• 61% dintre cei care se așteaptă la o creștere a taxelor pe care le vor avea de plătit în viitorul apropiat consideră că acest lucru se va datora creșterii activității companiilor sau/și evoluției inflației
• Mai mult de o treime dintre respondenți (35%) consideră că alternativa la creșterea taxelor ar trebui să fie acțiunile de combatere a evaziunii fiscale
• Reintroducerea plafonării contribuțiilor de asigurări sociale (CAS și CASS) la nivelul din anul 2017 nu este considerată ca fiind un aspect care va influența radical activitatea companiilor, dacă se va aplica

Cea mai mare parte a companiilor românești (73%) se așteaptă să plătească în 2023 mai multe taxe și impozite (cum ar fi impozitul pe profit, TVA, taxe locale, alte impozite directe sau indirecte) comparativ cu anii anteriori, și doar 27% dintre companii consideră au că nu va fi cazul – este concluzia celui mai recent studiu realizat de EY România cu privire la impactul recentelor reglementări fiscale de care sunt nevoite companiile românești să țină cont și să le aplice în activitatea lor de zi cu zi.

Studiul EY sondează cum au primit firmele românești noile reglementări fiscale, dacă sunt acestea pregătite și în ce măsură sunt capabile să le adopte eficient în structura și procedurile interne și ce așteptări au vizavi de schimbările viitoare.

Ordonanța de Urgență nr. 133 din vara anului trecut a legiferat noi modificări ale Codului fiscal, unele cu aplicabilitate chiar din 2022, altele începând cu 1 ianuarie anul curent. Sunt în așteptare norme de aplicare care trebuie să completeze legi care vor intra în vigoare începând cu anul viitor. Sistemul fiscal românesc traversează o perioadă efervescentă, cu schimbări de anvergură, care vor avea impact pe termen lung asupra activității jucătorilor din economia națională, indiferent de sectorul în care funcționează sau de dimensiunea companiei.

Statul român, prin autoritatea de reglementare – Ministerul Finanțelor – și cea de aplicare – ANAF – are ca obiective principale creșterea veniturilor bugetare, prin conformare voluntară la plata impozitelor, dar și prin creșterea calității controalelor, digitalizare și aducerea la suprafață a unor activități care se derulează în special în zonele mai puțin controlabile – gri/neagră – a economiei naționale.

Ce anume alimentează presupunerea companiilor și care sunt premisele de la care pornesc aprecierile majoritar pozitive privind apariția unor noi taxe în 2023, a fost o întrebare cu răspuns multiplu, la care cei mai mulți respondenți (27%) au bifat varianta unor plăți mai mari la impozite și taxe, pentru că activitatea companiei și numărul de angajați au crescut. Evoluția inflației a ocupat locul doi, cu 22% dintre răspunsuri, ca potențial motiv de creștere a taxelor în acest an și abia pe locul trei (cu 20% dintre răspunsuri) a fost percepția potrivit căreia, în acest an, taxele vor crește, fiind determinate tocmai de reforma fiscală în curs.

„Majoritatea (61%) celor care se așteaptă la o creștere a taxelor pe care le vor avea de plătit în viitorul apropiat consideră că acest lucru se va datora creșterii activității companiilor în care activează sau/și evoluției inflației, ceea ce este interesant la o analiză mai atentă, întrucât reflectă, pe de o parte, o performanță pozitivă – cel puțin nominală – a afacerilor și, pe de altă parte, faptul că impactul inflaționist a devenit un indicator de care se ține seama în planurile de afaceri”, apreciază Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România.

Nevoia de aliniere cu posibile cerințe internaționale nou-introduse, cum ar fi seria de acte normative emise de UE pe zona fiscală care au fost ori urmează să fie integrate în legislația națională – a fost premisa bifată de 10% dintre respondenți, la egalitate cu evoluția contextului politic și perioada pre-electorală (tot 10%). Cea mai „completă” variantă, în care toate cele de mai sus vor determina creșteri de taxe și impozite în 2023, a fost bifată de aproape 12% dintre cei intervievați.

Convingerea reprezentanților companiilor că în acest an, dar și în 2024, creșterile de taxe și impozite sunt inevitabile, a venit de la mai mult de jumătate (53%) dintre respondenți, în timp ce peste o treime (33%) nu s-au pronunțat. Restul de 14% au considerat că aceste creșteri de taxe sunt evitabile în următorii doi ani.

Pe primul loc, ca alternativă la creșterea de taxe și impozite sau pentru a contracara inevitabilele creșteri din acest an, peste o treime dintre respondenți (35%) au considerat că ar trebui să fie acțiunile de combatere a evaziunii fiscale.

A doua măsură ca pondere în total răspunsuri se referă la creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor, inclusiv prin îmbunătățirea aspectului educațional oferit contribuabililor de către autoritățile fiscale, cu 26% dintre răspunsuri. 23% dintre respondenți consideră îmbunătățirea metodelor și a gradului de colectare ca alternativă la potențialele creșteri de taxe și impozite.

Un procent de 16% dintre respondenți consideră că utilizarea unor platforme automatizate de raportare, care să ajute în privința declarării și a transparenței fiscale pentru contribuabili poate fi o alternativă la potențiale creșteri de taxe din acest an.

