Autor: Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Emoțiile pre și post-vot pentru acceptarea țării noastre în spațiul Schengen suscită interes în România și străinătate, mai ales în rândul politicienilor și autorităților. De la prognosticul pesimist, adeverit de altfel, până la comentarii de toate nuanțele pe tema votului oferit de Austria, țara care s-a opus din nou acceptării României (și Bulgariei), paleta discuțiilor a cuprins o diversitate de opinii.

Mai puțini însă, și aici vorbim îndeosebi despre vocile din România, au adus în discuție situația la zi a frontierelor naționale și răspunsuri concrete la câteva întrebări pertinente, la care autoritățile locale ar trebui să aibă răspunsurile potrivite. Și, bineînțeles, soluțiile ca atare.

România gestionează aproximativ 2.000 de km din frontiera terestră externă a Uniunii Europene, a doua ca lungime după Finlanda. În ciuda acestei similitudini de responsabilități, România și Finlanda se află pe poziții diametral opuse în clasamentul privind TVA necolectată, de exemplu, din motive de fraudă fiscală, potrivit raportului Comisiei Europene, publicat recent, pe 5 decembrie 2022. Mai precis, Finlanda este pe locul 1, cu doar 1,3% TVA necolectat, iar România, pe ultimul loc (27), cu 35,7% TVA necolectat (pe baza cifrelor anului 2020). După cum se observă din graficul de mai jos, media europeană este de 7% TVA necolectat, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Poziția României pe ultimul loc în acest clasament a fost constantă, de altfel, în ultimii 10 ani, începând cu 2012, deși restul statelor membre au înregistrat progrese uriașe în creșterea gradului de colectare a taxei pe valoarea adăugată. An de an, România a pierdut, și pierde în continuare, sume uriașe reprezentând TVA necolectată la bugetul de stat, doar la nivelul anului 2020 această pierdere fiind estimată la 7 miliarde euro. Croația, de pildă, a înregistrat doar 1% TVA necolectat în 2019, respectiv 5% în 2020, ca derapaj în colectarea TVA la bugetul naţional.

Cele 7 miliarde euro/an reprezentând TVA necolectat provin, printre altele, și din fraudele vamale, mai precis mărfuri de contrabandă trecute ilegal prin vamă, din subevaluarea mărfurilor declarate sau, pur și simplu, din mărfuri nedeclarate la trecerea frontierei. Dacă, însă, coroborăm datele furnizate de Raportul anual de performanță a Uniunii Vamale cu cele din Strategia privind reforma autorității vamale din România pentru perioada 2022-2024, găsim indicii serioase cu privire la eficiența activității de control vamal a României. Iată doar câteva exemple:

• la nivelul anului 2019, deși s-au controlat de patru ori mai multe mărfuri la import față de media UE, în România s-au găsit de 29 de ori mai puține nereguli;
• procentul de utilizare a procedurilor simplificate de declarare în vamă în România este de 18%, comparativ cu o medie de 62% înregistrată la nivelul Uniunii Europene;
• dintre cele 338 echipamente de control nedistructiv (de exemplu, scanere de diverse tipuri și dimensiuni), 332 nu au mai fost utilizate din 2017! Adică 98%! Cu alte cuvinte, controlul vamal se bazează pe numai șase echipamente de control nedistructiv la nivelul întregii țări Două treimi (64%) dintre echipamentele de analiză ale Laboratorului Vamal Central (singurul laborator vamal din România ce poate analiza probele prelevate din mărfurile importate în vederea încadrării tarifare, combaterii traficului ilicit de droguri etc.) sunt mai vechi de 15 ani, iar 11,5% mai vechi de 10 ani.

Intrarea în Schengen trebuie să vină la pachet cu o vamă modernă, funcțională, bazată pe sisteme IT, pe algoritmi de inteligență artificială, capabilă să asigure cu adevărat nevoia de securitate și siguranță a României, dar și a Uniunii Europene.

Un singur scaner funcțional (și acela cu intermitențe) în Portul Constanța, ce nu stochează nicio imagine pentru un control ulterior/validare independentă de la distanță, nu poate asigura nevoia de securitate și siguranță a României. Iar o frontieră nesecurizată permite importul de bunuri contrafăcute, subevaluate, droguri, arme, trafic de carne vie și câte și mai câte.

Războiul de la granița de nord a țării a trezit o bună parte din România adormită – vedem refaceri de urgență a liniilor ferate din Portul Constanța, extinderea capacității și rezilienței sistemului energetic național, proiecte serioase de infrastructură, achiziții și producție de tehnică militară și altele.

Refuzul de a fi, din nou, acceptați în Schengen trebuie să trezească încă o parte din România adormită. Anii 2023 și 2024 vor înfățișa o Românie dedicată cu adevărat securizării frontierelor externe, o Românie dotată cu un număr suficient de scanere de mare capacitate de stocare a imaginilor, validare și interpretare a lor de la distanță, pe baza unor algoritmi de inteligență artificială, cu drone ce vor survola neîncetat cei 2.000 de km de frontieră, cu sau fără culoare de zbor segregate, care vor oferi o imagine clară asupra fenomenelor migraționiste și încercărilor de fraudare a granițelor Uniunii Europene.

