Autor: Bujor Octavian Raclaru, Avocat, Of Counsel, Head of Defense Practice, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Eficienţa Ordonanței de urgenţă nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, deja depăşită la aderarea României la NATO și UE, ulterior intrării ei în vigoare la 21 februarie 2003, a fost gradual șubrezită prin amendamentele adoptate în anii 2005, 2010 şi 2015.

Lăsând deoparte celelalte critici ale sistemului de offset aplicabil achizițiilor pentru nevoi de apărare în România (exceptarea de la aplicabilitatea offsetului asupra achizițiilor tip Government-to-Government – G2G, permiterea offsetului indirect, procentul mai redus de offset – 80% sau modul de stabilire a multiplicatorilor specifici), sunt de avut în vedere două probleme a căror rezolvare a constituit unul dintre obiectivele centrale ale reformei sistemului polonez de offset în domeniul achizițiilor militare.

Automatismul operațiunilor de offset la atingerea unui prag valoric mic, fără vreo analiză cost-beneficiu, ridică numeroase probleme de ordin juridic şi practic în România, dintre care sunt de menționat:

• automatismul/necircumstanțierea offsetului poate aduce României proceduri de infringement prin prisma afectării principiilor concurențiale, ale transparenţei şi nediscriminării sub Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) şi în relație cu normativele europene care reglementează achizițiile de produse şi servicii din domeniile apărării și securității şi, respectiv, transferul intra-UE al acestor tipuri de produse. Așa cum a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în numeroase cauze, excepția „protejării intereselor esențiale de securitate în legătură cu producția şi comerțul cu arme, muniție şi material de război”, prevăzută la art. 346 alin. (1) litera (b) al TFUE este de strictă interpretare, referindu-se la cazuri excepționale, care trebuie să fie clar individualizate;
• pragul mic de declanșare a obligației de offset, de doar 2 milioane de euro (valoare a achiziției „individuală sau cumulată”, spre comparaţie pragul este de 5 milioane de euro în Polonia şi, respectiv, de 10 milioane de euro în Grecia), duce la încărcarea inutilă a sistemului cu achiziții de valoare mică, divizarea artificială a unei necesități de înzestrare în mai multe proceduri de achiziție, uneori în cantități chirurgicale, pentru evitarea implicării prevederilor de offset şi de multe ori cu consecința câștigării procedurilor de produse diferite. Dincolo de incapacitatea de a negocia o compensare industrială sau o integrare/producție măcar parțială în ţară, efectele imediate sunt prețul mai ridicat per unitate şi un coșmar logistic din cauza unei înzestrări pestrițe;
• incidenţa automată a offsetului asupra oricărei achiziții externe care depășește pragul legal, indiferent de valoarea acestuia, poate fi economic neavantajoasă în anumite cazuri în care excedentul de preț al achiziției generat de prezența obligației de offset nu este justificat de beneficiile obținute prin implementarea operațiunilor de compensare tehnologică și industrială. Trebuie înțeles faptul că furnizorul extern de produse, lucrări sau servicii nu își asumă obligația de offset neremunerat, costul offsetului ducând la creșterea în consecință a prețului de achiziție.

Problema instituțională şi defazarea celor două contracte – contractul de achiziție şi acordul de offset – este poate cea mai mare problemă a sistemului românesc al offsetului. Potrivit legii, executarea operațiunilor compensatorii se află în competența Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei. În ceea ce privește contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, problematica offsetului – de la nevoile concrete de tehnologie în cadrul programelor prioritare de înzestrare şi R&D/T militar la atribuirea, negocierea şi încheierea contractului de achiziție şi negocierea şi încheierea acordului de offset – este împărțită între structurile, instituţiile şi companiile aflate în subordinea, îndrumarea sau sub autoritatea celor două ministere implicate, respectiv Ministerul Apărării Naționale şi Ministerul Economiei.

Această disipare a competenţelor duce fie la neimplementarea unui offset eficient/cu valoare adăugată mare în legătură cu programul de achiziție pentru nevoi de apărare care l-a generat, fie la complicații excesive ale schemelor de compensare, în măsura în care contractele de achiziție sunt adesea semnate de MApN înainte de a se ajunge la un acord pe partea de offset industrial, astfel încât Ministerul Economiei este lăsat să identifice o formulă de offset care este rareori acceptată de furnizor.

