1

PwC România se ocupă de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV

O echipă mixtă a PwC România, formată din specialiști din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) și Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deținută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentații și creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop.

Tendința în Sectorul Media și Telecomunicații, observată de la începutul anului 2019, este de consolidare la nivel global pe fondul nevoii de a genera și difuza conținut atractiv și de a furniza cât mai eficient servicii cu valoare adăugată pentru clienți. Marii jucători își planifică foarte atent strategia de dezvoltare viitoare, iar companiile nou intrate trebuie sa facă eforturi mari să își găsească locul în lanțul de creare a valorii aflat într-o continuă evoluție. Ne așteptăm să vedem și în România tranzacții mari în 2019, atât în media cât și în telecomunicații, unde consolidarea pieței vine din nevoia de a se crea sinergii şi implicit valoare pentru acționari. Prima TV este un post TV fanion cu o istorie îndelungată, trecând prin mai multe tranzacții, cu un brand încă foarte puternic și poate reprezenta o bună oportunitate de dezvoltare a unei noi platforme media în România sau un activ valoros pentru companiile TV deja prezente în piață,” spune George Ureche, Liderul departamentului de Fuziuni si Achiziții, PwC România.

Suntem interesați să oferim soluții configurate şi adaptate companiilor aflate în dificultate, urmărind să valorificăm experiența noastră combinată în servicii de M&A, restructurare şi insolvență. Ne dorim să punem la dispoziția colaboratorilor experiența și networking-ul nostru la nivel regional, inclusiv prin facilitarea valorificării activelor din procedurile de insolvență din piața locală”, spune Cristian Gavril, Head of Business Recovery Services, PwC România.

Prima Broadcasting Group SRL a fost înființată în 1992, televiziunea Prima TV fiind lansată doi ani mai târziu, în 1994. Din cauza dificultăților cu care s-a confruntat, în anul 2015, societatea a intrat în procedura insolvenței, cu scopul reorganizării activității. În 2017, creditorii au aprobat un plan de reorganizare care prevede inclusiv opțiunea de business transfer. În luna mai 2019, compania și creditorii acesteia au decis să acorde mandat exclusiv de vânzare către PwC România pentru finalizarea unei posibile tranzacții.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

 




PwC România își extinde echipa de raportare fiscală și conformare financiară prin recrutarea Cameliei Niță

PwC România își întărește echipa de consultanță fiscală și o recrutează pe Camelia Niță în poziția de lider al echipei de TaxReportingandStrategy, care oferă servicii de contabilitate, salarizare, administrare resurse umane precum și strategie și conformare fiscală.

Camelia este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în practica de contabilitate, salarizare și servicii de conformare fiscală. De-a lungul carierei a coordonat proiecte complexe, inclusiv două fuziuni, o divizare a unei companii specializate în software pentru sectorul de resurse umane și alte asemenea dezvoltări strategice pentru diverși clienți.

Ne bucură foarte mult venirea Cameliei, sunt convins că aportul ei va fi definitoriu pentru sectorul nostru de strategie si conformare fiscală, servicii de contabilitate, salarizare şi administrare resurse umane – zonă care a înregistrat rate de creștere cu două cifre în ultimii ani. Venirea ei ne va ajuta să răspundem mai bine solicitărilor și nevoilor clienților noștri, pe de o parte, iar pe de altă parte ne va ajuta să ne consolidăm și mai mult afacerile și să accelerăm creșterea pe acest segment. Îi urez bun venit Cameliei in echipa noastră și mult succes în cadrul proiectelor pe care le va coordona pe viitor”, a declarat Daniel Anghel, Liderul departamentului de consultanță fiscală și juridică, PwC România.

Sunt onorată să mă alătur unei firme cu prestigiul PwC. Îmi doresc foarte mult să îmi pun experiența în slujba reușitei proiectelor și nevoilor clienților noștri. Este o provocare profesională deosebită pentru mine și sunt pregătită să vin cu idei care să pună lucrurile într-o perspectivă nouă. La finalul zilei este o muncă de echipă din care clienții noștri sunt cei care au de câștigat”, a spus Camelia Niță, Managing Director, Tax, ReportingandStrategy.

