1

Principalele modificări aduse de noul Cod Fiscal

Legea nr. 227/2015 privind noul Cod Fiscal a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial în data de 10 septembrie 2015. Prevederile noului Cod Fiscal vor intra în vigoare, cu unele excepții, începând cu data de 1 ianuarie 2016 și aduc o multitudine de modificări față de varianta încă în vigoare a Codului Fiscal (Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare). În paginile următoare am prezentat pe scurt cele mai importante dintre aceste modificări, care acoperă toate categoriile de impozite și taxe, precum și contribuții sociale, reglementate de Codul Fiscal.

Titlul I
Dispoziții generale Prevalența Codului Fiscal

A fost eliminată din cuprinsul Codului Fiscal prevederea potrivit căreia, în materie fiscală, dispozițiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative.

Principiile fiscalității

Au fost redefinite principiile de echitate fiscală și eficiența impunerii și a fost introdus principiul predictibilității impunerii.

Modificări privind definițiile termenilor comuni

A fost introdusă definiția entității transparente fiscal, cu/fără personalitate juridică. De asemenea, se elimină definiția asocierii fără personalitate juridică.

Citește întregul Buletin fiscal aici




Tax Magazine nr. 9 septembrie 2015

  • Editorial
    Cosmin Flavius Costaș
    Call for Papers: Provocările Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală 2016 
  • Actualitate
    Alexandra Smedoiu
    Piaţa de capital în era noului Cod fiscal
    Ioana Maria Costea
    Interogări preliminare privind penalitatea de nedeclarare
    Andreea Mitiriţă
    Noul Cod fiscal – prevederi în materie de impozite directe
    Raluca Vasile
    Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar – modificări aduse de noul Cod fiscal începând cu 1 ianuarie 2016
  • Impozite directe
    Daniela-Olivia Ghicajanu
    Impozitarea transferurilor de sportivi – perspectiva internațională (I)
    Marilena Ene
    Principiile fiscalității
    Raluca Ivan
    Impozitarea profitului societăților-mamă și filialelor în interiorul Uniunii Europene: între evitarea dublei impuneri şi perfectarea pieţei unice. Partea a II-a: Aplicarea Directivei 90/435/CEE și 2011/96/UE
  • Procedură fiscală
    Cosmin Flavius Costaş
    Proceduri penale şi fiscale paralele. Interdicţia continuării procedurii fiscale după achitarea în procedura penală
  • Contribuții sociale
    Cosmin Flavius Costaş
    Detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale. Evoluţii recente
  • Jurisprudență fiscală națională
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul competent să judece recursul în interesul legii
    Decizia nr. 14 din 22 iunie 2015
    Viorel Terzea
    Impozit pe profit. Servicii de consultanţă
  • Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
    Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în luna septembrie 2015