Autori: Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Crina Onuț, Manager, People Advisory Services, EY România

Maria Ciudin, Consultant Senior, People Advisory Services, EY România

Digitalizarea economiei globale și adoptarea accelerată a muncii la distanță au determinat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să inițieze The Base Erosion and Profit Shifting, cunoscut deja ca BEPS 2.0, un set de reguli de planificare fiscală menite să împiedice companiile să exploateze lacunele din legile fiscale naționale ca modalitate de a evita plata taxelor. În timp ce conceptul de bază permanentă (Permanent establishment – PE) rămâne un aspect important, munca la distanță introduce noi straturi de complexitate fiscală, care necesită o atenție sporită din partea companiilor.

Conform unui raport recent al OCDE (OECD releases BEPS 2.0 Pillar Two Blueprint and invites public comments), implementarea Pilonului I și Pilonului II ar putea crește veniturile globale din impozitul pe profit cu aproximativ 50 – 80 miliarde USD pe an.

În România, BEPS Pilonul II se aplică începând cu 1 ianuarie 2024. Companiile au obligația pregătirii calculelor pentru acest an, însă raportarea și plățile aferente se vor face în 2026, astfel că angajatorii trebuie să aibă deja în vedere impactul acestei noutăți. De adăugat faptul că, prin implementarea Pilonului II, care stabilește o rată minimă globală de impozitare de 15% pentru grupurile de întreprinderi multinaționale cu venituri consolidate anuale de cel puțin 750 de milioane de euro, companiile trebuie să se asigure că toate impozitele sunt raportate corect pe baza locului în care au rezidența oficială și locul în care lucrează efectiv angajații, nu doar unde sunt plătiți. Mai mult, BEPS 2.0 intensifică monitorizarea riscului companiilor de a crea o bază permanentă în diferite jurisdicții prin intermediul angajaților mobili, ceea ce înseamnă că angajații care lucrează în diferite țări ar putea declanșa obligații fiscale pentru angajatorii lor.

De exemplu, un angajat cu contract individual de muncă cu o companie din țara A, decide să îmbine utilul cu plăcutul și să lucreze pe parcusul unui an câteva zile pe lună din țări mai calde, țările B, C și D, în care avea deja planificate concedii, fără să își anunțe angajatorul de intenția sa de a lucra remote. După câteva luni, în urma unui audit inițiat de autoritățile fiscale din statul C, se descoperă că respectiva persoană desfășoară activități dependente de pe teritoriul țării în favoarea companiei din țara A și impune plata taxelor datorate conform legii atât la nivelul angajatului, cât și la nivelul angajatorului. Acest proces declanșează verificări suplimentare din partea angajatorului care scot la iveală că angajatul a prestat activități similare și de pe teritoriile țărilor B și D. Situația nu a fost gestionată în mod corect nici de angajat, care trebuia în mod normal (conform unei politici interne, după caz) să solicite acordul angajatorului să presteze muncă de la distanță, nici de angajator, care avea obligația monitorizării activității angajaților și a echipamentelor tehnice utilizate. Deși exemplul prezentat este unul simplist, în practică situațiile pot fi mult mai complexe și pot atrage riscuri fiscale pentru angajați și  companii, deopotrivă.

Așadar, dacă un lucrător stabilește o prezență într-o țară, iar angajatorul nu este la curent cu această schimbare a locului muncii (situație cu care angajatorii s-au cam întâlnit în practică și în pandemie, dar și după), acest lucru ar putea expune compania la crearea unei baze permanente, dar și la obligativitatea de a se conforma unor reglementări fiscale diferite, ceea ce poate complica semnificativ sarcina departamentelor de resurse umane, taxe și contabilitate. Să nu neglijăm faptul că, deși în pandemie (dar și după) angajații lucrau în mare măsură remote, există în continuare companii care nu au implementată o politică de lucru la distanță care să prevadă în mod expres condițiile de lucru de oriunde (cum ar fi perioada pentru care angajații pot lucra remote, locațiile permise, modul de informare a angajatorului). Poate că odată cu implementarea BEPS companiile vor acorda atenția cuvenită introducerii unei astfel de politici.

Obligația de a monitoriza locația și activitatea angajaților la distanță devine astfel o prioritate pentru companii. Sistemele de urmărire a timpului și a prezenței trebuie să fie adaptate pentru a reflecta cu precizie locația de lucru a angajaților și a se asigura că datele sunt raportate corespunzător autorităților fiscale. Prin urmare, angajatorii trebuie să investească în tehnologie și formare, precum și în dezvoltarea de politici interne care să ghideze angajații cu privire la modul în care munca lor la distanță poate avea implicații asupra obligațiilor fiscale. În acest sens, se recomandă ca angajatorii să înceapă aceste verificări încă dinainte ca BEPS să intre în vigoare în România.