Pentru că a fost deja avansată ideea reintroducerii plafonării contribuțiilor de asigurări sociale (CAS și CASS), eventual revenirea pe modelul anului 2017, la cinci salarii medii pe economie, participanții la studiu au fost invitați să se pronunțe asupra impactului acestei posibile reveniri la plafonul anterior. Cei mai mulți dintre aceștia (40%) au considerat că activitatea le va fi puțin influențată, peste un sfert dintre respondenți au considerat că impactul va fi mare, dacă se va lua această măsură (26%), niciun fel de impact – peste 16%, foarte puțin (impact mic) – 12%, foarte mult – 6%.

Respondenții au fost invitați să aleagă cele mai importante aspecte/măsuri de avut în vedere de către autorități pentru creșterea eficienței sistemului fiscal din România, având de optat pentru răspunsuri cu variante multiple. A rezultat următorul clasament al acestor considerente, în ordinea ponderii lor în totalul răspunsurilor:

• 28% – Digitalizarea ANAF și îmbunătățirea nivelului de pregătire a inspectorilor fiscali
• 23% – Existența unor programe menite să educe contribuabilii în privința obligațiilor fiscale datorate
• 23% – Sporirea transparenței autorităților fiscale și a criteriilor de selectare a contribuabililor pentru control
• 21% – Un timp mai mare pentru implementarea noilor prevederi legale (de ex.: SAF-T)

Alte aspecte care ar putea duce la eficientizarea sistemului fiscal, în opinia companiilor care au participat la studiu, au fost, în ordine: înăsprirea legislației, corelarea în timp real a informațiilor altor instituții pentru combaterea evaziunii fiscale, predictibilitatea și stabilitatea prevederilor fiscale, combaterea evaziunii fiscale, colaborarea și îndrumarea contribuabililor.

Autor: Alina-Adriana Arseni, avocat colaborator, Dobrinescu Dobrev SCA

Rezumat: Prezentul articol analizează infracțiunea de evaziune fiscală în varianta operațiunilor fictive, în contextul diferențierii acesteia atât de abuzul de drept, cât și de frauda în materie fiscală. Norma de incriminare vizată evidențiază prin excelență dinamica existentă între sfera răspunderii fiscale și a celei penale, având în vedere că, deseori, organele de inspecție fiscală, în considerentele rapoartelor de inspecție fiscală, au o abordare ambiguă, oscilând între a susține fie că o anumită operațiune ar fi nereală, cu posibile implicații penale, fie că ar fi insuficient probată, deci neconformă din punct de vedere fiscal. În situația atragerii răspunderii penale pentru o astfel de infracțiune, se stabilește în mod firesc prejudiciul produs asupra bugetului public, în timp ce neatragerea răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală poate avea diverse implicații asupra obligațiilor fiscale aferente, astfel cum vom prezenta pe scurt în cuprinsul prezentului articol.

Summary: This article analyses the tax evasion offence in the version of fictitious operations, in the context of differentiating it both from the abuse of law and from fraud in tax matters. The form of criminalisation concerned excellently emphasises the existing dynamic between the tax liability and the criminal one, considering that the tax inspection bodies often show an ambiguous approach in the reasoning comprised in tax inspection reports, oscillating between claiming either that a certain operation is not real, thus bearing possible criminal implications, or that it is insufficiently proven, thus non-compliant taxwise. In the event of incurring criminal liability for such an offence, the damage to the public budget is naturally established, while not incurring liability for tax evasion may have various implications on the related tax duties, as we will briefly show herein.

1. Abuz, fraudă, evaziune: trei fațete ale ilicitului în legătură cu sistemul fiscal

Abuzul de drept în materie fiscală, frauda fiscală și evaziunea fiscală reprezintă trei forme ale ilicitului, având ca trăsătură comună legătura lor cu sistemul fiscal; acestea pot interfera, însă nu se confundă. Distincțiile prezentate sintetic în cele ce urmează relevă unele inconsecvențe conceptuale și terminologice atât în literatura de specialitate, cât și în jurisprudența relevantă, națională și europeană deopotrivă, care pot genera confuzii cu privire la tipul de răspundere aplicabil faptelor comise prin transgresarea normelor fiscale și/sau a celor penale.

Potrivit unei orientări[1], se face distincție între evaziunea fiscală legală (tax avoidance), care poate presupune o operațiune artificială, constând în exploatarea eventualelor lacune ale cadrului normativ existent în materie fiscală pentru reducerea sau evitarea obligațiilor fiscale, și evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală (tax evasion), care este prevăzută ca infracțiune, având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate.

Alternativele terminologice pentru așa-numita «evaziune fiscală legală» (tax avoidance) sunt cele de „planificare fiscală agresivă”[2], „optimizare fiscală” (tax planning)[3] sau „eludare fiscală”[4], care par lipsite de acuratețea obișnuită a jargonului juridic, însă sunt preferabile celei oximoronice de „evaziune fiscală legală”. În esență, aceasta desemnează abuzul de drept în materie fiscală.

