Controalele fiscale vor fi mai numeroase, mai eficiente, mai rapide și direcționate spre anumite zone de risc datorită digitalizării administrației fiscale și a introducerii raportărilor aproape în timp real a taxelor și impozitelor. Verificările documentare sau desk audit vor fi tot mai frecvente, având în vedere că trebuie să atingă ținta de 60% din totalul controalelor fiscale, conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de o reformă fundamentală a modului în care se efectuează inspecția fiscală, iar implicațiile pentru contribuabili vor fi semnificative. Vor aduce aceste schimbări o vulnerabilitate sporită sau mai multe avantaje pentru companii? Aceste aspecte au fost analizate în a XIX-a ediție a Conferinței Anuale de Taxe PwC România în cadrul unei dezbateri în care au fost prezentate argumentele pro și contra în privința efectelor acestor schimbări asupra contribuabililor.

Dan Dascălu, Partener, D&B David și Baias: „Dezbaterea noastră a sintetizat starea actuală a controlului fiscal și impactul viitor al recentei sale reforme, pe dimensiunile procedural și substanțial fiscale (TVA, prețuri de transfer și impozite directe). Aceasta, întrucât verificarea documentară – o formă «blitz» de control fiscal cu puține garanții și certitudini pentru contribuabili – se va generaliza. Mult așteptata transparentizare a analizei de risc nu va avea loc imediat, iar concretizarea rezultatelor sale pentru contribuabil este incertă. Problemele de drept fiscal nu vor fi mult diferite față de cele de astăzi, controlul fiscal va fi mai eficient și transparent, dar rămâne grija pentru documentare, pentru a nu exista discrepanțe între contabilitate și declarații, mai ales în contextul extinderii digitalizării. Transparența și accesul la informație înseamnă că noul tip de control va fi mai direcționat spre zonele de risc, dar și susceptibil de a identifica mult mai multe chestiuni fiscale. În zona de impozitare cu reținere la sursă au avut loc o serie de reîncadrări, iar la impozitul pe profit sunt vizate facilitățile fiscale, fiind de așteptat să fie extinse. Substanța economică a tranzacțiilor, beneficiarul final și certificatul de rezidență fiscală sunt subiecte de avut în vedere și pe viitor”.

Îngrijorări prezente și viitoare ocazionate de tendința de generalizare a verificării documentare și de alte noutăți în domeniul controlului fiscal

Mihaela Ragea, Avocat Senior, D&B David și Baias: „Legal reglementată încă din 2011, verificarea documentară s-a derulat și de către DGAF pe baza de ordin al Președintelui ANAF, până la consacrarea sa legală în decembrie 2022. Orice înștiințare de predare a unor documente sau de transmitere a altor informații poate constitui, în practică, începutul unei verificări documentare. Ea se finalizează cu o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, care este însă executorie, creând și o stare de incertitudine pentru contribuabil care nu știe nici dacă, nici când va fi supus unei inspecții fiscale. Legea nu prevede o durată maximă de efectuare și, deci, nici sancțiuni pentru depășirea unui asemenea termen. La alegerea unui contribuabil pentru inspecție fiscală stă o analiză de risc, dar, din păcate, dispozițiile legale sunt neclare în a preciza care sunt acele criterii de risc și mai ales procedura de determinare a riscului, neputând fi contestată de contribuabil. Rămân surprinzătoare și unele tendințe recente a organelor fiscale de selectare și verificare a acelor contribuabili din categorii puternic afectate de măsurile luate de autorități pe timpul pandemiei de Covid-19, în special în real estate și farma. În urma efectuării acestor controale, organele fiscale au contestat baza de impozitare în operațiuni cu terții. Ne așteptăm ca aceste controale să se extindă și în alte sectoare, precum horeca, turism și retail. Pe de altă parte, menționăm și intensificarea verificării situațiilor fiscale personale, și pentru această categorie introducându-se verificarea documentară”.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 1/2023 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autori:

• Anca Macovei, Director Tax Technology, PwC România
• Izabela Stoicescu, Senior Manager, PwC România

După un an de pregătiri intense pentru raportarea SAF-T, companiile – mari contribuabili – au ajuns în etapa în care dificultatea nu mai este legată de identificarea datelor în sisteme sau de implementarea setărilor aferente, ci de a asigura o rutină de lucru funcțională și de a obține confortul necesar pentru ca declarația SAF-T depusă lună de lună să fie corectă și completă, după cum prevede legislația.

Cum se poate asigura o companie că declarația SAF-T în format XML care conține un volum mare sau foarte mare de date, este corectă și completă?

Pe lângă validarea cu DUK (i.e. validatorul pus la dispoziție de ANAF pentru a verifica dacă structura și conținutul XML sunt conform schemei implementate în România), declarația SAF-T trebuie să treacă și alte teste de calitate.

În primul rând, companiile ar trebui să se asigure că datele transmise prin declarația SAF-T corespund cu datele din ERP și/sau din alte sisteme ce au fost utilizate pentru pregătirea declarației. Astfel, se recomandă un minim de reconciliere între declarațiile SAF-T depuse la ANAF și datele sursă.

În al doilea rând, reconcilierea dintre declarația SAF-T (D406) și celelalte declarații periodice depuse de contribuabil (în special D300 și D390) este necesară pentru a identifica eventualele discrepanțe generate de multe ori de excepții de înregistrare în sisteme sau de corecții manuale realizate după închiderea lunii de raportare. O astfel de reconciliere, și arhivarea explicațiilor pentru diferențele identificate, se poate dovedi extrem de utilă în viitoarele inspecții fiscale în care contribuabilii vor trebui să justifice acuratețea datelor raportate.

Nu în ultimul rând, companiile ar trebui să se asigure că aplică testele de consistență publicate recent de ANAF într-un comunicat, în data de 9 martie a.c. Aceste teste erau intuite de contribuabili, iar o parte din acestea țin de regulile contabile care sunt automat respectate în sistemele ERP. Însă, atragem atenția că testele de consistență trebuie aplicate nu asupra datelor din ERP, ci asupra modului în care au fost acestea transpuse în declarația SAF-T, astfel:

• În secțiunea 2.1 General Ledger Accounts, totalul soldurilor debitoare trebuie să fie egal cu totalul soldurilor creditoare după excluderea claselor 8 și 9.
• În secțiunea 2.1. General Ledger Accounts, soldurile inițiale pentru o lună trebuie să fie egale cu soldurile finale din luna precedentă.
• În secțiunea 2.1. General Ledger Accounts, soldul final pentru fiecare cont contabil trebuie să fie compus din soldul inițial și rulajele declarate în secțiunea 3 General Ledger Entries.
• În secțiunea 3, totalul rulajelor debitoare trebuie să fie egal cu totalul rulajelor creditoare.
• În secțiunile 3 și 4.1 / 4.2, suma de taxă trebuie să coincidă cu rezultatul din aplicarea procentului de taxă (aferent codului de taxă din Nomenclatorul ANAF) asupra bazei impozabile declarată la nivel de linie.

