Autori:

Răzvan Ungureanu, Director, Impozite Directe, EY România,

Teona Braia, Manager, Impozite Directe, EY România

Istoric vorbind, stimulentele fiscale au fost o parte integrantă a setului de mecanisme fiscale pe care statele lumii le-au folosit pentru atragerea investițiilor străine directe. Facilitățile fiscale pentru companii capătă diverse forme (spre exemplu, amortizări accelerate, posibilitatea reportării pierderilor, deducerea suplimentară a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, posibilitatea de consolidare fiscală) și au fost, în general, introduse în scopul de a sprijini fie obiective economice mai largi, cum ar fi crearea de locuri de muncă sau nevoia de a atrage investiții străine directe, fie strategice, de exemplu facilitarea digitalizării, tranziția energetică și altele.

Stimulentele fiscale pot juca un rol important în sprijinirea afacerilor locale, sporirea productivității și impulsionarea creșterii economice. Reflectând această convingere, majoritatea țărilor lumii oferă diverse beneficii fiscale pentru a încuraja dezvoltarea afacerilor.

Scheme de stimulente fiscale oferite de România, Polonia, Republica Cehă și Ungaria

România oferă o paletă largă de facilități fiscale, chiar dacă unele dintre acestea au fost eliminate prin recentele măsuri fiscale, adoptate în toamna acestui an:

• Stimularea capitalizării societăților prin acordarea unor reduceri a impozitului pe profit/venitul microîntreprinderilor pentru companiile care au capital propriu pozitiv și în creștere în perioada 2021-2025, introduse prin OUG 153/2020.
• Scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în: echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producție și procesare, active reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare. De asemenea, se poate aplica pentru investiții în programe informatice și dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, puse în funcțiune și folosite în scopul desfășurării activității.
• Consolidarea fiscală din punct de vedere al impozitului pe profit – începând cu 2022, societățile pot forma o structură de grup fiscal din punct de vedere al impozitului pe profit. Practic, societățile care fac parte din același grup vor putea să își consolideze pozițiile de profit / pierdere fiscală și să datoreze impozit numai la nivel de grup fiscal. Această măsură permite recuperarea pierderilor fiscale în timp real, prin compensarea cu profitul realizat de alte entități din același grup.
• Alte facilități prevăzute de legislația fiscală vizează stimularea activităților de cercetare-dezvoltare – acestea privesc impozitul pe profit și impozitul pe veniturile angajaților care sunt implicați în proiecte de cercetare-dezvoltare.

Situația în alte țări din Uniunea Europeană (UE) și ce fel de facilități practică Polonia, Republica Ceha și Ungaria

Uniunea Europeană (UE)

Deși UE este renumită pentru politicile sale de armonizare, totuși normele fiscale rămân în principal în jurisdicția statelor membre. Această diversitate a condus la o varietate de stimulente fiscale în UE, fiecare stat membru structurând scheme proprii pentru a răspunde obiectivelor sale socio-economice specifice. În general, aceste stimulente se concentrează pe stimularea cercetării și dezvoltării, atragerea investițiilor străine directe, promovarea sustenabilității și încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii.

În timp ce stimulentele fiscale încurajează incontestabil inovarea și investițiile, variațiile pe scară largă între statele membre pot duce uneori la „concurență fiscală”, potențial dăunătoare pieței unice UE. Pentru a atenua acest lucru, UE are reglementări în vigoare pentru a preveni concurența fiscală dăunătoare și pentru a se asigura că stimulentele fiscale respectă regulile comunitare privind ajutoarele de stat.

Cu toate acestea, societățile care operează în UE sau care se gândesc să intre pe piața UE trebuie să examineze cu atenție stimulentele fiscale, ghidate de factori precum prezența geografică, sectorul și planurile de creștere, pentru a-și maximiza beneficiile.

Polonia

Anumite tipuri de venituri sunt enumerate în mod explicit ca fiind excluse din domeniul de aplicare al codului fiscal polonez și, ca atare, nu fac obiectul impozitului pe profit. Printre acestea se numără: veniturile din activități agricole, veniturile obținute ca ajutor de la organizații internaționale, activitățile culturale, de protecție a mediului, sprijinirea proiectelor publice de drumuri, rețele de telecomunicații și sisteme de alimentare cu apă în zonele rurale, caritate, sănătate și multe altele. Polonia este cazul de succes, dintre fostele țări comuniste, în care strategia de dezvoltare economică pe termen lung se îmbină cu rigoarea și măsurile de menținere a economiei naționale în zona competițională de vârf a Europei.

Exemple de facilități acordate companiilor poloneze: amortizarea accelerată, stimularea investițiilor, crearea noilor locuri de muncă, rezerva pentru investiții, zone economice speciale, impozit pe tonaj, stimulente pentru robotizare, prototipuri, angajați inovatori, pentru extindere, consolidare, stimulente pentru IPO. Deducerea suplimentară pentru activități de cercetare – dezvoltare oferă contribuabililor eligibili posibilitatea de a deduce suplimentar 100% din toate cheltuielile eligibile suportate în legătură cu cercetarea – dezvoltarea, sub rezerva anumitor condiții: începând cu 1 ianuarie 2022, toți contribuabilii care desfășoară activități de cercetare – dezvoltare pot deduce suplimentar 200% din cheltuielile de angajare suportate pentru angajații implicați în activități de cercetare și dezvoltare; centrele de cercetare-dezvoltare pot deduce suplimentar 200% din cheltuielile eligibile, procentul fiind dependent de statutul centrului de cercetare și dezvoltare (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare).

