1

Auditorul și inteligența artificială, un parteneriat de viitor

Autor: Alina Făniță, CEO & Partener, PKF Finconta

Volumul din ce în ce mai mare de date din audit, evoluția tehnologiei și dinamica domeniului sunt trei elemente care au condus la modificări substanțiale ale muncii de auditor în ultimii ani. Dar ceea ce urmează este și mai revoluționar. Auditorii viitorului vor folosi instrumente complexe de analiză a datelor, inteligență artificială (IA) și metode calitative avansate ca să genereze impact pozitiv în plan strategic, ca intermediari de cunoștințe și generatori de prognoze.

Concepută să funcționeze cu diferite niveluri de autonomie, tehnologia ce utilizează inteligența artificială implică colectarea și/sau introducerea unor cantități mari de date relevante pentru o anumită sarcină și construirea unui set de reguli care ajută sistemul să învețe din acele date pentru a determina cum să efectueze eficient sarcinile alocate în prezent și viitor. Cu alte cuvinte, utilizează algoritmi pentru a identifica modelele subiacente, în general ascunse vederii.

Impactul tehnologiei Robotic Process Automation

Dar cum funcționează o astfel de abordare în cazul auditului? Multe sarcini de audit iterativ pot fi efectuate mai eficient folosind Robotic Process Automation (RPA). După ce datele de la entitățile auditate sunt încărcate în sistem, tehnologia RPA poate identifica inconsecvențele și valorile aberante pe care auditorii umani le pot ulterior analiza și rezolva.

Puterea tehnologiilor bazate pe Robotic Process Automation poate fi, de asemenea, valorificată pentru a lua în considerare mai multe variabile și poate fi programată pentru a furniza alerte diferitelor părți interesate. Apoi algoritmii IA pot fi utilizați pentru a clasifica și grupa entități, în timp ce un modul de analiză a riscurilor conceput tot pe bază de inteligență artificială poate calcula un scor privind sursa creșterii riscului și natura acestuia. Acest modul de analiză a riscurilor poate fi programat pentru a lua în considerare diferite criterii, cum ar fi materialitatea, volumul și clasa tranzacțiilor, sensibilitatea și complexitatea pentru a clasifica entitățile auditate.

Impactul Inteligenței Artificiale asupra Auditului

Inteligența artificială poate ușura procesul de auditare, deoarece ajută la îndeplinirea mai eficientă a multor sarcini care necesită timp. Mai mult, inteligența artificială ajută la eliminarea limitărilor inerente ale eșantionării prin utilizarea diferitelor puncte de control pentru a analiza tranzacțiile și a le clasifica pe categorii de risc. Folosirea algoritmilor IA pentru a mapa punctele de control permite revizuiri cu un singur clic, iar tranzacțiile cu risc ridicat pot fi căutate rapid sau pot fi trimise ca alerte auditorilor.

În mod similar, instrumentele de optimizare a căutării sunt la fel de utile în identificarea achizițiilor de mare valoare. Optimizarea căutării este eficientă și în auditurile de venituri, deoarece IA poate identifica rapid neregulile și anomaliile declarațiilor fiscale, cum ar fi declarațiile care arată pierderi frecvente, rate negative ale profitului brut și net și tratamente fiscale diferite aplicate bunurilor similare.

Impactul tehnologiei de Recunoaștere Optică a Caracterelor

Recunoașterea optică a caracterelor care ajută la automatizarea extragerii anumitor informații din câmpurile fixe ale documentelor în diferite formate și folosirea algoritmilor care reconciliază datele de colectare a veniturilor pentru elaborarea concluziilor auditului. În viitor această tehnologie va deveni din ce în ce mai mult o realitate a practicării acestei profesii. Dispunând de o cantitate uriașă de date și de cele mai performanțe instrumente de analiză și vizualizare, auditorii pot să identifice și să răspundă riscurilor potențiale, pot vedea tendințe și tipare care nu ar fi vizibile printr-o abordare statistică de eșantionare.