În tradiția juridică anglo-saxonă, „frauda fiscală” (tax fraud) reunește atât contravențiile administrativ-fiscale, cât și infracțiunile, astfel încât se utilizează alternativ cu sintagma de „evaziune fiscală” (tax evasion), ambele fiind diferite de „eludarea fiscală” (tax avoidance), care nu presupune o încălcare a legii[5].

Inclusiv în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „CJUE”) sunt folosite în variație liberă sintagme care nu sunt sinonime perfecte: sintagma évasion fiscale din limba franceză se traduce în engleză drept tax avoidance, iar fraude fiscale din franceză ca tax evasion[6].

În ceea ce privește abuzul de drept sau planificarea fiscală agresivă, deși nu există o definiție legală în dreptul național, Codul fiscal[7] face referire în mod explicit sau implicit la această instituție, în special prin reglementarea unor reguli antiabuz[8], atât generale (așa-numita «GAAR»[9]), cât și speciale.

De asemenea, pe plan internațional, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (denumită în continuare „OECD”) și Uniunea Europeană (denumită în continuare „UE”) au instituit construcții juridice complexe antiabuz, la care vom face doar trimitere, aprofundarea lor excedând scopul prezentului articol.

Astfel, la nivelul OECD, pachetul de 15 acțiuni Base Erosion Profit Shifting (BEPS) cuprinde, în Acțiunea 6 privind prevenirea utilizării abuzive a tratatelor de evitarea dublei impuneri, un set de reguli și recomandări antiabuz, menite să reprezinte un standard minim de implementat contra așa-numitului «treaty shopping» și altor practici abuzive[10]. De asemenea, Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor (denumită în continuare „MLI”)[11] cuprinde, în Partea a III-a, 6 articole referitoare la utilizarea abuzivă a tratatelor.

[1] V. Trif, Diferențe între evaziunea fiscală legală (tax avoidance) și frauda fiscală (tax evasion) incriminată ca infracțiune, în Revista Pro Lege nr. 3-4/2015, disponibil pe http://revistaprolege.ro/diferente-evaziunea-fiscala-legala-tax-avoidance-frauda-fiscala-tax-evasion-incriminata-ca-infractiune/; A.-M. Tatoiu, Evaziunea fiscală – o abordare juridico-economică, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 24 și urm.

[2] M. Ene, Politici fiscale europene și naționale – Suport de curs, cursuri nr. 12-13, 4 ianuarie 2022, slide-uri nr. 11 și urm.

[3] S. Bodu, Optimizare sau evaziune fiscală? Viziunea Codului fiscal și a normelor sale de aplicare raportate la legea evaziunii fiscale, în revista Universul Juridic nr. 1/2016, disponibil pe https://revista.universuljuridic.ro/optimizare-sau-evaziune-fiscala-viziunea-codului-fiscal-si-a-normelor-sale-de-aplicare-raportate-la-legea-evaziunii-fiscale/2/.

[4] C. Neacșu, Infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor săvârșite prin intermediul companiilor offshore, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, p. 155.

[5] Ibidem. C. Oneț, Despre evaziunea fiscală și despre mercantilizarea răspunderii penale prin noile modificări aduse Legii nr. 241/2005, 3 februarie 2022, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/despre-evaziunea-fiscala-si-despre-mercantilizarea-raspunderii-penale-prin-noile-modificari-aduse-legii-nr-241-2005/.

[6] L. De Broe, Abuzul de drept comunitar în domeniul TVA și al evaziunii fiscale, Ed. Con Fisc, București, 2015, p. 105.

[7] Legea nr. 227/2015, publicată în M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Art. 11 conține anumite dispoziții antiabuz, în contextul stabilirii atât a impozitelor directe [alin. (1)-(3), (5)], cât și a taxei pe valoare adăugată (TVA) și a accizelor [alin. (11)-(12)]. Alte reguli antiabuz de regăsesc în cuprinsul art. 24, 32, 33, 259 alin. (2) și 260 C.fisc. (a se vedea E. Duca, Codul fiscal comentat și adnotat cu legislație secundară și complementară, jurisprudență și norme metodologice, Ed. Universul Juridic, București, 2021, p. 124 și 399).

[9] i.e. General Anti Avoidance Rule (a se vedea M. Ene, Politici fiscale europene și naționale – Suport de curs, curs nr. 3, slide 15).

[10] OECD, Action 6 Prevention of tax treaty abuse, disponibilă pe https://www.oecd.org/tax/beps/beps-actions/action6/.

[11] Încheiată la Paris în data de 24 noiembrie 2016, semnată de România la Paris, în data de 7 iunie 2017, și ratificată prin Legea nr. 5/2022, publicată în M. Of. nr. 28 și 28bis din 10 ianuarie 2022.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

Autor: Marilena Ene – Lector universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea din București, avocat, membru al Baroului București

Suntem la început de an. Probabil că nu a început foarte bine dacă ne uităm la situația internațională medicală și financiară. Dar este totuși primul an din primul mandat al Comisiei Europene conduse de von der Leyen. Este anul în care sunt demarate noi proiecte în toate domeniile de acțiune ale Comisiei. În mod evident, politica fiscală, ca parte a politicilor publice europene, trebuie să fie actualizată.