Republica Cehă

Scutirile fiscale recunoscute includ amortizarea accelerată, stimulente pentru investiții pe scară largă, stimulente pentru ocuparea forței de muncă și stimulente pentru cercetare și dezvoltare. Companiile care realizează proiecte de cercetare și dezvoltare pot deduce din baza impozabilă o sumă suplimentară de 100% sau 110% din costurile de cercetare-dezvoltare eligibile, care poate fi solicitată în cazul în care costurile de cercetare și dezvoltare eligibile sunt mai mari decât în anul fiscal precedent. Nu poate fi solicitată nicio deducere pentru plățile de redevențe, costurile suportate pentru primirea de servicii și active necorporale de la alte părți și nici pentru costurile acoperite de subvenții.

Ungaria

Printre facilitățile prevăzute de legislația fiscală menționăm: amortizarea accelerată, stimulente fiscale pentru start-up-uri, stimulente fiscale pentru zona culturală, pentru ocuparea forței de muncă, subvenții pentru sport, investițiile în start-up-uri deja existente, dar care au început activitatea recent, credit fiscal pentru punerea în aplicare și exploatarea investițiilor și renovărilor efectuate în scopul creşterii eficienței energetice, fonduri de investiții imobiliare, impozitare amânată pentru promovarea creșterii întreprinderilor, stații de încărcare electrică.  Ungaria oferă un set larg de stimulente fiscale pentru cercetare – dezvoltare: costurile directe care sunt legate de cercetare – dezvoltare dintr-un an fiscal sunt deduse din baza fiscală, veniturile din redevențe sunt scutite integral, contribuțiile sociale pentru cercetători cu titlu științific sunt 0%, iar pentru restul angajaților care lucrează în proiectele R&D se poate obține o scutire maximă de 6,5%, cota de impunere fiind de 13%.

În concluzie

Într-un peisaj competitiv la nivel global, stimulentele fiscale rămân un instrument important pe care națiunile lumii le folosesc pentru a încuraja creșterea afacerilor și dezvoltarea economică. Prin stimularea investițiilor, a cercetării și dezvoltării, a IMM-urilor și întreprinderilor ecologice, aceste mecanisme promovează o economie robustă, durabilă și rezistentă. Observăm un accent sporit pentru utilizarea stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare în scopul de a alimenta în mod specific inovația. Această strategie nu numai că permite construirea unei culturi a descoperirii științifice, dar asigură și că aceste state rămân în pas cu progresele globale.

Există însă și provocări, precum concurența fiscală neloială, impactul general al acestor stimulente asupra revigorării întreprinderilor și accelerării progresului. Pe măsură ce țările continuă să își adapteze politicile fiscale la tendințele globale în schimbare, este relevant să urmărim cu atenție orizontul de evoluție al stimulentelor fiscale oferite de state, precum și impactul anumitor inițiative globale și europene asupra acestora. Un bun exemplu este impozitul minim global/pilonul II din BEPS 2.0., care va avea ramificații largi asupra corporațiilor, în sensul că facilitățile fiscale în forma aplicabilă astăzi ar putea avea un impact financiar pozitiv diminuat în unele cazuri.

Autor: Răzvan Ungureanu, Director Impozite Directe, EY România

Environmental, social, and corporate governance (ESG) este, potrivit definiției larg acceptate, un cadru de afaceri care permite luarea în considerare a problemelor de mediu și a aspectelor sociale în contextul guvernanței corporative. Conceptul ESG este adoptat și integrat în strategia acelor organizații care iau în considerare nevoile și modalitățile de generare a valorii pentru toate componentele acesteia – angajați, clienți, furnizori și acționari.

Stimulentele fiscale ESG au devenit un instrument important în eforturile de încurajare a activităților comerciale durabile, fiind disponibile peste 1.850 de stimulente la nivel mondial. În plus, pe lângă stimulentele fiscale specifice ESG, la nivel mondial există și o multitudine de alte facilități fiscale.

Având în vedere că punerea în aplicare a celui de-al doilea pilon BEPS[1] 2.0 se află în diferite stadii în întreaga lume, este important ca societățile multinaționale și jurisdicțiile fiscale să aprecieze pe deplin impactul pe care o rată efectivă de impozitare (ETR) minimă globală de 15% îl va avea asupra stimulentelor fiscale existente.

Pilonul doi a fost conceput în mod special de Cadrul de incluziune (în engleză: Inclusive Framework) al OCDE/G20 pentru a elimina concurența fiscală bazată pe cote de taxă între jurisdicții, indiferent de obiectivul și intenția care stau la baza stimulentelor fiscale. În conformitate cu regulile globale de combatere a erodării bazei de impozitare (GLoBE), beneficiul financiar al multor stimulente fiscale ar putea fi diluat în mod semnificativ de un impozit suplimentar în cazul în care un stimulent fiscal duce cota de impozitare efectivă a (ETR-ul) unei multinaționale sub 15% în jurisdicția respectivă.

Această interacțiune creează o provocare pentru multe jurisdicții și multinaționale care, confruntate cu o urgență climatică și cu obiective dificile în materie de emisii, s-au bazat pe stimulente financiare și fiscale pentru a-și cataliza obiectivele ESG.

Cel mai recent studiu trimestrial EY Green Tax Tracker arată că peste 1.850 de stimulente pentru dezvoltare durabilă sunt oferite în 45 de țări. În timp ce stimulentele fiscale nu vor duce neapărat o multinațională sub pragul de 15% pentru ETR, Pilonul II introduce un nivel semnificativ de incertitudine și complexitate care va forța multe companii și jurisdicții să își regândească strategiile fiscale și ESG.

Impactul celui de-al doilea pilon nu va fi uniform la nivel mondial. Este posibil să varieze în funcție de companie, sector și jurisdicție. În concluzie, ETR de 15% va avea un impact uriaș atât pentru companii, cât și pentru jurisdicțiile în care companiile sunt deja aproape sau sub pragul minim de impozitare.

În țări din UE, precum Franța și Germania, unde, potrivit OCDE, există o rată medie efectivă de impozitare compozită de 26% și, respectiv, 27%, și în Africa, unde rata medie de impozitare a societăților este de 28%, este mai puțin probabil ca stimulentele fiscale să ducă rata medie de impozitare a unei multinaționale sub 15%, astfel încât Pilonul II să nu aibă un impact semnificativ. Dar, în jurisdicțiile cu impozite mai mici, cum ar fi unele țări din Asia, unde regiunea are o rată medie de aproape 20%, efectul este probabil să fie mai pronunțat.

