• Planul vine în contextul în care Europa se confruntă cu o concurență acerbă din partea Chinei și a SUA
• Printre acțiunile pe care instituțiile europene și guvernele naționale ar trebui să le aibă în vedere se numără preluarea inițiativei în ceea ce privește ESG, promovarea IMM-urilor și modernizarea regimului fiscal

Studiul EY – Europe Attractiveness Survey 2023 evidențiază șase măsuri pe care instituțiile europene și guvernele naționale trebuie să le adopte pentru a contribui la menținerea încrederii mediului de afaceri și la atragerea mai multor investiții străine directe (ISD).

Sondajul a constatat că, în ciuda concurenței puternice din partea Chinei și a SUA, investitorii sunt în general optimişti în ceea ce privește perspectivele europene. 67% dintre ei – față de 53% în 2022 – declară că au planuri de a stabili sau extinde operațiunile în Europa în 2023. În aceeași proporție au declarat că sunt de părere că atractivitatea Europei va crește în următorii trei ani.

Cu toate acestea, investitorii și-au exprimat îngrijorări serioase în ceea ce privește amenințările la adresa instabilității politice, creșterii costurilor, sarcinilor de reglementare și indisponibilității oamenilor cu competențele potrivite. Prima parte a EY European Attractiveness Survey 2023, publicată în luna mai 2023, a constatat că investițiile străine directe în Europa au stagnat în 2022, crescând cu doar 1% față de 2021 și rămânând cu 7% mai mici decât în 2019, înainte de pandemia COVID-19. În plus, crearea de locuri de muncă prin ISD în Europa a scăzut cu 16% în 2022, față de 2021.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „Una dintre cele mai importante concluzii ale datelor din 2022 este creșterea numărului de proiecte de investiții străine directe în mai multe state din Europa de Sud, Centrală și de Est, printre care Italia, Polonia, Portugalia, România și Turcia. România a înregistrat 69 de noi proiecte ISD, o creștere de 86% față de anul trecut. În plus, în pofida unui climat investiţional dificil, există încă motive de optimism în ceea ce privește perspectivele ISD în Europa în 2023: 67% dintre companiile intervievate au «planuri de a stabili sau de a extinde operațiunile în Europa în următorul an», un indicator care și-a revenit puternic după pandemie. În ceea ce privește România, 63% dintre liderii de companii intervievați au menționat că doresc să investească în România în cursul anului viitor, față de 56% anul trecut”.

EY prezintă un plan în șase puncte, bazat pe mai mult de 500 de interviuri cu lideri de companii, pentru a ajuta Europa să rămână competitivă și atractivă pentru investitori. Potrivit planului, guvernele europene ar trebui să adopte următoarele măsuri:

• Reiterarea avantajelor comerciale pentru Europa

Ar trebui creată o nouă viziune, bazată pe stabilitate economică, politică și de reglementare. Europa ar trebui să fie prezentată ca un centru pentru organizaţiile viitorului, cu un mesaj puternic pentru investitori cu privire la modul în care continentul își poate valorifica atuurile actuale, inclusiv în domeniul cercetării și dezvoltării, al proprietății intelectuale și al producției avansate și cum își poate extinde poziția de lider în economia digitală și ecologică.

• Consolidarea sprijinului pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)

IMM-urile angajează aproximativ 100 de milioane de persoane în întreaga Europă, constituind coloana vertebrală a economiei europene și reprezentând jumătate din PIB-ul continentului. Însă sondajul a arătat că mult mai puține IMM-uri decât întreprinderi mai mari intenționează să se extindă în Europa în 2023 (57% față de 79%) și sunt mai puțin optimiste în ceea ce privește perspectivele Europei în următorii trei ani. Trebuie să se facă mai mult pentru a-i convinge pe antreprenori că Europa se angajează să îi ajute să se dezvolte și să le ajute să facă saltul pentru a deveni întreprinderi cu potențial de lider mondial, de la punerea la dispoziție a capitalului de creștere, la facilitarea impactului schimbărilor de reglementare.