Camelia este absolventa cursurilor facultății de Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice și este contabil certificat de CECCAR și ACCA, este de asemenea consultant fiscal membru CCFR. A fost implicată în multiple programe și inițiative în domeniul educației și cursuri de leadership și dezvoltare profesională. Este coach in cadrul programului Academia de Leadership dezvoltat de Asociația pentru Valori în Educație.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




PwC România anunță lansarea programului de certificare Business Coaching Diploma

PwC România anunță lansarea în România a programului de certificare Business Coaching Diploma (BCD), derulat prin Academia PwC. Lansat în 2014 și dedicat inițial liderilor PwC, programul s-a bucurat de succes în rețeaua de firme PwC și a fost ulterior deschis și pentru clienții firmei. După ce a fost implementat în Polonia, Rusia și Serbia, din martie 2019 Business Coaching Diploma va fi disponibil și în România.

Programul constă în 156 de ore aprobate de Federația Internațională de Coaching (ICF), încadrate în categoria „Ore aprobate de training specific pentru coaching” (ACSTH), și a primit Premiul European de calitate (EQA pentru nivelul Practitioner) oferit de către Consiliul European de Mentoring&Coaching (EMCC).

Suntem încântați să începem anul cu lansarea unui astfel de program. În cadrul PwC, acest program a dus la un nivel crescut de retenție al oamenilor în echipele liderilor participanți și în dezvoltarea de relații mai solide cu aceștia. Antrenându-se să asculte în profunzime clienții și să pună întrebările relevante, nivelul calitativ al procesului de consultanță a crescut de asemenea”, a declarat Francesca Postolache – partener PwC România și Liderul Academiei.

Programul vine în susținerea tendinței de dezvoltare a rolului pe care îl are coach-ul intern în companii. Iar în ultima perioadă am observat o creștere a acestei nevoi și la nivelul companiilor din România. Ne dorim să îi susținem pe specialiștii de Resurse Umane care doresc să se îmbarce în această călătorie transformațională de a construi o cultură de coaching în organizațiile lor. Programul se adresează și celor care doresc să devină lideri mai buni prin însușirea unor tehnici practice de coaching”, declară Denisa Panaite Cașu, Manager Academia PwC

Trainerii cursului sunt acreditați la nivel ICF Master CertifiedCoach (MCC) și Professional CertifiedCoach (PCC) din Polonia și Serbia și au experiență internațională atât în coaching, cât și ca traineri. Programul este format din cinci module de training de câte 3 zile fiecare și se întinde pe o durată de 6 luni, care se finalizează cu un examen. Pentru obținerea acreditărilor ICF, fie la nivel Associated CertifiedCoach(ACC), fie la nivel PCC, mai sunt necesare îndeplinirea cerințelor pentru orele de practică și examinarea directă susținută în cadrul ICF. Pentru obținerea certificării EMCC (Consiliul European de Mentoring&Coaching) este suficientă absolvirea programului și dovada îndeplinirii a 36 de ore de coaching individual.

Programul se adresează cu precădere celor care doresc să devină coach interni (specialiști în cadrul departamentelor de Resurse Umane, traineri, manageri, antreprenori), dar și coachilor care doresc să își continue dezvoltarea și să crească la nivelul de Professional CertifiedCoach.

Înscrierile pentru Business Coaching Diploma sunt deschise și se fac pe pagina dedicată programului de pe site-ul Academiei PwC (www.pwc.ro\theacademy).

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




PwC România asistă Rețeaua de sănătate Regina Maria în procesul de transformare a Diviziei de Resurse Umane

Rețeaua de sănătate Regina Maria a selectat PwC România pentru implementarea suitei SAP Success Factors.

Această platformă urmărește procesele din cadrul Diviziei de Resurse Umane a operatorului medical privat și ajută la îmbunătățirea muncii în interiorul acesteia. Cele două module implementate, Recruiting (Recrutare) și Performance (Managementul Performanței angajaților), eficientizează procesele de recrutare și evaluare a performanței angajaților. Procesele de management al resurselor umane au devenit deosebit de complexe, iar trecerea la cele mai avansate sisteme IT de gestionare a funcțiunii de resurse umane dă companiilor încă un atu în lupta pentru securizarea celor mai buni angajați.