Pentru a pune aceste cifre în perspectivă, media mondială a ratei nominale de impozitare a profitului societăților, măsurată în 180 de jurisdicții, este de aproape 24%. Atunci când este ponderată în funcție de PIB, rata nominală medie este puțin peste 25%.

ETR-ul minim de 15% va determina unele companii să își reconsidere locul unde își vor localiza activitatea comercială, având în vedere că stimulentele fiscale ar putea fi scoase din peisaj. Astfel, este probabil că vor începe să privească jurisdicțiile într-un mod diferit: pot avea acces la talentele potrivite, este atractiv mediul de operare, sunt disponibile subvenții în numerar și alte tipuri de stimulente, terenurile sunt accesibile și așa mai departe.

Barbara Angus, EY Global Tax Policy Leader, spune că, dincolo de provocarea de a-și reevalua strategia de impozitare a sustenabilității, multinaționalele trebuie să se confrunte cu un mod nou, unic și complex de calculare a ETR. Spre deosebire de alte calcule fiscale, această cifră se bazează pe date financiar-contabile, mai degrabă decât pe date fiscale, și este calculată pentru fiecare țară în parte.

Pentru a calcula această cifră ETR, companiile trebuie să genereze și să raporteze aproximativ 200 de puncte de date pentru fiecare țară, multe dintre acestea implicând informații care nu sunt incluse de obicei în sistemele de raportare financiară. Aceste date sunt necesare pentru a calcula profitul GLoBE.

Punerea în aplicare a normelor GLoBE face probabilă intensificarea subvențiilor în numerar ESG, deoarece jurisdicțiile caută modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate dorite. În loc să se bucure de rate de impozitare avantajoase, multinaționalele vor primi cel mai probabil bani înapoi pentru că fac investiții adecvate ESG. Acest lucru este valabil și pentru facilitățile fiscale în general, deoarece stimularea sub formă de bani acordată de guverne nu afectează ETR și ar putea funcționa în contextul BEPS 2.0.

„Până de curând, este posibil ca multe guverne să fi considerat că impozitul este o modalitate deosebit de agilă de a oferi stimulente”, spune Barbara Angus. „Cu toate acestea, odată cu Pilonul doi, este posibil ca jurisdicțiile să dorească să solicite contribuția întreprinderilor în timp ce stabilesc cum își pot atinge obiectivele în alte moduri”.

Cu siguranță, subvențiile sunt deja utilizate, deși la un nivel relativ scăzut, în jurisdicții precum Elveția, țările nordice și Singapore. În SUA, multe state utilizează subvenții pentru a stimula investițiile în forță de muncă și formare.

Jurisdicțiile pot căuta, de asemenea, modalități de a stimula comportamentele de sustenabilitate, și nu numai, fără ca banii să fie transferați. De exemplu, pentru proiectele care necesită cheltuieli de capital, jurisdicțiile pot vinde terenuri sau închiria proprietăți la o rată redusă sau pot emite așa-numitele împrumuturi preferențiale, care sunt acordate în condiții foarte favorabile.

Având în vedere că țările au început deja să ia măsuri acum pentru a pune în aplicare BEPS 2.0 Pilonul doi în 2023, care va intra în vigoare în 2024, multinaționalele și jurisdicțiile ar trebui să înceapă să își reevalueze strategia de stimulare a sustenabilității și privind aplicarea facilităților fiscale în general, cât mai curând posibil.

Sunt de avut în vedere, printre altele:

• modelarea financiară va fi un instrument puternic pentru multinaționale, ajutându-le să efectueze o evaluare completă a stimulentelor fiscale pe care le utilizează și să calculeze dacă aceste stimulente reduc ETR din Pilonul II sub pragul de 15%;
• jurisdicțiile ar trebui să evalueze ce înseamnă normele GLoBE pentru stimularea fiscală a sustenabilității din perspectiva fiecărui sector, a fiecărei regiuni și a fiecărei întreprinderi;
• jurisdicțiile ar trebui să investigheze modalități alternative de stimulare a comportamentelor de sustenabilitate, în timp ce multinaționalele ar trebui să caute și, eventual, să își relocheze activitatea în jurisdicții în care sunt disponibile stimulente alternative.

Multinaționalele ar trebui să analizeze datele de care au nevoie pentru a calcula ETR specific Pilonului II și să stabilească procesele de raportare necesare pentru a genera și a colecta aceste informații.

În concluzie:

• un impozit minim global va avea ramificații largi asupra modului în care multe corporații multinaționale caută stimulente guvernamentale menite să le promoveze obiectivele de sustenabilitate și nu numai. În prezent, multe dintre aceste stimulente sunt oferite prin intermediul codului fiscal. Cu toate acestea, în conformitate cu regulile GLoBE, aceste stimulente își pierd valoarea financiară pentru companii, dacă se confruntă cu taxe suplimentare în anumite jurisdicții. Alte mecanisme de stimulare ar putea crește în curând în popularitate. Sortarea opțiunilor va fi o provocare;
• în mod specific în ceea ce privește România, având în vedere faptul că cota nominală de impozit pe profit de 16% este foarte apropiată de cota minimă de 15% prevăzută de regulile GloBE, este posibil ca o serie de facilități fiscale – cum ar fi deducerea suplimentară pentru activități de cercetare-dezvoltare sau scutirea de impozit a profitului reinvestit – ar putea să devină inaplicabile pentru multe companii, în condițiile în care ar conduce la un ETR sub 15%. De aceea, pe de o parte, companiile românești și grupurile multinaționale cu prezență în România trebuie să analizeze și să cuantifice impactul regulilor GloBE asupra performanței lor financiare, în timp ce autoritățile române ar trebui să considere dacă modificarea modului de acordare a facilităților fiscale este necesară în contextul GloBE, pentru ca acestea să aibă efectul scontat. Timpul pentru ambele părți este scurt, având în vedere că regulile GloBE trebuie implementate de toate statele membre UE, inclusiv România, până la finalul acestui an.