În concluzie

Exemple ale multiplelor  funcționalități și aplicații ale inteligenței artificiale pot continua. Ce este important de reținut este că IA ajută în mod semnificativ la realizarea auditului prin instrumente care identifică modele și excepții pentru investigații suplimentare de către auditorii umani. Cu aceste instrumente crește posibilitatea realizării unui audit eficient la distanță. Totuși, inteligența artificială nu poate înlocui oamenii și scepticismul profesional al auditorilor. În timp ce sistemele bazate e tehnologia IA pot indica riscul, auditorii umani sunt necesari pentru a investiga în continuare condițiile reale, cauzele și efectele acestuia.

Funcția de audit trece printr-un proces de transformare revoluționar. Accesul la informație, fluidizarea proceselor, informația și analiza de calitate consolidează încrederea piețelor de capital în valoarea opiniei de audit. Automatizarea facilitează eliminarea activităților manuale lăsând timp auditorilor să se ocupe de chestiunile care contează cel mai mult.




Tehnologia susține reducerea riscurilor fiscale

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

Criza din ultimele 18 luni a făcut ca legislația fiscală să fie modificată într-un ritm alert în multe țări, ceea ce a condus la o accelerare a modificărilor codurilor și legislației  fiscale. Companiile se pregătesc deja pentru o perioadă de amplificare a controverselor fiscale cu posibile consecințe asupra bazelor impozabile. Disputele care încep să apară între organele de control fiscal și contribuabili sunt foarte diferite de cele de acum 3 ani. Tehnologia aplicată în analizele fiscale de risc își aduce contribuția din plin la soluționarea sau chiar la evitarea acestor consecințe fiscale și, implicit, a  litigiilor de natură fiscală.

Transparență și claritate cu ajutorul tehnologiei

Prin investiții în tehnologia utilizată mai ales în departamentul financiar-contabil, companiile pot comunica într-un mod mai  eficient cu administrațiile fiscale care au avansat pe drumul digitalizării. Astfel, companiile pot planifica și răspunde proactiv Fiscului in cazul  controverselor fiscale, fie prin îmbunătățirea răspunsurilor în timpul derulării controalele fiscale – din punct de vedere tehnic, fie prin îmbunătățirea timpilor de răspuns, fie prin valorificarea la maximum a programelor de prevenire și soluționare a litigiilor.

Importanța tehnologiei în evaluarea riscurilor fiscale trebuie bine înțeleasă. Astăzi există platforme care le permit experților fiscali și financiari să gestioneze eficient orice tip de contact cu autoritățile fiscale – de la simple cereri de date până la audituri fiscale și actualizări ale evoluției litigiilor. Tehnologia dedicată poate urmări fiecare tip de contact, permite adresarea cu prioritate a litigiilor și aduce claritate în relația cu autoritățile fiscale.

Instrumente și platforme pentru aspectele fiscale

Practicile consacrate se transformă într-un  argument al  utilizării unei varietăți de instrumente fiscale și juridice disponibile online pentru a ajuta la formularea răspunsurilor în cazul controalelor și auditurilor  fiscale; din ce în ce mai amănunțite și mai complexe. Aceste instrumente și tehnologii  complexe permit accesul autorităților fiscale la datele contribuabililor  afiliați din mai multe țări și ale întregului grup de companii. De aceea, companiile pot acum să creeze fișiere complete de documentație fiscală, cu rolul de a îmbunătății  administrarea  bazelor impozabile și a impozitelor plătite în mai multe jurisdicții fiscale, fișiere ce conțin informații despre  activități comerciale și care detaliază tranzacții, structuri sau potențiale riscuri fiscale.