În cadrul soluției implementate, modulul de Recruiting (Recrutare) oferă trasabilitate pentru toate posturile din companie, din momentul în care au fost scoase la concurs, prin intermediul platformelor de specialitate, până la punctul în care angajații părăsesc compania. Modulul Performance (Managementul Performanței angajaților) gestionează informații care țin de felul în care angajații au fost evaluați, rezultatele acestor evaluări, urmărind dezvoltarea talentelor cheie ale companiei . Tot prin intermediul acestuia este administrat sistemul de remunerație al firmei.

Într-o piață a muncii în care așteptările noilor generații de angajați s-au schimbat semnificativ, este deosebit de importantă gestiunea eficientă a resurselor umane, care a devenit un factor cheie de succes pentru orice afacere. Pe lângă eficiența adusă modului de lucru, modularitatea suitei SAP SucessFactors aduce clientului flexibilitate și scalabilitate. În acest fel, permite implementarea pe viitor a unor module suplimentare, în funcție de necesități, cu intervenții tehnice minore asupra elementelor deja instalate”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de consultanță în afaceri și management, PwC România.

Piața din România are un potențial semnificativ de creștere în ceea ce privește tehnologia digitală, iar dezvoltarea serviciilor de consultanță în acest domeniu este o prioritate pentru noi și ne dorim să fim alături de clienții noștri pe tot parcursul adaptării afacerii lor la realitățile economiei digitale. Am investit constant în dezvoltarea echipei de consultanță SAP, iar, în ultimii ani, atât numărul de angajați din această echipă, cât și cifra de afaceri a acesteia s-au dublat”, a adăugat Bogdan Belciu.

Consultanța în domeniul tehnologiei informației face parte din ADN-ul PwC. Ritmul rapid în care se transformă economia, companiile, dar și procesele din interiorul acestora, necesită un aliat pe măsură care să sprijine companiile în această adevărată Revoluție Digitală”, spune Radu Bădiceanu, Senior manager, Departamentul de consultanță în tehnologie, PwC România.

Parteneriatul nostru cu PwC este extrem de important pentru noi întrucât susține două dintre cele mai importante direcții strategice ale companiei pe termen mediu și lung referitoare la oameni: consolidarea culturii organizaționale și creșterea eficacității organizaționale. Prin implementarea suitei SAP SuccessFactors dorim să oferim angajaților noștri un mediu de comunicare facil, transparent și prietenos, care să încurajeze cultura noastră orientată spre parteneriat în performanță, dialog deschis, feedback continuu, recunoașterea meritelor și demonstrarea valorilor.

Nu în ultimul rând, dorim să oferim managerilor noștri un instrument util care să-i ajute să construiască contextul necesar creșterii performanței și dezvoltării oamenilor din echipele lor. Pentru noi, a crea acest tip de cultură este un deziderat, și niciun efort nu va fi precupețit în acest sens”, a declarat Irina Șomănescu, Director de Resurse Umane, Regina Maria.

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA reunește peste 5.000 de angajați și colaboratori în cele 56 de locații proprii din Bucureşti şi din țară. REGINA MARIA și-a câștigat poziția de lider pe piața medicală românească datorită calității serviciilor oferite și a numărului de unități medicale prin intermediul cărora deservește peste 2,8 milioane de pacienți. Totodată, REGINA MARIA are un portofoliu de peste 500.000 de abonamente medicale. În cifre, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA înseamnă: 56 de locații proprii, 6 spitale, 4 centre cu spitalizare de zi, 3 maternități, 8 campusuri medicale, 19 centre de imagistică, 33 de laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 290 de policlinici partenere în țară.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în societate și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




PwC România își extinde echipa cu un nou Partener în practica de consultanță în afaceri și management

PwC România anunță extinderea echipei de consultanță specializată în tehnologie și transformare digitală prin recrutarea unui nou Partener în cadrul departamentului de consultanță în afaceri și management.

