea ca inactivi a anumitor contribuabili

OUG 30/2017 prevede că acei contribuabili: (i) față de care a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată, (ii) se află în faliment, ori (iii) față de care a fost emisă ori adoptată o hotărâre de dizolvare, vor fi declarați inactivi numai dacă nu își îndeplinesc obligațiile declarative în interiorul unui semestru calendaristic.

Înregistrarea declarațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că declarațiile fiscale înregistrate în mod eronat la un organ fiscal necompetent se consideră înregistrate corect la data înregistrării lor la organul fiscal necompetent. Cu toate acestea, în cazul în care declarația este înregistrată direct la registratura organului fiscal necompetent, iar personalul respectivului organ sesizează că nu este organ competent, înregistrarea va fi refuzată iar contribuabilul va fi îndrumat către organul fiscal competent.

Inspecția fiscală

OUG 30/2017 prevede că selectarea perioadelor fiscale ce formează obiectul inspecției fiscale va fi realizată pe baza analizei de risc efectuată de organul fiscal.

În plus, OUG 30/2017 prevede că un control inopinat poate fi desfășurat în paralel cu o inspecție fiscală, pentru aceleași operațiuni și obligații fiscale ale debitorului, în cazul în care într-o procedură aflată în derulare sunt necesare constatări cu privire la operațiuni și obligații fiscale ce formează obiectul inspecției în derulare. În acest caz, inspectorii fiscali care desfășoară inspecția fiscală vor efectua și controlul inopinat.

De asemenea, durata efectuării controlului inopinat nu va fi avută în vedere la calculul duratei inspecției fiscale.

În plus, OUG 30/2017 prevede că inspecția fiscală desfășurată de organele fiscale centrale și locale poate să constea inclusiv în acțiuni de „prevenție și conformare”. Textul de lege nu elaborează în privința conținutului concret al acestor acțiuni.

Verificarea situației fiscale personale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește procedura de desfășurare a verificării situației fiscale personale, după cum urmează:

– este eliminată verificarea prealabilă documentară, ca fază distinctă a procedurii de control, fiind inclusă în analiza de risc ce stă la baza determinării persoanelor ce urmează a fi verificate;

– persoanele supuse verificării sunt informate despre începerea verificării prin comunicarea avizului de verificare, ce trebuie să conțină solicitarea către persoana în cauză de a furniza declarația de patrimoniu;

– durata verificării nu poate depăși 365 de zile de la comunicării avizului de verificare.

Termene de plată a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că termenul de plată a obligațiilor fiscale suplimentare rezultând din declarații rectificative este data depunerii respectivei declarații rectificative.

Obligații fiscale restante

OUG 30/2017 stabilește expres că un contribuabil nu va fi considerat a înregistra obligații fiscale restante în cazul în care suma obligațiilor sale restante este egală sau mai mică decât sumele pentru care a fost formulată o cerere de restituire sau rambursare.

Certificatul de atestare fiscală

OUG 30/2017 prevede că valabilitatea certificatelor fiscale emise pentru persoane fizice este de până la 90 de zile, cu excepția persoanelor care desfășoară activități independente ori profesii liberale.

Plata obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că, în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central și local, contribuabilul va efectua plata în contul unic, printr-un singur ordin de plată adresat Trezoreriei Statului. Tipurile de obligații fiscale pentru care se aplică aceste prevederi vor fi stabilite prin legislație ulterioară.

Ordinea de stingere a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că modalitatea concretă de stingere a obligațiilor fiscale ale contribuabilului va fi comunicată acestuia numai în baza unei cereri scrise adresate organului fiscale.

Dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central, pentru care perioada fiscală este anuală
OUG 30/2017 prevede că dispozițiile privitoare la dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală se aplică și contribuțiilor sociale.

Penalități de întârziere

OUG 30/2017 prevede expres că nu se datorează penalități de întârziere cu privire la obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitatea de nedeclarare.