În discursul său intitulat „Making Tax Work For All” (o traducere bună fiind „Să lucreze impozitele pentru toți”), comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni a precizat care sunt obiectivele Comisiei actuale în ceea ce privește politica fiscală UE. Astfel, în următorii ani, politica fiscală va influența și va fi influențată de politica de mediu, va trebui actualizată pentru a putea include toate noutățile legate de digitalizare, dar mai ales toate obiectivele politicii fiscale vor fi stabilite astfel încât să obțină de la toți cetățenii plata corectă a impozitelor („principle of fair taxation”). În acest sens, se vor adopta măsuri de combatere a evaziunii și fraudelor fiscale, dar și a schemelor de planificare fiscală agresivă, precum și a concurenței fiscale între statele membre.

Dar ce este impozitarea corectă? Putem considera că acest concept înseamnă echitate, așa cum a fost aceasta definită de Adam Smith încă din secolul al XVIII-lea?

Recitesc ceea ce a scris Adam Smith legat de echitate și îmi dau seama că totuși dezideratul este tot acela, chiar dacă volumul impozitelor era diferit la acea perioadă: „The subjects of every state ought to contribute towards the support of the government, as nearly as possible, in proportion to their respective abilities; that is in proportion to the revenue which they respectively enjoy under the protection of the state (…)”. (Adam Smith, An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations. Edited by Sálvio M. Soares. MetaLibri, 2007, v.1.0p.)

Și totuși ce este echitatea fiscală? Are vreo legătură cu politica? Pentru că se pare că socialiștii susțin un fel de echitate, iar liberalii alt fel. Dar nu în România, pentru că aici toată lumea este de acord cu sistemul actual de impozitare în cotă unică.

Dar de fapt legătura echității fiscale cu politica este aproape inexistentă. Singurul aspect care ar trebui să conteze este, așa cum ni se spune și de la Comisia Europeană, nevoia statului de venituri publice pentru a acoperi cheltuieli publice diverse, destul de diferite față de epoca lui Adam Smith.

Comisarul Gentiloni menționează în discursul său că trebuie încurajați cei ce plătesc și că trebuie adoptate la nivelul Uniunii măsuri de eliminare a dublei impozitare, de prevenire și soluționare a litigiilor fiscale și de îmbunătățire a cooperării între autoritățile publice și contribuabili.

Dacă vi se par obiective de bun simț, atunci trebuie să știți că și strategiile fiscal-bugetare ale guvernelor României din ultimii 10 ani (că doar de 10 ani sunt în legislația noastră sub această denumire) au avut aproximativ aceleași obiective. Și să nu uităm de obiectivul combaterii evaziunii și fraudei fiscale, care este și mai apăsător dacă ne gândim la situația legii noastre privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Lipsa unor studii de impact reale și a unei analize coerente în sistemul fiscal este evidentă și dăunează grav bugetului public național.

Așadar, când este un sistem fiscal corect, echitabil?

Dacă citim discursul comisarului Gentiloni, un sistem fiscal este corect atunci când sistemul nu permite fraude fiscale, evaziune fiscală, abuz de drept, planificare fiscală agresivă, nu există competiție fiscală agresivă între state, colectarea TVA se realizează integral, nu există bariere fiscale, cetățenii cooperează cu autoritățile fiscale și invers.

Sistemul nostru fiscal, așa simplu reglementat, este destul de departe de dezideratul corectitudinii, în sensul echității. În primul rând avem problema colectării TVA. Nu este asumată public de către ANAF, dimpotrivă, în rapoartele anuale totul este perfect. Comisia Europeană comunică însă public că România este campioană la necolectarea TVA („VAT gap”). Contribuabilii încearcă să coopereze cu autoritățile fiscale, dar autoritățile sunt depășite de numărul acestora și mai ales de problemele lor diverse rezultate dintr-un sistem informatic ineficient. Din când în când apar informații conform cărora ANAF, prin diversele sale verigi, acționează corect pentru creșterea veniturilor publice. După care ne trezim în situația de a avea conturile blocate pentru datorii inexistente sau plătite. Transparența deciziilor administrativ-fiscale nu este un concept aplicat de ANAF, chiar dacă este unul dintre elementele de bază ale bunei guvernări fiscale.

Cum vi se pare?

Este sistemul fiscal românesc „corect”? Ce argumente există pentru a considera sistemul fiscal „corect”? Ce contraargumente aveți? Vă invităm să ne transmiteți răspunsurile dumneavoastră pe adresa de email a redacției revistei noastre, redactie@editurasolomon.ro.

Acest articol este editorialul numărului 1/2020 al revistei Tax Magazine.

 

În urmă cu 3 ani demisionam din guvernul tehnocrat, din cauza retragerii de către premier și ministru a susținerii pentru măsurile propuse atunci, ca urmare a „scandalului” creat în momentul în care proiectul la care lucrasem a ajuns, „pe surse”, la presă.

Îmi propun o scurtă aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat atunci, dar și a ceea ce s-a întâmplat după aceea în fiscalitatea românească. Știm cu toții că, din punctul de vedere al reglementărilor fiscale, a fost o perioadă extrem de agitată, poate cea mai agitată din istoria post-revoluționară a României.