Spre comparație, după ce, în 2014, Polonia a transferat competența operațiunilor de offset de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării Naționale, în ianuarie 2022, a concentrat activitatea Inspectoratului Armamentelor, Inspectoratului pentru Implementarea Tehnologiilor Inovative de Apărare, a Biroului pentru Acorduri de Offset şi respectiv activitatea reminiscenței administrative din cadrul Ministerului Economiei (Departamentul pentru Programe de Offset) într-o instituție unică – Agenția Armamentelor („Agencja Uzbrojenia”), subordonată direct ministrului apărării naționale din Polonia. Acesteia i-au fost transferate atât competențele cu privire la contractele de achiziție pentru nevoi de apărare, cât şi întreaga competenţă cu privire la operațiunile de offset. Prin reforma din ianuarie 2022, Polonia a decis eliminarea automatismului aplicării offsetului prin efectuarea de către Agenție a două tipuri de verificări obligatorii înaintea asocierii obligațiilor de offset unei achiziții de produse pentru nevoi de apărare care depăşeşte pragul de 5 milioane de euro: [1] o analiză cost-beneficii cu privire la necesitatea offsetului în legătură cu achiziția în cauză, analiza integrării şi interfuncționării echipamentelor/sistemelor în cadrul sistemului național de apărare, într-un tot unitar, capacitatea efectivă de absorbție a offsetului de către industria națională de apărare, balanța costurilor (inclusiv creșterea prețului de achiziție şi eventualele costuri de absorbție a obiectului offsetului) şi beneficiilor offsetului (incluzând cuantificarea infuziei de tehnologie, know-how și competenţe) şi [2] o verificare juridică a conformării la normele europene, prin analiza şi justificarea aplicării operațiunilor compensatorii prin prisma „interesului esențial de securitate” pentru statul polonez.

Împărțim cu Polonia riscuri, responsabilități şi interese comune în Flancul Estic al NATO şi ne uităm admirativ la ambițiile de înzestrare poloneze, la achizițiile lor spectaculoase cu transfer tehnologic şi înființări de capacități de producție, precum şi la avântul industriei poloneze de apărare. Faptul că Polonia a decis, la începutul anului 2022, să își revigoreze sistemul de operațiuni compensatorii la contractele de achiziții militare şi că are așteptări mari în urma acestei reforme demonstrează că offsetul clasic nu a căzut în desuetudine şi poate reprezenta imboldul necesar pentru reformarea normativ-instituțională a sistemului românesc, plecând de la proiectul perfectibil de modificare a cadrului legal al operațiunilor de offset, aflat deja de prea multă vreme în proceduri parlamentare.  

Autori:

• Monica Todose, Director, PwC România
• Mihail Boian, Avocat Partener, D&B David și Baias

Se conturează deja o tradiție ca Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să publice, în fiecare an, un top al celor mai performante țări în materia procedurilor amiabile. Pe 22 noiembrie 2022, OCDE a publicat documentul intitulat Premiile MAP 2021 care vine în completarea statisticilor anuale privind procedurile amiabile (Mutual Agreement Procedure – MAP) pe care organizația le publică cu regularitate.

Statisticile publicate de OCDE sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis să implementeze standardul minim impus prin Acțiunea 14 „Eficientizarea mecanismelor de soluționare a disputelor” din cadrul planului de măsuri pentru Prevenirea erodării bazei impozabile și transferul profiturilor OCDE.

În acest an, statisticile publicate vizează procedurile amiabile derulate în 2021 în 127 jurisdicții, acoperind, astfel, majoritatea procedurilor amiabile existente la nivel global și cuprinzând atât informații legate de fiecare jurisdicție în parte, cât și informații agregate la nivel global.

În concret, o analiză a datelor publicate pentru 2021 relevă următoarele aspecte:

• Autoritățile competente continuă să se acomodeze cu procedurile amiabile, acest instrument fiind utilizat chiar și în timpul pandemiei în majoritatea jurisdicțiilor. Spre finalul anului 2021 a fost înregistrată o creștere a procedurilor amiabile derulate în baza tratatelor de evitare a dublei impuneri. În plus, chiar dacă multe jurisdicții au revenit parțial la întâlnirile fizice, folosirea continuă a întâlnirilor virtuale a făcut posibilă avansarea cazurilor individuale prin creșterea frecvenței discuțiilor, contribuind astfel la eficientizarea procesului. Astfel, multe jurisdicții continuă să recurgă la această metodă hibridă de soluționare a procedurilor amiabile pentru a crește eficiența acestora.
• În 2021 au fost soluționate mai multe proceduri amiabile față de anul ​​2020, numărul cazurilor ce implică dublă impunere rezultată din ajustări ale prețurilor de transfer fiind majorat cu 22%, iar cel al altor taxe cu aproape 7%. Creșterea se datorează atât utilizării platformelor virtuale, cât și intensificării colaborării dintre diferite jurisdicții pentru rezolvarea într-o manieră comună a unor probleme identificate pe parcursul soluționării procedurilor amiabile, soluția fiind aplicată în mai multe cazuri MAP. În plus, jurisdicțiile au remarcat că dezvoltarea profesională a personalului implicat, dar și creșterea experienței acestuia se reflectă acum în capacitatea lor de a soluționa mai multe cazuri, într-un timp mai scurt.
• Numărul de cazuri MAP noi este în descreștere, în anul 2021 fiind deschise cu aproximativ 3% mai puține cazuri comparativ cu 2020. Acest lucru se datorează în mare parte unei scăderi semnificative a numărului procedurilor amiabile începute în zona prețurilor de transfer, în 2021 fiind înregistrate cu 10.5% mai puține cazuri, pe când cazurile din alte domenii au crescut cu 4% față de anul trecut.