Eșalonarea obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede modificări ale procedurii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în ceea ce privește:

– plata penalităților de întârziere;

– posibilitatea de a beneficia de plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– excluderea bunurilor perisabile din lista garanțiilor ce pot fi furnizate de către debitor pentru a beneficia de eșalonarea la plată;

– prelungirea de la 90 de zile la 180 de zile a termenului de plată a debitului restant înregistrat de către debitor la data comunicării deciziei de eșalonare și care nu formează obiectul eșalonării;

– posibilitatea de a include amenzile în obiectul eșalonării;

– în ceea ce privește debitorii cu risc fiscal mic, perioada în care nu au înregistrat obligații fiscale se modifică de la 6 la 12 luni;

– în plus față de amânarea la plată a penalităților, se prevede amânarea la plată și a unui procent de 50% din dobânda indicată în certificatul de atestare fiscală, corespunzătoare obligațiilor fiscale eșalonate la plată.

Garanții

OUG 30/2017 prevede, în categoria garanțiilor ce pot fi instituite la cererea organului fiscal, scrisoarea de garanție emisă de o instituție financiară nebancară, înregistrată în registrul Băncii Naționale a României pentru emiterea de garanții.

Măsuri asigurătorii

OUG 30/2017 stabilește în mod expres faptul că măsurile asigurătorii devin executorii la expirarea (i) termenului de 15 de la data comunicării către debitor a somației de executare sau, după caz, a (ii) termenului de 30 de zile de la comunicarea către debitor a somației de executare, în cazul popririlor; sau (iii) la expirarea suspendării executării silite.

În cazul în care sunt instituite măsuri asigurătorii iar organele penale sunt sesizate potrivit legii, OUG 30/2017 prevede că măsurile asigurătorii rămân în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fie de către organele penale ori de către instanță, potrivit legii.
Debitorii (i) pentru care se aplică dispozițiile legii insolvenței și (ii) cei care nu dețin bunuri urmăribile au fost în mod expres excluși de la aplicabilitatea măsurilor asigurătorii.

Executarea silită a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește executarea silită a obligațiilor fiscale, respectiv:

– executarea silită va fi desfășurată în mod diferențiat în funcție de sumele și vechimea obligațiilor fiscale;

– în cazul în care debitorul notifică organului fiscal intenția de a furniza o scrisoare de garanție / poliță de asigurare, executarea silită se suspendă sau, după caz, nu începe. Totuși, executarea va continua sau va începe dacă debitorul nu furnizează scrisoarea de garanție / polița de asigurare în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

– OUG 30/2017 abrogă prevederile anterioare ce permiteau instituirea popririlor asupra conturilor bancare ale debitorului numai după expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi.

– în cazul în care valoarea debitului este mai mare de 500.000 lei, nu se vor aplica sechestre asupra bunurilor mobile ori imobile ale debitorului, dacă valoarea acestor bunuri este mai mică de 1% din debitul restant.

Stingerea obligațiilor fiscale prin alte modalități

OUG 30/2017 cuprinde modificări în ceea ce privește executarea silită a debitorilor insolvabili, respectiv:

– categoria debitorilor insolvabili a fost extinsă cu privire la (a) debitorii care dețin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită și care (b) dețin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 1%, în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.

– obligațiile fiscale datorate de debitori care desfășoară activități independente ori profesii liberale, precum și de asocieri și alte entități fără personalitate juridică, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se anulează, după radiere, inclusiv în situația în care obligațiile au fost preluate de alți debitori.

– obligațiile fiscale sunt anulate și în următoarele cazuri:

(a) ulterior închiderii procedurii insolvenței, în situația în care creanțele nu sunt admise la masa credală, potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

(b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situația în care creanțele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

Executarea silită în cazuri speciale

OUG 30/2017 introduce un nou capitol (nr. XII1) cu privire la cazurile speciale de executare silită. Aceste prevederi vizează executarea silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, precum și executarea silită a debitorilor insolvenți.