1. Septembrie 2016

Proiectul de O.U.G. apărut atunci în spațiul public conținea o serie de măsuri menite – în opinia mea – să aducă o stare de normalitate în fiscalitate în acord cu un principiu în care cred cu tărie: sarcina fiscală trebuie așezată exclusiv în funcție de CÂT, și nu în funcție de CUM câștigăm. Cea mai dezbătută măsură propusă atunci a fost, de departe, (i) transferul CAS și CASS de la angajator la angajat, majorarea salariului brut și recalcularea procentelor. În plus, proiectul de O.U.G. includea măsuri mai puțin (sau chiar deloc) discutate cu privire la (ii) impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate, (iii) transparentizarea deținerilor rezidenților români în companii aflate în paradisuri fiscale, dar și (iv) alte măsuri, din care o bună parte au și fost implementate.

• Transferul contribuțiilor

Transferul contribuțiilor nu era o măsură în sine, ci un instrument necesar pentru implementarea unei soluții în care cred cu tărie: plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor pe suma veniturilor, prin intermediul declarației anuale de impunere. Declarația anuală de impunere urma să devină un formular inteligent, de tip .xml, care să automatizeze calculul impozitului, al contribuțiilor, dar și să regleze plățile anticipate (reținerea și plata de către angajator fiind păstrate). Evident, administrarea urma să fie simplificată prin faptul că transformarea declarației de venit în declarație de impunere elimina necesitatea emiterii de către ANAF a milioane de decizii de impunere, atât pentru impozitul pe venit, cât și pentru CASS.

Pentru a putea plafona baza de calcul al contribuțiilor pe suma veniturilor, era nevoie ca baza de calcul al acestora să fie comparabilă, ceea ce nu se putea în contextul în care CAS și CASS pentru veniturile din salarii erau plătite atât de către angajat (10,5% + 5,5% = 16%), cât și de către angajator (15,8% + 5,2% = 21%). Prin eliminarea contribuțiilor datorate de către angajator, această problemă dispărea. Acesta este motivul pentru care am venit cu această propunere, propunere care urma să fie neutră atât pentru angajat (venitul net nu era afectat), pentru angajator (costul total rămânea același), cât și pentru buget (sumele încasate în limita plafonului erau aceleași). Pentru a realiza neutralitatea măsurii, salariul brut urma să fie majorat cu 21% (echivalentul contribuțiilor transferate la angajat), iar procentele pentru contribuțiile angajatului recalculate (21% la CAS și 8,8% la CASS).

De aici a pornit și „scandalul”, fiind acuzat că vreau să dublez contribuțiile… Într-adevăr, procentele pentru contribuțiile individuale creșteau, dar sumele datorate rămâneau aceleași, măsura fiind gândită, așa cum spuneam, să fie neutră din acest punct de vedere.

• Impozitarea sumelor ce nu pot fi justificate

Știm cu toții, avem încă din 2011 metode de control indirect, metode ce, teoretic, permit autorităților fiscale să verifice situația fiscală a contribuabililor atunci când este identificat un risc fiscal. Măsurile introduse în 2011 au fost însă deficitare cu privire la cel puțin două aspecte.

Primul aspect: eficiența. Ca să se poată compara nivelul veniturilor cu cel al cheltuielilor în perioada controlată, era nevoie să se știe situația patrimonială a contribuabilului la începutul perioadei controlate. În lipsa unei declarații inițiale de patrimoniu (ce trebuie depusă doar de către persoanele selectate pentru control), analiza de risc a fost foarte dificil de efectuat, motiv pentru care la sfârșitul lui 2015 au fost emise doar vreo 6 decizii de impunere, pentru sume semnificativ mai mici decât costul cu salariile inspectorilor. Între timp numărul a crescut, dar nesemnificativ…

Al doilea aspect: moralitatea. Pentru sumele identificate ca fiind nejustificate în urma verificării fiscale, ANAF emite decizie de impunere cu cota de impozit pe venit standard (16% până în 2018, 10% după). Este ca și cum am spune că „hoțul neprins este negustor cinstit, iar hoțul prins plătește ca cel cinstit”…

Acesta este motivul pentru care am propus ceea ce atunci numeam „momentul zero” (între timp nu mai pot folosi acest termen, fiind compromis de atacul împotriva justiției din ultimii 2 ani), și anume o soluție compusă din 3 măsuri distincte:

• declarație inițială de patrimoniu, ce ar fi urmat să fie depusă de către toți contribuabilii cu un patrimoniu net de cel puțin 1 milion euro, nivel considerat de mine relevant din punctul de vedere al riscului fiscal;
• o perioadă limitată la 3 luni, în care contribuabilii puteau declara voluntar și plăti impozitul de 16% pentru sumele ce considerau că nu pot fi justificate în cazul unei verificări fiscale;
• o cotă punitivă de impozit de 75% pentru sumele suplimentare stabilite în urma verificărilor fiscale, ulterior încheierii perioadei de conformare voluntară.

Măsura era menită să facă ordine, să aducă sume suplimentare la buget (ca urmare a declarării voluntare), cât și să descurajeze neconformarea în viitor (cota punitivă).