La acel moment, România va intra în Schengen pe ușa din față, pe covorul roșu.

Sursa: Raportul Comisiei Europene, 5.12.2022

Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România

Mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla ceea ce România își dorește de cel puțin 15 ani și se pare că acum este cel mai aproape de momentul aderării la Spațiul Schengen, întrucât chiar acum se discută despre aderarea a trei țări membre UE: România, Croația și Bulgaria.

Este posibil ca, de data aceasta, cererea de aderare a țării noastre să fie aprobată, deși Austria, prin ministrul său de Interne, încă se opune acestui demers. Cert este că acum pare că sunt întrunite condițiile pentru un vot favorabil, iar dacă Austria își va schimba poziția (este nevoie de acordul unanim al tuturor țărilor membre), România ar putea deveni parte a acestui acord.

Pe scurt, Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, care permite cetăţenilor din țările europene agreate – Acordul a fost semnat în anul 1985, în localitatea Schengen (Luxemburg), de unde și numele acestuia – să circule liber pe teritoriul și între aceste țări. Nu dispar total controalele la frontieră, dar sunt realizate pe baza unor criterii bine definite, ceea ce înseamnă fluidizarea traficului în vămi, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Normele după care sunt realizate controalele sunt cuprinse în Codul frontierelor Schengen.

Dacă România va fi acceptată în spațiul Schengen, este evident că aceste norme vor trebui aduse în legislația națională, adoptate și implementate intern. Ceea ce vede toată lumea și, prin urmare, este și subiectul dezbaterilor naționale din aceste zile, sunt avantajele, evidente, pe care le vom avea ca stat membru al acestui spațiu. Este vorba, înainte de toate, despre fluidizarea și rapiditatea trecerii frontierelor, pentru că se reduc mult timpul și birocrația aferentă verificărilor documentelor în vamă. Cu noile norme, accesul românilor, dar și al mărfurilor care pleacă ori tranzitează România, va fi mult mai ușor. Ceea ce va fi un avantaj major, contribuind inclusiv sau mai ales la accelerarea schimburilor comerciale. Partea despre care se vorbește mai puțin în aceste zile, poate chiar mai importantă vizavi de avantajele aderării, se referă la consecințele pe piața internă a forței de muncă. Dacă au fost acordate permisele de muncă aprobate la sfârșitul anului trecut, în România s-ar putea să lucreze circa 100.000 de cetățeni străini, din afara UE. În cazul aderării, este probabil că o bună parte dintre aceștia ar putea alege să emigreze în alte state europene, astfel că România s-ar putea confrunta, în scurt timp, cu o nouă criză pe piața forței de muncă, abia ameliorată, odată cu valul de muncitori asiatici care lucrează acum în domenii deficitare, precum agricultură, construcții, horeca.

Pe de altă parte, am putea asista chiar la înăspriri ale regimului de muncă pentru străinii din afara UE – permise de muncă și de şedere, de exemplu – dat fiind că, la o eventuală acceptare a României în Spațiul Schengen, acestea vor fi aspecte reglementate pentru tot spaţiul Schengen, la care România va trebui să se alinieze. Astfel că, vor urma inerente schimbări și pe acest palier, asupra cărora autoritățile române încă nu au făcut vreun anunț.

Este cert însă că vom avea de-a face cu un aspect mai puțin bun pentru piața forței de muncă locală, întrucât străinii vor avea posibilitatea să plece în țările europene dezvoltate, unde pot găsi condiții mai bune, și materiale, și financiare. Deficitul accentuat al forței de muncă se va traduce inevitabil în creșteri salariale care, la rândul lor, vor pune presiune pe costul bunurilor și serviciilor în piață şi, deci, vor genera un impuls inflaționist peste cel pe care îl avem deja.

Chiar dacă, în cazul aderării nu vom asista la o plecare în masă imediată, este clar că România se va confrunta cu acest fenomen și este obligatoriu ca autoritățile române să găsească rapid soluții de menținere a forței de muncă existente în țară și de aducere a unei forțe de muncă suplimentare. Să nu uităm că, de exemplu, planurile de investiții ale PNRR se bazează pe premisa disponibilității unei mase semnificative de muncitori în țară, care poate să ducă la bun sfârșit toate proiectele asumate până în 2026 (altfel, riscăm să rămânem și fară bani și fară investiții).

În loc de concluzie, am putea spune că aderarea la Spațiul Schengen vine pentru România și cu plus și cu minus. Cheia ar fi să găsim soluțiile prin care să profităm la maximum, economic și social, de avantaje și să reducem prin măsuri rapide și eficiente efectele negative inerente acestui pas.