Bineînțeles, toate aceste verificări trebuie eficientizate în rutina lunară a entităților raportoare, prin „traducerea” datelor din .xml, concomitent cu prezentarea automată a indicatorilor cheie rezultați din prelucrarea datelor din declarația SAF-T.

Într-o declarație în cadrul Conferinței Anuale de Taxe PwC România, președintele ANAF, Lucian Heiuș, arăta că 2.256 de contribuabili mari și 1.567 de contribuabili mijlocii au depus deja declarația SAF-T. Procentual, înseamnă că aproape 70% din totalul marilor contribuabili, respectiv circa 10% din contribuabilii mijlocii, au depus declarația SAF-T. Este de asemenea o realitate că o parte semnificativă din marii contribuabili au depus declarația pe zero sau incompletă.

Treptat, este de așteptat ca entitățile raportoare să completeze și să îmbunătățească raportarea, cât și să înglobeze în procedurile interne de lucru cel puțin verificările discutate mai sus.

București, 02 Februarie 2023. Economia globală își va încetini creșterea la aproximativ 1,6% în acest an, mai puțin de jumătate din media estimată pe termen lung, de 3,5%, iar inflația va scădea, dar se va situa peste ținta pentru 2023 în aproape toate țările, arată raportul PwC Global Economic Watch 2023.

„Crizele suprapuse din ultimii ani au creat un climat neobișnuit de incert în care prognozele au devenit extrem de volatile, cu riscurile și consecințele aferente pentru deciziile de afaceri și de politică economică. Economia globală a încetinit vizibil și multe state vor continua și în 2023 să fie puternic afectate de o inflație mare și, în consecință, de presiunile generate de costul vieții. Totuși sunt motive de optimism moderat datorate mai ales faptului că statele europene s-au adaptat mai bine decât s-a crezut inițial la criza energetică și la condițiile financiare mai stricte impuse de băncile centrale pentru a calma inflația. Teama de recesiune în zona euro, anticipată anul trecut, a fost din fericire infirmată de datele Eurostat anunțate la finalul lunii ianuarie. Există, prin urmare, toate șansele ca evoluția să fie mai bună decât se previziona și economia să continue să crească, mult mai lent, dar totuși să crească”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Inflația va scădea brusc, dar va rămâne peste ținta stabilită

Combinația dintre politicile monetare mai stricte, încetinirea cererii globale și normalizarea modelelor de cerere între bunuri și servicii ar trebui să pună presiune pe scăderea prețurilor bunurilor în 2023. În schimb, în cazul serviciilor ar putea dura mai mult timp până la o scădere a prețurilor. Deși inflația va scădea în majoritatea economiilor, va rămâne peste țintă în 2023 în aproape toate țările care au înregistrat o inflație ridicată în 2022.

Economia se adaptează la rate mai mari ale dobânzilor

Consumatorii, companiile și guvernele din majoritatea statelor G20 se vor adapta la condiții financiare mai stricte:

Piețele forței de muncă din economiile avansate vor continua să fie puternice, dar se vor tempera, iar numărul locurilor de muncă vacante se va reduce semnificativ, unele țări înregistrând chiar o creștere a ratei șomajului.  De exemplu, în statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) vor fi create aproximativ trei milioane de locuri de muncă față de 20 de milioane în anul precedent.

Companiile vor resimți presiunea exercitată de tripleta rate ridicate ale dobânzilor, costurile energiei și creștere economică lentă prin erodarea marjelor de profit și un val tot mai mare de falimente. Sectoarele cu grad ridicat de îndatorare, sensibile la ratele dobânzilor și la prețurile energiei vor fi mai predispuse la riscuri, inclusiv sectorul imobiliar și cel al construcțiilor, precum și sectoarele ciclice, cum ar fi bunurile de consum discreționar.

Guvernele vor pune accentul pe politicile de stimulare a creșterii, de majorare a veniturilor fiscale în contextul creșterii cheltuielilor cu dobânzile pentru datoriile lor, elaborând în același timp modalități mai inedite de redistribuire a veniturilor către persoanele vulnerabile, în special către cele care au suferit de pe urma inflației ridicate din anul precedent.

Concurența între cele mai mari economii ale lumii și presiunea de a construi economii rezistente vor însemna intrarea într-o nouă fază a globalizării pe care o numim slowbalisation. Acest lucru ar putea însemna o combinație între relocarea (reshoring) producției din anumite sectoare ale economiei (de exemplu, semiconductoare și alte sectoare considerate strategice sau sensibile) și apropierea lanțurilor de aprovizionare (friend-shoring) între țările cu sisteme economice, politice și instituționale similare. Pentru a contribui la această tranziție, ne așteptăm să asistăm la o intervenție mai mare al statului în sprijinul unor segmente specifice ale economiei (de exemplu, prin subvenții directe și indirecte, relaxarea normelor privind ajutoarele de stat, etc.).

Prețurile locuințelor vor scădea sau vor stagna în majoritatea economiilor

Analiza PwC arată că statele mai expuse riscurilor pentru piața imobiliară – ritmul de creștere a ratelor dobânzilor ipotecare, nivelul de îndatorare a gospodăriilor, precum și mărimea și durata creditelor ipotecare cu rată fixă – scăderi abrupte, de două cifre procentuale ale prețurilor locuințelor, inversând cea mai mare parte a câștigurilor prețurilor înregistrate în timpul pandemiei.

Prețul petrolului brut va atinge un minim de aproximativ 80 de dolari pe baril

Invazia rusă în Ucraina a făcut ca prețul țițeiului Brent să depășească 100 dolari pe baril pentru prima dată în ultimul deceniu, dar de atunci au scăzut și s-ar putea stabiliza la o medie de 80 de dolari pe baril în 2023.

Anul predictibilității politice?

2023 va fi primul an din acest secol în care nu vor avea loc alegeri majore pentru 85% din populația lumii, presupunând că nu vor avea loc alegeri anticipate. Acest lucru este oarecum surprinzător, deoarece teoria arată că turbulențele economice duc la o rotație politică mai mare. Cu toate acestea, analiza PwC arată că liderii politici se vor concentra mai degrabă pe redresarea economiilor lor decât pe schimbarea guvernelor.

Autori:

• Daniel Vinerean, Avocat Senior Coordonator, D&B David și Baias
• Andrei Niculescu, Avocat Colaborator, D&B David și Baias

Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB) propune un nou ghid pentru calcularea amenzilor aplicabile în cazul încălcărilor prevederilor GDPR, care ar putea conduce la creșterea nivelurilor acestora, pe de o parte, și la posibilitatea anticipării scenariului de amendă aplicabil, pe de altă parte. Ghidul se află în dezbatere publică până la 27 iunie.