Suspendarea actelor administrativ fiscale

OUG 30/2017 aduce anumite modificări regimului cererilor de suspendare formulate de contribuabili în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv:

– cauțiunea aplicabilă pentru formularea unei cereri de suspendare a unui act administrativ fiscal neevaluabil în bani este stabilită la suma de 1.000 lei;

– în cazul suspendării obligațiilor fiscale principale, obligațiile fiscale accesorii sunt de asemenea suspendate, chiar dacă sunt stabilite printr-un act fiscal distinct a cărui suspendare nu a fost solicitată.

– pe durata suspendării actului administrativ fiscal, contribuabilul nu datorează penalitate de nedeclarare.

– în cazul în care contribuabilul a consemnat cauțiunea pentru formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este necesară consemnarea unei noi cauțiuni pentru formularea ulterioară a unei cereri de suspendare potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004; prevederea se aplică numai dacă, la data soluționării cererii potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauțiunea este consemnată este efectiv consemnată la dispoziția instanței.

Contravenții

OUG 30/2017 introduce noi sancțiuni, după cum urmează:

– nedepunerea în termen a chestionarului pentru stabilirea rezidenței la plecarea / sosirea în România este contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei; și

– nedepunerea scrisorii de garanție / poliței de asigurare, în cazul în care contribuabilul și-a exprimat intenția în acest sens, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei, în funcție de calitatea contribuabilului.

Autor: Ioana Maria Costea

Intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a generat reorganizarea capitolului privind controlul/verificarea/inspecția, sub un titlul nou titlul VI, denumit Controlul fiscal. Deși speram că noțiunea de control se va estompa în registru normativ, apreciem oportună reunirea tuturor reglementărilor privind verificarea lato sensu sub o singură noțiune.

În cadrul conceptului de control, distingem în primul rând inspecția fiscală, consacrată ca un control specializat, anunțat și tematic, cu accent pe  verificarea evidențelor contabile și aplicabilă exclusiv profesioniștilor, în sensul C.civ. și anume persoanelor juridice și persoanelor fizice, autorizate sau obligate la autorizare, conform legii, pentru a exercita o activitate impozabilă.

În al doilea rând, Codul de procedură fiscală reglementează controlul operativ și controlul anti-fraudă, care prin delimitare de inspecția fiscală, se reliefează ca forme de control inopinat, tinzând să stabilească elemente din situația de fapt, precum și să evalueze riscul fiscal.

În al treilea rând, este consacrată normativ verificarea situației fiscale personale,instituție reglementată din 2011 – HG. Nr. 248/2011, dar cu reduse aplicări în practică.

Obiectul verificării îl reprezintă impozitul pe venit, sub dimensiunea sa de venit net anual impozabil, așa cum rezultă din art. 118 și urm. C.Fiscal.

Verificarea situației fiscale personale este o formă de control anunțat, tematic și scriptic, presupunând corelarea informațiilor din mediul declarativ cu situația reală a patrimoniului personal, pentru a determina, eventuală, bază impozabilă suplimentară. Conform textului de lege, art. 138 alin. 4 C. proc. fisc., prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a persoanei fizice pe perioada verificată. Rezultă astfel, că această formă de verificare combină o verificare de documente cu o verificare faptică. Dificultatea derivă din faptul că persoana fizică pentru venitul său net impozabil și implicit pentru cheltuielile aferente nu conduce evidențe contabile și ca atare partea de verificare de documente este de fapt o corelare de informații din registre publice (declarații privind impozitul pe venit, declarații privind bunurile, declarații de avere, registre de publicitate notarială etc.), situații bancare etc.

Identificarea persoanelor verificate, lato sensu contribuabili persoane fizice, se face în baza unei analize de risc, conform OPANAF nr. 3733/2015 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora. Analiza de risc corelează următoarele informații: veniturile declarate de persoana fizică şi de plătitori; creşterile sau descreşterile elementelor patrimoniale ale persoanei fizice; cheltuielile personale efectuate; fluxurile de trezorerie.