Am putea concluziona că interesul contribuabililor pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale este în continuare unul semnificativ și acesta devine un mecanism uzual de soluționare a litigiilor fiscale, alături de cele tradiționale. Totuși, în continuare, deși sunt îmbunătățiri remarcabile ale ritmurilor de soluționare în anumite jurisdicții, autoritățile fiscale par să nu țină pasul cu aceste opțiuni ale contribuabililor.

În cazul procedurilor amiabile finalizate în anul 2021, 53% din acestea au fost încheiate printr-un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere (cu 2% mai mult decât în 2020), iar în 12% din cazuri (mai puțin cu 4% decât în 2020), statele au oferit soluții unilaterale de eliminare a dublei impuneri.

Durata medie de soluționare a cererilor nu s-a îmbunătățit semnificativ în cazurile ce implică prețuri de transfer – 32 de luni în 2021, comparativ cu 35 de luni în 2020 – iar în celelalte cazuri, durata medie chiar a crescut – 21 de luni în 2021, comparativ cu 18.5 luni în 2020.

Am putea concluziona că statele preferă, în continuare, să soluționeze disputele fiscale prin colaborare și negociere și nu prin emiterea unor soluții unilaterale, importantă din această perspectivă fiind creșterea (chiar dacă nu considerabilă) a numărului de cazuri soluționate printr-un acord amiabil.

Premiile MAP 2021

Există cinci categoriile de jurizare ale progresului, după cum urmează:

1. Durata medie pentru închiderea cazurilor MAP

• În materia prețurilor de transfer, câștigători sunt Spania și Marea Britanie care au înregistrat mai mult de 50 de cazuri închise, cu o durată medie de 19.6, respectiv 20.9 de luni pentru soluționarea procedurilor amiabile;
• În celelalte tipuri de spețe, Irlanda ocupă primul loc în clasament, cu o durată medie de soluționare de 5 luni.

2. „Vârsta” cazurilor – țara cu cele mai puține cazuri primite înainte de 2016, rămase încă în lucru la finalul anului 2021 este Canada, cu un procent de doar 2.05%.

3. Managementul cazurilor:

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau peste 100 de cazuri la finalul anului 2021, Irlanda ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 73%.

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau între 20 și 100 de cazuri la finalul anului 2021, Noua Zeelandă ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 65%.

4. Cooperare:

• În materia prețurilor de transfer, Franța și SUA sunt cele două țări între care a existat cea mai eficientă cooperare în 2021, acestea ajungând la un acord amiabil în 63% din cazuri;
• În celelalte materii, primul loc este ocupat de Irlanda și Marea Britanie, acestea ajungând la un acord amiabil în aproape 100% cazuri.

5. Cea mai progresivă jurisdicție – țara ce a înregistrat cea mai mare creștere în numărul cazurilor (atât din prețuri de transfer, cât și alte cazuri) închise prin acord amiabil sau soluție unilaterală în 2021 este Germania, cu o creștere de 144 de cazuri închise față de anul trecut (90 dintre acestea fiind de prețuri de transfer, 54 – alte cazuri).

România. Care este poziția României în statistici?

După cum se poate observa din analiza de mai sus, România nu se află pe niciunul dintre aceste clasamente, țara noastră fiind, în continuare, la început de drum atât în ceea ce privește numărul cazurilor de MAP, cât și expunerea la o cazuistică diversificată. Numărul inspecțiilor fiscale care vizează prețurile de transfer a stagnat în ultimul an, iar aceasta, coroborat cu faptul că România nu are, în continuare, nicio procedură amiabilă soluționată pe fond la acest moment, conform datelor OCDE, a condus cel mai probabil la acest rezultat menționat de statistici. Astfel, statisticile arată că numărul societăților afectate de dublă impunere care recurg la MAP este relativ constant, nefiind înregistrat un trend crescător.

Mai exact, în anul 2021 au fost inițiate doar 16 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer (6 alte spețe), față de 14 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer, (4 alte spețe) în anul 2020. Acest fapt indică că percepția mediului de afaceri cu privire la funcționarea eficientă a acestui instrument nu s-a schimbat în 2021, MAP fiind utilizat la o scară relativ redusă, însă cert este că interesul pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale există, iar acesta are potențial de creștere dacă va fi însoțit de măsuri clare și transparente din partea autorităților române pentru popularizarea acestui mecanism.

În acest context, numărul limitat de proceduri amiabile inițiate în România pare să fie, cel mai probabil, și o consecință a necunoașterii, în rândul contribuabililor, a modului de funcționare a acestui mecanism de evitare a dublei impuneri, respectiv a avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune, în contextul în care și vizibilitatea asupra acestui instrument, la nivelul autorităților fiscale, continuă să fie una relativ scăzută.