În situația în care firma primește o cerere de informații de la autoritatea fiscală, este esențial ca departamentul financiar-contabil să aibă un proces tehnologic deja implementat prin care să  clasifice în mod clar și rapid aceste informații, să evalueze nivelul de risc pe care îl poate prezenta și, de ce nu,  să aplice proceduri convenite în prealabil prin care să se poată adresa diferitelor  niveluri  ale controlului realizat de autoritățile fiscale.

Managementul auditului fiscal în timp real

Este foarte clar că tehnologia joacă un rol important în managementul controalelor  fiscale și chiar al auditurilor interne de natură fiscală. Instrumentele tehnologice sofisticate permit departamentelor de taxe  să înregistreze  și să urmărească fiecare etapă a controlului sau auditului fiscal, respectiv  a procesului de gestionare a litigiilor într-o platformă centrală, permițând decidenților să obțină vizibilitate atât asupra status-ului, cât și a expunerii financiare totale. Bunele practici arată că datele legate de soluționare trebuie stocate, deoarece oferă elemente valoroase cu privire la costul potențial al oricărei dispute viitoare pe același subiect.

Datorită vitezei de adopție a tehnologiei la nivelul autorităților fiscale un  nou mod de lucru încep să se cristalizeze deja și observăm cum autoritățile fiscale ajung să cunoască mai multe despre problemele fiscale de ansamblu ale unei companii decât însăși compania în cauză.

În loc de concluzie

Este de așteptat ca societățile comerciale să furnizeze dovezi mult mai amănunțite pentru a-și susține pozițiile fiscale. Se conturează tot mai pregnant multilateralismul în materie fiscală, atât în ceea ce privește aplicarea legii în sine, cât și în ceea ce privește oportunitățile disponibile de soluționare a litigiilor. Așadar, în condițiile în care multe companii nu s-au adaptat la schimbările aduse de tehnologie, digitalizarea vine să le perturbe ciclul de viață al proceselor de conformitate fiscală învechite.




Noua normalitate: Audit și consultanță la distanță în economia post-COVID | Alina Făniță

Autor: Alina Făniță, CEO, PKF Finconta
În timp ce crește numărul măsurilor pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei, companiile dar și profesiile își reformulează practicile de operare. Distanțarea socială impusă pentru rezolvarea crizei de sănătate a rezultat în propagarea telemuncii și a tehnologiilor care susțin lucrul de acasă. Deoarece tot mai mulți clienți își desfășoară activitatea în acest fel, auditorii sunt și ei obligați să-și actualizeze practicile de lucru prin utilizarea unor soluții tehnologice relevante.

Digitalizarea misiunilor de audit

În perspectiva raportării financiare obligatorii, auditorii pot întâmpina dificultăți practice, de la accesarea datelor și documentelor clienților până la timpul necesar pentru evaluarea impactului în business a pandemiei. Devine, așadar, necesară adoptarea unor platforme tehnologice care să facă posibilă îndeplinirea misiunilor de audit concomitent cu respectarea principiilor distanțării sociale.

Desigur profesioniștii auditului financiar folosesc deja diferite soluții informatice, numai că acestea permit lucrul de la distanță în anumite limite. De aceea trecerea la următorul nivel în acest sistem de lucru se poate face prin adoptarea de soluții suplimentare care să faciliteze comunicarea între membrii echipei de audit, colectarea de informații, reconcilierea tranzacțiilor, analiza și interpretarea datelor financiare.

Citește și: Digitalizarea auditului financiar | Alina Făniță

Soluții de tip add-ins

Există soluții simple și soluții complexe. Cele simple constau în instrumente care valorifică puterea cunoscutului Excel și care îmbunătățesc calitatea auditului prin descărcarea auditorului de sarcina verificării manuale a rapoartelor financiare. Prin automatizarea verificării se obține scăderea timpilor de verificare de la ore la minute. În contextul pandemiei, preocupările companiilor vizează capacitatea lor de a-și continua activitatea și evaluarea acestei capacități. Prin soluții de tip add-ins se reduc timpii activităților de verificare și se realocă atenție activităților importante de interacțiune cu clientul.