Deși intenția declarată a EDPB este de a asigura aplicarea unitară a prevederilor GDPR de către autoritățile de supraveghere europene, ghidul nu este obligatoriu și cuprinde principii și mecanisme orientative de individualizare a sancțiunilor. Autoritățile naționale de supraveghere au libertatea de a aplica acest ghid sau de a utiliza o metodologie similară. În plus, anumite prevederi ale ghidului nu sunt aplicabile în cazul în care legislația națională prevede un regim sancționator diferit pentru autoritățile publice (așa cum se întâmplă, de altfel, în România).

În ciuda acestor limitări, ghidul propus de EDPB prezintă detaliat principiile de analiză și sancționare a posibilelor încălcări ale GDPR și este de așteptat ca autoritățile de supraveghere naționale să aplice recomandările acestei autorități europene.

Este deja cunoscut faptul că GDPR se aplică oricărei entități care prelucrează date cu caracter personal, indiferent de mărime, obiect de activitate, volum de date cu caracter personal prelucrate sau orice alte criterii asemănătoare. Prin urmare, EDPB consideră că este echitabil ca diferențele de mărime și evident, putere financiară, dintre entitățile care trebuie să respecte și să aplice GDPR, să fie reflectate prin aplicarea unui punct comun de plecare în individualizarea amenzilor, respectiv cifra de afaceri.

Astfel, ghidul stabilește mai multe praguri ale cifrei de afaceri în funcție de care autorităților naționale de supraveghere le este recomandabil să procedeze la individualizarea și aplicarea amenzilor administrative în temeiul GDPR, respectiv:

• pentru entitățile cu o cifră de afaceri mai mică sau egală cu 2 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 0.2% din cifra de afaceri;
• pentru entitățile cu o cifră de afaceri mai mică sau egală cu 10 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 0.4% din cifra de afaceri;
• pentru entitățile cu o cifră de afaceri mai mică sau egală cu 50 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 2% din cifra de afaceri;
• pentru entitățile cu o cifră de afaceri cuprinsă între 50 de milioane de euro și până la 100 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 10% din cifra de afaceri;
• pentru entitățile cu o cifră de afaceri cuprinsă între 100 de milioane de euro și până la 250 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 20% din cifra de afaceri;
• pentru entitățile cu o cifră de afaceri de peste 250 milioane de euro, calculul amenzii ar trebui să pornească de la o sumă reprezentând 50% din cifra de afaceri.

Ca regulă, principiul statuat de EDPB este că valoarea amenzii este mai mare în cazul entităților cu cifră de afaceri mai mare, motivat cel mai probabil de faptul că, în cazul acestor entități, prelucrările de date cu caracter personal afectează într-o măsură mai mare drepturile și libertățile persoanelor vizate.

Trebuie precizat că aceste niveluri de la care se poate pleca cu ocazia individualizării amenzii nu reprezintă sume fixe, mai ales că GDPR nu indică un cuantum minim al amenzilor care pot fi aplicate. În plus, autoritățile de supraveghere pot să stabilească cuantumul amenzii într-un interval cuprins între minimul posibil (care poate fi chiar zero, dacă nu sunt aplicate pragurile minime recomandate de EPDB, așa cum am arătat mai sus) și maximul admisibil.

Investigarea în cinci pași a încălcărilor GDPR. Ghidul este redactat pornind de la principiul că amenzile administrative aplicate în temeiul GDPR trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive. Ca atare, abordarea EDPB indică cinci pași care ar trebui urmați de autoritățile de supraveghere atunci când investighează o posibilă încălcare a prevederilor legale aplicabile în materia protecției datelor cu caracter personal sancționabilă conform GDPR, respectiv:

• identificarea activităților de prelucrare incidente situației analizate și evaluarea aplicabilității prevederilor GDPR privind încălcările sancționabile, precum și stabilirea existenței intenției de încălcare, respectiv a neglijenței entității investigate;
• identificarea bazei legale de aplicare a amenzii prin raportare la încălcările prevăzute de GDPR, respectiv dacă fapta este sancționată cu amendă de 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală sau, dimpotrivă cu amendă de 20 milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală, stabilirea gradului de pericol și raportarea la cifra de afaceri a entității investigate;
• evaluarea circumstanțelor agravante sau a celor atenuante, analizând comportamentul trecut sau prezent al entității investigate, cu consecința creșterii, respectiv a diminuării corespunzătoare a amenzii;
• stabilirea cuantumului maxim al amenzii, indiferent dacă încălcarea este rezultatul uneia sau a mai multor activități de prelucrare; și
• analizarea caracterului eficace, proporțional și disuasiv al amenzii finale, cu posibilitatea creșterii, respectiv a diminuării acesteia în mod corespunzător.

Așadar, înainte de stabilirea efectivă a cuantumului amenzii, autoritățile de supraveghere trebuie să analizeze circumstanțele de fapt ale încălcării și să procedeze la încadrarea într-una dintre situațiile sancționate de GDPR. În concret, circumstanțele de fapt pot reprezenta o singură încălcare sau mai multe, în această din urmă situație fiind posibilă aplicarea unei amenzi a cărei valoare nu poate depăși cuantumul maxim prevăzut de GDPR pentru cea mai gravă încălcare.

Urmare a evaluării naturii, gravității și duratei încălcării, dar și a caracterului său intenționat sau neglijent, GDPR impune autorităților de supraveghere să analizeze eventualele circumstanțe agravante sau atenuante aplicabile situației de fapt. Astfel de circumstanțe pot include:

• orice acțiuni întreprinse de entitatea investigată pentru a reduce prejudiciile cauzate persoanelor vizate;
• gradul de responsabilitate cu privire la măsurile tehnice și organizatorice implementate;
• eventualele încălcări anterioare;
• gradul de cooperare cu autoritatea de supraveghere pentru a remedia încălcarea și a atenua posibilele efecte negative ale acesteia;
• modul în care încălcarea a fost adusă la cunoștința autorității de supraveghere;
• modul în care entitatea a dus la îndeplinire măsurile dispuse de autoritatea de supraveghere cu privire la încălcarea investigată;
• aderarea la coduri de conduită adecvate sau la mecanisme de certificare aprobate;
• orice alte circumstanțe agravante sau atenuante.

Dacă, în cazul stabilirii cuantumului minim de la care autoritățile de supraveghere ar trebui să pornească cu ocazia individualizării amenzii, ghidul face propuneri concrete de procente aplicabile, în cazul circumstanțelor agravante sau atenuante, nu sunt indicate nici modalități concrete de evaluare, dar nici procente clare care ar putea fi aplicate. Prin urmare, stabilirea cuantumului final al amenzii va ține seama de toate elementele analizate în cursul investigației, aprecierea finală aparținând autorității de supraveghere competente.

Fără îndoială, cele succint prezentate anterior sunt de natură să creeze o practică unitară la nivelul autorităților de supraveghere europene în contextul investigării și sancționării încălcărilor GDPR cel puțin din perspectiva nivelurilor minime de la care ar trebui să plece cu ocazia stabilirii amenzilor finale. Rămâne însă de văzut cum va evolua conținutul ghidului propus de EDPB în această etapă de consultare publică. Un lucru este însă cert, intenția de reglementare a modului în care sunt investigate și sancționate încălcările GDPR reprezintă o preocupare la nivel european, scopul urmărit fiind de a asigura finalitatea corespunzătoare a regulilor aplicabile domeniului protecției datelor cu caracter personal.

