Autor: Bujor Octavian Raclaru, Avocat, Of Counsel, Head of Defense Practice, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Eficienţa Ordonanței de urgenţă nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, deja depăşită la aderarea României la NATO și UE, ulterior intrării ei în vigoare la 21 februarie 2003, a fost gradual șubrezită prin amendamentele adoptate în anii 2005, 2010 şi 2015.

Lăsând deoparte celelalte critici ale sistemului de offset aplicabil achizițiilor pentru nevoi de apărare în România (exceptarea de la aplicabilitatea offsetului asupra achizițiilor tip Government-to-Government – G2G, permiterea offsetului indirect, procentul mai redus de offset – 80% sau modul de stabilire a multiplicatorilor specifici), sunt de avut în vedere două probleme a căror rezolvare a constituit unul dintre obiectivele centrale ale reformei sistemului polonez de offset în domeniul achizițiilor militare.

Automatismul operațiunilor de offset la atingerea unui prag valoric mic, fără vreo analiză cost-beneficiu, ridică numeroase probleme de ordin juridic şi practic în România, dintre care sunt de menționat:

• automatismul/necircumstanțierea offsetului poate aduce României proceduri de infringement prin prisma afectării principiilor concurențiale, ale transparenţei şi nediscriminării sub Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) şi în relație cu normativele europene care reglementează achizițiile de produse şi servicii din domeniile apărării și securității şi, respectiv, transferul intra-UE al acestor tipuri de produse. Așa cum a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în numeroase cauze, excepția „protejării intereselor esențiale de securitate în legătură cu producția şi comerțul cu arme, muniție şi material de război”, prevăzută la art. 346 alin. (1) litera (b) al TFUE este de strictă interpretare, referindu-se la cazuri excepționale, care trebuie să fie clar individualizate;
• pragul mic de declanșare a obligației de offset, de doar 2 milioane de euro (valoare a achiziției „individuală sau cumulată”, spre comparaţie pragul este de 5 milioane de euro în Polonia şi, respectiv, de 10 milioane de euro în Grecia), duce la încărcarea inutilă a sistemului cu achiziții de valoare mică, divizarea artificială a unei necesități de înzestrare în mai multe proceduri de achiziție, uneori în cantități chirurgicale, pentru evitarea implicării prevederilor de offset şi de multe ori cu consecința câștigării procedurilor de produse diferite. Dincolo de incapacitatea de a negocia o compensare industrială sau o integrare/producție măcar parțială în ţară, efectele imediate sunt prețul mai ridicat per unitate şi un coșmar logistic din cauza unei înzestrări pestrițe;
• incidenţa automată a offsetului asupra oricărei achiziții externe care depășește pragul legal, indiferent de valoarea acestuia, poate fi economic neavantajoasă în anumite cazuri în care excedentul de preț al achiziției generat de prezența obligației de offset nu este justificat de beneficiile obținute prin implementarea operațiunilor de compensare tehnologică și industrială. Trebuie înțeles faptul că furnizorul extern de produse, lucrări sau servicii nu își asumă obligația de offset neremunerat, costul offsetului ducând la creșterea în consecință a prețului de achiziție.

Problema instituțională şi defazarea celor două contracte – contractul de achiziție şi acordul de offset – este poate cea mai mare problemă a sistemului românesc al offsetului. Potrivit legii, executarea operațiunilor compensatorii se află în competența Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei. În ceea ce privește contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, problematica offsetului – de la nevoile concrete de tehnologie în cadrul programelor prioritare de înzestrare şi R&D/T militar la atribuirea, negocierea şi încheierea contractului de achiziție şi negocierea şi încheierea acordului de offset – este împărțită între structurile, instituţiile şi companiile aflate în subordinea, îndrumarea sau sub autoritatea celor două ministere implicate, respectiv Ministerul Apărării Naționale şi Ministerul Economiei.

Această disipare a competenţelor duce fie la neimplementarea unui offset eficient/cu valoare adăugată mare în legătură cu programul de achiziție pentru nevoi de apărare care l-a generat, fie la complicații excesive ale schemelor de compensare, în măsura în care contractele de achiziție sunt adesea semnate de MApN înainte de a se ajunge la un acord pe partea de offset industrial, astfel încât Ministerul Economiei este lăsat să identifice o formulă de offset care este rareori acceptată de furnizor.