[1] Base Erosion Profit Shifting = erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor.

Un procent de 46% dintre companiile românești care au activități de cercetare-dezvoltare spun că nu aplică pentru a obține facilitățile fiscale acordate de stat prin legislație. Este concluzia principală ce rezultă dintr-un studiu derulat de echipa EY despre proiectele de cercetare-dezvoltare și facilitățile de care acestea pot beneficia. Studiul identifică principalele motive pentru care contribuabilii încă ezită.

Codul Fiscal din România conține prevederi în legătură cu activitatea de cercetare – dezvoltare în baza cărora companiile din România, dacă desfășoară astfel de activități, pot beneficia de facilități fiscale. Aceste facilităţi privesc impozitul pe profit și impozitul pe veniturile angajaţilor care sunt implicaţi în proiecte de cercetare-dezvoltare derulate de companii, tocmai pentru a stimula activitatea de cercetare și dezvoltare a companiilor românești.

În ce măsură companiile din România derulează activități de cercetare-dezvoltare, dacă au cunoștință de facilitățile prevăzute de lege, în ce măsură au aplicat pentru a obține astfel de facilități și care au fost rezultatele inspecțiilor fiscale ale organelor de control pe această temă, rezultă din cel mai recent Studiu EY. Iată, mai jos, câteva concluzii:

• aproape jumătate (46%) dintre companiile care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare intervievate nu au aplicat pentru facilitățile fiscale prevăzute de lege;
• aproape jumătate dintre companii au avut dificultăți în determinarea activităților de cercetare-dezvoltare eligibile;
• peste 50% dintre inspecțiile fiscale desfășurate la companiile care au aplicat pentru facilitățile fiscale disponibile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare s-au finalizat cu ajustări privind facilitățile aplicate;
• peste trei sferturi dintre companiile care au aplicat facilitățile fiscale pentru cercetare-dezvoltare nu au obținut și certificare din partea unui expert desemnat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), acesta fiind unul din principalele motive pentru care au avut ulterior probleme în cadrul inspecției fiscale.

Studiul arată că peste 60% dintre companiile intervievate spun că sunt informate și cunosc facilitățile fiscale care permit societăților o deducere suplimentară la calculul rezultatului fiscal (50% din cheltuielile eligibile pentru aceste activități) și, respectiv scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare.

Totuși, 40% din companiile incluse în studiu nu cunosc aceste facilități, cu atât mai mult cu cât vorbim despre companii din sectoare de activitate care ar putea cunoaște un proces accelerat de dezvoltare, în actualul context economic dificil și complex, dacă ar desfășura astfel de proiecte.

Pe de altă parte, deși 61% dintre respondenți declară că sunt în cunoștință de cauză privind facilitățile acordate în cazul derulării proiectelor de cercetare-dezvoltare, doar 31% au accesat una dintre cele două facilități, respectiv, 69% nu au aplicat pentru obținerea acestora.

Pasul aplicării acestor facilități fiscale, indiferent de rezultatul obţinut, a fost urmat în 80% dintre cazuri și de o inspecție fiscală care a vizat impozitul pe profit și/sau impozitul pe venit pentru perioada în care compania a aplicat facilitățile.

Cel mai îngrijorător aspect, în ceea ce privește rezultatele inspecției, este acela că organele de control fiscal au contestat (în 50% din cazuri) aplicarea facilităților fiscale, fapt determinat de mai multe motive, cel mai des invocat fiind însă lipsa certificării din partea unui expert din cadrul Registrul experților pe domenii de cercetare-dezvoltare.

O întrebare la fel de importantă în cadrul studiului s-a referit la întocmirea proiectului specific activităților de cercetare-dezvoltare pentru care s-au aplicat facilitățile fiscale, care trebuie să conțină elementele minime prevăzute de legislația aplicabilă. Răspunsurile au fost în totalitate pozitive, ceea ce duce la concluzia că, în cadrul companiilor s-a înțeles importanța documentației în aplicarea facilităților.

Dar aici este de analizat pasul premergător întocmirii dosarului de proiect cerut de lege, și anume modalitatea prin care a fost realizată certificarea activităților de cercetare-dezvoltare. Cele mai multe companii au realizat intern (80% dintre respondenți) și doar 20 % dintre cei intervievați au obţinut şi certificarea de către un expert desemnat conform Registrului experților.

Realizarea și documentarea dosarelor proiectelor de cercetare-dezvoltare a constituit, potrivit studiului, pentru toţi respondenții, cea mai mare provocare a companiei în aplicarea acestei facilități fiscale.

Deși cunosc legislația și, prin urmare, facilitățile pe care aceasta le conține în cazul în care derulează unul sau mai multe proiecte de cercetare-dezvoltare, companiile nu aplică pentru acestea. Sondajul evidențiază faptul că societățile românești – în speță persoanele abilitate să se ocupe de acest segment în cadrul companiilor – se confruntă cu mai multe probleme simultan.

Principalul motiv pentru care companiile nu au aplicat pentru a beneficia de aceste facilități fiscale sunt dificultățile în determinarea activităților de cercetare-dezvoltare eligibile, cu peste 67% dintre răspunsuri, la egalitate cu dificultățile în întocmirea documentației solicitate – 67% urmat. Urmează în ordine: prevederile legislative neclare – 44%, la egalitate cu riscul ca autoritățile de control să conteste aplicabilitatea acestei facilități (44%) și dificultățile în determinarea cheltuielilor eligibile și a cheii de alocare a costurilor eligibile (44%) și dificultățile în contractarea unui expert desemnat conform Registrului experților pe domenii de cercetare-dezvoltare (22).