Cu o experiență de peste 20 de ani în managementul unora dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei informației, Gabriel Voicilă vine să consolideze practica de consultanță de management a PwC România.

“Activitatea noastră de consultanță în materie de tehnologie se dezvoltă rapid, pe măsură ce am introdus noi produse și servicii menite să ajute clienții noștri să navigheze cu succes provocările puse de transformarea digitală. Fie că vorbim despre servicii de RPA, de utilizarea comercială a dronelor și a aplicațiilor de analiză de Big Data, de implementarea de sisteme SAP sau de servicii de securitate informatică, aceste activități cunosc creșteri semnificative de la un an la altul și au o pondere tot mai mare în cifra de afaceri a PwC în România. Pentru a susține această creștere am simțit nevoia completării echipei noastre cu un consultant reputat precum Gabriel, care cunoaște în profunzime piața tehnologiei informației din România” a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

”Am convingerea că experiența, abilitățile și cunoștințele dobândite de-a lungul carierei sale sunt elemente importante care ne vor ajuta să contribuim cu soluții inovative  la proiectele de transformare digitală derulate în sprijinul clienților noștri. Îi urez bun venit lui Gabriel în familia PwC și mult succes în proiectele viitoare!”, a adăugat Ionuț Simion.

Gabriel Voicilă este licențiat al Universității Politehnice București și posedă un Executive MBA absolvit la Universitatea din Sheffield.

„Mă simt onorat să mă alătur unei echipe prestigioase de profesioniști, așa cum este echipa de consultanță a PwC. Tehnologiile digitale transformă radical felul în care companiile operează și se dezvoltă. Sunt încrezător că, prin experiența dobândită, voi contribui la oferirea unor soluții creative pentru clienții PwC pentru a se adapta la această adevărată revoluție industrială 4.0”, a declarat Gabriel Voicilă.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în societate și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




PwC România și D&B David și Baias au format prima serie de responsabili cu protecția datelor cu caracter personal autorizați din România

Prima generație de responsabili cu protecția datelor cu caracter personal, data protection officer, a susținut examenul de absolvire în data de 19 octombrie la București în fața comisiei de examinare. Aceștia au finalizat programul de formare profesională organizat PwC România împreună cu societatea de avocatură D&B David și Baias, cu sprijinul Academiei PwC.

A doua generație este programată vineri, 9 noiembrie 2018, pentru examenul de absolvire în urma căruia participanții vor dobândi certificate de absolvire emise de Ministerului Muncii și Justiției Sociale și de Ministerului Educației Naționale.

Cursul a fost susținut de formatori cu experiență în aplicarea practică a principiilor Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și de experți în securitate cibernetică. Materialele prezentate în cadrul cursului îmbină pregătirea teoretică cu cea practică și ating atât aspecte de natură juridică, cât și tehnică.

De-a lungul celor două sesiuni de pregătire care au avut loc până la acest moment participanții au fost ajutați să înțeleagă noțiunile și principiile cu care operează Regulamentul General de Protecție a Datelor. Un accent deosebit a fost pus pe latura practică a activității specifice unui responsabil cu protecția datelor.

Iată-ne la finalul celei de-a doua sesiuni a cursului și în fața perspectivei de a organiza lunar câte o astfel de sesiune. Succesul de până acum se datorează modului pragmatic și aprofundat în care am înțeles să abordăm formarea participanților. Am acordat prioritate situațiilor practice asociate poziției de DPO și am împărtășit din experiența noastră acumulată în cele peste 50 de proiecte legate de implementarea prevederilor Regulamentului General de Protecție a Datelor”, a declarat Manuela Guia, Partener, Liderul echipei dedicate domeniului protecției datelor cu caracter personal din cadrul D&B David și Baias.