Spre comparație, după ce, în 2014, Polonia a transferat competența operațiunilor de offset de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării Naționale, în ianuarie 2022, a concentrat activitatea Inspectoratului Armamentelor, Inspectoratului pentru Implementarea Tehnologiilor Inovative de Apărare, a Biroului pentru Acorduri de Offset şi respectiv activitatea reminiscenței administrative din cadrul Ministerului Economiei (Departamentul pentru Programe de Offset) într-o instituție unică – Agenția Armamentelor („Agencja Uzbrojenia”), subordonată direct ministrului apărării naționale din Polonia. Acesteia i-au fost transferate atât competențele cu privire la contractele de achiziție pentru nevoi de apărare, cât şi întreaga competenţă cu privire la operațiunile de offset. Prin reforma din ianuarie 2022, Polonia a decis eliminarea automatismului aplicării offsetului prin efectuarea de către Agenție a două tipuri de verificări obligatorii înaintea asocierii obligațiilor de offset unei achiziții de produse pentru nevoi de apărare care depăşeşte pragul de 5 milioane de euro: [1] o analiză cost-beneficii cu privire la necesitatea offsetului în legătură cu achiziția în cauză, analiza integrării şi interfuncționării echipamentelor/sistemelor în cadrul sistemului național de apărare, într-un tot unitar, capacitatea efectivă de absorbție a offsetului de către industria națională de apărare, balanța costurilor (inclusiv creșterea prețului de achiziție şi eventualele costuri de absorbție a obiectului offsetului) şi beneficiilor offsetului (incluzând cuantificarea infuziei de tehnologie, know-how și competenţe) şi [2] o verificare juridică a conformării la normele europene, prin analiza şi justificarea aplicării operațiunilor compensatorii prin prisma „interesului esențial de securitate” pentru statul polonez.

Împărțim cu Polonia riscuri, responsabilități şi interese comune în Flancul Estic al NATO şi ne uităm admirativ la ambițiile de înzestrare poloneze, la achizițiile lor spectaculoase cu transfer tehnologic şi înființări de capacități de producție, precum şi la avântul industriei poloneze de apărare. Faptul că Polonia a decis, la începutul anului 2022, să își revigoreze sistemul de operațiuni compensatorii la contractele de achiziții militare şi că are așteptări mari în urma acestei reforme demonstrează că offsetul clasic nu a căzut în desuetudine şi poate reprezenta imboldul necesar pentru reformarea normativ-instituțională a sistemului românesc, plecând de la proiectul perfectibil de modificare a cadrului legal al operațiunilor de offset, aflat deja de prea multă vreme în proceduri parlamentare.  

Autor: Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Emoțiile pre și post-vot pentru acceptarea țării noastre în spațiul Schengen suscită interes în România și străinătate, mai ales în rândul politicienilor și autorităților. De la prognosticul pesimist, adeverit de altfel, până la comentarii de toate nuanțele pe tema votului oferit de Austria, țara care s-a opus din nou acceptării României (și Bulgariei), paleta discuțiilor a cuprins o diversitate de opinii.

Mai puțini însă, și aici vorbim îndeosebi despre vocile din România, au adus în discuție situația la zi a frontierelor naționale și răspunsuri concrete la câteva întrebări pertinente, la care autoritățile locale ar trebui să aibă răspunsurile potrivite. Și, bineînțeles, soluțiile ca atare.

România gestionează aproximativ 2.000 de km din frontiera terestră externă a Uniunii Europene, a doua ca lungime după Finlanda. În ciuda acestei similitudini de responsabilități, România și Finlanda se află pe poziții diametral opuse în clasamentul privind TVA necolectată, de exemplu, din motive de fraudă fiscală, potrivit raportului Comisiei Europene, publicat recent, pe 5 decembrie 2022. Mai precis, Finlanda este pe locul 1, cu doar 1,3% TVA necolectat, iar România, pe ultimul loc (27), cu 35,7% TVA necolectat (pe baza cifrelor anului 2020). După cum se observă din graficul de mai jos, media europeană este de 7% TVA necolectat, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Poziția României pe ultimul loc în acest clasament a fost constantă, de altfel, în ultimii 10 ani, începând cu 2012, deși restul statelor membre au înregistrat progrese uriașe în creșterea gradului de colectare a taxei pe valoarea adăugată. An de an, România a pierdut, și pierde în continuare, sume uriașe reprezentând TVA necolectată la bugetul de stat, doar la nivelul anului 2020 această pierdere fiind estimată la 7 miliarde euro. Croația, de pildă, a înregistrat doar 1% TVA necolectat în 2019, respectiv 5% în 2020, ca derapaj în colectarea TVA la bugetul naţional.

