1

5 reguli pentru a deveni un bun manager

În sfârșit ai fost promovat manager. Pentru prima dată ai în subordine mai mulți angajați care îți raportează. Ești încântat să te faci remarcat și să-ți duci cariera la nivelul următor. Dar orice responsabilitate nouă vine la pachet cu un set de reguli pe care nu le cunoști. De fapt, există câteva lucruri despre munca unui manager despre care probabil că nu ai auzit prea multe până acum. Indiferent dacă ești un manager înnăscut sau ai de învățat pas cu pas cum se conduce o echipă, următoarele cinci puncte sunt importante. Echipa ta trebuie să îți acorde încredere. De aceea este bine să găsești echilibrul între autoritate și autonomia dată membrilor echipei, lucrând alături de ei la fiecare proiect.

1) Vei fi în centrul atenției, așa că fii echilibrat

În calitate de manager vei fi iubit, urât, dar niciodată ignorat. Poate fi o situație inconfortabilă, chiar dacă unul dintre obiectivele tale este de a fi mai vizibil liderilor companiei și echipei. Când te afli în centrul atenției, oamenii te urmăresc și își formează păreri despre tine. Asta înseamnă că îți ”citesc” cu mai multă atenție cuvintele, acțiunile și gesturile decât înainte. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Nu trebuie ca dintr-o dată să îți schimbi personalitatea sau să te cenzurezi masiv (de fapt, ambele abordări îți pot afecta performanța). Totuși, trebuie să recunoști impactul pe care îl ai asupra colegilor în noul rol și să vezi oportunitatea de a contribui la mediul bun de lucru.

2) Vei avea de rezolvat tot felul de probleme, așa că fii înțelept

Ca manager vei constata că unii colegi vin la tine cu diverse probleme profesionale și personale. Vei auzi lucruri pe care va trebui să le analizezi și să decizi ce e de făcut mai departe, dacă e ceva de făcut mai departe. S-ar putea să afli, de asemenea, informații cu privire la subiecte din afara companiei. Cei din echipă pot veni la tine să îți spună despre problemele lor personale – de la probleme de sănătate până la probleme de viață de familie. Ca manager nu este treaba ta să rezolvi toate problemele colegilor tăi. S-ar putea să existe ocazii când este potrivit să te ocupi de o anumită situație, dar alteori trebuie să-i direcționezi în altă parte (la Resurse Umane de exemplu). Cheia este înțelegerea situației. S-ar putea să fie nevoie de timp pentru a obține o perspectivă corectă. Trebuie doar să fii conștient de faptul că unele din deciziile pe care le vei lua pot avea un impact mare asupra companiei.

3) Vei avea de obținut performanță, așa că fii pregătit

Un manager trebuie să îi ajute pe cei cu performanțe scăzute să devină mai buni. De aceea este important să identifici clar dacă problemele lor sunt o chestiune de capacitate, abilități sau cunoștințe și dacă este ceva ce pot îmbunătăți. Dacă nu crezi că performanțele lor se pot schimba în bine, chiar și după ce le-ai oferit o serie de oportunități pentru a face asta, atunci va fi nevoie să îți răspunzi la întrebarea dacă acei colegi mai trebuie păstrați în echipă. La urma urmei, timpul pe care îl cheltuiești pentru a remedia greșelile lor este timpul în care nu folosești pentru a dezvolta abilitățile celor cu performanțe mai bune. Pe de altă parte, dacă tu crezi că se pot îmbunătăți include “momentele de training” în interacțiunile tale de zi cu zi cu aceștia. Sunt multe situații la locul de muncă când poți oferi feedback în timp real.

4) Vei avea de transmis multe mesaje, așa că fii clar în exprimare

Rolul managerului este acela de a transpune strategia companiei în acțiunile de zi cu zi ale echipei. De aceea va fi necesar să reiterezi constant strategia și obiectivele companiei și să explici legătura dintre cele două. La început crezi că te descurci bine în rolul de comunicator. Apoi într-o zi se întâmplă ca cineva din companie să spună că nu știe ceva ce ați explicat pentru a nu știu câta oară. Din nefericire, rolul de comunicator este o cerință esențială a managerului. Ca manager trebuie să ai cunoștințe suficiente despre politicile companiei pentru a răspunde întrebărilor venite de la colegi, iar dacă este ceva dincolo de domeniul tău de expertiză asigură-te că direcționezi întrebările către cineva pertinent.