Suntem încântați că putem vorbi deja de două generații de cursanți pregătiți de către echipele noastre de specialiști. Poziția de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal are atât valențe tehnice cât și de cunoaștere și aplicare a legislației în acest domeniu. Acesta este motivul pentru care viitorii specialiști în acest domeniu vor fi un element deosebit de important în orice organizație. Dacă ar fi să numesc o caracteristică a viitorului DPO, aceea ar fi abilitatea de a lucra cu concepte tehnice și juridice, în același timp, dar și să reușească implementarea unor proceduri din ambele domenii astfel încât informațiile cu care lucrează organizațiile să fie în permanentă siguranță” a declarat Mircea Bozga, Partener, Liderul departamentului de Risk Assurance, PwC România.

Cursul a fost susținut, din partea D&B David și Baias, de către Cătălina Ilie și Daniel Vinerean, avocați seniori, specializați în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Secțiunea tehnică a cursului a fost predată de Robert Stoicescu, Senior Manager, PwC România și Alin Raicu, Manager, PwC România, amândoi specializați în securitate informatică.

PwC Romania a programat următoarea sesiune a cursului pentru data de 19 noiembrie 2018. Absolvenții vor primi în urma cursului certificate de absolvire emise de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale şi a Ministerului Educației Naționale.

Mai multe detalii privind cursul de responsabil cu protecția datelor organizat de PwC România şi D&B David și Baias sunt disponibile în secțiunea de aici a Academiei PwC.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 3000 de avocați în 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

 




Biroul PwC din Timișoara are un nou coordonator al practicii de audit

PwC România anunță promovarea lui Sergiu Ștefea în poziția de coordonator al practicii de audit a biroului regional din Timișoara.

Sergiu are o experiență de peste 7 ani în auditarea situațiilor financiare întocmite în conformitate cu normele valabile pentru piața din România, Statele Unite (US GAAP), IFRS și alte politici de raportate de grup. Sergiu a participat într-un schimb de experiență de 3 ani în cadrul biroului PwC din New York (SUA) unde și-a perfecționat cunoștințele în US GAAP și controale SOX. Sergiu este absolvent al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Mă onorează și mă obligă în același timp această promovare. Consider că echipele alături de care am lucrat în trecut sunt cele care m-au ajutat să ajung până aici. Îmi doresc în continuare ca proiectele pe care voi lucra împreună cu echipa mea să aibă un impact pozitiv asupra clienților noștri, ajutând la creșterea încrederii în calitatea informației financiare a acestora. Sper să reușesc ca din această poziție să am o contribuție semnificativă asupra dezvoltării afacerilor, atât pentru clienții noștri cât și pentru firmă”, spune Sergiu Ștefea, Manager, coordonatorul practicii de audit a biroului PwC din Timișoara.

Această promovare este dovada efortului susținut, a dedicării și implicării de care Sergiu a dat dovadă de-a lungul timpului. Practica noastră de audit din Timișoara a avut întotdeauna rezultate foarte bune, iar acest lucru se datorează în principal profesioniștilor din cadrul acestui birou. Îi urez mult succes lui Sergiu în această nouă poziție și sunt convinsă de faptul că împreună cu echipa sa vor continua să se ridice la înălțimea așteptărilor clienților noștri”, a spus Monica Biota, Partener, coordonator al biroului PwC din Timișoara.

Biroul PwC din Timișoara oferă servicii de audit, taxe și consultanță în afaceri pentru clienții din zona de vest a țării.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro. 




Avocații D&B David și Baias au susținut o serie de cursuri de pregătire profesională pentru magistrați ai instanțelor din Republica Moldova

D&B David și Baias SCA (societatea de avocatură corespondentă a PwC România) alături de reprezentanți ai PwC Moldova și de experți din Republica Moldova au susținut în cursul lunilor mai și iunie 2018 la Chișinău o serie de cursuri de instruire pentru magistrați ai instanțelor din Republica Moldova. Aceștia au fost selectați în cadrul Proiectului MD19 – Îmbunătățirea cadrului de soluționare a disputelor civile derulat în această primăvară în Republica Moldova.

Cursurile de instruire au fost ocazionate de adoptarea de către autoritățile din Republica Moldova a  Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 17/05.04.2018. Această lege a urmărit simplificarea și eficientizarea aplicării unora dintre instituțiile din Codul de procedură civilă din Republica Moldova și din alte acte normative conexe acestuia. La baza acestei inițiative a fost un proiect pregătit și derulat în cadrul Proiectului MD-19 coordonat de avocații D&B David și Baias și de PwC Moldova.