Cele 7 miliarde euro/an reprezentând TVA necolectat provin, printre altele, și din fraudele vamale, mai precis mărfuri de contrabandă trecute ilegal prin vamă, din subevaluarea mărfurilor declarate sau, pur și simplu, din mărfuri nedeclarate la trecerea frontierei. Dacă, însă, coroborăm datele furnizate de Raportul anual de performanță a Uniunii Vamale cu cele din Strategia privind reforma autorității vamale din România pentru perioada 2022-2024, găsim indicii serioase cu privire la eficiența activității de control vamal a României. Iată doar câteva exemple:

• la nivelul anului 2019, deși s-au controlat de patru ori mai multe mărfuri la import față de media UE, în România s-au găsit de 29 de ori mai puține nereguli;
• procentul de utilizare a procedurilor simplificate de declarare în vamă în România este de 18%, comparativ cu o medie de 62% înregistrată la nivelul Uniunii Europene;
• dintre cele 338 echipamente de control nedistructiv (de exemplu, scanere de diverse tipuri și dimensiuni), 332 nu au mai fost utilizate din 2017! Adică 98%! Cu alte cuvinte, controlul vamal se bazează pe numai șase echipamente de control nedistructiv la nivelul întregii țări Două treimi (64%) dintre echipamentele de analiză ale Laboratorului Vamal Central (singurul laborator vamal din România ce poate analiza probele prelevate din mărfurile importate în vederea încadrării tarifare, combaterii traficului ilicit de droguri etc.) sunt mai vechi de 15 ani, iar 11,5% mai vechi de 10 ani.

Intrarea în Schengen trebuie să vină la pachet cu o vamă modernă, funcțională, bazată pe sisteme IT, pe algoritmi de inteligență artificială, capabilă să asigure cu adevărat nevoia de securitate și siguranță a României, dar și a Uniunii Europene.

Un singur scaner funcțional (și acela cu intermitențe) în Portul Constanța, ce nu stochează nicio imagine pentru un control ulterior/validare independentă de la distanță, nu poate asigura nevoia de securitate și siguranță a României. Iar o frontieră nesecurizată permite importul de bunuri contrafăcute, subevaluate, droguri, arme, trafic de carne vie și câte și mai câte.

Războiul de la granița de nord a țării a trezit o bună parte din România adormită – vedem refaceri de urgență a liniilor ferate din Portul Constanța, extinderea capacității și rezilienței sistemului energetic național, proiecte serioase de infrastructură, achiziții și producție de tehnică militară și altele.

Refuzul de a fi, din nou, acceptați în Schengen trebuie să trezească încă o parte din România adormită. Anii 2023 și 2024 vor înfățișa o Românie dedicată cu adevărat securizării frontierelor externe, o Românie dotată cu un număr suficient de scanere de mare capacitate de stocare a imaginilor, validare și interpretare a lor de la distanță, pe baza unor algoritmi de inteligență artificială, cu drone ce vor survola neîncetat cei 2.000 de km de frontieră, cu sau fără culoare de zbor segregate, care vor oferi o imagine clară asupra fenomenelor migraționiste și încercărilor de fraudare a granițelor Uniunii Europene.

La acel moment, România va intra în Schengen pe ușa din față, pe covorul roșu.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Birourile unifamiliale, acele organizații private care gestionează activele unui business de familie și se ocupă de continuitatea lui, vor fi obligate să își accelereze eforturile de adaptare și de transformare a strategiei și operațiunilor, pentru a putea interveni cât mai rapid și a soluționa problemele ce pot apărea din zona legislativă sau economică, geopolitică sau a schimbărilor tehnologice – se arată în cel mai recent studiu global EY – Single Family Office. Studiul menționează trei puncte de atenție pentru acest tip de organizații: măsurarea performanței non-financiare, asigurarea unui plan pentru gestionarea atacurilor cibernetice și anticiparea problemelor fiscale ale muncii de la distanță.

„Peisajul fiscal global se transformă, dincolo de tot ceea ce știam până acum. Guvernele din întreaga lume, constrânse de evoluțiile economice din ultimii doi ani, s-au văzut și mai presate să caute noi surse de venituri. Dincolo de implicațiile uriașe care decurg din reforma fiscală globală ce se află în curs, birourile unifamililale trebuie, de asemenea, să țină pasul cu mișcările tot mai rapide ale autorităților fiscale către digitalizare, problemele de sustenabilitate fiscală și consecințele fiscale ale lucrului la distanță”, spune Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

„Cum, în România, multe business-uri de familie fac trecerea către generația următoare, existența unor organizații ca Family Office ar putea să ajute afacerile de familie să navigheze prin aceste momente impredictibile. Suntem în fața furtunii perfecte – o combinație de perturbări strategice, tehnologice, de reglementare și operaționale fără precedent. De aceea, orice mână de ajutor este binevenită pentru afacerile de familie”, a mai precizat Mîndoiu.