• Încurajarea investițiilor în cercetare și dezvoltare, dar și în producție

Sondajul a arătat că cercetarea și dezvoltarea reprezintă principala categorie de investiții noi în Europa în următorii trei ani, 64% dintre directori așteptându-se să își mărească amprenta europeană în domeniul cercetării și dezvoltării. Pentru a realiza acest potențial, factorii de decizie politică ar trebui să continue să încurajeze investițiile în activitățile de înaltă tehnologie care remodelează economia globală. Acest lucru trebuie să includă obiectivul de a plasa Europa în centrul revoluției inteligenţei artificiale prin dezvoltarea unor cadre de reglementare solide care să permită companiilor să valorifice avantajele acesteia, stabilind în același timp parametri clari în ceea ce privește utilizarea ei.

Cu toate acestea, dezvoltarea tehnologiei nu ar trebui să fie singurul obiectiv al Europei. Europa ar trebui să ia în considerare modul în care să încurajeze investițiile de-a lungul întregului lanț valoric și, în special, în ceea ce privește capacitatea de producție – unde doar o treime (33%) dintre directori se așteaptă să crească investițiile. Acest lucru ar permite Europei să profite de industriile și tehnologiile strategice care remodelează economia mondială și să reducă dependențele externe ale Europei, pe fondul creșterii tensiunilor geopolitice.

• Preluarea inițiativei în ceea ce privește schimbările climatice și ESG

Sondajul a arătat că investitorii recunosc avantajele pe care le oferă poziția de lider pe care Europa o deţine în domeniul mediului, 61% dintre aceștia considerând Europa „mai atractivă” decât concurența în ceea ce privește sustenabilitatea. Europa ar trebui să urmărească creșterea în continuare a ponderii energiilor regenerabile în mixul său energetic și să îmbunătățească accesul la energia decarbonizată, precum și să înfrunte provocarea competitivă a SUA, deoarece în ultimele luni au fost puse în opoziție Green Deal al UE și Inflation Reduction Act al SUA.

• Dezvoltarea viitoarei generații

Sondajul identifică disponibilitatea, calitatea și adaptabilitatea competențelor printre cei mai importanți factori pentru companii, atunci când acestea aleg unde să se stabilească. Într-o perioadă de penurie de resurse umane în multe zone geografice, se așteaptă ca formarea noilor generații de talente în domenii esențiale – precum tehnologia, energia, ingineria, sănătatea sau știința datelor – să se traducă într-un avantaj competitiv pentru Europa. Pe măsură ce devine evident că inteligenţa artificială ar putea perturba enorm piața muncii până în 2030, Europa ar trebui să ia în considerare o abordare coerentă care să alinieze mediul de afaceri și cel educaţional în jurul unor nevoi transformaționale și masive.

• Modernizarea regimurilor fiscale și de reglementare

Principala prioritate a investitorilor în materie de politică fiscală în 2023 este acordarea de credite fiscale pentru cercetare și dezvoltare, care s-a clasat doar pe locul patru în 2022. Acest lucru poate reflecta investițiile planificate în cercetare și dezvoltare, dar, în sens mai larg, companiile doresc ca regulile, normele și reglementările să fie cât mai stabile posibil. Claritatea este, de asemenea, importantă pentru cadrele de reglementare din Europa. Chiar și în cazul în care politica este încă în curs de elaborare în domenii noi, cum ar fi inteligența artificială și tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon, factorii de decizie politică pot promova încrederea prin oferirea unor reglementări clare cu privire la viitoarele domenii.

Autori:

• Alex Milcev, Liderul departamentului de Asistenţă fiscală și juridică, EY România
• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România

O serie de prevederi ce guvernau explorarea și exploatarea zăcămintelor din perimetrele offshore din Marea Neagră au fost modificate prin lege la finalul lunii mai 2022. Prin aceste modificări, prevederile Legii Offshore au fost extinse și către perimetre onshore de mare adâncime (peste 3.000 de metri), ceea ce arată dorința legiuitorului de a evidenția și zăcămintele onshore ale României, deloc de neglijat ca potențial.