Din rezultatele studiului se desprind cel puțin trei lucruri importante cărora companiile din România ar trebui să le acorde atenție:

• analiza temeinică, premergătoare deciziei de a aplica, pentru a evita „munca în zadar”;
• înțelegerea pașilor și a documentației de pregătit;
• importanța serviciilor unui consultant și certificării de către un expert, opțiune prin care se scutește timp, se economisesc bani și este evitată situația în care aplicarea facilității în sine să fie contestată.

Andra Caşu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România: „Consider că zona de cercetare-dezvoltare este foarte ofertantă şi potrivită pentru multe industrii în perioada următoare, iar companiile din România ar trebui să aibă în vedere în avantajele oferite de Codul Fiscal prin aceste facilităţi, aducând inclusiv beneficii de cash-flow. Recomand contribuabililor să analizeze în ce măsură activităţile pe care le au sunt potrivite pentru a aplica aceste facilităţi în perioada următoare”.

În România, legislația în domeniu este foarte favorabilă acestor proiecte de cercetare-dezvoltare și ar putea genera un impact foarte mare pentru companii, inclusiv avantaj de cash-flow din punct de vedere fiscal.

Răzvan Ungureanu, Director, Impozite Directe, EY România: „Facilităţile fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare există de mulţi ani în legislaţia românească, însă nu au fost accesate pe scară largă de companiile care ar putea beneficia de ele. Anul 2023 a venit cu modificări importante privind procedura de aplicare a acestor facilităţi, care clarifică anumite aspecte neclare sau insuficient reglementate şi care ar trebui să încurajeze tot mai multe companii să aplice facilităţile fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare desfăşurate”.

Principala recomandare pe baza rezultatelor studiului este reconsiderarea acestor facilități de către companiile care au activități de cercetare-dezvoltare în sensul aplicării lor pe scară mai largă. Faptul că, recent, legislația s-a schimbat si au apărut inclusiv precizări legate de lista experților în domeniu arată că autorităţile sunt deschise și favorabile în ceea ce privește încurajarea companiilor românești spre a beneficia de astfel de facilități.

Companiile trebuie să revizuiască lista de bază a tratatelor de evitare a dublei impuneri ce li se aplică și să analizeze modificările pe care le implică noul Instrument multilateral de modificare a tratatelor pentru evitarea dublei impuneri (așa-numitul „MLI”). Motivul? În loc să elimine dubla impunere, așa cum s-ar putea crede chiar din titlu, prevederile ce vor intra în vigoare încă de la 1 iunie 2022 și vor produce efecte de la 1 ianuarie 2023 ar putea aduce, de fapt, incertitudine, complexitate, costuri de timp și chiar dispute fiscale. Aceasta a fost principala recomandare făcută de specialiștii EY agenților economici în cel mai recent eveniment online pe tema MLI.

Instrumentul multilateral este derivat din planul BEPS (base erosion profit shifting – „erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor”) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE. Acesta urmăreşte neutralizarea unor potențiale strategii de planificare fiscală a multinaționalelor, care să exploateze lipsurile şi neconcordaţele din legislaţiile fiscale naţionale, cu scopul de a transfera în mod artificial profituri către jurisdicţii cu un nivel de impozitare scăzut sau de a eroda baza impozabilă la nivel de grup.

„România, împreună cu alte 98 state, a aderat deja la acest instrument multilateral, care este în curs de implementare, însă lucrurile nu sunt nici pe departe simple. De aceea, companiile trebuie să cunoască implicațiile care pot apărea”, a declarat Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul Impozite directe, EY România. În plus, la fel ca toate instrumente derivate din BEPS, și MLI este extrem de tehnic. „Cum planul de acțiune BEPS vizează tocmai acele situații complexe prin care este erodată baza impozabilă și se realizează transferurile de profituri, pentru a-și putea atinge scopul, și Instrumentul multilateral este extrem de tehnic și complex”, a arătat partenerul EY.

Concret, MLI modifică tratatele fiscale încheiate între două sau mai multe părți. El nu va funcţiona precum un protocol de modificare a unui singur tratat existent, care să amendeze în mod direct textul Acordului Fiscal ce îi intră sub incidenţă. Cu alte cuvinte, scopul MLI este de a implementa rapid măsurile BEPS în materie de tratate fiscale – o singură modificare în locul a peste 3.000 câte tratate bilaterale sunt. Astfel, MLI se va adăuga la tratatele fiscale curente, modificând modul lor de aplicare – dar aceste modificări pot să difere de la caz la caz. În scopuri interne, unele țări pot dezvolta versiuni consolidate ale propriilor Acorduri Fiscale ce intră sub incidenţa MLI, acest demers nu este însă o condiție indispensabilă pentru aplicarea instrumentului, iar până atunci statele, printre care și România, vor trebui să apeleze la un instrument pus la dispoziție chiar de OCDE (matching tool), pentru a stabili modul în care un tratat de evitare a dublei impuneri este impactat de MLI.

Ca prim pas, MLI impune statelor să modifice în tratatele lor fiscale preambulul, pentru a sublinia în mod expres că, deși scopul tratatelor este evitarea dublei impuneri, aplicarea acestora nu poate în niciun caz crea oportunități de neimpozitare, impozitare redusă sau de evitare a impozitării, dar și să refuze acordarea beneficiilor acordate contribuabilului printr-un tratat fiscal de eliminare a dublei impuneri, dacă se va constata că scopul sau unul dintre scopurile principale pentru încheierea oricărui aranjament sau tranzacții de către contribuabil a fost tocmai obținerea respectivelor beneficii. Aceste modificări nu fac altceva decât să sublinieze încă o dată aplecarea către substanța economică a tranzacțiilor, aspect cu care suntem deja familiari de ceva vreme.