• Transparentizarea deținerilor din paradisuri fiscale

Această măsură este cunoscută în argoul nostru, al fiscaliștilor, ca „CFC rules focuses on the UBO”, măsură ce consider că este necesară pentru a face ordine în relația fiscală dintre stat și contribuabili și, dacă analizăm evoluțiile din fiscalitatea internațională, vedem că aceasta este direcția în care evoluează legislația (Planul Anti BEPS, CRS etc.). Proiectul de O.U.G. asimila dividendelor (și deci crea o obligație de declarare și plată a impozitului pe dividende) profiturile nete nedistribuite ale companiilor aflate în jurisdicții unde impozitul pe profit este mai mic de 10% (în general zero, în majoritatea paradisurilor fiscale).

• Alte măsuri

Acel proiect conținea și un număr de alte măsuri, majoritatea implementate prin O.U.G. nr. 84/2016, ulterior plecării mele. Mă refer aici la măsuri precum renunțarea la ROI (registrul operatorilor intracomunitari), introducerea regimului special de TVA pentru agricultori, schimbarea definiției la SOP (pentru a permite SOP și pentru titluri nelistate), eliminarea limitării în timp a „scutirii” de impozit pe profitul reinvestit (facilitate ce nu este în fapt o scutire, ci o amânare la plata impozitului) sau la posibilitatea microîntreprinderilor de a opta pentru plata impozitului pe profit (lipsa opțiunii creând probleme serioase, în special pentru investitorii mari).

1. 2017-2019

Amploarea modificărilor aduse legislației fiscale în această perioadă este uriașă. Practic, noul Cod fiscal a ajuns să fie modificat mai mult în 3 ani decât a fost vechiul Cod fiscal în 10 ani. În plus, au apărut multe reglementări fiscale în afara Codului fiscal. Hotărârea cu care guvernele PSD s-au năpustit asupra noului Cod fiscal este greu de înțeles, cu atât mai mult cu cât autorii acestor modificări sunt exact aceleași persoane care au determinat adoptarea și implementarea lui, respectiv dnii Vâlcov și Teodorovici. O să fac doar un scurt inventar al acestor modificări și al impactului pe care l-au avut asupra vieții noastre.

• „Revoluția fiscală”

După ce, în septembrie 2016, liderii de atunci ai partidului (încă) la guvernare s-au referit la ideea mea ca fiind o „bazaconie” sau chiar ca fiind „trădare de țară”, „măsură de-a dreptul fascistă”, măsura a fost preluată 2 luni mai târziu în celebrul program de guvernare și implementată în 2017, prin O.U.G. nr. 79. Contribuțiile au fost mutate din 2018, declarația anuală de impozitare a fost implementată din 2019, numai că scopul în care au folosit ideea a fost cu totul altul decât cel pentru care fusese gândită de mine.

Ce s-a întâmplat și care au fost consecințele?

În primul rând, măsura nu a fost neutră pentru bugetul de stat (BS), chiar dacă pentru bugetul consolidat a fost. Cota de CAS a fost majorată la 25% (+19% față de 21%), iar cota de CASS a fost și ea majorată la 10% (+13% față de 8,8%). Pentru a nu scădea netul angajaților și a nu crea probleme electorale, impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%.

În al doilea rând, salariul brut nu a fost ajustat prin lege, obligând companiile să încheie milioane de acte adiționale sau să facă tot felul de tertipuri pentru a evita situația în care ele majorau salariile, iar ulterior se revenea la situația anterioară, situație care încă mai persistă.

Evident, nici vorbă despre plafonarea bazei de calcul al contribuțiilor, guvernul eliminând încă din 2017 plafonarea bazei de calcul al CAS individuale (în vigoare din 2000), dar și nou introdusa plafonare a bazei de calcul al CASS (în vigoare doar în ianuarie 2017).

Consecințele au fost următoarele:

• crescând CAS, s-au mărit încasările la bugetul de pensii (BAS), fapt care a permis guvernului să spună că are fonduri pentru a acoperi sarabanda ce a urmat în privința creșterii pensiilor, măsură pur electorală, fără acoperire financiară. În fapt, sumele încasate în plus la BAS fiind luate din BS (prin scăderea impozitului pe venit). Practic, au mutat niște bani dintr-un buzunar în altul și au zis că suntem mai bogați, deci putem să ne permitem creșterea pensiilor. Acum vedem că unii vorbesc de o gaură de 9 miliarde în buget…
• mutând contribuțiile, au putut „bifa” promisiunea făcută la alegeri de a crește salariile bugetarilor cu 25%. Ghinion! Au crescut salariile brute, nu și salariul net;
• scăzând impozitul pe venit, au redus semnificativ sumele alocate bugetelor locale prin cota defalcată din impozitul pe salariu, ceea ce a lăsat primarii cu mâna întinsă la guvern. Cele mai afectate primării au fost, evident, cele din orașele mari, unde sunt și mulți investitori, orașe dintre care multe nu sunt controlate politic de partidul de guvernământ și care astfel au devenit mai dependente de „Centru”.
• Split TVA