5) Vei avea acces la informații confidențiale, așa că fii atent

Uneori a fi un manager înseamnă a avea acces la informații pe care nimeni altcineva nu le poate cunoaște. Uneori înseamnă să ai un punct de vedere diferit de alți manageri când vine vorba de alocarea resurselor. Alteori te poți confrunta cu împrejurări în care nu ți-ai imaginat că vei intra. S-ar putea să fii tentat să împărtășești aceste informații colegilor. Dar în calitate de manager este în interesul tuturor ca informațiile confidențiale să rămână confidențiale.

A fi manager implică mult mai mult decât să-ți asumi mai multe responsabilități. Fiind conștient de aceste cinci puncte, îți poți face un plan de abordare a posibilelor provocări. Trebuie doar să înțelegi că ai nevoie de timp ca să înveți cum să fii un bun manager, iar pentru asta nu există scurtături.

Autor: Gabriela Streza, Business Development Director, Valoria

* * *

Despre autor

Gabriela Streza are peste 15 ani de experiență în echipe de marketing și business development ale unor mari companii multinaționale și afaceri de familie din România, lideri în domeniile lor de activitate.Gabriela a absolvit Universitatea Politehnică din București și are o expertiză solidă în marketing, comunicare și business development dobândită în decursul a sute de proiecte gestionate cu succes în carieră. Gabriela are de asemenea o vastă cunoaștere a relațiilor publice și a comunicării profesionale cu înaltă calificare în comunicări interpersonale, organizații și management de evenimente pentru a genera conștientizarea brandului companiei și a dezvoltarii de business.În ultimii ani a coordonat proiecte complexe de marketing și business development care au implicat antreprenori români, asociații non-profit și companii multinaționale.

Despre Valoria

Valoria Business Solutions este o companie de consultanță, training, și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro.




Potențiale modificări ce vor fi aduse Codului Fiscal

Proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice în data de 26 octombrie 2017

Modificări preconizate a fi aduse Codului Fiscal

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante modificări ce se preconizează a fi aduse Codului Fiscal conform proiectului de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice în data de 26 octombrie 2017. Subliniem că momentan, acestea sunt doar propuneri, ce sunt supuse dezbaterii publice și nu se poate anticipa la acest moment dacă ele vor fi efectiv adoptate în forma propusă. În cazul în care vor fi adoptate, prevederile ar trebui să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Impozit pe profit

În principal, modificările preconizate a fi aduse asupra prevederilor referitoare la impozitul pe profit se referă la transpunerea în Codul Fiscal a prevederilor Directivei 2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (“ATAD”).

Prevederile ATAD ce se preconizează a fi transpuse în Codul Fiscal se referă la:

– Limitarea deductibilității dobânzii și a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic (aceste prevederi ar trebui să înlocuiască prevederile art. 27 “Cheltuieli cu dobânzile și diferențe de curs valutar”);

– Se reglementează regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidență fiscală și/sau de activitate economică desfășurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare;

– Se introduce regula generală anti-abuz;

– Se introduc reguli privind societățile străine controlate.

Faptul că autoritățile române se grăbesc să introducă aceste reglementări, care în restul statelor europene ar trebui să devină aplicabile abia din 2019, este greu de explicat. Temerea noastră este că o astfel de modificare legislativă, introdusă în lipsa unei pregătiri corespunzătoare, ar putea avea avea efecte colaterale negative greu de cuantificat.

Impozit pe veniturile micro-întreprinderilor

Modificările preconizate a fi aduse asupra prevederilor legate de impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se referă în principal la:

– Definiția microîntreprinderilor pentru a include și entitățile care au realizat venituri din consultanță și management în proporție mai mare de 80% din veniturile totale;

– Majorarea plafonului pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 de euro la 1.000.000 euro;

– Includerea în sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor a tuturor contribuabililor care desfașoară activități exceptate în prezent (spre exemplu, în domeniul bancar, asigurări, reasigurări, piețe de capital, jocuri de noroc, etc.);

– Eliminarea opțiunii de aplicare a sistemului de impozit pe profit (în detrimentul sistemului de impozitare a veniturilor micro-întreprinderilor) de către persoanele juridice nou-înființate care au subscris un capital social de cel puțin 45.000 lei.