Ce aduce nou Legea Offshore? 

În primul rând, noua lege aduce mult așteptata predictibilitate și stabilitate titularilor de acorduri petroliere din Marea Neagră (și nu numai). Cu alte cuvinte, aceștia au certitudinea, prin lege, că regimul de redevențe și regimul fiscal specific existent la data de 1 ianuarie 2023 (potrivit ultimelor știri disponibile, se pare că acest termen va fi devansat cu 4 luni, noua dată de referință urmând a fi 1 septembrie 2022) va rămâne același (nu se va modifica sub nicio formă în favoarea sau în defavoarea titularilor de acorduri) pe întreaga durată de derulare a acordurilor petroliere. În plus de certitudinea oferită prin lege este recomandabil ca titularii de acorduri petroliere să prevadă la nivel contractual cu Agenția Națională a Resurselor Minerale în mod clar sistemul de impozitare aplicabil, așa cum este el specificat în Legea Offshore, inclusiv pentru acordurile petroliere aflate în curs de executare (opțiune prevăzută în mod expres în Legea Offshore).   

Fiind vorba de acorduri pe termen lung (15-25 de ani, chiar mai mult), cea mai mare temere a investitorilor în zăcăminte offshore a fost dintotdeauna lipsa aceluiași tratament din punct de vedere al taxelor și redevențelor datorate pe întreaga durată de derulare a acordului. Trecerea unui zăcământ offshore din faza de explorare spre cea de exploatare necesită calcule complexe de profitabilitate, ponderate cu coeficienți de risc în caz de eșec ș.a.m.d., iar schimbarea ipotezelor de taxare inițiale, peste 5 -10 ani de la semnare, nu a fost niciodată de ajutor. 

Prin această nouă lege, România transmite un mesaj de încredere și stabilitate investitorilor și titularilor de acorduri petroliere din Marea Neagră, fiind gata să le ofere același condiții pe termen lung și foarte lung. 

În al doilea rând, modificările aduse Legii Offshore au îmbunătățit semnificativ metodologia de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare din vânzarea de gaze, în sensul unei împărțiri cât mai echitabile a unor potențiale venituri extraordinare (datorate unor creșteri semnificative de preț, cum se poate vedea în prezent) între titularul acordului și România. 

Pe scurt, impozitul pe venituri suplimentare din vânzarea de gaze naturale extrase din perimetre offshore/onshore de mare adâncime are următoarele particularități:

• impozitul pe venituri suplimentare este un impozit progresiv, cu cote de taxare între 15% și 70%, aplicate gradual, în funcţie de intervalul de preț (a se vedea Tabelul 1 pentru detalii). Merită reținut faptul că intervalurile de preț (date în valori nominale, la 1 ianuarie 2019) se actualizează cu indicele prețurilor de consum (de exemplu, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2022, acesta a fost de 124,35%); 
• venitul suplimentar este calculat după deducerea din prețul de vânzare (mediu ponderat) a costurilor de transport, distribuție, înmagazinare și alte costuri logistice (în măsura în care sunt suportate de către titularul acordului petrolier);
• din impozitul pe venituri suplimentare calculat lunar, titularul acordului petrolier plătește, în fapt, 60% Statului Român, întrucât restul de 40% îi păstrează în contul recuperării investițiilor efectuate în segmentul upstream;
• cheltuiala cu impozitul pe venituri suplimentare este considerată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit (cota actuală a impozitului pe profit este de 16%).

Pentru exemplificare, în cele ce urmează, am luat un preț de vânzare mediu ponderat de 532 lei/MWh, și unul de 199 lei/MWh, prețuri nete de costuri de transport, distribuție, înmagazinare şi alte costuri logistice, așa cum prevede actuala lege. 