În concluzie, munca la distanță, în contextul BEPS 2.0, reprezintă un nou teritoriu fiscal care necesită o abordare strategică și detaliată. Companiile trebuie să fie proactive în identificarea riscurilor fiscale și în implementarea de soluții pentru a asigura conformitatea. Educația continuă a angajaților și adaptarea la legislația în schimbare sunt esențiale pentru a naviga cu succes în acest peisaj fiscal complex.

Reformele fiscale globale implementate de guvernele din întreaga lume devin tot mai interconectate și obligă companiile să ia măsuri în regim de urgență, se arată în studiul global anual EY – Tax and Policy Controversy Outlook EY.

Se întrevede la orizont un sistem fiscal internațional mai stabil, deoarece guvernele se coordonează mai mult ca în trecut? Cum va afecta Pilonul II BEPS stimulentele fiscale, chiar și pentru societățile care nu fac obiectul normelor sale? Cum va influența creșterea transparenței dezvoltarea unor noi politici fiscale? Sunt doar câteva dintre întrebările la care experții în taxe și fiscalitate caută răspunsurile cele mai potrivite.

Pe măsură ce guvernele iau în considerare impozitele digitale, modificarea anumitor norme fiscale în lumina Pilonului II BEPS și reforme fiscale mai ample pentru a-și promova obiectivele politice și a-și satisface nevoile de venituri vor apărea o serie de implicații pe termen lung ce vor afecta mediul fiscal internațional și economia mondială.

Impactul Pilonului II BEPS – creșterea transparenței și guvernanță fiscală  

Pilonul II BEPS este menit să creeze un sistem coordonat de impozitare care să impună marilor entități multinaționale (MNE) să plătească un nivel minim de impozitare (o rată efectivă de impozitare (ETR, de 15%) pentru veniturile obținute în fiecare dintre jurisdicțiile în care își desfășoară activitatea. În prezent, multe jurisdicții au încorporat în legislația națională normele din Pilonul II și altele lucrează pentru punerea lor în aplicare.

Acest val de schimbări fiscale la nivel mondial sporește și mai mult nevoia de siguranță fiscală. Ceea ce se întâmplă astăzi este o trecere de la combaterea exclusivă a litigiilor individuale, la o abordare mai proactivă, în care riscurile sunt identificate, evaluate și gestionate mai devreme în ciclul de viață al controversei, pentru a reduce apariția și diminuarea amplorii viitoarelor dezacorduri, relevă studiul EY.

Datele necesare pentru rapoarte pot fi utilizate de întreprinderi pentru a obține noi informații despre profilul lor operațional și pot fi utilizate proactiv în comunicările cu părțile interesate privind rolul și contribuția la economiile locale.

Administrațiile fiscale, la rândul lor, își sporesc propria transparență, cu privire la prioritățile lor, iar întreprinderile pot folosi aceste informații pentru a fi mai proactive în a anticipa potențialele controverse.

„Astfel, controalele simultane și/sau multilaterale desfășurate în mai multe jurisdicții asupra aceluiași grup de companii ar trebui să ia amploare, în condițiile în care autoritățile fiscale române nu folosesc acest instrument transpus de foarte mult timp în Codul de Procedură Fiscală, spre deosebire de celelalte administrații fiscale din Europa. În același timp, și metodele alternative de soluționare a litigiilor care implică cel puțin două jurisdicții, cum este arbitrajul fiscal, ar trebui să capete amploare. Din păcate, și la acest capitol autoritățile fiscale române lasă de dorit, de foarte multe ori contribuabilii fiind obligați să acționeze în instanță autoritățile fiscale pentru a-și respecta obligațiile de participare la soluționarea unei duble impuneri ca urmare a unei inspecții fiscale, fie în cadrul procedurii de soluționare amiabilă, fie în cadrul arbitrajului fiscal”, explică Emanuel Băncilă, Partener, coordonator Litigii și Inspecții Fiscale, Băncilă, Diaconu și Asociații.

În perioada următoare, se așteaptă o revenire a acordurilor de prețuri în avans, în special pentru că societățile caută certitudini suplimentare în ceea ce privește noile norme din Pilonul II. Aceste programe implică faptul că și contribuabilul, și administrația fiscală lucrează în mod colaborativ pe parcursul anului pentru a revizui tranzacțiile care vor ajunge în cele din urmă în declarația fiscală.