Măsura a fost introdusă de Guvern în contra tuturor semnalelor venite atât din partea companiilor românești, respingerii ei de către CES și CDS și criticilor venite din partea noastră, a specialiștilor în fiscalitate. Conform O.G. nr. 23/2017, toate companiile din România urmau să încaseze și să facă plăți de TVA doar prin intermediul unui cont dedicat, iar fondurile blocate în acel cont de TVA puteau fi folosite doar cu aprobarea ANAF. Am atras atunci atenția că vom asista la blocaje financiare uriașe, iar instrumente precum factoringul urmau să dispară. Din fericire, nu am avut ocazia să ni se confirme atenționările, O.G. nr. 23/2017 fiind modificată semnificativ înainte de a intra în vigoare. Tot atunci am atras atenția că măsura încălca grav Directiva TVA, dar specialiștii din Finanțe ne-au contrazis, au susținut chiar că nu e nevoie de notificarea Comisiei. Acum, avem infringement, Comisia notificând Guvernul cu privire la faptul că O.G. nr. 23/2017 este neconformă cu dreptul european, chiar și în formă mult atenuată de către Parlament. Adoptarea unei ordonanțe de Guvern prin care măsura urma să devină opțională pentru toate companiile a fost între timp blocată de recenta criză guvernamentală…

• Blocarea investițiilor în extragerea gazelor din platforma Mării Negre

A fost făcută de către guvernanți prin două măsuri controversate, luate fără niciun fel de consultări și analize de impact:

• Legea nr. 256/2018 privind exploatările offshore, prin care s-a introdus un impozit suplimentar pe veniturile obținute din vânzarea gazelor și, evident, s-a abrogat clauza de stabilitate dată titularilor de acorduri petroliere în Marea Neagră prin O.U.G. nr. 160/1999 anterior demarării investițiilor în explorare;
• O.U.G. nr. 114/2018 prin care s-a impus un preț maxim de vânzare pentru gazele din producția internă (nu și pentru gazele importate din Rusia!).

Ca urmare, cel mai important concesionar din Marea Neagră (Exxon) nu a luat decizia de a investi în exploatare și a anunțat că este interesat să își vândă participația. În timp ce la București unii tineri politicieni s-au apucat să propună cum să se aloce fondurile pe care statul român le va obține din exploatarea acestor gaze, singura certitudine este că gazele noastre rămân pe fundul Mării în timp ce ponderea importurilor de gaz crește constant.

• O.U.G. nr. 114/2018

Adoptată, așa cum spuneam, fără niciun fel de consultări, fără analize de impact, dar și împotriva avizelor negative primite de la CES, CDS și a apelurilor tuturor organizațiilor companiilor din România (AOAR, RBL, FIC, AMCHAM, CNIMPPR) între Crăciun și Anul Nou, această O.U.G. este, în opinia mea, de departe, cea mai toxică reglementare adoptată nu numai de acest guvern, ci de orice alt guvern al României. Nu numai că a provocat daune greu de calculat economiei, dar a dus populismul la un nivel extrem de periculos (populismul fiind, în opinia mea, nu numai cel mai important pericol pentru stabilitatea financiară, ci chiar la adresa democrației, așa cum o știm noi).

• Taxa pe activele bancare – numită inițial „taxa pe lăcomie”, a fost introdusă ca un fel de amendă pentru bănci aplicabilă în cazul în care Robor depășea 2% (atunci și de atunci fiind peste 3%, din cauza inflației induse de politicile guvernului), baza de calcul al „amenzii” fiind activele financiare (inclusiv titlurile de stat). Efectul imediat a fost blocarea creditării, inclusiv a creditării guvernului, care a fost obligat să se împrumute miliarde de euro de pe piețele externe. Nu a trecut mult până când guvernul a modificat-o (confirmând astfel ceea ce spuneam cu toții, că e o măsură toxică!), reducând atât procentul taxei, cât și baza de calcul al acesteia. În plus, a fost eliminată și legătura cu Robor, eliminându-se astfel intruziunea guvernului în politica monetară (apanajul BNR).
• Reducerea semnificativă a comisioanelor de administrare pentru administratorii de fonduri de pensii (Pilonul 2), dar și cerințe de capital social total nerezonabile în sarcina acestora, cu scopul aproape declarat de eliminare a Pilonului 2 și de aducere a celor aproape 10 miliarde de euro acumulate în aceste fonduri la buget.
• Afectarea gravă a companiilor din producția, transportul și distribuția de energie electrică prin introducerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri, taxă extrem de ridicată, mai ales că urma să se aplice în cascadă, pe lanț. ANRE a „îndulcit” oarecum pilula aruncată de guvern, acum fiind discuții pentru eliminarea ei completă și revenirea la sistemul de taxare anterior. Să mai spunem și că, în lipsa unor investiții serioase în producția de energie electrică, România a ajuns din exportator importator net de electricitate…
• Afectarea extrem de gravă a producătorilor de gaz din România (onshore, deoarece gazele din offshore stau pe fundul mării) prin introducerea unui preț maxim de vânzare a gazelor semnificativ mai mic decât prețul de piață. Preț de piață ce oricum e mai mic în România decât prețul de referință la care se calculează redevența… Să spunem și aici că, după ce în urmă cu 5 ani acopeream peste 90% din consum din producția internă, astăzi procentul a scăzut sub 70% în lipsa investițiilor, dar și din cauza unor măsuri fiscale absurde.
• Chiar și facilitățile acordate constructorilor și producătorilor de materiale de construcții au potențial distrugător pentru aceste sectoare extrem de importante ale economiei. Facilitățile constau în scutire de impozit pe salariul angajaților, scutire de CASS, reducere de CAS (dar fără contribuție la Pilonul 2, nici măcar opțional), reducere a CAM, fiind condiționate de obținerea a minimum 80% din cifra de afaceri din lucrări de construcție, producție de materiale de construcție, inginerie, arhitectură. În plus, toate companiile din aceste sectoare au fost obligate să crească salariul minim pentru angajați la 3.000 de lei (chiar și dacă nu îndeplinesc condiția de aplicare a scutirilor).