Doar că, așa cum sublinia Raluca Popa, MLI nu înseamnă un set de reguli pe care toată lumea trebuie să le aplice, așa cum este cazul DAC 6 (un alt instrument derivat din BEPS). Statele sunt libere să își aleagă anumite opțiuni în modificarea tratatelor, ba, mai mult, majoritatea opțiunilor necesită simetrie între țări pentru a se putea aplica. Cum ar fi, de pildă, noile reguli de rezolvare a conflictelor de rezidență fiscală. Concret, MLI va produce efecte dacă: ambele state contractante au semnat și ratificat MLI – acesta este încă un proces în derulare – din 99 de state semnatare, doar 70 au ratificat până la acest moment instrumentul (US nefăcând parte din aceasta listă); dacă fiecare stat contractant a inclus celălalt stat în lista de tratate MLI (adică Acordurile fiscale acoperite) – notabil că România nu a inclus tratatul cu Germania în listă, deci acesta nu este afectat de MLI – pe de altă parte, deși a selectat tratatul cu Elveția, întrucât aceasta din urmă nu a ales la rândul său să aplice MLI pentru tratatul cu România, nici acest din urmă tratat nu va suferi modificări (listele pot fi însă oricând revizuite în mod unilateral); dacă  există concordanță în ceea ce privește modificările ratificate de cele două state (adică ambele jurisdicții optează pentru aceleași modificări). În cazul în care nu există concordanță cu modificările ratificate de cele două state, MLI nu produce niciun efect (cu unele excepții).

„Pentru anumite țări, MLI reprezintă o modalitate nouă de stabilire a rezidenței fiscale a companiilor – nu în funcție de locul conducerii efective, ci prin negociere amiabilă între autoritățile fiscale”, avertizează și Răzvan Ungureanu, Director, Departamentul de impozite directe, EY România. Tendința este, în plus, aceea de a se da din ce în ce mai multă importanță procedurilor amiabile, ceea ce „ar trebui să pună în gardă companiile atunci când stabilesc locul unde se iau deciziile sau se desfășoară activitatea de management”, a explicat Răzvan Ungureanu. Cum statele sunt într-o competiție permanentă și acerbă pentru colectarea de impozite, devine evident că interesele pentru stabilirea rezidenței sunt contrare, ceea ce va duce la un proces de lungă durată și anevoios. Mai mult, pe parcursul derulării discuțiilor „amiabile”, tratamentul fiscal rămâne incert, compania plătind impozit în două state pentru aceleași activități.

Spre deosebire de poziția inițială a României la semnarea MLI în 2017, când optase pentru preluarea modificărilor legate de determinarea existenței unui sediu permanent, acum România a renunțat la această opțiune. În mod specific, fiecare jurisdicție participantă la MLI își poate rezerva dreptul ca anumite prevederi ale MLI să nu i se aplice, iar România a ales ca prevederile privind modificările legate de determinare a sediului permanent să nu se aplice tratatelor la care România este parte. Cu toate acestea, în principiu, MLI nu schimbă regulile jocului în definirea criteriilor de stabilire a sediului permanent existente deja în legislația OCDE – însă se apleacă asupra modului de definire în tratate a unor criterii importante.

O companie are un sediu permanent în altă țară atunci când desfășoară o parte din activități în țara respectivă și, prin urmare, trebuie să plătească impozit pe profit în acea țară pentru aceste activități. Este de la sine înțeles că, dacă această structură nu este stabilită de la bun început, va da naștere la dublă impozitare – mai precis, compania va plăti impozit pe profit pentru aceste activități atât în statul sau de rezidență, cât și în statul unde se desfășoară activitățile respective.

„Noi, în practică, vedem o atenție sporită a autorităților fiscale pe tema sediu fix/sediu permanent. Nu de puține ori sunt imputate sume importante companiilor în urma unor acțiuni de control, de aceea ne surprinde că România a renunțat între timp să preia aceste măsuri prin MLI. Vom urmări cu interes dacă în viitor vor apărea din nou modificări asupra acestei poziții”, a mai adăugat Cristina Muntean, Manager, Departamentul de Impozite directe, EY România.

 „Total inexplicabil, România a ales să nu aplice nici prevederile Convenției referitoare la arbitraj, cele la care contribuabilii pot apela atunci când consideră că au fost impozitați contrar prevederilor unui tratat de către jurisdicțiile contractante, iar autoritățile fiscale statale nu reușesc să ajungă la un acord amiabil în acest sens”, a avertizat și Alex Slujitoru, avocat, Băncilă, Diaconu și Asociații. Alegerea României creează un dezavantaj considerabil contribuabililor, care se văd, astfel, lipsiți de un sprijin real în constrângerea statelor în aplicarea unui tratament fiscal corect și coerent. „Practic, fără arbitraj, dacă jurisdicțiile contractante nu reușesc să se înțeleagă amiabil, așa cum se întâmplă frecvent în practică, nu există altă modalitate de deblocare a situației, contribuabilul fiind singurul prejudiciat”, a mai comentat Alex Slujitoru.

Autori:

Simona Tudor, HR & Payroll Manager, Global Compliance and Reporting, EY România

Stela Andrei, Partener Asociat, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Răzvan Ungureanu, Director, Business Tax Advisory (BTA), EY România

Florina Parîng, Senior Manager, Taxe Indirecte, EY România

Prin tradiție, decembrie este luna bilanțurilor, a pregătirilor de sărbători sau a planurilor pentru un nou an. Dar decembrie este și luna recunoștinței. Și, chiar dacă indicatorii economici, în unele cazuri, ar putea să nu arate așa cum au fost estimați, companiile vor în continuare să își manifeste recunoștința față de parteneri și clienți, pentru încredere și colaborare, față de angajați, cărora vor să le mulțumească pentru un an greu, și, nu în cele din urmă, să-i bucure pe copiii care au nevoie de ajutor. Dar care sunt acele cadouri ce pot fi oferite de către companii, care pot beneficia de facilități fiscale sau deduceri: tichete cadou, cadouri sau sume de bani? La ce aspecte fiscale trebuie să fie atente companiile?