La ce ar trebui să fie atente companiile în continuare?

Efectele depline ale Pilonului II vor continua să se producă în următorii ani, cu jurisdicții suplimentare care acționează în vederea implementării, cu zonele de siguranță tranzitorii programate să se elimine treptat și cu aplicarea pe scară largă a regulii privind profiturile subimpozitate (UTPR), care va începe în 2025.

Va fi important ca societățile să monitorizeze evoluțiile din Pilonul II în toate jurisdicțiile care sunt relevante pentru activitățile lor. Implementarea Pilonului II într-o țară va afecta rezultatele Pilonului II ale unei companii în alte țări, iar factorii de decizie și administrațiile fiscale vor trebui să urmărească evoluțiile din alte jurisdicții, plus regândirea beneficiilor fiscale, pentru că eficacitatea multora dintre acestea va fi erodată de posibila aplicare a normelor din Pilonul II ale altor jurisdicții. Pe de altă parte, guvernele pot pune mai mult accent pe utilizarea mai mare a impozitelor specifice pentru a-și atinge obiectivele de sustenabilitate. Impozitele pe veniturile excepționale din sectorul energetic, taxele pe ambalajele din plastic și ajustările la frontiera de carbon (CBAM) au luat amploare, astfel că vor apărea noi taxe.

Complexitatea tehnică a normelor din Pilonul II, combinată cu modul în care normele din mai multe țări se pot aplica aceluiași venit, obligă companiile și administrațiile fiscale să anticipeze viitoarele controverse. Companiile analizează cu prudență modul în care punerea în aplicare a acordurilor prealabile de stabilire a prețurilor (APA) în prezent poate crea o bază care va contribui la reducerea problemelor legate de Pilonul II în viitor.

 Repercusiunile Pilonului I

Pilonul I a avansat mai lent decât Pilonul II, iar anul 2024 se preconizează că va fi un an crucial privind noile reguli de alocare a profitului pentru companiile multinaționale. Pilonul I este bazat pe o formulă concepută pentru a crește ponderea drepturilor de impozitare a veniturilor globale din afaceri alocate jurisdicțiilor de piață (Suma A). Aceasta este cuplată cu eliminarea Digital Services Tax (DST) și a măsurilor similare. Suma B a Pilonului I prevede un sistem de randamente fixe pentru activitățile de bază de marketing și distribuție, menit să funcționeze în cadrul tradițional al prețurilor de transfer prin încorporarea în Recomandările OCDE privind prețurile de transfer. Spre deosebire de Suma A, Suma B nu face obiectul unor praguri de aplicare, iar normele sale se aplică tranzacțiilor acoperite ale oricărei întreprinderi multinaționale.

„Jurisdicțiile pot alege să aplice sau nu Suma B, iar rezultatele privind stabilirea prețurilor în cadrul sumei B nu vor fi obligatorii pentru o jurisdicție care nu o adoptă. Este important însă de menționat faptul că, în acest context, companiile, inclusiv cele din România, trebuie să monitorizeze dacă și cum jurisdicțiile relevante pentru afacerea lor aleg să implementeze Suma B, să evalueze dacă au tranzacții în sfera de aplicare care implică o jurisdicție ce implementează Suma B și o jurisdicție care nu o face”, explică Adrian Rus, Partener, Liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România. Deși obiectivul acesteia este de a reduce disputele privind returnările de marketing și distribuție, opțiunea pe care o conține suma B ar putea însemna, de fapt, o nouă sursă de controverse.

În întreaga lume, se așteaptă ca activitatea de audit să se intensifice în 2024. Disputele vor continua să fie din ce în ce mai granulare, solicitând o documentație mai voluminoasă, implicând echipe și tehnologii mai specializate în cadrul administrațiilor fiscale. Conformitatea fiscală va continua să solicite întreprinderilor să producă o documentație mai detaliată, care să fie livrată în termene mai scurte. Se vor forma legături mai puternice între guvernanța fiscală și tratamentul sancțiunilor – administrațiile fiscale putând oferi un tratament mai blând contribuabililor care demonstrează o guvernanță fiscală solidă.

Analiza este bazată pe observațiile profesioniștilor EY Tax din 75 de jurisdicții, adunate în cadrul sondajului anual EY Tax Policy and Controversy Outlook la începutul anului 2024.