• Pe baza metodologiei de calcul prevăzute de lege, în cazul unui preț de vânzare mediu ponderat de 532 lei/MWh, impozitul pe venituri suplimentare ar fi de 260 de lei, adică o rată efectivă de taxare a veniturilor de 49%. Din acest impozit, titularul acordului petrolier reține o cotă-parte de 40% în vederea recuperării investiției făcute, 60% din impozit fiind virat efectiv la bugetul de stat, adică 29,4% din totalul veniturilor suplimentare obținute la un preț de vânzare de 532 lei/MWh.
• În cazul unui preț de vânzare mediu ponderat de 199 lei/MWh, impozitul pe venituri suplimentare ar fi de 32 lei, adică o rată efectivă de taxare a veniturilor de 16%. Din acest impozit, titularul acordului petrolier reține o cotă-parte de 40%, în vederea recuperării investiției făcute, 60% din impozit fiind virat efectiv la bugetul de stat, adică 9,6% din totalul veniturilor suplimentare obținute la un preț de vânzare de 199 lei/MWh.

Nu în ultimul rând, modificările aduse Legii Offshore reglementează și potențiala destinație de comercializare a gazelor extrase. Mai precis:

• titularii acordurilor au dreptul de a comercializa liber și la prețurile și cantitățile determinate de aceștia, ca regulă generală și cu respectarea legislației naționale și unionale incidente;
• cu toate acestea, Guvernul României poate introduce restricții temporare de preț și vânzare, pentru a asigura consumul casnic (și producția de energie termică pentru populație) și a obligațiilor de solidaritate asumate de România, ca parte din mecanismele Uniunii Europene;
• cantitățile comercializate în baza contractelor bilaterale vor fi oferite cu prioritate statului român, care va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la primirea ei.

Ce nu s-a modificat?   

Subcontractorii nerezidenți ai titularilor acordurilor petroliere sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înfiinţeze şi să menţină pe toată durata contractului o filială sau sucursală cu sediul în România. Nerespectarea acestei obligații poate atrage o sancțiune de 10% din valoarea contractului. 

În condiţii echivalente tehnice şi de preţ, titularii acordurilor petroliere sunt obligaţi să achiziţioneze bunuri şi servicii de la operatori economici din România şi spaţiul Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute la art. 223 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Cel puțin 50% dintre bunurile având proveniență necomunitară (din punct de vedere valoric) trebuie să provină din țări care au încheiat acorduri de comerț bilateral/multilateral cu Uniunea Europeană.

Titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor să fie cetăţeni români, cu rezidenţă fiscală în România. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă echivalentă cu un salariu minim brut garantat în plată înmulţit cu numărul angajaţilor pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia legală pe toată durata acordului.

În ceea ce privește teritorialitatea zonei economice exclusive a României, din punct de vedere vamal, limita acesteia este de 12 mile marine, iar, din punctul de vedere al TVA-ului și accizelor, limita ei este de până la 200 de mile marine. Această separație aduce tratamente diferite pentru diverse tranzacții din punct de vedere vamal și fiscal. 

În concluzie, astăzi, Legea Offshore:

• arată România ca fiind o țară matură, gata să ofere mult așteptata predictibilitate și stabilitate titularilor de acorduri petroliere offshore și onshore de mare adâncime, cu privire la regimul de redevențe și regimul fiscal specific;
• încurajează achiziția de bunuri și servicii din spațiul european și din țări care au încheiat acorduri de comerț bilateral/multilateral cu Uniunea Europeană;
• oferă posibilitatea de a vinde liber hidrocarburile extrase, ca regulă generală și în condiții normale. În același timp, consumatorii casnici vor fi protejați în condiții excepționale;
• este o lege creată în sensul unei împărțiri echitabile a unor eventuale câștiguri excepționale între investitor și statul român (permițând, totodată, recuperarea integrală a investiției în segmentul upstream din valoarea impozitului suplimentar).