Conform statisticilor, principalii parteneri ai României în procedurile amiabile sunt Spania, Germania, Austria, Italia și Olanda, Spania aflându-se pe locul 1 în topul țărilor cu cea mai mică durată medie de soluționare a cazurilor, Germania pe locul 3, iar Olanda ocupă locul 5.

După cum anticipam, în ceea ce privește soluționarea procedurilor amiabile în anul 2021, menționăm că în România au fost închise 9 cazuri de prețuri de transfer și 2 alte cazuri. Totodată, nicio procedură amiabilă nu a fost soluționată prin ajungerea la un acord între cele două autorități fiscale în sensul eliminării în totalitate a dublei impuneri, cazurile fiind închise fie prin acordarea de soluții unilaterale, fie prin retragerea cererii de către contribuabil.

Concluzii

Statisticile OCDE 2021 relevă existența unui real interes din partea statelor membre OCDE de promovare și utilizare a procedurilor amiabile ca instrument alternativ pentru soluționarea disputelor fiscale, numărul disputelor transfrontaliere fiind în continuare creștere.

Totuși, similar cu practica autorităților fiscale române din 2020, această tendință nu se regăsește încă în România care, dincolo de numărul redus de cazuri soluționate, nu a adoptat, până la această dată, reglementări secundare care să detalieze în concret pașii și termenele în care se desfășoară procedura amiabilă, finalitatea și modalitatea de implementare a unei soluții unilaterale sau a unui acord între state. În egală măsură, deși Convenția de arbitraj este în vigoare și aplicabilă de la momentul aderării la României la Uniunea Europeană, până la această dată nu există un cadrul legal secundar care să clarifice modalitatea de derulare efectivă a procedurii de arbitraj.

Trebuie spus însă că, în ultimele luni ale lui 2022, s-a înregistrat o creștere a controalelor fiscale în materia prețurilor de transfer, (inclusiv din zona antifraudei fiscale) astfel încât ne așteptăm ca, în 2023, să fie dispuse ajustări de prețuri de transfer care să genereze mai multe situații de dublă impunere la nivel de grupuri de societăți și, deci, care să conducă la o creștere a cererilor de inițiere a unor proceduri amiabile.

În aceste condiții, față de tendințele globale mai sus descrise, față de intensificarea inspecțiilor fiscale în special în materia prețurilor de transfer și față de avantajele clare pe care acest mecanism de evitare a dublei impuneri l-ar aduce contribuabililor români (mai ales în rândul companiilor europene afectate de dublă impunere), apreciem că este absolut necesară accelerarea proceselor de recalibrare legislativă a instituției procedurii amiabile, dar și creșterea dinamicii de colaborare și interacțiune a autorităților române cu contribuabilii implicați, precum și cu autoritățile competente din alte state.

O astfel de abordare va genera și o creștere a numărului de cereri soluționate prin eliminarea dublei impuneri printr-un acord amiabil între state sau prin soluții unilaterale și va ridica acest instrument la statutul de veritabilă alternativă de soluționare a disputelor fiscale de care acestea se bucură la nivelul celorlalte țări din Uniunea Europeană.

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner a Cabot Transfer Pricing

Este lăudabilă inițiativa ZF și CEC Bank referitoare la proiectul jurnalistic Investiți în România.  Ar fi și mai bine dacă acest proiect ar fi unul de țară (nu doar de guvern sau diferite instituții de stat, dacă este) și unul al mediului privat.

Așa cum spuneam în articolul preluat de ZF – De ce cred că România poate ieși câștigătoare din lupta împotriva coronavirusului, România are o șansă unică de a primi mai multe investiții străine în perioada următoare, de fapt relocări de afaceri din regiunea Asiei sau chiar din SUA.

„Relocările” din teritorii mai îndepărtate în Uniunea Europeană ar avea avantajul „afilierii” noilor afaceri la piața unică europeană unde sunt totuși prevederi legislative similare pentru toate afacerile și unde sunt binecunoscute regulile jocului (deși în mod clar din punct de vedere al costurilor se prea poate să nu renteze).  Însă tocmai asta spun și studiile experților de lunile și anii anteriori, se va pune din ce în ce mai mult accentul pe rezistența parteneriatului și a lanțului creator de valoare din cadrul grupului, precum și pe sustenabilitatea afacerilor, în timp ce focusul pe costuri mici va scădea (atunci când poate însemna riscuri mai mari).

De ce ar alege investitorii România, și nu țările de origine sau alte țări din regiune?

În primul rând, investitorii vor alege să optimizeze costurile aferente investiției și în același timp să beneficieze de toate avantajele afilierii la piața unică europeană.  Dacă vor avea de ales între România și Germania, iar costul investiției va prima, atunci România va fi destinația aleasă (bineînțeles depinde și cât de strategică este investiția, precum și cât de important este costul de transport, dacă este cazul).