Această ultimă modificare nu pare a fi de bun augur pentru investițiile mari cu durată de realizare mai mare de un an, întrucat va genera pierderi nerecuperabile fiscal pentru investitori. Sperăm să se renunțe la ea înainte de a produce efecte negative.

Impozit pe venit

Modificarile preconizate in zona impozitului pe venit se refera in principal la:

– Cota de impozit se va reduce de la 16% la 10% pentru majoritatea tipurilor de venit realizate de persoane fizice;

– Cotele de contributii de asigurari sociale vor fi urmatoarele: 25 % datorata de catre angajati; 4 % datorata in cazul conditiilor deosebite de munca de catre angajatori; 8 % datorata in cazul conditiilor speciale de munca de catre angajatori;

– Cota de contributie de asigurari sociale de sanatate va fi de 10% si se va datora de catre angajati;

– Cota contributiei asiguratorie pentru munca va fi de 2,25%.

Modificarile preconizate mai sus vor fi aplicate pentru veniturile realizate incepand cu 1 ianuarie 2018.

Impozite și taxe locale

Se propune majorarea sumei corespunzătoare impozitului (în lei/an) pentru anumite autovehiculele de transport de marfă.

Taxa pe valoare adaugată

Modificările ce se preconizează a fi aduse asupra prevederilor referitoare la taxa pe valoare adaugată se referă numai la articolul 297 si introduc un nou alineat (8) privind dreptul organelor fiscale competente de a refuza deducerea TVA dacă se poate demonstra dincolo de orice îndoială că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA care a intervenit in amonte sau în aval în lanțul de livrări/prestări.

Accize

Modificările ce se preconizează a fi aduse asupra prevederilor referitoare la accize se referă la sanctionarea deținerii în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcarii, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prin confiscarea cisternelor, recipientelor şi mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile.

Autori: Cristina Hudac – Senior Manager Taxe;

Ramona Ștefan – Manager Taxe;

Corina Mîndoiu – Senior Manager Taxe.




Plata defalcată a TVA posibil să fie aplicabilă numai firmelor care desfășoară tranzacții cu instituțiile publice

Comisia de Buget-Finanțe din Senat a adoptat marți, 26 septembrie 2017, proiectul ordonanței de plată defalcată a TVA cu amendamentul ca prevederile vor fi obligatorii numai pentru persoanele impozabile aflate în relații contractuale cu instituțiile publice și cele cu capital de stat, fiind opționale pentru celelalte persoane juridice.

Proiectul Comisiei de Buget-Finanțe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului și apoi să fie transmis către Camera Deputaților, care este cameră decizională.

În formula propusă de Comisie, prevederile de plată defalcată a TVA sunt similare celor aplicabile în Italia până în iulie 2017. Acesta poate fi primul pas către o rezolvare cu avantaje reciproce a acestei probleme, care a fost pe agenda autorităților și a mediului de afaceri în ultimele săptămâni.

Vom reveni cu mai multe amănunte după dezbaterile din Senat și Camera Deputaților.




Buletin fiscal – Modificări aduse legislației fiscale secundare

Veniturile obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare

Ordinul nr. 2326/2855/2017 privind stabilirea procedurii de acordare a facilității fiscale prevăzute pentru scutirea de la plata impozitului pe venit pentru venituri din salarii sau asimilare salariilor obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

Noul Ordin prevede procedura de acordare a facilității privind scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfășurării de activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

În comparație cu vechiul Ordin nr. 4947/899/2018/1840/ 906/2016 (care se abrogă), noul Ordin aparent prevede o procedură simplificată de acordare a facilității. Totuși, chiar dacă multe condiții prevăzute în Ordinul precedent nu se mai regăsesc în cel nou, este important în continuare să se respecte atât prevederile relevante din Ordonanța 57/2002, privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, modificată și completată, cât și cele din alte legi speciale.