Soluții complexe în cloud

Pe de altă parte sunt și soluții tehnologice complexe care permit ca anumite etape ale auditului să fie făcute la distanță. Acestea permit răspunsul pozitiv la provocarea realizării misiunilor de audit și prestării serviciilor de consultanță fiscală și asistență în tranzacții de către profesioniști care nu sunt la client, ci lucrează de acasă.

Platforme în cloud pot fi folosite de companiile de audit ca să extragă informațiile financiare din sistemele contabile ale clientului și să le analizeze utilizând tehnologii specifice. Informația este accesată într-un mod eficient și în condiții de siguranță deplină a datelor. Clienții pot vedea tot procesul de lucru și progresul echipei când aceasta nu este în locație.

Soluțiile informatice în cloud permit și urcarea de către clienți a datelor din toate tranzacțiile perioadei și punerea lor la dispoziția auditorilor care să analizeze și observe tiparele tranzacțiilor istorice. Sunt puse astfel în evidență abaterile de la tiparele identificate anterior și subliniate pentru analize suplimentare.

Colaborare fără limitări geografice

Este posibil ca o companie să aibă echipe în toată țara cu care auditorii trebuie să vorbească și să colaboreze. Stabilirea unui program de întâlniri în locații fizice, numai pentru a demara colaborarea, aduce un important cost logistic și timpul pierdut. În mediu online se poate stabili ușor și rapid calendarul de video conferințe la care pot participa toți cei interesați. Deci, colaborarea la distanță are avantaje mari.

Comunicare și răspunsuri prompte

Uneori anumite etape ale misiunilor de audit trebuie realizate într-un termen scurt. Lucrul de la distanță, inclusiv prin tehnologiile de planificare folosite, permite rearanjarea promptă a calendarelor. O dată realizată revizuirea documentelor se poate programa simplu o conferință video cu echipa clientului în aceeași zi, răspunzând astfel prompt la orice întrebare.

Echipe multidisciplinare

Multe proiecte necesită o abordare multidisciplinară. Lucrând de la distanță se poate selecta ușor cel mai bun mix de experți pentru fiecare sarcină, indiferent de locație. În acest mod clientul primește o echipă cu competențe complexe, cu un singur punct principal de contact, cel al managerului de proiect care coordonează totul.

Competență și eficiență

Așadar lucrul de la distanță atrage o implementare rapidă a soluțiilor de răspuns la aceste condiții noi generate de pandemie. Avem tehnologia necesară pentru ca profesioniștii din audit și consultanță să poată susține companiile cu asistență legată de continuarea activității, modificările cadrului legislativ precum și riscurile cu care se confruntă companiile în prezent. Mai ales în acest context, accesul la date în timp real este crucial pentru ca auditorii și consultanții să vină în mod eficient în întâmpinarea nevoilor clienților.

În concluzie

Este probabil ca în următorii câțiva ani, anumite părți ale misiunilor de audit să fie realizate cu tehnologii cognitive. De fapt profesia de audit explorează, experimentează și avansează spre a utiliza diverse tehnologii cognitive în misiunile de audit. Este puțin probabil să se ajungă la un audit complet automatizat, fără intervenție umană. Dar există un consens că tehnologia aduce o valoare substanțială procesului de audit, pentru toate părțile implicate.




CFO-ul de azi, CEO-ul de mâine?

Fanita AlinaCel mai bine vezi schimbarea într-o companie atunci când faci reconfigurarea arhitecturii organizaționale. Cel mai subtil însă o vezi atunci când faci diversificarea rolurilor pe care fiecare funcțiune o are. Din această perspectivă, extrem de importantă prin dimensiune și impact este diversificarea rolului pe care îl are directorul financiar în această perioadă de transformare digitală.