București, 26 mai 2021. Avocații D&B David și Baias au obținut o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă contribuabilului, într-un litigiu fiscal complex, ce privea obligații fiscale de natura TVA și impozit pe profit, stabilite suplimentar de autoritățile fiscale în sarcina acestui dezvoltator imobiliar. În prealabil, avocații D&B au obținut suspendarea definitivă și a efectelor actelor de impunere, dar, pentru a beneficia de efectul amnistiei fiscale, contribuabilul a decis achitarea obligației fiscale principale de un milion de euro, sumă pe care autoritățile fiscale au restituit-o deja acestuia, alături de cheltuielile de judecată la care au fost obligate în litigiu.

Disputa fiscală a ridicat mai multe probleme de drept, care, așa cum precizam anterior, și-au găsit răspunsul în hotărârile judecătorești pronunțate și au fost soluționate în favoarea companiei, dintre care le amintim pe cele mai importante ce au fost astfel dezlegate.

Instanțele de judecată au sancționat cu nulitate dublă impozitare din perspectiva TVA, confirmând că, odată ce contribuabilul a stabilit obligațiile fiscale, chiar ulterior unui control inopinat, nu mai este posibilă stabilirea lor încă o dată în inspecția fiscală, punând eventual în sarcina contribuabilului demersuri de corectare sau generând alte riscuri pentru inspecțiile viitoare. Astfel, contribuabilul fusese supus unui control antifraudă, finalizat cu un proces verbal prin care au fost estimate TVA și impozit pe profit suplimentar, considerându-se că nu sunt dovedite serviciile prestate de diverși parteneri contractuali care efectuaseră lucrări de construcție în complexul imobiliar edificat de companie. Din prudență, în anticiparea clarificării acestor aspecte într-o inspecție fiscală viitoare, compania a declarat sumele estimate de controlul inopinat și le-a și plătit, anterior inițierii inspecției fiscale care a urmat controlului antifraudă. Cu toate acestea, inspecția fiscală a impus ea însăși, prin decizia de impunere emisă, suma de TVA, realizând astfel o dublă impozitare.

Pe parcursul disputei în instanță, autoritățile fiscale au susținut constant că trebuia impusă această sumă și că, de fapt, corecția efectuată de contribuabil ar trebui „întoarsă” – în concret, s-a propus ca însăși compania să își anuleze corecția inițială, preluând într-un decont de TVA curent suma cu semnul „-“. Această „sugestie” a organelor fiscale era una deosebit de periculoasă, căci o viitoare inspecție fiscală, care ar fi vizat această „recorectare” cu siguranță ar fi invalidat-o, pe considerentul corect că s-a revenit asupra unei perioade deja supuse inspecției fiscale, însă instanțele de judecată au înțeles corect și cenzurat aceste apărări, pe baza argumentelor echipei de avocați din D&B David și Baias.

Pe de altă parte, pentru operațiunile mai sus menționate, compania nu doar că a obținut anularea acestei duble impozitări, dar și stabilirea în minus a sumelor plătite inițial cu titlu de TVA și impozit pe profit, întrucât din probele administrate s-a reținut de către instanțele de judecată îndeplinirea cerințelor de fond și formă pentru deducerea TVA aferent serviciilor de antrepriză efectuate de subcontractori.

A doua chestiune ce a ridicat ample discuții în cauză a fost reprezentată de deducerea cheltuielilor cu dobânzile aferente unui credit accesat de un dezvoltator imobiliar. Desigur, ca regulă, costurile creditării sunt incluse în valoarea apartamentelor construite și deduse prin amortizarea fiscală, însă întrebarea care s-a pus în disputa fiscală a fost dacă același tratament fiscal se aplică și atunci când lucrările de construcție sunt sistate temporar (din cauza unei crize de materiale, unor dificultăți financiare temporare etc.). Cu toate că ANAF a considerat, mecanic, că aceste costuri trebuie deduse pe calea amortizării, fără a ține cont de faptul că proiectul era sau nu în plină desfășurare, avocații D&B au propus o abordare orientată spre detaliu, valorificând motivele care au condus la oprirea temporară a lucrărilor și o analiză minuțioasă a regulilor contabile aplicabile. Instanța a validat această abordare și a reținut că, atunci când lucrările sunt oprite, costul creditării unui dezvoltator poate fi dedus lună de lună, ca orice altă cheltuială deductibilă, fără a mai fi amânat la deducere prin amortizarea sa pe o perioadă mai lungă de timp.

O altă chestiune notabilă în disputa fiscală a privit interpretarea normelor Codului fiscal referitoare la aplicarea cotei de TVA reduse de 5%, în cazul livrării de locuințe. Astfel, pe de o parte, instanțele de judecată care au soluționat cauza au invalidat argumentele de ordin formal invocate de organul fiscal pentru a nega aplicabilitatea cotei reduse, analizând corespunzător și validând corectitudinea declarațiilor date de cumpărători, prin care aceștia atestă că nu dețin în proprietate alte locuințe sau confirmând existența mandatului tacit între soți. Pe de altă parte, în etapa recursului în fața instanței supreme au fost ridicate de ANAF numeroase alte obiecții legate de stadiul locuințelor la momentul livrării, dar aceste aspecte au fost înlăturate cu mare rigurozitate, fiind avute în vedere corespunzător diferențele dintre o locuință susceptibilă de a fi locuită ca atare versus o locuință „la roșu”, din perspectiva finisajelor.

Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale, D&B David și Baias: „Ne bucurăm întotdeauna să îi sprijinim pe clienții noștri în identificarea și invocarea celor mai adecvate și riguroase soluții de interpretare a textelor legale menite a sprijini soluționarea cu succes a disputelor fiscale, iar, atunci când acestea sunt confirmate și de către instanța de judecată, satisfacția este și mare. Acestea pot să fie unele care contribuie nu doar la confirmarea situației juridice a contribuabilului în favoarea căruia aceste soluții se pronunță, ci și la clarificarea unor probleme grele și controversate de drept fiscal. Și atunci când ajungem în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și obținem hotărâri care conduc la schimbarea legii naționale și a practicii, dar și atunci când disputa privește exclusiv aspecte de drept fiscal național, încercăm să înțelegem cât mai bine business-ul și necesitățile sale, pentru a identifica soluții creative, dar riguros corecte. În plus, ni se pare esențial să readucem în discuție oricând este nevoie și principiile generale de drept, precum am făcut încă de la primul moment și în această cauză, subliniind erorile mai mari sau mici în abordarea organelor fiscale în cadrul unor demersuri derulate în mod constant alături de specialiștii în fiscalitate și contabilitate PwC din România sau din alte țări”.