Precum în Grecia antică, guvernul a băgat însă și un cal troian în „curtea” beneficiarilor: a prevăzut, undeva mai pe la finalul O.U.G. nr. 114, că facilitățile enumerate mai sus se aplică cu respectarea legislației privind ajutorul de stat. Cum aici nu poate fi vorba de o schemă de ajutor de minimis, guvernul trebuia să ceară aprobare Comisiei (ex ante!) pentru schema de ajutor de stat. Cum era și normal, guvernul consideră că nu ar fi ajutor de stat decât pentru reducerea CAM (care între timp a fost suspendată, companiile trebuind să plătească diferențele, inclusiv dobânzi și penalități), nu și pentru scutirea de impozit pe salariu sau CASS. Această gândire este consistentă cu gândirea guvernelor anterioare, care au aprobat scutiri de impozit pe salariu, fără să considere că acestea ar fi ajutor de stat. Numai că opinia Comisiei este diferită. Într-o piață a muncii în care angajatul este interesat doar de net (deci orice scutiri reduc salariul brut, deci beneficiază angajatorul), Comisia pare că este cea care are dreptate… Rezultatul acestei dispute poate fi însă catastrofal pentru companiile românești care au aplicat scutirile, pentru că ajutoarele de stat acordate ilegal trebuie recuperate.

• Setul de măsuri „pro-BEPS”

Acest subtitlu poate părea ciudat, în contextul în care noi cunoaștem conceptul „anti-BEPS”: un set de măsuri menite să împiedice companiile să își erodeze baza fiscală pentru a reduce impozitul pe profit într-un stat prin mutarea profiturilor în alte state, de regulă slab fiscalizate. Guvernanții noștri au ales o altă cale: „pro-BEPS”, spulberând pur și simplu baza de calcul a impozitului pe profit prin scoaterea imensei majorități a companiilor din România în afara sferei de aplicare a impozitului pe profit.

Două au fost măsurile prin care acest obiectiv a fost atins. Prima – introducerea din 2017 a impozitului specific pentru hoteluri și restaurante, un impozit derizoriu calculat în funcție de locație și suprafață (la restaurante) sau în funcție de locație, clasificare și număr de locuri (hoteluri și complexuri hoteliere). Evident, impozitul specific a venit la pachet cu eliminarea impozitului pe profit. Cea de-a doua, ridicarea plafonului privind microîntreprinderile de la 100.000 euro la 1.000.000 euro, inclusiv pentru companii de consultanță și management. Efectul combinat al celor două măsuri este că, astăzi, din peste 600.000 companii, nici 30.000 nu mai sunt plătitoare de impozit pe profit. Pro-BEPS!

În plus, extinderea sferei de aplicare a microîntreprinderilor la cele cu activități de consultanță și management creează un instrument extrem de eficient în erodarea inclusiv a bazei de calcul a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale. Pro-BEPS din nou!

Închei aici, fără a avea însă pretenția că această listă este completă. Dimpotrivă, exemplele pot continua.

Concluzia mea este una singură: nu cred că mai putem continua așa. Pe de o parte, sistemul nostru fiscal a fost torpilat sistematic chiar de către guvernanți, nivelul veniturilor fiscale este la minimum istoric, cheltuielile au explodat, iar atât de necesarele investiții în educație, în sănătate sau în infrastructura de transport sunt aproape de zero. Pe de cealaltă parte, toți vrem stabilitate și predictibilitate, însă în același timp ne luptăm cu dinții să ne menținem privilegiile sau să obținem altele.

Cred că, pentru un timp, va trebui să lăsăm de o parte discuțiile despre stabilitatea sistemului fiscal și să vorbim despre principiile pe care este așezat acest sistem fiscal.

Înainte de asta, trebuie să înțelegem două lucruri simple.

Primul: stabilitatea oricărui corp este direct proporțională cu baza de susținere și invers proporțională cu înălțimea. În fiscalitate asta se traduce așa: „stabilitate = impozite mici luate de la toți; instabilitate = impozite mari luate de la puțini”.

Al doilea: baza este erodată prin doar două metode: scutiri și evaziune. Deși una e legală și cealaltă este infracțiune, ambele au aceeași finalitate: neplata unui impozit sau taxă.

Acest articol este editorialul numărului 4/2019 al revistei Tax Magazine.