Vechea titulatură de contabil șef poartă un parfum vetust de economie centralizată, decizie concentrată la vârf ce reduce rolul acesta la un simplu executant de calcule și la marginalitate. Astăzi remodelarea afacerilor și mediul lor de operare globală și digitală obligă nu doar la redenumirea, ceea ce s-a întâmplat deja de mult timp, dar și la o modificare a fișei postului directorului financiar.

Rolurile noi ale Directorului Financiar

Potrivit unui studiu realizat de compania McKinsey privind evoluția funcției financiare în companii, funcția directorului financiar trece în continuare prin schimbări accelerate. Dacă în urmă cu doi ani, patru erau rolurile care raportau către directorul financiar, astăzi cel puțin șase roluri raportează directorului financiar. Acestea diferă în funcție de industrie, de la persoanel în departanmentul de achiziții, IT sau operațiuni, la cei responsabili de relația cu investitorii.

În timp ce mare parte din timp este alocată activităților consacrate, directorii financiari produc valoare și din roluri noi, netradiționale pentru această funcție, precum: transformare organizațională, digitalizare și dezvoltarea viitorilor lideri.

Transformarea rolului implică responsabilități trans-departamentale. Aria de impact a rolului definit de noul set de activități subliniază rolul transformator în cadrul companiei și influența directorului financiar în schimbarea acesteia.

Umanizarea imaginii Directorului Financiar

În aceste condiții se produce și umanizarea funcției. Directorul financiar nu mai este nepopularul care respinge sau ajustează bugetele celorlalte departamente, atenționează cu privire la cheltuieli sau investiții. Abilitățile acestuia virează și către interacțiunea umană și armonizarea punctelor de vedere.

Directorul financiar începe să aibă rolul integrator al unui director executiv care are perspectiva generală a funcțiunilor, cunoaște zonele acestora de interacțiune și are o relație bună cu oamenii ca împreună să ia deciziile cele mai bune.

O nouă miză, sustenabillitatea

Un alt rol al directorului financiar este poziționarea solidă a companiei din punct de vedere financiar, pe termen lung. Rol care se aliniază și cerințelor de sustenabilitate privind raportarea financiară, non- financiară dar și responsabilității față de mediu și noile generații.

Standardele de raportare non-financiare au responsabilizat nu doar directorii financiari dar și investitorii care preferă companiile care arată respect față de mediu și societate. Tocmai de aceea rolul directorului financiar devine cu atât mai important cu cât acești investitori activiști au resurse importante, sunt sensibili la aceste teme și sunt interesați de sustenabilitatea performanței financiare a companiilor în care investesc.

Noul normal, digitalizarea

Rolul la care poate că un director financiar nu s-ar fi gândit niciodată să-l aibă în cadrul companiei este de promotor al digitalizarii. Dezvoltarea tehnologică a ultimilor cinci ani a adus funcția financiară în poziția de avangardă pe linia digitalizarii companiei. Fie că vorbim despre automatizarea proceselor, data analytics, cloud computing, robot process sau dată visualization, peste jumătate dintre directorii financiari din cercetarea McKinsey au interacționat cu aceste tehnologii.

Sunt patru etape în digitalizarea funcției financiare a unei companii:

  1. Automatizarea – Realocarea resursei umane pentru activități nerepetitve
  2. Vizualizarea datelor – Facilitează planficarea financiară și analiza pentru luarea deciziilor
  3. Analiza datelor – Extragerea semnificației și sensului din datele existente
  4. Integrarea – Comunicarea dintre ERP, operațiuni, managementul lanțului de aprovizionare sau dintre sistemele financiare cu CRM-ul

Datele studiului nu conțin și realitatea din România, unde, în majoritatea cazurilor, Excel-ul este bine înrădăcinat în activitățile curente ale departamentului financiar. Prin urmare, multe dintre companiile din România sunt încă în prima etapă. Este un proces de tranziție spre noile tehnologii care, cu cât va fi mai scurt, cu atât va crește productivitatea, va rafina decizia și valorifica oportunitiatile de dezvoltare.