Acest proiect s-a derulat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare, inițiat de Guvernul Marii Britanii pentru a acorda asistență Republicii Moldova în domeniul reformelor juridice, susținând consolidarea statului de drept și măsurile anticorupție, sprijinirea reformelor din sectoarele-cheie (de exemplu sectorul bancar, cel energetic etc.), dezvoltarea mediului de afaceri precum și derularea activităților instituțiilor de presă independente.

Peste 180 de magistrați selectați de Consiliul Superior al Magistraturii au luat parte la aceste cursuri de pregătire. A fost o muncă de echipă care sperăm să contribuie la modernizarea și dezvoltarea legislației din Republica Moldova, prin implementarea unor soluții cât mai simple și eficiente care să creeze premisele îmbunătățirii cadrului și regulilor după care se derulează procesul civil. În același timp, interacțiunea din cadrul cursurilor cu colegii noștri de peste Prut a fost și o bună oportunitate pentru un schimb de experiență asupra aspectelor de ordin practic, prin împărtășirea situațiilor punctuale relevante pe care și noi le-am întâmpinat de la recenta adoptare a Noului Cod de Procedura Civilă”, spune Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David și Baias.

Echipa D&B David și Baias care a participat alături de PwC Moldova la susținerea cursurilor a fost condusă de Dan Dascălu (doctor în drept, avocat partener D&B David și Baias), fiind compusă din Mihail Boian (avocat senior coordonator) și Ioana Cercel (avocat senior), iar din partea PwC Moldova a participat Silvia Grosu (Senior Legal Consultant).

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 2000 de avocați în 75 de țări. Echipa D&B David si Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziţii şi restructurări, societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, proprietăţi imobiliare, concurenţă şi ajutoare de stat, servicii financiare şi pieţe de capital, relaţii de muncă şi resurse umane, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.
Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

 

 




PwC România promovează trei noi Parteneri

PwC România anunță extinderea echipei, de la 1 iulie 2018, cu trei noi Parteneri în cadrul departamentelor de audit și consultanță fiscală și juridică.

Cu o experiență de peste 14 ani, Manuela Guia devine Partener și coordonator al echipelor de concurență, industria farmaceutică, protecția datelor și a consumatorilor, proprietate intelectuală  și sector public în cadrul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică al PwC România.

Recomandată de principalele publicații internaționale de specialitate ca expert de top în domeniile sale de activitate (e.g. clasata în Band 1 de Chambers and Partners pentru domeniul Concurență, recomandată ca expert în domeniul Telecom, Sector Public etc.), Manuela este recunoscută pentru ampla sa experiență în ceea ce privește aspecte complexe ale mediului de afaceri, în interacțiunea cu domenii reglementate și cu autoritățile naționale competente în aceste domenii, în gestionarea unor proiecte de anvergură și cu impact direct asupra mediului de afaceri. Manuela este singurul avocat din România recunoscut în topul 100 Femei din Lume în Practica Antitrust”, alcătuit de Global Competition Review.

Pe parcursul carierei sale, Manuela a publicat numeroase articole de specialitate și a susținut prezentări, cursuri, seminarii (inclusiv seminarii de dreptul concurenței la Masterul de Dreptul Afacerilor al Facultății de Drept din cadrul Universității București) și training-uri. A participat la redactarea de acte normative în materia dreptului concurenței, ajutorului de stat, achizițiilor publice sau reglementărilor privind aviația.

Începând cu 1 iulie Andreea Mitiriță este Partener în cadrul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică al PwC România. În decursul celor 15 ani de când activează în domeniul consultantei fiscale, Andreea a acumulat o bogată experiență în proiecte de restructurări de modele de afaceri atât la nivel local cât și internațional, proiecte de due-dilligence, fuziuni și achiziții sau litigii fiscale. Andreea a activat timp de un an și în divizia de restructurare fiscală internațională din cadrul biroului PwC din Amsterdam, ceea ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea experienței sale internaționale.