În al doilea rând, nivelul taxelor atrage cu siguranță investitorii. În România taxele sunt încă mici spre foarte mici dacă ne comparăm cu Vestul Europei și similare cu cele ale țărilor din regiune.

În plus, România beneficiază de prevederile Directivelor Europene care ajută companiile să „urce” dividendele, dobânzile, redevențele fără impozit înapoi la firmă mamă.  Astfel că, acestea sunt încurajate practic să obțină un nivel al profitului cât mai mare în România, ceea ce înseamnă o bază impozabilă mai mare în România și în consecință un buget de stat mult mai robust.

Deși nu reprezintă unicul motiv al investiției, nivelul taxelor este o componentă importantă în alegerea deciziei de a investi.

De ce ar alege investitorii România, și nu Bulgaria, de exemplu, care are un nivel similar sau chiar mai scăzut al taxelor?

Aici intervine rolul guvernului, dar și al nostru, al tuturor.

Nivelul redus al costurilor și al taxelor nu este suficient pentru atragerea de investiții.  În schimb, aceste aspecte corelate cu investiția în educație, sănătate, infrastructură pot juca un rol extrem de pozitiv în dezvoltarea noastră a tuturor (deși pe termen lung, investiția în educație, sănătate și infrastructură va însemna fără dubiu o creștere de taxe).

Activitățile cu valoare adăugată mare (de exemplu, serviciile IT, serviciile de cercetare-dezvoltare, producția), care atrag de regulă investiții importante și care au o contribuție semnificativ superioară în PIB spre deosebire de activitățile cu valoare adăugată redusă (cum sunt, de exemplu, serviciile de procesare lohn) se bazează în principal pe o forță de muncă educată, sănătoasă și pe o infrastructură dezvoltată.

În concluzie, ceea ce poate face guvernul este să prioritizeze sănătatea, educația și infrastructura.

Ce poate face fiecare dintre noi?

Să fie conștient că educația și sănătatea sunt componente cheie ale unui viitor mai bun, să investească în educația și sănătatea copiilor, să își facă treaba foarte bine în domeniul lor de activitate.

Ce pot face eu, ca specialist fiscal și de prețuri de transfer?

Să informez clienții noștri sau firmele interesate de realizarea de investiții în România despre avantajele investiției în România – nivelul taxelor din România comparativ cu alte jurisdicții fiscale, precum și despre directivele de care beneficiază societățile române.

Să recomand clienților noștri să reducă riscurile fiscale în România prin realizarea unor profituri de piață sau chiar mai mari având în vedere directivele europene care fac foarte avantajoasă plata de dividende / redevențe către țări din Uniunea Europeană.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România

Importatorii români s-au confruntat în ultima săptămână cu întârzieri în acordarea liberului de vamă la diverse birouri vamale din România, în special în București. Mai precis, camioanele nu au putut părăsi vămile până când autoritățile vamale nu au confirmat efectiv primirea sumelor aferente taxelor vamale datorate în conturile proprii (între 2-5 zile de așteptare).

În era digitală, era vitezei, 90% din operațiunile de vămuire din România sunt realizate în continuare în procedura normală, din păcate. Adică prezența fizică a mijloacelor de transport în vămi este necesară, efectuarea controalelor fizice trebuie să se realizeze în programul de lucru al ofițerilor vamali, plata sumelor aferente taxelor de import trebuie confirmată de biroul vamal.

Din acest motiv, se creează întârzieri în lanțul logistic de aprovizionare, importatorii plătesc mai mult pentru transport (atât timp cât camioanele staționează încărcate în vamă), birourile vamale sunt supraaglomerate, se întârzie darea în producție sau livrarea la timp a mărfurilor, consumatorul plătește mai mult.

Ce soluții ne oferă actuala legislație vamală pentru un proces de vămuire fluid?

 Amânarea momentului plății taxelor la import

Una dintre procedurile simplificate prevăzute de legislație este amânarea plății taxelor la import. Practic, la cererea importatorului, și dacă sunt respectate anumite condiții, bunurile pot fi importate cu plata amânată maxim 30 de zile.  Astfel, la momentul vămuirii, sunt evitate întârzierile legate de procesarea și confirmarea plăților de către biroul vamal (plăți care pot avea loc ulterior liberului de vamă, în termenul de 30 de zile de la data declarației vamale).

O astfel de procedură este esențială în cazul importatorilor cu flux mare de operațiuni (mai ales cele pentru care se datorează valori mari de taxe la import).  Se câștigă atât un avantaj de flux de numerar, cât și timp cu formalitățile de vămuire.

Vămuirea la domiciliu

O altă soluție pentru a rezolva dificultățile întâmpinate la import o reprezintă procedura de vămuire la domiciliu. Aceasta face posibilă sosirea mijlocului de transport direct la depozit fără drumuri către biroul vamal. Controlul vamal și liberul de vamă se realizează direct la sediul importatorului. Procedura presupune implicare minimă din partea ofițerilor vamali și se poate efectua chiar și în afara orelor de program ale acestora, în baza unei autorizații.