Pe baza acestor date se va proceda la o verificare fiscală prealabilă documentară, care tinde de fapt să compare veniturile declarate (așa cum rezultă din istoricul fiscal al persoanei) și veniturile reale (așa cum rezultă din elemente de probatoriu privind patrimoniul acesteia și dinamica lui), verificare care se va finaliza printr-un raport de verificare fiscală prealabilă documentară. În acest demers, este evident îngrijorător caracterul prealabil și secret al verificării, precum și imposibilitatea de a contesta rezultatele acestei proceduri, de vreme ce nu există o procedură de contestare. Apreciem, însă, că acest înscris tinde să producă efecte juridice, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, mai ales că nu reprezintă o simplă selectare a contribuabilului pentru viitorul control, ci și o evaluare prealabilă a situației sale.

Verificarea efectivă se declanșează doar dacă pe baza procedurii prealabile se identifică o diferență de bază impozabilă între veniturile declarate și veniturile estimate, de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puțin de 50.000 de lei.

Procedura. Observăm o serie de similarități cu inspecția fiscală: locul și durata verificării – art. 140 C. proc. fisc., avizul de verificare – art. 141 C. proc. fisc., suspendarea verificării  – art. 142 C. proc. fisc.,  dreptul de colaborare – art. 143 C. proc. fisc., reverificarea art. 144 C. proc. fisc., raportul de verificare – art. 145 C. proc. fisc., decizia de impunere – art. 146 C. proc. fisc.[1]. Aceste garanții procedurale, așa cum sunt reglementate de C. proc. fisc. asigură doar forma verificării și dau dimensiunea juridică a rezultatelor acesteia: decizia de impunere sau decizia de încetare a procedurii de verificare. Aceste acte juridice sunt contestabile în procedura generală reglementată de C. proc. fisc.

Miezul verificării. Estimarea patrimoniului. Aspectele reale, în acest demers privesc, modul de probare a situației fiscale reale. Acest demers are două dimensiuni. Pe de o parte, este relevant modul în care se probează dinamică patrimoniului și anume selectarea și administrarea mijloacelor de probă. Apreciem în acest sens, că o dificultate majoră constă în probatoriul privind actele juridice privitoare la bunuri mobile neînregistrabile (bijuterii, componente IT etc.), care nu sunt supuse unei forme de publicitate privind dreptul de proprietate, însă pot mobiliza resurse financiare considerabile.

În egală măsură, în condițiile art.  55-74 C. proc. fisc. sunt incidente elemente privind probele și modul de administrare al acestora, inclusiv expertizele și constatările la fața locului. Teza probatorie este evident prezența unor elemente de activ sau de pasiv, în esență care nu au fost reflectate în declarațiile fiscale și care afectează situația veniturilor impozabile.

Concomitent, sunt indecente aspecte privind dinamica patrimoniilor în cadrul unei familii, regimul marital aplicabil bunurilor comune, patrimoniul copiilor minori etc.

OPANAF nr. 3733/2015 indică trei metode de verificare și anume a) metoda sursei şi utilizării fondului;  b) metoda fluxurilor de trezorerie;  c) metoda patrimoniului net, care vor fi aplicate de organul fiscal după caz, astfel:  a) metoda sursei şi utilizării fondului este selectată atunci când se constată că persoana fizică verificată a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate;  b) metoda fluxurilor de trezorerie este selectată atunci când se constată că operaţiunile derulate de persoana fizică verificată s-au desfăşurat, în principal, prin conturile bancare şi financiare şi au fost depuse sume semnificative în numerar în aceste conturi;  c)   metoda   patrimoniului   net   este   selectată   atunci   când   se   constată   că   patrimoniul   net   al persoanei verificate a înregistrat creşteri semnificative pe parcursul perioadei verificate şi a fost stabilită, cu un grad rezonabil de certitudine, valoarea elementelor patrimoniale la începutul şi la sfârşitul perioadei verificate.