Andrei Iancu, Avocat senior coordonator, D&B David și Baias: „În spatele acestei soluții favorabile stau aproximativ 3 ani de muncă, împreună cu clientul, dar și cu expertul parte, pentru a înțelege circumstanțele factuale în ridicarea complexului imobiliar, pentru a înțelege cum se aplică politicile contabile, pentru a studia jurisprudența națională și europeană relevantă și desigur ne bucurăm când eforturile noastre conjugate sunt încununate cu un succes definitiv. A fost în mod special o luptă aprigă, de la primele demersuri administrative din contestație și până la ultimul termen din fața Înaltei Curți, pentru a demonta divagațiile autorităților fiscale și încercărilor lor de a induce confuzii referitoare la procedura fiscală și aplicarea cotei reduse de TVA. Credem fundamental că succesul se obține lucrând în echipă cu clientul, aspect confirmat încă o dată și în această cauză – în care fără o cunoaștere detaliată a stadiului lucrărilor la imobile în diferiți ani, nu s-ar fi putut combate eficient susținerile ANAF”.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale și dreptul muncii, D&B David și Baias
• Mihail Boian, Partener, D&B David și Baias

Indemnizațiile sau diurnele acordate angajaților aflați într-o detașare internațională vor putea fi reîncadrate de către echipele de inspecție fiscală doar pe baza constatărilor și confirmărilor Inspecției Muncii în legătură cu natura acestora, potrivit legislației specifice de muncă.

Aceste competențe de verificare și stabilire a existenței unei delegări/detașări naționale sau transnaționale în sarcina Inspecției Muncii și, deci, a naturii veniturilor achitate cu titlu de diurnă/indemnizație au fost recent reglementate legal prin Legea nr. 72/2022.

Trebuie spus, pe de o parte, că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2022, în reglementările legale nu erau prevăzute atribuții specifice pentru Inspecția Muncii în privința determinării naturii juridice a unei relații de muncă, ci, mai degrabă, aceasta făcea constatări în domeniul calificării juridice a contractelor și plăților efectuate în temeiul acestora.

Pe de altă parte, soluția rămâne una atipică pentru dreptul fiscal (de exemplu, într-un contract care implica impozitarea unui câștiguri din transfer de valori mobiliare nu se va trimite cauza fiscală spre soluționarea ASF pentru determinarea naturii juridice a acestuia). În asemenea situații, de regulă, s-ar fi recurs la solicitarea unor îndrumări metodologice în descifrarea mecanismelor dreptului muncii, iar nu la transferul responsabilității acestor calificări autorității de inspecția muncii. Este foarte posibil ca un asemenea mecanism să fie, mai degrabă, vătămător; faptul că, în trecut, aceste aspecte nu au generat interesul acestei autorități nu semnifică automat că, dacă vor fi implicate, vor exprima opinii în sens contrar celor pe care le-ar fi emis ANAF.

Desigur, este ușor de înțeles că, la acest moment, față de tensiunile puternice observate în activitatea de control fiscal în domenii speciale precum cele aferente acordării de diurne sau de tichete cadou, mai ales prin motivări diferite și chiar abordări diferite în privința calificării naturii juridice a relației în temeiul căreia se acordă asemenea drepturi și beneficii în favoarea unor persoane, a fost necesar sprijinul specializat pentru ANAF în asemenea demersuri destul de complicate, care depind în mod particular de probele administrate și de detaliile fiecărei spețe în parte.

Rămâne însă să vedem conținutul procedurii pe care ordinul comun al ministrului muncii și a celui de finanțe o va adopta și, din această perspectivă, cum vor fi partajate atribuțiile și rolurile Inspecției Muncii și a echipelor de inspecție fiscale, precum și care vor fi termenii și condițiile derulării controalelor specifice ale Inspecției Muncii în acest sens și, mai ales, cum vor fi acestea supuse controlului din partea autorităților publice sau a instanțelor de judecată.

Neîndoielnic, pe termen mediu și lung, va trebui stabilit în ce măsură această soluție de exercitare în comun a unor asemenea atribuții de către două autorități este sau nu una preferabilă aceleia în care una singură este implicată. În trecut, în cauze referitoare la materia vamală, de exemplu, colaborarea dintre organele vamale și cele fiscale care administrau contribuabili în proceduri de restituire a accizelor, de exemplu, nu s-a dovedit de prea mult folos acestora din urmă, din păcate.

Să sperăm însă că, în acest caz specific, nu vor fi dezamăgite așteptările celor care au înaintat această propunere legislativă și, în special, că aceasta să nu pornească de la observația că Inspecția Muncii nu face în mod uzual reîncadrări în privința naturii juridice a unei relații de muncă de un fel într-una de alt fel. Chiar dacă specializarea celor implicați în aceste demersuri ar trebui să aducă îmbunătățiri din această perspectivă, nu putem să nu reamintim că în dreptul muncii rareori există mize de ordin practic pentru a proceda astfel. În schimb, atunci când regulile se schimbă, s-ar putea ca și rezultatele să fie cu totul altele, mai ales dacă Inspecția Muncii va resimți din partea inspecției fiscale influențe sau chiar presiuni pentru a contribui la identificarea celor mai adecvate soluții pentru a susține o impozitare mai ridicată în veniturilor în discuție.

Despre implicațiile Legii nr. 72/2022 privind amnistia fiscală a diurnelor în activitățile de transporturi și construcții desfășurate în străinătate puteți citi aici, iar despre clarificarea pentru viitor a naturii juridice și a tratamentului fiscal aplicabil indemnizațiilor aici.

Vom discuta această tematică, dar și aspecte legate de amnistie și noile reguli fiscale și de dreptul muncii aplicabile, în cadrul webinarului Diurnele și indemnizațiile: între un trecut amnistiat și un viitor altfel reglementat și controlat, care va avea loc în data de 20 aprilie 2022, începând cu ora 10:00. Mai multe detalii și formular de înregistrare la eveniment, găsiți aici.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale și dreptul muncii, D&B David și Baias
• Ioana Cercel, Avocat Senior, D&B David și Baias
• Bogdan Cârpă-veche, Senior Manager, PwC România

Așa cum menționam în primul articol din seria celor trei articole referitoare la reglementarea legală ce prevede amnistierea obligațiilor fiscale aferente veniturilor de tipul indemnizațiilor de delegare/detașare, vom prezenta în a doua parte a analizei noastre modificările legislative de clarificare a tratamentului fiscal al sumelor acordate cu acest titlu, precum și ca prestații suplimentare aferente clauzei de mobilitate.

Vor fi suficiente clarificările privind tratamentul fiscal al sumelor acordate ca indemnizații sau prestații de mobilitate ori vor reapărea sincope?

Reglementările fiscale aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2022 prevedeau faptul că indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați, potrivit legii, pe perioada delegării/detașării, după caz, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, erau scutite de impozit pe venit și contribuții sociale în limita unor plafoane stabilite după cum urmează:

1. în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităților și instituțiilor publice;
2. în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;
3. dispoziții similare erau aplicabile și în cazul indemnizațiilor primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management.