Oferirea de tichete cadou sau cadouri în natură, cu ocazia Crăciunului, este o formă foarte des folosită de către companii cu scopul de a le mulțumi angajaților pentru anul care se apropie de sfârșit și, de asemenea, pentru a-i bucura pe copiii acestora cu un dar în plus în sacul Moșului. Sigur, companiile pot oferi tichete cu valori mai mari, în funcție de cât de generoși își doresc sau își permit să fie, totuși doar valoarea de până în 150 lei de beneficiar este scutită de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale. Nimic nu-i poate împiedica pe angajatori să le ofere salariaților și o sumă de bani, pentru că și în acest caz se va aplica aceeași facilitate fiscală. Dar, pentru că „forma” se pare că este în continuare destul de importantă (deși se tot discută de „substanța” care ar trebui să prevaleze), angajatorii trebuie să fie atenți și să prevadă acest gest de recunoștință fie în contractul colectiv de muncă, fie în regulamentul intern. Prevederea lui în contractul individual de muncă este mai rar întâlnită.

Inutil de precizat că pentru ce depășește limita de 150 de lei pentru fiecare angajat și copil al acestuia, societățile vor datora contribuții sociale și impozit pe venit. Din punctul de vedere al impozitului pe profit, cadourile oferite angajaților și copiilor acestora, indiferent de forma în care sunt acordate, sunt considerate cheltuieli sociale, care sunt deductibile în limita a 5% din costurile cu salariile. De asemenea, compania va trebui să aibă în vedere și costul cu TVA pe care îl va suporta pentru cadourile acordate angajaților sau copiilor acestora, care nu prezintă nicio legătură cu desfășurarea activității economice în condiții optime.

Ce se întâmplă din punct de vedere fiscal cu cadourile oferite de Crăciun altor persoane decât salariații proprii și copiii acestora? În ceea ce privește acțiunile de protocol, pentru tichetele cadou acordate, societățile vor datora doar impozit pe venit, acestea fiind încadrate la venituri din alte surse.  E de avut în vedere forma și aici – în privința evidenței nominale a beneficiarilor care trebuie să cuprindă o serie de informații personale pentru care GDPR-ul este extrem de important.

Pe de altă parte, în cazul cadourilor în natură – cum ar fi coșurile de Crăciun cu bunătăți – având în vedere că nu sunt prevăzute în mod expres în Codul fiscal la vreo categorie de venit, ca fiind impozabile sau neimpozabile, logica și practica ne pot spune că acestea nu se impozitează. Totuși, nu este exclus ca surprizele să apară, în cazul unui control fiscal, iar aceste cadouri să fie reconsiderate, în categoria de venituri impozabile ca fiind venituri din alte surse. Totuși, sperăm că ANAF să fie diligentă și să-și facă cunoscută interpretarea, în cazul în care este una nefavorabilă contribuabililor, solicitând de asemenea legiuitorului clarificări legislative viitoare. În acest fel, avem convingerea că autoritățile fiscale vor reuși să dea dovadă de interes în dezvoltarea unei relații bazată pe încredere și credibilitate cu contribuabilii.

În ceea ce privește impozitul pe profit, în cazul cadourilor oferite partenerilor de afaceri, sub forma tichetelor cadou sau a cadourilor în natură, acestea sunt considerate cheltuieli de protocol, care sunt deductibile în limita a 2% din profitul contabil al companiei. Dacă TVA a fost dedusă la achiziția cadourilor acordate în cadrul acțiunilor de protocol, atunci compania va suporta un cost cu TVA pentru suma care depășește pragul de 100 lei/cadou.

În ceea ce privește donațiile ce se pot face mai ales în astfel de zile către copiii în nevoie, în mare, ele sunt nedeductibile. Astfel, din punctul de vedere al impozitului pe profit, aceste cheltuieli sunt nedeductibile, dar, în măsura în care se acordă sub formă de sponsorizări (către un ONG, de pildă, sau unei unități de cult, dar este important ca acestea să fie înscrise într-un Registru special), pot fi scăzute în limita a 20% din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri a companiei. Aceeași facilitate fiscală este aplicabilă și în cazul micro-întreprinderilor, care sunt plătitoare de impozit pe venit, în limita a 20% din acesta.  Din perspectiva TVA, dacă donațiile se fac în bunuri, TVA aferentă va fi nedeductibilă (cost la nivelul companiei), dar dacă bunurile sunt acordate sub forma unei sponsorizări, costul cu TVA va fi înregistrat pentru ceea ce depășește, la nivelul unui an, pragul de trei la mie din cifra de afaceri. Din perspectiva impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, donațiile și sponsorizările primite, conform legii, de către persoanele fizice, nu reprezintă venituri impozabile.

Subiectul tichetelor cadou, care sunt oferite în alte scopuri și care ar putea fi subiect de reclasificare, rămâne în continuare controversat. Șansa primirii din partea autorităților fiscale a unui cadou plăcut, cu ocazia sărbătorilor, este relativ redusă pentru companiile vizate de o astfel de inspecție. Dar luna decembrie este luna surprizelor și rămâne să vedem ce ne mai rezervă.

În concluzie, rămânând atenți la partea fiscală, recomandăm tuturor să se bucure de spiritul sărbătorilor, să fie generoși atât la suflet, cât și prin oferirea de cadouri celor din jur pe care ii apreciază și/sau pe care vor să-i ajute.

Autor: Răzvan Ungureanu, Director, Asistență Fiscală, EY România

Anul 2022 vine cu vești bune pentru companii în zona impozitului pe profit. Trei seturi de măsuri ar putea oferi un cost efectiv cu impozitul datorat mai mic la nivelul societății sau al grupului de societăți, ceea ce ar însemna un profit net mai mare, adică bani la dispoziție pentru reinvestirea în business sau distribuirea către acționari, precum și un cash-flow îmbunătățit, un element ce se poate dovedi foarte important în contextul economic actual. Dar să vedem despre ce este vorba și ce trebuie să știe companiile.