Așadar în România, rolul transformator al directorului financiar nu este atât de evident în afara cadrului departamentului pe care îl conduce. Acesta se ocupă în continuare de raportare, balanță, închiderea anului financiar. Ceea ce directorul financiar a început să facă este măsurarea performanței inițiativelor de schimbare, monitorizarea marjelor și a îmbunătățirii fluxului de numerar, stabilirea indicatorilor de performanță și a performanței companiei înainte de începerea transformării, ca să genereze valoare. Spectrul acesta nou de activități care îl apropie pe directorul financiar mai mult de poziția de director executiv, îl califică să-i fie succesor directorului general, ceea ce se întâmplă deja de multe ori.




PKF Finconta intră pe lista consultanților BERD

Compania de audit, contabilitate și consultanță fiscală PKF Finconta, locul 7 în topul CECCAR al firmelor de expertiză contabilă din acest domeniu, a câștigat la nivel european procesul de selecție și a intrat pe lista consultanților Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru proiectul Financial Management Enhancement Project (FMEP). Pe lângă PKF Finconta, EY și PWC sunt ceilalți consultanți în acest proiect.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare consideră că dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) este vitală pentru o economie sănătoasă. Prin programul de Dezvoltare a Managementului Financiar (FMEP), BERD ajută companiile de acest tip să acceseze finanțare pentru serviciile de consultanță de care au nevoie pentru a crește. În cadrul FMEP sunt incluse următoarele tipuri de servicii: 1) revizuirea situațiilor financiare; 2) servicii de consultanță în contabilitate; și 3) training pentru a îmbunătăți abilitățile personalului companiei de a pregăti rapoarte de management relevante privind situația financiară a societății.

PKF Finconta este o firmă antreprenorială românească cu peste 23 de ani de activitate. Avem o echipă de consultanți profesioniști și lucrăm zi de zi, preponderent cu companii antreprenoriale mari și mijlocii. Astfel înțelegem foarte bine care sunt nevoile lor de consultanță financiară, le cunoaștem provocările și avem expertiza necesară pentru a le oferi suportul de care au nevoie. Suntem mereu pe aceeași lungime de undă cu antreprenorii, pentru că și noi avem un parcurs similar. Iată de ce am făcut tot ce a ținut pe noi pentru a reuși să ne calificăm pentru a fi consultanți în acest proiect BERD. Ne dorim ca și în acest fel să contribuim la dezvoltarea afacerilor antreprenoriale din România”, spune Florentina Șușnea, Fondator și Managing Partner al PKF Finconta.

BERD va sprijini fiecare companie eligibilă prin acordarea unei subvenții pentru acoperirea a 75% din costul proiectului de consultanță, sau 20.000 EUR (în funcție de care este valoarea mai mică la sfârșitul proiectului).Recomandarea BERD este ca fiecare proiect de consultanță să includă o etapă de diagnoză, o etapă de introducere de noi procese de management financiar și o etapă de consolidare a capacității.

Programul de Dezvoltare a Managementului Financiar (FMEP) este conceput de BERD pentru a ajuta IMM-urile să dezvolte cele mai bune practici relevante industriei în care activează și să crească calitatea raportării și a managementului financiar. Scopul proiectului este acela de a da IMM-urilor un nou nivel de înțelegere, dar și competențele necesare pentru a-și gestiona cu succes provocările din activitatea financiară zilnică, cu accent pe: managementul capitalul de lucru, managementul stocurilor, politicile de facturare și de plată și mecanismele interne de raportare”, spune Alina Făniță, CEO, PKF Finconta.

Informații despre criteriile de eligibilitate se găsesc pe site-ul www.ebrd.com/knowhow.

* * *

Despre PKF Finconta

De peste 23 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.