Având în vedere că tratamentul fiscal al indemnizațiilor primite de angajați era condiționat de încadrarea acestora într-o situație de delegare/detașare definită potrivit legii, în practică au existat situații în care regimul fiscal favorabil a fost contestat de autoritățile fiscale ca urmare a confuziei create de existența unor reglementări distincte în materia detașării – pe de o parte, cele din Codul muncii și, pe de altă parte, cele din Legea nr. 16/2017 care reglementează situațiile de delegare/detașare la nivelul Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, tratamentul fiscal aplicat sumelor primite de angajații care efectuau deplasări frecvente a ridicat multiple semne de întrebare ca urmare a dificultății încadrării lor fie în categoria lucrătorilor detașați sau a lucrătorilor mobili.

În acest context, Legea nr. 72/2022 supusă prezentei analize aduce o serie de modificări care par a fi menite să soluționeze o parte dintre incertitudinile și lipsurile vechiului act normativ. Mai exact, pe lângă indemnizațiile de delegare/detașare, noul act normativ extinde tratamentul fiscal favorabil la indemnizațiile specifice detașărilor transnaționale și la prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate. Această măsură este benefică acelor categorii de angajați care se aflau într-o situație de detașare transnațională potrivit Legii nr. 16/2017 (de exemplu, salariați temporari puși la dispoziția unui utilizator dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene), dar care nu se încadrau într-o situație de delegare/detașare potrivit Codului muncii. Totodată, prestațiile acordate angajaților mobili, în cazul cărora executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă (neaflându-se deci într-o situație de delegare sau detașare) vor fi supuse aceluiași tratament fiscal favorabil.

În egală măsură, actul normativ introduce o serie de limitări în ceea ce privește nivelul sumelor care beneficiază de tratamentul fiscal favorabil. Dacă, în trecut, nivelul neimpozabil al indemnizațiilor era stabilit la 2.5 ori nivelul legal al indemnizațiilor și diurnelor pentru personalul din sectorul public (de exemplu, 35 euro/zi pentru deplasări în străinătate), noul act normativ plafonează nivelul neimpozabil al indemnizațiilor la 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Astfel, pentru determinarea tratamentului fiscal aplicabil indemnizațiilor, angajatorii vor trebui să determine întâi nivelul potențial al indemnizației neimpozabile prin multiplicarea cu 2.5 a nivelului legal stabilit pentru indemnizație/diurnă, urmând ca suma astfel rezultată să fie plafonată la valoarea a 3 salarii de bază primite de angajatul în cauză raportat la numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate. Având în vedere că plafonarea va impacta în special angajații delegați/detașați în străinătate și care primesc salarii de bază mici, măsura pare să fie menită să descurajeze plata unor salarii mici și a unor indemnizații de delegare/detașare mari pentru a evita plata taxelor salariale.

Dincolo de aceste aspecte, este vorba – așa cum se poate observa cu ușurință – despre o serie de modificări extrem de importante, de natură a aduce claritate pentru viitor în acest domeniu, diminuând astfel riscurile repetării la câțiva ani a ipotezelor de genul menționate în partea I a analizei noastre care, deși se justifică prin raportare la ipostazele imprevizibile și neclare la care au fost supuși contribuabilii respectivi, rămân unele de nedorit și evitat într-o societate modernă, ce ar trebuie să aibă o legislație fiscală clară, aplicabilă tuturor în mod egal și previzibil.

Abordarea optimă pentru diminuarea riscului repetării surprizelor neplăcute în viitor

În opinia noastră, la acest moment ar fi recomandabilă un inventar al documentației interne în temeiul cărora angajatorii acordă asemenea sume, pentru a modifica clauzelor contractuale cu salariații, dar și, dacă este cazul cu partenerii contractuali, în vederea resetării și actualizării lor la noul cadru legislativ, inclusiv din perspectivă terminologică și documentară, în așteptarea unor viitoare inspecții.

În plus, o privire specială se dovedește necesară pentru clauzele de mobilitate, față de tratamentul fiscal special conferit în mod expres de Legea nr. 72/2022 , în special, în privința acelor relații aflate în curs, dacă pentru perioada trecută documentația contractuală nu reflectă ca atare îndreptățirea la prestații specifice aferente acestei maniere particulare de derulare a contractelor de muncă; aceste aspecte se pot dovedi extrem de sensibile față de riscurile juridice pe care aceste modificări ale legislației fiscale le-ar putea induce atât în interacțiunea angajatorului cu salariații săi (în special, pentru trecut), dar și cu organele fiscale, pentru viitor.

Astfel, așa cum s-a observat de-a lungul anilor în mod constant, ori de câte ori a apărut un tratament fiscal (mai) favorabil, aplicat pentru anumite categorii specifice de persoane sau pentru anumite categorii de relații juridice derulate – de regulă, de orice fel de persoane –, soluțiile respective au fost imediat preluate în practică; atunci când, însă, reglementările fiscale nu au fost suficient de clare și/sau dacă aspectele de avut în vedere în privința aplicării acestora trebuiau să ia în considerare și reglementări din alte domenii (i.e. dreptul muncii, drept comercial, drept civil etc.), nu de puține ori s-a ajuns la aplicarea necorespunzătoare a acestora.

Mai mult, uneori ele au fost aplicate și unor situații aflate la limita dispozițiilor legislative fiscale speciale sau chiar dincolo de aceasta, perpetuându-se în practică sau generalizându-se tocmai pentru că toți cei din segmentul respectiv s-au văzut „nevoiți” (practic, chiar forțați, cum mulți au afirmat în asemenea ipoteze) să îl aplice, tocmai pentru a nu se vedea în situația de a fi afectați negativ de avantajele pe care competitorii lor și le-ar fi putut crea în acest mod (în esență, un fel de „concurență” neloială de natură fiscală, chiar dacă una fragilă și supusă unor riscuri destul de mari uneori). Cum intervenția ANAF pentru a combate, îndrepta sau preveni asemenea fenomen a fost, de regulă, una care s-a manifestat cu multă întârziere, când practicile erau generalizate, efectele acesteia s-au resimțit extrem de negativ, în urma acumulării de sume de ordin astronomic de natura obligațiilor fiscale principale și accesorii.

Or, tocmai de aceea, asemenea eventuale modificări ale clauzelor contractuale și a documentației aferente noilor dispoziții legale fiscale comentate trebuie deci să fie în practică unele care să fie analizate cu maximă atenție, dar și însoțite de modificări corespunzătoare din perspectivă formei și conținutului, astfel cum acestea trebuie să fie înțelese și aplicate prin raportare la exigențele dreptului muncii, cumulate cu cele din dreptul fiscal, pentru a nu genera eventuale probleme (și mai mari) în viitor.