Noi indicatori de performanță. Un subiect fierbinte în rândul multor familii și al Family Office, arată studiul EY Global, provine din greutatea practică a extinderii definiției valorii și a scopului business-ului dincolo de indicatorii tradiționali de performanță, incluzând criteriile de mediu, cele sociale și de guvernanță (ESG) și măsurând impactul asupra capitalului uman, comunităților, clienților și părților interesate. Astfel, deși 83% dintre respondenți sunt de părere că urmărirea valorilor non-financiare contează, doar 30% dintre respondenți chiar măsoară performanța pe alte criterii decât cele financiare obișnuite.

Sondajul mai arată că Single Family Office se confruntă cu o presiune în creștere pentru îmbunătățirea acestei performanțe: 5% dintre respondenți invocă presiunea din partea consumatorilor, 34% arată către influența tot mai mare a generației Z, 32% evidențiază acțiunile întreprinse de concurenți și 28% spun că au fost stimulați de apariția unei noi reglementări privind declararea non-financiară și climatică. Dar, mai arată studiul, extinderea dincolo de măsurile financiare tradiționale aduce beneficii: 58% dintre respondenții birouri unifamiliale care monitorizează valorile non-financiare într-o măsură semnificativă au rezultate peste așteptări – o proporție mult mai mare decât a celor care nu le măsoară.

În general, respondenții SFO iau măsuri pentru a urmări strategii mai diverse și cadre de guvernanță robuste pentru a se asigura că ambițiile lor sunt îndeplinite. În domeniul responsabilității sociale, 44% dintre respondenții birouri unifamiliale spun că acum exclud în mod activ investițiile care intră în conflict cu etica și valorile lor. Același număr de respondenți intenționează să facă investiții sociale sau de mediu în următoarele 12 luni.

Creșterea transparenței – motiv de preocupare. Studiul arată că birourile unifamiliale sunt preocupate de numărul în creștere al raportărilor și de viteza introducerii noilor modificări. Astfel, 53% dintre respondenți sunt îngrijorați de creșterea cerințelor privind transparența globală și schimbul de informații, în timp ce 48% spun că sunt afectați de complexitatea tot mai mare a conformității fiscale transfrontaliere, iar 46% notează îngrijorarea cu privire la creșterea incertitudinii de reglementare ca urmare a pandemiei Covid19. În special, având în vedere că mulți membri ai business-ului de familie călătoresc în mod regulat peste granițe, 72% dintre birourile unifamiliale sunt îngrijorate de potențialele implicații fiscale ale muncii la distanță.

Întrucât jurisdicțiile din întreaga lume folosesc din ce în ce mai mult politica fiscală și inițiativele de transparență pentru a aborda probleme mai ample de politică economică și socială, studiul examinează măsura în care birourile unifamiliale sunt pregătite să se transforme. Studiul dezvăluie că 64% dintre respondenți nu sunt încrezători că operațiunile lor fiscale sunt performante, respondenții indicând probleme legate de procese, oameni, tehnologie, managementul costurilor și monitorizarea riscurilor.

Îmbunătățirea securității cibernetice și planificarea incidentelor – o urgență. Examinând abordarea birourilor unifamiliale cu privire la digitalizare și securitate, studiul arată că 74% dintre respondenți s-au confruntat cu o încălcare cibernetică în ultimii ani, totuși 72% nu au un plan pentru incidente cibernetice, iar 61% nu au procese în vigoare pentru a detecta încălcările, lăsându-i expuși unor viitoare atacuri. Privind în perspectivă, însă, 81% dintre respondenți intenționează să ia măsuri, indicând că vor investi în trei sau mai multe tehnologii digitale în următorii doi ani. Întrebați despre managementul mai larg al riscurilor, doar 49% dintre respondenții SFO spun că sunt încrezători că au în vigoare procesele necesare pentru a identifica riscurile la orizont, în timp ce 31% recunosc că deciziile cu privire la riscurile cu care se confruntă organizațiile lor nu sunt luate la cele mai înalte niveluri.