Reacția investitorilor/jucătorilor din domeniul offshore nu a întârziat să apară. Un procent de 65% dintre participanții la conferința anuală dedicată resurselor din Marea Neagră (Black Sea Oil and Gas – 22/23 iunie 2022) au ales preponderent România ca destinație a viitoarelor investiții offshore din zona Mării Negre. 

Autor:

Theodor Artenie,
Managing director tax, Schoenherr Tax Bucharest SRL

Urmând exemplul unor nume consacrate în domeniu (Kickstarter, Indiegogo sau Gofundme) platformele de crowd-funding încep să se dezvolte încet, dar sigur, și în România (vezi multifinatare.ro, crestemidei.ro, potsieu.ro s.a.).
Explicat pe scurt, „crowd-funding”-ul presupune atragerea de finanțare pentru diverse proiecte de la membrii comunității. Cu alte cuvinte, dacă cineva are o idee pentru un produs nou, pentru un serviciu sau pur și simplu dorește să finanțeze un proiect social, de exemplu, poate să se înregistreze pe o platformă de crowd-funding, în speranța că va atrage persoane care vor fi atât de interesate de ideea respectivă, încât vor fi dispuse să contribuie financiar la reușita/materializarea acesteia. Se impune precizarea că, în situația în care proiectul eșueaza, de regulă, sumele astfel avansate sunt nerambursabile.
Finanțarea obținută astfel este în mod evident mult mai ieftină decât finanțarea obținută pe căi convenționale, totuși aceasta nu este gratuită. În funcție de natura proiectului, participanții pot primi în schimbul contribuției lor diverse produse sau servicii.
Operațiunile de mai sus se desfășoară pe o platformă online care este administrată de un terț. În schimbul serviciului de intermediere între cei care au nevoie de finanțare și cei dispuși să o ofere, administratorii platformelor percep, de regulă, un comision (calculat, de exemplu, ca un procent din contribuțiile atrase).
Una dintre realitățile imuabile ale economiei de piață este că, atunci când se încasează bani, apar de obicei și impozite de plată. Nici acest tip de activitate nu face excepție și părțile implicate (cu precădere beneficiarul finanțării și administratorul platformei) trebuie să-și evalueze cu atenție obligațiile fiscale care derivă din activitățile realizate/sumele încasate pentru a evita costuri fiscale neașteptate.
Pornind de la această paradigmă, ne-am propus ca în acest articol să analizăm întrebările legate de taxele care ar putea fi datorate de către cei care caută finanțare pe platformele de crowd-funding, dar și de către cei care administrează aceste platforme.