Inter-alia, facem referire în acest sens la faptul că nu se menționează în mod expres că angajatorul trebuie să aibă în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, sau că angajatul trebuie să facă parte dintr-un compartiment de cercetare dezvoltare, sau referință la studiile pe care ar trebui să le aibă angajații care beneficiază de scutire.

Numărul de documente justificative care sunt necesare pentru încadrarea persoanelor fizice scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și cele asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activităților în cauză a fost redus la următoarele:

– Documentul care conține datele de identificare ale proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare;

– Fișele de pontaj aferente proiectului; și

– Statul de plată întocmit separat pentru fiecare proiect.

Pe de altă parte, Ordinul prevede un nou element pe care proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare ar trebui să-l conțină și anume cel privind „indicatorii de rezultat definiți” care se referă la rezultatele cuantificabile angajate prin proiect.

Aplicarea scutirii de la plata impozitului pe venit se acordă în continuare după cum urmează:

–    indiferent de rezultatul obiectivelor proiectului;

–    doar pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor obținute de persoane fizice din realizarea efectivă de activități în cadrul unui proiect de cercetare- dezvoltare și inovare; și

–    în limita bugetului de cheltuieli de personal alocat proiectului.

De asemenea, chiar dacă noul Ordin nu mai prevede metodologia specifică de calcul al contribuțiilor sociale, deducerilor, precum și a venitului net pentru determinarea impozitului pe venit sau a venitului net scutit, aceasta, in mod normal, nu se simplifică și va trebui făcută conform prevederilor Codului fiscal.

Concluzionând, putem spune că deși noul Ordin încearcă să simplifice procedura pentru aplicarea scutirii, considerăm totuși că angajatorii ar trebui sa analizeze prevederile legilor adiacente în vederea asigurării condițiilor de legalitate pentru dezvoltarea activității de cercetare-dezvoltare și inovare, angajare a persoanelor fizice în astfel de activități și în consecință a aplicării scutirii. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor realizate în
baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă

Ordinul nr. 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3), lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Ordinul prevede procedura aplicabilă salariaților care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară, în vedere stabilirii bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale (pensie) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator.

În acest sens, Ordinul prevede cazurile în care angajatul are obligația de a depune o declarație pe proprie răspundere, la angajatorii cu care are contracte individuale de muncă active, cu privire la faptul că venitul salarial cumulat este cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară. De asemenea, este prevăzut atât modelul declarației, termenul până la care trebuie depusă la angajator (i.e. pana pe 5 a lunii următoare), cât și obligația angajatorilor de a pune la dispoziția angajatului, la cererea acestuia, a unui document cu privire la venitul brut realizat.

Această declarație este necesară pentru determinarea de către angajator a bazei de calcul pentru care se calculează cele două contribuții datorate de către angajator (la nivelul venitului salarial efectiv realizat sau la salariu minim brut pe țara). Actul normativ are ca scop limitarea contribuției datorate în cazul angajaților cu mai multe contracte de muncă încheiate pe timp parțial, în condițiile în care pentru aceștia a fost introdusă recent obligația plății contribuțiilor cel puțin la nivelul unui salariu minim pe economie.




Ministerul Finanțelor Publice dă startul sesiunii de înregistrare a cererilor de finanțare pentru stimularea investițiilor care vor genera noi locuri de muncă

Ministerul Finanțelor Publice vine în sprijinul mediului de afaceri cu o nouă schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională. Politica fiscal-bugetară este un instrument important pentru stimularea creșterii economice. Din acest motiv, Ministerul Finanțelor Publice deschide o nouă schemă de ajutor de stat.

Cererile de acord pentru finanțare în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă se înregistrează din 8 până în 22 august 2016. Bugetul alocat sesiunii este de 113 milioane de lei.

Cererile, însoțite de documentele justificative, se transmit prin poștă sau prin servicii de curierat, cu confirmare de primire, sau se depun personal la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, str. Apolodor nr. 17, sector 5, București. Pe plic se menționează: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.332/2014”.

Înregistrarea cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice se realizează exclusiv în perioada 8-22 august 2016, în caz contrar sunt restituite și nu sunt luate în considerare.

Analiza cererilor de acord se face după încheierea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanță ordinea în care au fost înregistrate.