PKF Finconta lansează studiul ”Prețurile de transfer în România 2018”

Compania de audit și consultanță fiscală PKF Finconta, locul 10 în topul firmelor din București din acest domeniu, lansează astăzi studiul ”Prețurile de transfer în România” care are ca scop identificarea celor mai importante probleme legate de tema prețurilor de transfer, așa cum sunt perceptute de directorii și managerii companiilor în anul 2018.

Studiul a fost realizat prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), iar chestionarul care a conținut 18 întrebări a fost aplicat în perioada 15 februarie – 30 martie 2018. Raportul a fost realizat prin analiza celor 175 de răspunsuri primite la chestionarul aplicat online. Dintre respondenți 49% sunt Directori Economici și Financiari, 16% Directori Generali și Membri ai Consiliilor de Administrație, diferența fiind reprezentată de alte roluri manageriale.

”Am decis să realizăm acest studiu, pentru a afla de la clienții PKF Finconta, dar și de la alte companii din România, care sunt aspectele pe care le pun cu prioritate pe agenda lor de lucru în anul 2018 în legătură cu prețurile de transfer. Ne-am dorit să știm acest lucru cu atât mai mult cu cât mediul actual al prețurilor de transfer la nivel global (de exemplu, în contextul planului de acțiune BEPS din OCDE) exercită o influență asupra modului în care companiile abordează aspectele privind prețurile de transfer”, spune Florentina Șușnea, Fondator și Managing Partner al PKF Finconta.

Principalele rezultate ale studiului:

  • Tema prețurilor de transfer este pe lista punctelor importante pe agenda companiilor din România. Numai 9% spun că această temă are importanță scăzută, în timp ce doar 7% nu o consideră deloc importantă.
  • În următorii doi ani 37% dintre companii se așteaptă ca valoarea tranzacțiilor să crească și alte 37% spun că va stagna. Pe de altă parte, 48% se așteaptă ca numărul tranzacțiilor să rămână la fel, iar 33% spun că numărul va crește.
  • Aproape 7 din 10 dintre companiile din România (aproximativ 70%) văd tema prețurilor de transfer transformându-se într-o problemă fiscală în următorii 2 ani. Dintre acestea, 16% dau acestei teme o importanță critică din acest punct de vedere.
  • 40% dintre companiile respondente consideră că sunt puternic influențate de modul în care se tratează această temă în mediul actual al prețurilor de transfer la nivel global. Totuși, alte 37% spun că nu sunt la curent și nu cunosc schimbările din mediul global legate de prețurile de transfer, în timp ce 23% consideră că le cunosc doar într-o mică măsură.
  • În 2018, pe primul loc între motivele temerilor contribuabililor că vor spori problemele legate de stabilirea prețurilor de transfer sunt inspecțiile tot mai dese ale autorităților fiscale (72%), urmate la mare distanță de 26% dintre companii care pun acest lucru pe seama creșterii volumului tranzacțiilor intra-grup.
  • 47% dintre companii cred că responsabilitatea pentru stabilirea prețurilor de transfer revine tuturor părților implicate în tranzacție. Numai 23% dintre companii spun că această responsabilitate revine departamentului financiar de la nivel de grup, 18% văd ca fiind responsabile ambele departamente financiare (de la nivel local și de grup) și numai 5% departamentul financiar de la nivel local.
  • În ceea ce privește implementarea unei politici de prețuri de transfer în cadrul grupului, 35% dintre companii spun că politica grupului de stabilire a prețurilor de transfer este ajustată în conformitate cu regulile din România. De asemenea, 32% dintre companii spun că nu au, în prezent, o politică privind prețurile de transfer. Numai 5% dintre companiile respondente au politica locală a prețurilor de transfer elaborată și implementată în conformitate cu regulile României.
  • 30% dintre companii spun că nu au o documentație privind prețurile de transfer pentru entitatea din România. Totuși, alte 4 din 10 companii, spun că documentația privind prețurile de trasfer este axată pe cerințele specifice ale prețurilor de transfer din România.
  • 70% dintre companii pregătesc documentația privind prețurile de transfer pentru reducerea riscului de controversă. Următoarele aspecte reprezintă motivele cheie ale existenței unei documentații privind prețurile de transfer: susținerea auditului fiscal (40%), coerența documentației la nivel de grup (23%) și identificarea oportunităților de planificare fiscală (20%).
  • 55% dintre companii cred că distribuirea de bunuri este categoria de tranzacții cu părțile afiliate cea mai expusă la interogarea de către autoritățile fiscale din perspectiva prețurilor de transfer. Celelalte categorii de tranzacții care atrag atenția autorităților fiscale sunt: servicii de consultanță și management (53%), finanțarea în cadrul grupului (40%) și alte tipuri de servicii intra-grup (38%).