În cazul utilizării acestei proceduri, plata taxelor la import se face în momentul depunerii declarației vamale globale (recapitulative) care conține toate înregistrările de mărfuri de import din evidențele importatorului efectuate pe parcursul unei luni calendaristice (termenul maxim permis). Așadar, prin utilizarea acestei proceduri, importatorii pot evita aglomerația din vămi și câștiga timp prețios.

În comparație cu alte state din Uniunea Europeană, în România, procedurile simplificate sunt foarte puțin utilizate. Autoritățile vamale încurajează și ele utilizarea acestora însă primul pas trebuie realizat de către agenții economici.

Situată la granița dintre ruralism și tehnologie, România prezentului este una dintre cele mai dinamice societăți din Europa. Aici lucrurile se schimbă într-un ritm alert și această tendință se va accentua în viitor. Potrivit World Economic Forum, o treime dintre abilitățile pe care le vedem astăzi importante vor fi considerate depășite în următorii cinci ani. Acest lucru va crea o tensiune suplimentară pe piața muncii, însă poate da naștere și unor oportunități unice de evoluție. În lumea de astăzi, schimbarea a devenit singura certitudine, iar pentru a beneficia de întregul potențial, la nivel național, este necesar să facem educație în mod diferit pentru ce va urma.

Pentru a contracara efectele acestui dinamism fără precedent în societățile moderne, Asociația Națională pentru Educație din SUA a propus un nou model de învățare. Specialiștii vorbesc despre patru abilități specifice care vor deveni esențiale pentru adaptarea la un viitor profesional dominat de reinventare periodică. Cei Patru C (The 4C’s) reprezintă această nouă viziune ce constă în implementarea unei programe școlare bazate pe exersarea creativității, comunicării, gândirii critice și a colaborării.

În România, educația pentru viitor este abia la început, însă există centre educaționale care integrează deja Cei Patru C în metoda lor de predare. Pentru a promova această nevoie de adaptare a demersului pedagogic la viitor, Shakespeare School organizează o conferință pentru părinți interesați să fie la curent cu noutățile din parenting și educație. Pe data de 28 septembrie, la Hotel Capitol din București, trei specialiști în psihologia copilului, parenting și educație vor discuta despre Cele 4 Competențe ale Viitorului, în cadrul conferinței Shakespeare School Copilul tău, Campion la Viață.

Adriana Alionte, fondator Shakespeare School și profesor de engleză, va deschide dialogul dintre părinți si experți în educație. Psihologul Mirela Horumbă va oferi perspectiva sa asupra procesului de învățare, precum și câteva sfaturi pentru construirea unei personalități de învingător la copii. Iar pentru a desena tabloul complet, expertul în educație Oana Vetrici va explica care sunt activitățile care integrează Cei Patru C și cum pot contribui părinții la dezvoltarea lor zilnică.

“Lumea este în schimbare accelerată. Nimic nu rămâne la fel, și de aceea copiii noștri vor avea nevoie de multe abilități bine antrenate. De-a lungul vieții lor profesionale, vor schimba 5–7 domenii de expertiză. Prin urmare, noțiunile abstracte care nu sunt de folos în afara școlii nu mai sunt un factor care să garanteze succesul în viață. Copiii vor avea nevoie de abilități noi și de oameni care să îi ajute să le exerseze în mediul academic, în comunitate și acasă”, a declarat fondatorul Shakespeare School, Adriana Alionte.

Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un deficit de 3,1 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,2 miliarde de lei, reprezentând 19,4% din PIB, au fost în primele opt luni cu 1,9% mai mici în termeni nominali față de perioada similară din 2015. Din acestea, încasările ANAF au fost de 132,4 miliarde de lei, adică cu 1,2% mai mult față de perioada similară a anului 2015 și cu 0,1% peste programul de încasări stabilit pentru acest an.

S-au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+10,7%), accize (+6,5%), contribuții de asigurări sociale (+6,9%), impozitul pe salarii și venit (+3%), precum și din taxa pe utilizarea bunurilor (+9,7%).

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului 2015 de 9,4% în condițiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât și de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. Cu toate acestea, față de programul ANAF, veniturile din TVA au fost cu 0,2% mai mari.

Încasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta în condițiile în care sunt influențate negativ de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, în urma creșterii cotei de contribuții de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum și de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creșteri față de anul precedent la veniturile nefiscale cu 15,6%, la impozite și taxe pe proprietate cu 11,1%, iar la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o creștere de 6,8%.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 150,3 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 10,3% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate, în principal, de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe țară.

Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, de 5% din luna septembrie și de 15% din luna decembrie pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială. Majorarea salariului minim brut pe țară a fost cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 de lei la 1050 de lei și cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1050 de lei la 1250 de lei. Menționăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ținut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranșă aferentă plăților drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 0,6% față de aceeași perioadă a anului precedent, creștere mai mare înregistrându-se la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate de 8,7%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 7,8%, fiind influențate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 și de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 14,9 miliarde de lei, respectiv 2% din PIB.