În acest nou rol, Andreea se va concentra în special pe dezvoltarea clienților din sectorul energetic. De asemenea, Andreea este noul lider al diviziei fiscale de M&A a PwC România și va coordona birourile regionale din Timișoara și Iași.

Andreea s-a alăturat echipei PwC România în 2003, imediat după absolvirea Academiei de Studii Economice din București, fiind licențiată în Administrarea Afacerilor. În 2007 a devenit membru al Camerei Consultanților Fiscali. În iunie 2016 a absolvit cursurile Chartered Institute of Taxation (CIOT) și a obținut Advanced Diploma in International Taxation – ADIT, una dintre cele mai importante certificări profesionale în domeniu.

Ea este membru activ al comitetelor de fiscalitate din cadrul Camerei de Comerț Americane și Consiliul Investitorilor Străini, rol în care va continua să contribuie la modernizarea și dezvoltarea sistemului fiscal din România.

Începând cu 1 iulie Monica Movileanu devine Partener în cadrul departamentului de Audit unde va coordona practica de consultanță financiară și contabilă (CMAAS). Monica va avea un rol semnificativ în dezvoltarea unei strategii robuste în abordarea serviciilor de consultanță financiară și contabilă, atât la nivelul României cât și a altor teritorii din Europa de Sud-Est.

Monica s-a alăturat echipei PwC în 2004, având o vastă experiență, atât în audit financiar, cât și în consultanță financiară, deservind  numeroși clienți (companii locale și multinaționale) din domeniul retail, agricultură,  produse industriale și piața imobiliară. Din anul 2015, Monica s-a dedicat dezvoltării serviciilor de consultanță financiară și contabilă, construind o practică durabilă și o echipă de profesioniști recunoscută pe piața din România.

Monica este membră a Asociației Experților Contabili Autorizați din Marea Britanie (ACCA-UK) și a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR).

Afacerea noastră s-a dezvoltat în ritm susținut în ultimii ani, iar asta s-a tradus și în creșterea echipei de parteneri. Cel mai important activ al PwC România sunt oamenii și, de aceea,  dorim să oferim oportunități excepționale de carieră consultanților noștri. Reușita profesională a Manuelei, Andreei și Monicăi este o consecință firească a dedicării, pasiunii și rezultatelor excelente obținute de-a lungul timpului, în care au avansat de la pozițiile de juniori până la cea de parteneri  în cea mai solidă și mai reputată echipa de consultanți de pe piața locală de servicii profesionale. Sunt foarte mândru de evoluția lor și le doresc mult succes în noile roluri”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.




Ofertele publice inițiale derulate în al doilea semestru din 2017 au îmbunătățit valoarea indicilor de referință ai Bursei de Valori București

  • Valoarea de piață a companiilor listate la BVB a crescut cu aproape 20% pe parcursul anului 2017
  • Pe parcursul ultimilor șase ani, investitorii de pe piața de capital au câștigat, în medie, cu până la 12% mai mult comparativ cu investitorii în titlurile de stat
  • Conjunctura macroeconomică din ultimii 10 ani a afectat preponderent societățile listate la BVB care operează în sectorul bunurilor de larg consum, al sănătății și cel al serviciilor financiare și mai puțin pe cele din sectorul petrol și gaze și al materiilor prime

Companiile listate la Bursa de Valori București (BVB) care operează în sectorul petrol și gaze și al materiilor prime au fost cele mai reziliente la fluctuațiile ciclurilor economice în perioada 2007-2017, conservând cel mai bine valoarea investițiilor, conform unei analize PwC. Cele mai afectate de conjunctura macroeconomică în ultimii 10 ani au fost societățile din sectorul bunurilor de larg consum, al sănătății și cel al serviciilor financiare. Studiul intitulat Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A a fost realizat de echipa de Evaluare și Analiză Economică a PwC România, datele financiare și clasificarea pe sectoare a companiilor având ca sursă baza de date S&P Capital IQ.