”Studiul acesta oferă imaginea la zi a modului în care companiile din România se raportează la aspectele legislative privind prețurile de transfer. Rezultatele din acest raport sunt relevante pentru toți managerii care caută să înțeleagă abordările companiilor pe această temă. Cel mai interesant aspect este, din punctul meu de vedere, faptul că riscul de controversă este considerat determinant (de către 70% dintre companii) de către companiile care doresc să aibă o documentație privind prețurile de transfer, iar numai 23% sunt preocupate de coerența documentației la nivel de grup”, spune Nilanjan Nag, coordonatorul echipei de Transfer Pricing de la PKF Finconta.

Inforgrafic TP PKF




PKF Finconta aduce un expat la conducerea echipei de Transfer Pricing

Compania de audit și consultanță fiscală PKF Finconta, locul 10 în topul firmelor din București din acest domeniu, l-a numit pe Nilanjan Nag, Manager, la conducerea echipei de Transfer Pricing.

Nilanjan Nag vine din India, unde în ultimii nouă ani a lucrat la Deloitte în cadrul departamentului de prețuri de transfer, după alți doi ani petrecuți în cadrul departamentului similar al PwC. Astfel are o experiență solidă în ceea ce privește conformitatea cu legislația privind prețurile de transfer și a coordonat angajamente complexe de planificare și auditul prețurilor de transfer. De asemenea, a fost implicat în proiecte legate de documentația globală a prețurilor de transfer și are experiență în evaluarea proprietății intelectuale.

”M-am alăturat echipei PKF Finconta din România deoarece știu că există un potențial de dezvoltare semnificativ cu privire la serviciile de conformitate și consultanță de transfer pricing. Avem specialiști foarte buni în acest domeniu și vreau să demonstrăm că există beneficii notabile în a lucra cu o companie cu peste  23 de ani de experiență în Romănia, care aduce expertiză de top și o atenție deosebită pentru fiecare client”, spune Nilanjan Nag, coordonatorul echipei de Transfer Pricing de la PKF Finconta.

Nilanjan a absolvit Facultatea de Contabilitate din cadrul Universității din Calcutta și are o diplomă de Master în Business Management de la Institutul Național de Tehnologie din West Bengal. În România va dezvolta echipa și serviciile de Transfer Pricing ale PKF Finconta, într-o piață în care 44% dintre companii spun că tema prețurilor de transfer este de importanță crescută pentru acestea, iar 70% spun că pregătesc documentația privind prețurile de transfer cu scopul reducerii riscului de controversă.

Cred că am făcut cea mai bună alegere numindu-l pe Nilanjan Nag la conducerea echipei noastre de Transfer Pricing. Are cunoștințe solide despre acest domeniu și o experiență profesională impecabilă. Am observat că a câștigat deja încrederea clieților cu care s-a intâlnit până acum prin cunoștințele și experiența pe care le are. Vom folosi contextul actual favorabil pentru a dezvolta și mai mult, și a crește rapid dar sustenabil, această linie de servicii de Transfer Pricing, spune Florentina Șușnea, Fondator și  Managing Partner al PKF Finconta.