Metoda sursei şi utilizării fondului constă în: a) determinarea valorii utilizărilor de fonduri şi a surselor; b) identificarea surselor impozabile şi a celor neimpozabile; c) identificarea surselor impozabile declarate şi a celor nedeclarate; d) stabilirea venitului suplimentar din surse neidentificate, ca diferenţă între valoarea utilizărilor de fonduri şi valoarea surselor de fonduri; e) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Observăm că tehnica de lucru constă în identificarea la nivelul patrimoniului unei persoane  fizice impozabile, a surselor de venituri și a modului de utilizare, ceea ce înseamnă a identifica și proba actele juridice încheiate de persoana fizică și implicit a naturii impozabile a veniturilor rezultând din aceste acte, dar și identificarea cheltuielilor persoanei fizice, unde vedem o dificultate probatorie majoră, în lipsa obligației de a asigura instrumentum probationis pentru aceste cheltuieli.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în: a) determinarea valorii depunerilor de numerar în conturile bancare şi financiare; b) identificarea depunerilor de numerar provenit din surse neimpozabile; c) determinarea cheltuielilor efectuate cu numerar; d) identificarea cheltuielilor efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile; e) determinarea venitului impozabil ca sumă a depunerilor de numerar în conturile bancare şi financiare şi a cheltuielilor efectuate cu numerar, ajustată cu depunerile şi cheltuielile efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile; f) stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferenţă între venitul impozabil şi venitul declarat; g) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate; h) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate; i) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Observăm că în această metodă cheia de boltă este dată de dinamica bancară a elementelor din patrimoniul și apreciem că metoda este subsidiară, de vreme ce accesul organului fiscal la informațiile bancare este extrem de facil și orice contribuabil cunoaște acest aspect. Mai mult, determinarea cheltuielilor efectuate cu numerar este fundamentată pe o probatio diabolica fiind imposibil de probat acte juridice între persoane fizice, executate cu numerar. Spre exemplu, vânzarea de bunuri mobile din patrimoniu propriu, guvernată de libertatea contractuală, presupune venituri non-bancare și implicit utilizarea acestor venituri în afara sistemului bancar.

Metoda patrimoniului constă în: a) determinarea patrimoniului net al persoanei verificate la începutul şi sfârşitul perioadei impozabile, ca diferenţă între, pe de o parte, valoarea totală a bunurilor, activelor şi a altor titluri şi deţineri şi valoarea totală a datoriilor, pe de altă parte; b) determinarea creşterii patrimoniului net pe parcursul perioadei impozabile, ca diferenţă între valoarea patrimoniului net la sfârşitul perioadei şi valoarea patrimoniului net de la începutul perioadei; c) stabilirea venitului impozabil pe baza creşterii patrimoniului net, la care se adaugă cheltuielile personale şi se scad veniturile neimpozabile; d) stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferenţă între venitul impozabil şi venitul declarat; e) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate; f) determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate; g) aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Considerăm că această metodă este cea mai eficientă pentru că patrimoniul, ca ansamblu de drepturi și obligații reflectă starea veniturilor și cheltuielilor unei persoane. Însă, mobilitatea patrimoniului unei persoane fizice, lipsa unor înscrisuri ori registre privind data dobândirii unor drepturi, lipsa probatoriului privind natura dreptului (drept de proprietate ori o simplă folosință) fac proba destul de dificilă. În această metodă, proba se face la doi timpi diferiți; timpul T1, situația de comparat și timpul T2, situația comparată, urmărindu-se diferențele pozitive între cele două momente. Ori unele bunuri evoluează valoric corelat cu trecerea timpului, fie acumulează valoare în mod natural, fie se uzează. Astfel, rolul probei cu expertiza privind sursa acestei diferențe valorice este crucial.

În loc de concluzie, apreciem că se impune o prudență cu conținut juridic a contribuabililor în a colecta probatoriu preventiv și un rol fundamental al juristului în evaluarea și contestarea acestor evaluări pentru a evita abuzul de drept și rezultate fiscale eronate. Desigur, practica va ridica în discuție aspecte relevante.

[1] Pentru detalii, a se vedea: C.F. Costaș (coord.) Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole, ed. Solomon, 2016, pp 298 și urm.

Articolul a fost publicat pe  www.ioanacostea.ro.