În al treilea și ultimul articol privind noua amnistie fiscală, vom prezenta sumar cele mai importante aspecte referitoare la derularea în viitor a inspecției fiscale atunci când în discuție se pune reîncadrarea tratamentului fiscal al unor indemnizații dintre cele prevăzute de lege sau a prestațiilor de mobilitate.

Autori:

Andreea Mitiriță, Partener PwC România

Ana Nechifor, Consultant PwC România

Atât contribuabilii persoane juridice, cât și persoane fizice care desfășoară activități liberale ar putea fi obligați să se înregistreze în Spațiul Privat Virtual (SPV), conform unui proiect de act normativ, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, referitor la completarea prevederilor Codului de Procedură Fiscală. Cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse în format letric ar urma să nu mai fie luate în considerare.

Totodată, proiectul conține prevederi referitoare la obligativitatea înrolării autorităţilor publice, instituţiile publice sau de interes public în sistemul informatic PatrimVen (serviciul destinat să ofere instituţiilor publice acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul şi veniturile cetățenilor).

Înrolarea în PatrimVen se realizează în baza unui protocol ce se transmite către ANAF de către fiecare autoritate publică, instituţie publică sau de interes public.

Spaţiul Privat Virtual („SPV”) este un serviciu electronic gratuit, care este pus la dispoziția contribuabililor în mod permanent, putând fi accesate următoarele:

• informaţii cu privire la obligaţiile fiscale;
• posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale și alte documente;
• informaţii cu privire la contribuţiile sociale.

Prin intermediul SPV, comunicarea între contribuabili și autoritățile fiscale s-ar efectua strict în mediul virtual, facilitând transmiterea de cereri/solicitări, prin acest canal de comunicare,  atât din partea contribuabililor către autoritățile fiscale,  cât și în contrapartidă.

Fundamentarea impunerii unei astfel de obligativități are la bază faptul că opționalitatea de a folosi SPV a fost materializată într-o rată foarte mică de utilizare în rândul contribuabililor, iar odată cu declanșarea situației pandemice autoritățile fiscale au fost în postura de a lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat contactul fizic între persoane. Conform notei de fundamentare a proiectului, pe 9 aprilie 2021, erau înregistrați în SPV doar 32% din contribuabilii persoane juridice și doar 5,24% din contribuabilii persoanele fizice care au cod de identificare fiscală.

Obligativitatea înrolării contribuabililor în SPV ar urma să se aplice începând cu data de întâi a lunii următoare celei de-a treia luni de la data publicării proiectului normativ în Monitorul Oficial al României.

Pentru înrolarea în SPV, contribuabilii trebuie să aibă în vedere prevederile Ordinului nr. 660/2017. Aspectul esențial pe care contribuabilii persoane juridice, precum și persoane fizice care dețin un cod de înregistrare fiscală trebuie să îl aibă în vedere pentru înrolarea în SPV este deținerea unui certificat digital.

În cazul în care contribuabilii dispun de un certificat digital, este necesară întocmirea unei împuterniciri pe numele reprezentantului care deține certificatul digital, iar în baza căreia, împreună cu setul de documente menționate în mod expres în Ordinul nr. 660/2017, poate fi efectuată înrolarea în SPV.

În situația în care contribuabilii nu dispun de un certificat digital, este necesară obținerea acestuia de la un furnizor de servicii de certificare acreditat și ulterior depunerea cererii pentru utilizarea certificatului digital calificat (Formularul 150) la autoritățile fiscale; formularul se completează on-line, se listează și se depune împreună cu documentele necesare la sediul organului fiscal.

Proiectul de act normativ apare în contextul nevoii de a digitaliza relația contribuabil -a dministrație fiscal, mai ales pe fondul restricțiilor aduse de criza sanitară în ultimul an. Astfel, conform unui sondaj efectuat de OECD, “Tax administration: digital resilience in the COVID-19 environment”, la care au participat administrații fiscale din 32 de țări, printre care și România, aproximativ 60% din administrații și-au actualizat strategia  anterioară privind digitalizarea proceselor de administrare a impozitelor, după cum urmează:

• prioritizarea proiectelor de automatizare, digitalizare și servicii electronice, care acoperă toate domeniile funcționale ale administrării impozitelor, cum ar fi mutarea datelor în cloud și crearea de birouri de servicii digitale;
• accelerarea lucrărilor la un proiect de cameră poștală digitală, permițând transformarea înregistrărilor de hârtie în imagini digitale, extragerea datelor din imagini, stocarea informațiilor și notificarea oficialilor fiscali relevanți.

Conform sondajului menționat, o provocare majoră pentru multe administrații fiscale, în contextul COVID-19, a fost gestionarea comunicațiilor pe hârtie, ca urmare a faptului că acestea au fost fizic închise sau a volumului redus de personal prezent în birou care trebuia sa proceseze documentele. Acest aspect a fost confirmat de aproape 60% din administrațiile care au participat la sondaj și au raportat că au întâmpinat probleme în ceea ce privește comunicarea pe hârtie. Într-o notă pozitivă, toate aceste administrații au remarcat că au reușit să transfere un procent semnificativ de comunicații de la hârtie la digital (aproximativ 75% sau mai mult).

Nu în ultimul rând, concluzia sondajului a fost că schimbarea canalului de comunicare dintre contribuabili și autoritățile fiscale nu poate fi întotdeauna posibilă fără modificări legislative. În acest sens, 45% dintre administrații au confirmat că trebuie să facă modificări ale politicilor pentru a facilita schimbarea canalului, inclusiv modificări ale regulilor pentru a accepta semnături electronice și documente scanate. Modificări ale altor reguli de administrare au inclus, de exemplu, acceptarea declarațiilor fiscale prin fax, permițând utilizarea telefoanelor mobile atunci când se discută informații despre contribuabil și modificări ale proceselor administrative, cum ar fi canalele care ar putea fi utilizate pentru comunicarea de informații primite/transmise.

Înrolarea contribuabililor în SPV ar putea reprezenta un pas înainte spre digitalizarea și eficientizarea comunicării dintre contribuabili și autoritățile fiscale române, în contextul în care accesul la informațiile existente în baza de date ANAF ar putea fi efectuat într-un mod mult mai facil de către contribuabili, aceștia putând accesa în timp real informații precum: situația datoriilor fiscale de plată, istoricul declarațiilor înregistrate, dar și solicita documente precum: certificate de cazier fiscal, certificate de atestare fiscale, fișă pe plătitor, fără a fi necesară deplasarea la sediul autorităților fiscale.

Peste 40% dintre companiile din România se așteaptă ca amânările/scutirile la obligațiile fiscale, ajutorul pentru șomaj tehnic sau subvențiile acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecții fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenți (66%) au beneficiat de astfel de facilități, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale și de Est (ECE). Comparativ, la nivelul ECE, 36% dintre companii au apelat la măsuri de sprijin din partea guvernelor și, ca urmare, doar 14% consideră că vor fi inspecții fiscale în acest domeniu.