Aspecte fiscale relevante pentru beneficiarii finanțării

La o primă vedere, se întrevăd următoarele întrebari: i) care este natura fiscală a contribuțiilor primite din perspectiva impozitului pe profit/venit? și ii) există obligația de a colecta TVA pentru aceste contribuții?
Fiscalitatea nu este bazată pe principiile unei științe exacte și, de aceea, concluziile unei analize fiscale trebuie însușite cu rezervele inerente faptului că, mai ales în cazul unor tranzacții bazate pe mecanisme noi, interpretarea legislației fiscale are o anumită doză de subiectivism și se face pe baza circumstanțelor specifice fiecărei tranzacții în parte.
Astfel, cu privire la punctul i) de mai sus, trebuie în primul rând să răspundem întrebarii dacă sumele primite de beneficiari, în sistemul de crowd-funding, sunt într-adevăr finanțare sau reprezintă venituri încasate în avans.
Răspunsul la această întrebare nu este unul simplu sau general valabil, acesta depinzând în mod esențial de natura/scopul proiectului pentru care se caută finanțare și de condițiile agreate între beneficiar și participanții care avansează respectivele sume.
De exemplu, dacă acest proiect are ca finalitate certă dezvoltarea unui produs nou sau a unui serviciu care va fi apoi oferit celor care au contribuit prin intermediul platformei de crowd-funding, finanțarea astfel atrasă ar putea să fie considerată, la nivelul beneficiarului, ca plată în avans pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Cu alte cuvinte, se poate interpreta că cei care au contribuit sumele în cauză au făcut-o pentru a obține la un moment dat în viitor respectivul bun sau serviciu.
Din punctul de vedere al impozitului pe profit, la nivelul beneficiarului persoană juridică, sumele primite pot fi astfel considerate venituri în avans care nu vor fi incluse în baza de impunere. Impactul fiscal va fi deci amânat până la momentul la care produsele sau serviciile în cauză sunt efectiv furnizate celor care oferă finanțarea.
O altă interpretare posibilă în special pentru proiecte cu un grad mare de incertitudine este aceea că sumele avansate de participanți pot fi considerate în faza inițială de dezvoltare o datorie a beneficiarului față de acei participanți până la momentul în care se finalizează proiectul și beneficiarul poate evalua în mod cert natura și mărimea contraprestației pe care o poate oferi participanților, după caz. Nici în această situație, finanțarea primită de la participanți nu ar trebui să aibă un impact asupra impozitului pe profit până la momentul la care proiectul se realizează și se poate regla datoria față de participanți.
Din punct de vedere al impozitului pe venit, dacă beneficiarul este o persoană fizică, discuția este una mai nuanțată: putem vorbi de o simplă activitate ocazională (de tipul „hobby”) care nu urmărește neapărat realizarea unor câștiguri, de o activitate care are un scop economic sau poate chiar de o sponsorizare/donație acordată persoanei fizice, în cazul în care nu este așteptată o contraprestație pentru contribuțiile făcute. Implicațiile fiscale pot fi diferite în funcție de aceste detalii: de exemplu, pentru activitatea economică este în general necesară autorizarea prealabilă, iar obligațiile de plată a impozitului sunt legate de veniturile încasate (cu câteva excepții, ca, de exemplu, împrumuturi). În celelalte cazuri, când nu vorbim de o activitate economică, contribuțiile încasate pot fi interpretate chiar ca venituri din alte surse, care sunt în general impozabile prin mecanismul de reținere la sursă. În practică, implementarea unei astfel de rețineri la sursă ar fi o misiune aproape imposibilă. Și, nu în ultimul rând, dacă vorbim despre sponsorizări și donații, nu avem în general venituri impozabile la nivelul persoanei fizice, dar condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se califica drept astfel de operațiuni sunt foarte stricte.
După analizarea obligațiilor de plată a impozitului pe venit/pe profit în funcție de circumstanțele și condițiile concrete avute în vedere pentru acțiunea de crowd-funding, pasul numărul doi va fi stabilirea obligației de a colecta și TVA pentru sumele primite de la participanți. Dacă ajungem să vorbim despre TVA, lucrurile se vor complica exponențial, pentru că va trebui să stabilim momentul când se datorează TVA (la încasarea contribuției sau la oferirea bunului/serviciului), momentul când apare obligația de înregistrare, cota aplicabilă și jurisdicțiile în care se datorează TVA (plecând de la premisa că cei care oferă finanțare sunt persoane fizice care pot fi stabilite și în alte țări decât România).
Desigur, situația de mai sus este una fericită, în care proiectul este finanțat și are succes. În practică însă, pentru fiecare proiect reușit există zece care eșuează. Pentru această din urmă categorie, se pune întrebarea firească ce se întamplă cu sumele încasate care vor rămâne practic la dispoziția celui care a inițiat proiectul fără ca acesta să mai ofere ceva în schimb. Cel mai probabil, răspunsul va fi că pentru aceste sume se va datora impozit pe profit, ca pentru orice altă situație în care sunt scoase din patrimoniu datorii către terți. Similar, s-ar datora impozit pe venit, dacă vorbim de împrumuturi inițiale acordate persoanei fizice.

Citește articolul integral în Tax Magazine nr. 3/2014