Tendințele analizate la nivel agregat reliefează faptul că multiplii financiari ai companiilor tind să se deterioreze în perioadele în care economia se contractă, acest fapt confirmând percepția generală că multiplii financiari încorporează așteptările investitorilor, care au tendința de a fi mai optimiști în perioade de creștere economică. În același timp raportul observă, pe baza evoluției indicilor BET și BET-TR, faptul că Bursa de Valori București (BVB) este foarte dependentă de percepția asupra riscului de țară, aceasta influențând, de asemenea, și nivelul investițiilor străine. O îmbunătățire substanțială a celor doi indici a fost observată în 2017 în urma IPO-urilor din cea de-a doua jumătate a anului, dar și ca urmare a intrării în componența indicelui general al BVB a companiei de telecomunicații Digi Communications N.V. și a lanțului de servicii medicale private MedLife.

Statul român poate contribui la dezvoltarea pieței locale de capital prin accelerarea procesului de listare a companiilor deținute. Portofoliul statului în domeniul energiei, al infrastructurii și al transportului, de exemplu, prezintă interes deosebit pentru investitori și ar atrage și mari fonduri ce urmăresc oportunitățile de plasament din regiunea Europei Centrale și de Est. Mai mult decât atât, acest proces ar contribui și la dezvoltarea companiilor de stat, prin infuzia de capital de care  vor  beneficia, ceea ce le va permite să își finanțeze programele de investiții, contribuind astfel la îmbunătățirea infrastructurii de transport aerian sau a celei energetice, fără un cost pentru contribuabili”, a declarat Sorin Petre, Partener, Servicii de Evaluare și Analiză Economică.

Pe parcursul anului 2017, dintre cele 7 industrii analizate, sectorul energiei electrice a înregistrat cel mai ridicat nivel mediu al capitalizării bursiere și cel mai ridicat multiplu PER (price to earnings ratio) , în timp ce sectorul serviciilor financiare a înregistrat cel mai scăzut multiplu PER.

De-a lungul celor 10 ani analizați observăm o îmbunătățire a evoluției Bursei de Valori București, dar dependența de capitalul străin, în lipsa unor investitori autohtoni puternici, cu excepția fondurilor private de pensii, este în continuare ridicată. Ameliorarea indicilor bursieri din a doua parte a anului trecut reflectă succesul înregistrat de listările realizate, fapt care denotă nevoia de capital pe bursa bucureșteană. Pe de altă parte, observăm că investitorii de pe piața de capital au câștigat în medie cu până la 12% mai mult decât investitorii în obligațiuni guvernamentale pe parcursul ultimilor 6 ani, ceea ce poate reprezenta un argument suplimentar pentru investițiile pe Bursă”, spune Ileana Guțu, Senior Manager, Servicii de Evaluare și Analiză Economică, PwC România.

Companiile listate pe BVB și-au îmbunătățit capitalizarea bursieră cu aproximativ 20% pe parcursul anului 2017, în timp ce indicele BET a marcat o creștere de 16% în același interval de timp.

În anul 2017, capitalizarea BVB a atins un nivel de 90 de miliarde de lei, dar valoarea este în continuare sub maximul de peste 141 de miliarde atins în 2007, în ciuda creșterii numărului de companii listate.

În ceea ce privește zona de fuziuni și achiziții (M&A), de-a lungul perioadei analizate a fost considerat un eșantion de 50 de tranzacții pentru care au existat informații financiare relevante iar multiplul mediu de EBITDA în perioada analizată a fost de 8.3x. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în anul 2008, iar cel mai scăzut în anul 2010. Multiplul mediu de EBITDA observat în anul 2017 a fost de 7.5x.

Despre raport

Studiul Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A (disponibil aici) prezintă tendințele multiplilor de evaluare pentru 79 de companii listate la Bursa de Valori București în perioada 2007-2017. Analiza se centrează pe sectoarele de petrol și gaze, sănătate, servicii financiare, industrial, bunuri de consum, materii prime și energie electrică. În ceea ce privește analiza pieței de fuziuni și achiziții (M&A) raportul are la bază 50 de tranzacții finalizate și pentru care au existat informații relevante.