În prima etapă de evaluare, Ministerul Finanțelor Publice verifică îndeplinirea condițiilor de conformitate, a criteriilor de eligibilitate și calculează un punctaj în vederea încadrării în bugetul alocat schemei. Selectarea se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. Etapa se încheie în maxim 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii de înregistrare, iar rezultatele sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Întreprinderile selectate în prima etapă transmit, în maxim 30 de zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor, planurile de afaceri, însoțite de restul documentelor justificative, în vederea analizării viabilității proiectelor și a emiterii acordurilor pentru finanțare.

Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă. Sumele se acordă sub formă de granturi de la bugetul de stat pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. Până în prezent, în baza schemei, au fost aprobate 24 de proiecte de investiții care vor genera 4.024 de noi locuri de muncă, pentru care a fost aprobat un ajutor de stat în valoare de 109,6 milioane de lei.

Toate informațiile necesare pentru accesarea finanțării nerambursabile, sub formă de ajutor de stat se găsesc pe site la H.G. nr.332.




Proiectul „Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice”, finalizat

Ministerul Finanțelor Publice anunță încheierea proiectului „Creşterea responsabilizării administraţiei publice prin modernizarea sistemului informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice”, cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cod SMIS 34952.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.878.860,00 lei.

Obiectivul general: creşterea eficienţei administrației publice centrale şi locale şi a transparenţei administrative prin punerea la dispoziţia instituţiilor publice a unor instrumente moderne, standardizate, pentru raportarea situaţiilor financiare şi publicarea informaţiilor de detaliu privind utilizarea fondurilor publice, în conformitate cu clasificaţia bugetară.

Scopul proiectului: realizarea unui set de formulare de raportare a situaţiilor financiare depuse de fiecare entitate raportoare, în format electronic, standardizat, securizat. Creșterea gradului de încredere a datelor colectate prin validări încrucisate cu date din sistem şi prin furnizarea de informaţii de încredere pentru uzul intern al MFP, al instituţiilor publice, al altor instituţii abilitate şi a publicului, atât la nivel de detaliu, cât şi consolidate pe diverse paliere. În paralel, acestea sunt utilizate pentru analize multicriteriale şi pe serii de timp, prin crearea unui sistem informatic dedicat şi integrat cu sistemul informatic al MFP.

Grupul ţintă al proiectului: Funcţionarii care lucrează în serviciile financiare din cadrul fiecărui ordonator de credite, personalul propriu din unitățile MFP teritoriale şi de la nivel central ce vor folosi direct sistemul FOREXEBUG.

Prin implementarea proiectului s-au obținut următoarele rezultate:

      • Un set de formulare electronice de raportare a situaţiilor financiare dezvoltate pentru a fi utilizate de entităţile raportoare. Numărul raportărilor financiar-contabile a fost redus de la 43 de formulare în format fizic, la 15 formulare electronice, în vederea normalizării și eficientizării datelor.
      • Agregarea, centralizarea, consolidarea, reconcilierea automată a datelor colectate prin intermediul formularelor electronice de raportare a situaţiilor financiare.
      • Generarea automată de rapoarte de sinteză (standard si ad-hoc) în funcţie de datele colectate prin intermediul formularelor electronice de raportare a situaţiilor financiare.
      • Validarea automată a datelor privind execuţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor cu bugetele aprobate şi programele actualizate ale entităţilor raportoare.
      • Validarea automată a datelor privind plăţile efectuate de instituţiile publice în sistemul TREZOR cu bugetele aprobate şi programele actualizate ale acestora (entităţi raportoare).
      • Aplicaţie dezvoltată şi funcţională pentru controlul angajamentelor bugetare ale entităților raportoare.
      • Formarea a 220 de formatori ForExeBug, instruirea a 100 de utilizatori finali, instruirea a 60 de specialişti IT.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 54 de luni, atât la sediul Ministerului Finanţelor Publice pentru management, cât şi la sediul DGTI-MFP din Bucureşti, pentru activităţile tehnice derulate în proiect.

Pentru mai multe informații despre Sistemul național de verificare, monitorizare, raportare și control al situațiilor financiare, angajamentelor legale și bugetelor entităților publice (FOREXEBUG) puteți accesa site-ul www.mfinante.gov.ro, secțiunea Sistemul Național de Raportare FOREXEBUG.