Reducere cu până la 15% a impozitului pe profit datorat. Facilitatea introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 153/2020 și aplicabilă pentru perioada 2021-2025 permite reducerea impozitului pe profit anual cu până la 15% din suma datorată, stimulând capitalizarea firmelor.

Reducerea se calculează în funcție de trei criterii, care, dacă sunt îndeplinite concomitent și în întregime, pot aduce reducerea maximă, de 15% (îndeplinirea fiecăruia dintre ele este corespunzătoare unui anumit procent de reducere). Astfel, cele trei criterii de care trebuie să se țină cont se referă la existența unui capital propriu pozitiv și cel puțin egal cu jumătate din nivelul capitalului social, creșterea anuală a capitalului propriu ajustat față de cel din anul anterior, cu un anumit procent-țintă sau creșterea capitalului propriu ajustat față de cel de la finalul anului 2020, cu un anumit procent-țintă.

Facilitatea se aplică începând cu impozitul anual datorat pentru anul în curs, 2021, ceea ce înseamnă că reducerea se va reflecta în declarația depusă în anul 2022. Pentru a putea determina nivelul capitalului propriu (ajustat, după caz) de la finalul anului, pe baza situațiilor financiare, termenul de depunere a declarației anuale de impozit pe profit este decalat cu 3 luni – 25 iunie în loc de 25 martie.

Pot beneficia de această reducere și plătitorii de impozit pe profit ce aplică un an fiscal diferit de anul calendaristic, criteriile și termenele relevante având în vedere anul fiscal aplicabil în cazurile respective. Mai mult, pot beneficia de această reducere nu doar plătitorii de impozit pe profit, ci și plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau companiile care plătesc impozit specific. Nu sunt însă eligibile companiile reglementate de BNR sau ASF.

Deducerea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor neîncasate crește la 50%. În prezent, cheltuielile cu provizioanele/ajustările pentru deprecierea creanțelor neîncasate, mai vechi de nouă luni, sunt deductibile în limita a 30% din valoarea acestora, cu anumite excepții. Prin modificările aduse prin Legea nr. 296/2020, acestea ar fi trebuit să devină deductibile integral începând chiar cu 2021, doar că prevederea a fost suspendată pentru un an. În cele din urmă, prin Ordonanța nr. 8/2021, deducerea integrală a fost înlocuită cu o deducere de 50%, ce va fi aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2022.

Deocamdată însă, nu sunt noutăți privind eliminarea limitării deductibilității pierderilor din vânzarea creanțelor neîncasate. În ciuda numeroaselor discuții dintre mediul de afaceri și autorități, ea a rămas la 30% din valoarea lor, afectând, în continuare, curățarea bilanțurilor companiilor de creanțe neperformante, dar și finanțarea prin operațiuni de factoring.

Consolidarea fiscală. Premieră în România: începând cu anul 2022, companiile plătitoare de impozit pe profit și care fac parte din același grup de afaceri pot opta să aplice consolidarea fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit. Prin urmare, societățile implicate vor putea compensa pierderile fiscale ale unora dintre ele cu profiturile impozabile ale celorlalte, datorând astfel un impozit pe profit doar pentru profitul impozabil net obținut la nivel cumulat.

Există anumite condiții de aplicare a consolidării fiscale, cum ar fi existența unei dețineri de cel puțin 75%. Aceasta poate fi directă sau indirectă, cuprinzând o serie de structuri de deținere eligibile cum ar fi cazul unei societăți care o deține pe cealaltă direct sau indirect, cazul unui acționar comun, direct sau indirect, pentru societățile implicate sau o combinație între cele două. De asemenea, poate intra în consolidare cu societățile românești și sediul permanent al unei societăți străine, în condițiile în care există deținerea minimă amintită anterior.

Societățile care doresc să aplice consolidarea fiscală trebuie să depună o declarație în acest sens la ANAF, cu cel puțin 60 de zile înaintea începerii primului an fiscal relevant. Astfel, în cazul societăților ce aplică anul calendaristic drept an fiscal, termenul pentru a putea aplica consolidarea fiscală începând cu 1 ianuarie 2022 a trecut și vor putea aplica regimul doar începând cu 1 ianuarie 2023. În același timp, pentru societățile ce aplică un an fiscal diferit de anul calendaristic, este încă posibilă aplicarea regimului de consolidare fiscală începând chiar din anul 2022.

Având în vedere pârghiile favorabile puse la dispoziție de legislația fiscală pentru 2022, companiile pot să folosească aceste instrumente de reducere a costului cu impozitul datorat și să pună la punct o strategie, în care să stabilească care este calea cea mai convenabilă pentru business-ul pe care îl derulează.

• Ioana Maria Costea
  Pledoarie pentru dreptul financiar sau despre familiarități juridice firești
  Evoluții fiscale recente
• Amelia Toader, Răzvan Ungureanu
  Un nou pas în direcția transparenței fiscale în Europa
  
• Ciprian Toader, Alexandru Manea
  Standardizarea documentației locale privind prețurile de transfer: tendințe și dificultăți practice
  
• Mihaela Tofan
  Conceptul de concurență fiscală. Reglementările imperative la nivelul UE
  
• Ioana Maria Costea
  Scutiri pentru servicii medicale în materia TVA (II)
• Delia Cataramă
  Importanța stabilirii corecte a locului operațiunilor. Sunt regulile de loc o sursă de dublă impunere sau non-impunere?
• Lelia Grigore
  Probele în procedura fiscală – cât de anevoios se compun piesele puzzle-ului numit „adevăr fiscal”?
  
• Jurisprudență fiscală națională
  Antoniu Simon, Alin Văsonan – Sinteză de jurisprudență fiscală națională comentată
• Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
  Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada septembrie-octombrie 2018