Contribuția directă a industriei lemnului la formarea PIB în România a fost relativ constantă în ultimul deceniu (variind între 1,1% şi 1,5%), potrivit unui studiu al PwC România. Din acest punct de vedere, România se situa în 2014 pe locul 9 în cadrul Uniunii Europene (1,1% comparativ cu media UE de 0,4%). Dacă se consideră și efectul indirect și cel indus asupra economiei, industria silvică și de prelucrare a lemnului din România contribuie cu 3,5% la PIB.

România deţine a opta cea mai mare suprafață împădurită din UE. Astfel, la finalul lui 2015 suprafața forestieră națională era de 6,86 mil. hectare, cel mai ridicat nivel de la 1929 încoace, însă suprafața forestieră disponibilă pentru exploatare a scăzut cu 18% față de 1990. Ponderea suprafeței împădurite destinată exploatării în suprafața totală împădurită a fost de 67% în 2015 (în scădere de la 88% în 1990).

În același timp, țara noastră ocupă doar locul 20 în UE în funcție de gradul de acoperire forestieră – la finalul lui 2015, suprafața forestieră reprezenta 29% din suprafața totală a terenurilor țării, în crestere cu 2% față de 1990. Astfel, gradul de acoperire forestieră al României se situează sub media UE (37%) și sub obiectivul stabilit prin programul Natura 2000 (40%). România are circa 2,2 mil. hectare de terenuri agricole degradate, care ar putea fi utilizate pentru împădurire. Pentru comparație, țările UE cu cea mai mare suprafață de pădure și cel mai mare grad de împădurire sunt: Suedia (28 mil. hectare, 64% acoperire) și Finlanda (22,2 mil. hectare, 66% acoperire) – ţări care au şi o industrie forestieră şi de exploatare a lemnului foarte dezvoltată.

Sectorul silvic şi al prelucrării lemnului contribuie cu 1,7 miliarde euro la bugetul de stat, atunci când sunt luate în calcul efectele directe și indirecte asupra economiei.  De asemenea, în sector sunt angajate 128.000 de persoane în mod direct, iar alte 186.000 de persoane în sectoare conexe. Industria de prelucrare a lemnului contribuie la ocuparea forței de muncă în zonele mai puțin dezvoltate, prin crearea de unităţi de producție. Potrivit studiului PwC, investițiile în sectorul de prelucrare a lemnului au fost în medie de 200 milioane de Euro pe an.

„România are un potenţial foarte bun de dezvoltare a sectorului forestier şi de prelucrare a lemnului în măsura în care şi-ar spori semnificativ productivitatea. Potrivit datelor noastre, România are în prezent cea mai scăzută productivitate a forței de muncă în sectorul forestier din UE, cu 8,4 unități de lucru anuale (ULA, echivalentul muncii efectuate de către un angajat cu normă întreagă) / 1.000 ha, dublu față de media europeană de 4,3 ULA / 1,000 ha. Printre motivele productivității scăzute se numără lipsa drumurilor forestiere și tehnologia de recoltare depășită. În țările membre UE, în medie, un singur angajat din administrația publică gestionează circa 632 ha, de 2,4 ori mai mult față de suprafața gestionată de un angajat din România (263 ha), principala cauză fiind sistemele IT deficitare folosite de autorităţile silvice din România”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului.

În 2015, volumul de lemn disponibil pentru exploatare în România a reprezentat numai 66,8% din volumul total de lemn (în scădere de la 88% în 1990), fiind unul dintre cele mai reduse grade de exploatare din UE.

Totuși, țara noastră s-a situat în 2015 pe locul 6 în ceea ce privește raportul dintre volumul de lemn și suprafața forestieră disponibilă pentru exploatare (280 m³/ha), cu mult peste media UE (172 m³/ha).

Creșterea naturală a pădurilor din România este de circa 5,4 m³/ha/an (conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică) sau de circa 7.8 m³/ha/an (în conformitate cu Inventarul Forestier Național).

În 2014, România a fost cel mai mare al 9-lea procesator și comerciant de lemn brut din UE, contribuind cu 3% din totalul de lemn brut prelucrat și comercializat din Uniune (420,4 mil. m³). Însă având în vedere gradul redus de exploatare forestieră, această contribuție ar putea crește.

În România, producția (15,1 mil. m³) a fost peste media UE (14,5 mil. m³), în timp ce doar o proporție mică din lemnul brut recoltat a fost exportată (0,5 mil. m³). Media exporturilor din UE a fost de 1,7 mil. m³.  În schimb, pentru a susține capacitatea de producție și nevoia de aprovizionare, de-a lungul lanțului valoric, au fost importați 1,6 mil. m³ adiționali. În condițiile unei mai bune utilizări a pădurilor, cererea pentru acest volum ar putea fi acoperită exclusiv din producția internă.