 „Anul trecut, pe fondul restricțiilor impuse de starea de urgență, am asistat la mai puține inspecții fiscale decât într-un an obișnuit. Pe măsură ce economia s-a redeschis, controalele s-au intensificat și contribuabilii se așteaptă ca una dintre principalele teme de verificare să îl reprezinte modul în care au pus în aplicare facilitățile fiscale acordate pentru limitarea efectelor crizei sanitare”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

În anul 2020, autoritățile fiscale române au efectuat mai puține inspecții fiscale în rândul companiilor, decât în anii anteriori, doar 2% dintre respondenți menționând că au fost ținta unor inspecții fiscale, sub media din Europa Centrală și de Est (ECE) de 9%. Conform respondenților, cele mai multe inspecții fiscale efectuate în România au avut loc, în anul 2016, când 20% dintre respondenți au fost vizați de verificări.

 „Sondajul arată că în majoritatea statelor din regiune, zonele de interes ale inspectorilor fiscali sunt aceleași, respectiv aspectele ce privesc impozitul pe profit. În schimb, observăm o diferență destul de mare în ceea ce privește durata inspecțiilor și sumele impuse. Astfel, atât în România, cât și în celelalte state din Europa Centrală și de Est, controalele fiscale au avut în vedere în special tranzacțiile intragrup. Topul este completat de deductibilitatea serviciilor și ajustări ale prețurilor de transfer”, a afirmat Dan Dascălu, Partener și Liderul Practicii de Litigii, D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.

Cum afectează inspecțiile fiscale activitatea companiilor

Doar 19% din companiile din România au arătat că activitatea lor nu a fost afectată în niciun fel din cauza inspecțiilor fiscale, față de media regională de 41%. Dintre cei care au resimțit un impact al inspecției fiscale în activitate, 44% au menționat volumul mare de informații solicitate, iar 28% inspecția fiscală în sine.

Lipsa unui tratament fiscal uniform în privința unor tranzacții similare este principala nemulțumire privind activitatea autorităților fiscale, menționată de companiile din România (15%), urmată de volumul mare de documente solicitate (13%) și durata prelungită a inspecțiilor fiscale (13%). La nivel regional, topul este format din volumul mare de documente, lipsa unui tratament fiscal uniform în privința unor tranzacții similare și durata prelungită a inspecțiilor fiscale.

În România cele mai multe inspecții se întind pe o perioadă 6 luni – 1 an (menționată de 27% dintre respondenți), în timp ce la nivelul țărilor din Europa Centrală și de Est cele mai multe controale se desfășoară într-un interval de 1-3 luni (30%).

Printre dificultățile întâmpinate de contribuabilii români și care prelungesc nejustificat durata inspecțiilor se numără lipsa timpului acordat pentru aducerea documentelor justificative de la arhiva externă, lipsa capacității decizionale a inspectorilor și necesitatea confirmării deciziilor luate.

În ceea ce privește sumele stabilite suplimentar, în România, în cele mai multe cazuri (22%) acestea s-au situat între 1 și 5 milioane euro, în timp ce la nivelul ECE cele mai multe sume au fost de până în 50.000 euro (31%).

La nivelul statelor din centrul și estul Europei, doar 7% dintre respondenți au avut stabilite în plus sume între 1 și 5 milioane euro, iar pentru 28% nu au fost stabilite sume suplimentare.

Care este atitudinea inspectorilor fiscali?

Întrebați despre atitudinea autorităților fiscale în timpul inspecțiilor fiscale în pandemie, atât în România (63%), cât și la nivelul ECE (65%), majoritatea respondenților au descris-o ca fiind neutră. Contribuabilii care s-au lovit de o atitudine rigidă a inspectorilor, 12% în cazul României și 14% în cazul ECE, au enumerat situații în care inspectorii au refuzat întâlniri video, au solicitat semnarea a peste 250 de pagini ale unui proces verbal din anexe sau au dat dovadă de lipsă de înțelegere față de contribuabili.

Peste două treimi dintre respondenții din România (67%) au contestat deciziile emise în urma inspecțiilor fiscale și 42% la nivelul Europei Centrale și de Est. În timp ce doar 11% dintre contestațiile din România au fost admise, în regiune media a fost de 44%.

Sondajul a fost realizat în perioada ianuarie-martie 2021 în rândul a peste 440 de companii din 17 țări. Peste 40% dintre respondenți au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane euro și peste 500 de angajați.

Începând cu luna februarie 2019, George Ureche revine în cadrul PwC ca Lider al Echipei de M&A. În ultimul an, el a fost directorul general al unuia dintre cele mai mari grupuri de media și divertisment din România.

George are o experiență vastă în managementul celor mai importante două grupuri media din România – Antena TV Group și ProTV/Media Pro. El a fost responsabil de managementul operațional al acestor companii, dar și de activitățile de investiții, tranzacții, operațiuni de finanțare, restructurarea afacerii, precum și managementul proiectelor cu finanțare europeană.

El a lucrat de asemenea în cadrul echipei de Tranzacții a PwC România timp de 7 ani, perioadă în care a coordonat numeroase proiecte de fuziuni și achiziții și a fost implicat în proiecte de consultanță pentru clienți din sectoare diverse precum media, IT, retail, transport și logistică, telecom, servicii financiare, turism, agricultură, energie și industria farmaceutică.

„George este parte a familiei PwC, iar revenirea sa în cadrul firmei a fost alegerea naturală. Împreună cu el, sunt convins că PwC are cea mai bună echipă de tranzacții din România, un fel de one-stop-shop pentru companiile interesate de fuziuni și achiziții, abordând tranzacțiile din toate unghiurile posibile – de la corporate finance, la servicii de tranzacții și analize due-dilligence, dar și având în vedere implicațiile fiscale și juridice ale acestor operațiuni”, a declarat Luca Martini, Lider de Servicii de Consultanță pentru Management, PwC România.

„Am activitatea de consultanță în ADN-ul meu profesional, iar întoarcerea în cadrul PwC înseamnă într-un fel revenirea acasă. PwC are o echipă excelentă de profesioniști de tranzacții, care combină o vastă expertiză tehnică cu o cunoaștere în profunzime a diferitelor sectoare economice și o înțelegere a contextului de afaceri din România.

Noi ajutăm clienții să creeze valoare prin fuziuni și achiziții, urmărind întregul proces, de la dezvoltarea strategiei, execuția tranzacțiilor, negociere, până la identificarea de sinergii sau optimizări după încheierea tranzacției”, a declarat George Ureche, Lider de Tranzacții, PwC România.

„Am avut oportunitatea extraordinară de a lucra atât cu antreprenori inovativi și dinamici, cât și în cadrul unei firme reputate precum PwC și simt că prin îmbinarea celor două perspective pot contribui la dezvoltarea mediului de afaceri din România, ajutând companiile locale să rezolve probleme importante, să se extindă la nivel național și chiar regional”, a adăugat George Ureche.

George are un doctorat în Statistică (Academia Română) și un MBA în cadrul Telfer School of Management și Academiei de Studii Economice din București.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.