O mare parte din producţia de lemn este consumată pentru încălzire (5 mil. m³ în România, semnificativ mai mare față de media UE – 3,39 mil. m³). O parte importantă a consumului intern a fost acoperită prin importul a 1.01 mil. m³, acest lucru confirmând faptul că există cerere care ar putea fi acoperită din producția internă.

„România exportă majoritatea producției sale din prelucrare secundară în loc să o valorifice în continuare pe lanțul valoric. Astfel, țara noastră pare a fi implicată în principal în prelucrarea primară și secundară pe lanțul valoric, cu o industrie de prelucrare finală limitată (mobilier, locuințe, construcții). Este necesară o utilizare mai intensă a potențialului forestier, prin diversificarea structurii speciilor forestiere în favoarea celor mai productive, intensificarea împăduririlor, creșterea anuală a volumului de lemn pe picior, dar și a celui recoltat”, a adăugat Bogdan Belciu.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă României un împrumut în valoare de 300 de milioane de euro pentru sprijinirea proiectelor de mediu în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, în perioada 2014-2020.

Contactul de finanțare a fost semnat astăzi, la Luxembourg de către ministrul finanțelor publice, Anca Dragu și de Cristian Popa, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.

“Contractul de Finanțare semnat este dovada bunei colaborări dintre Romania și BEI și a sprijinului permanent acordat de bancă pentru creșterea absorbției fondurilor europene și îndeplinirea condițiilor asumate de țara noastră prin aderarea la UE. Acordăm o mare atenție mediului înconjurător și, prin acest împrumut, vom acoperi parțial contribuția bugetului de stat la proiecte în domeniul apei și apei uzate, a managementului deșeurilor, a protejării și conservării biodiversității, refacerea ecosistemelor degradate și adaptarea la schimbările climatice”, a declarat Anca Dragu, ministrul finanțelor publice.

“Prin împrumutul BEI vor fi cofinanțate proiecte prioritare cu o valoare totală de 4,5 miliarde de euro, contribuind astfel la o mai mare utilizare a fondurilor nerambursabile acordate de UE. Operațiunea va sprijini implementarea unor proiecte relevante în vederea transpunerii Directivelor cheie ale Uniunii Europene din domeniul infrastructură de apă, apă uzată și management deșeurilor, îmbunătățind astfel protecția mediului și contribuind la dezvoltarea sustenabilă, precum şi a standardelor de viață din România. Acesta este unul dintr-o serie de proiecte la care autoritățile române lucrează împreună cu Banca Europeană de Investiții, cuprinzând transporturile, energia, dezvoltarea rurală și infrastructură publică, printr-o competitivitate sporită a serviciilor”, a declarat Cristian Popa, vicepreședintele BEI.

Finanțarea BEI se acordă sub forma unui Program de Împrumut Structural. Pe lângă proiectele de infrastructură la scară largă, împrumutul BEI poate fi, de asemenea, utilizat pentru finanțarea unor scheme mai mici, care, din cauza dimensiunilor reduse, nu s-ar fi putut califica pentru o finanțare directă din partea BEI.

Acest împrumut este o continuare a sprijinului Băncii UE pentru investițiile strategice prioritare în cadrul programelor operaționale ale Uniunii Europene în România, urmând împrumutului de cofinanțare de 1 miliard de euro, din cadrul Strategiei Naționale de Referință, pentru proiecte de transport și de mediu precum și celui de 300 de milioane euro destinat Programului Național de Dezvoltare Rurală, prevăzute în perioada de programare 2007-2013.

Programul JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) prin care s-a oferit asistență tehnică de către BEI, a contribuit la elaborarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung, selectând proiectele care vor fi implementate în cadrul acestui împrumut, garantând calitatea respectivelor proiecte.

Informații generale:

BEI este banca Uniunii Europene, instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele sale membre. Aceasta face posibilă finanțarea pe termen lung pentru investiții solide care să contribuie la obiectivele politicii UE.

De la începutul operațiunilor BEI în România, Banca a acordat împrumuturi în valoare totală de aproximativ 11 miliarde de euro (inclusiv împrumutul semnat astăzi), reprezentând cca. 7% din PIB-ul României estimat pe 2015.

Acordul privind fondul de acțiuni în domeniul managementului energiei durabile, semnat miercuri de secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Attila Gyorgy și ambasadorul Confederației elvețiene, Jean-Hubert Lebet, se va derula pe o perioadă de 40 de luni, iar bugetul total al proiectului depășește 9,7 milioane de franci elvețieni, informează MFP într-un comunicat remis AGERPRES.

Documentul vizează consolidarea managementului energiei durabile la nivel local în România, prin îmbunătățirea infrastructurii municipale, prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la eficiența energetică și la energia din surse regenerabile. Scopul acestuia este creșterea nivelului de trai, promovarea dezvoltării economice și conștientizarea cu privire la schimbările climatice.