1

Studiu de atractivitate EY România: Apetitul pentru investiții este încă ridicat în 2022. 56% dintre companiile străine intenționează să înființeze sau să își extindă operațiunile din România

  • 42% dintre respondenți au declarat că doresc să inițieze noi proiecte în domeniul logisticii și lanțurilor de aprovizionare în România în următorul an
  • Aproape un sfert din viitoarele investiții în România (24%) vor fi atrase de regiunea de Vest
  • Toate companiile mari au declarat că Mecanismul de Redresare și Reziliență a fost un factor decisiv în decizia lor de a își menține sau extinde activitățile în Europa, comparativ cu 54% dintre companiile mici

România a rămas o destinație preferată pentru investitori, în Europa de Est, după doi ani de pandemie și având în vedere situația din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea (4%) din 32 de țări în clasamentul țărilor cele mai atractive pentru investiții în 2022, depășind țări precum Ungaria (2%) şi Republica Cehă (2%) și se află aproape de Polonia, al cărei procentaj este de 6%.

În 2022, 56% dintre companiile străine intenționează să înființeze sau să își extindă operațiunile din România, ceea ce plasează această țară pe locul al patrulea, la egalitate cu Franța și în urma Portugaliei (62%), Lituaniei (60%) și Regatului Unit (58%). Totodată, România se situează deasupra mediei europene, care este de 53%.

Cu toate acestea, România ar trebui să își concentreze atenția asupra perspectivelor pe termen lung, în următorii trei ani, având în vedere prognozele, care arată că atractivitatea va scădea de la 41% în 2021 la 34% în 2022.

Totuși, actuala situație ar putea da naștere unui paradox, deoarece România are multe oportunități în viitor. Una dintre ele este relocarea companiilor din Ucraina. România este într-o poziție privilegiată la nivel european în ceea ce privește planurile liderilor executivi de a își reloca serviciile de asistență pentru întreprinderi și funcțiile de lanțuri de aprovizionare în Europa (operațiuni de reshoring și nearshoring) pentru a reduce la minimum impactul viitoarelor perturbări.

Cu o criză aflată pe final – pandemia și o alta în plină desfășurare – războiul din Ucraina, economia noastră este din nou pusă la încercare, însă ne aflăm şi în faţa unei oportunități: sprijinirea cât mai multor companii provenind din zonele afectate care ar putea căuta să își mute activitatea peste granițe și să aleagă țara noastră ca posibilă destinație. Totodată, pachetele de asistență europene destinate statelor membre vor ajuta România să își asigure necesarul pentru crearea unui mediu stabil, care ar trebui să atragă și mai mulți investitori străini”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Regiunea vestică a României vizează primul loc

La nivel european, Bucureștiul se poziționează pe locul al 25-lea din 44 de orașe, depășind capitale precum Budapesta, Vilnius, Riga, dar și importante orașe europene, precum Munchen, Porto, Rotterdam, Geneva, Valencia.

În 2021, București a fost în mod clar cel mai vizat oraș din România pentru ISD, conducând clasamentul cu 38,9%, în timp ce regiunea vestică a însumat 19,5% din investițiile străine directe, singurii reprezentanți fiind județele Arad și Timiș.

Cu toate acestea, decalajul dintre regiunea de Vest și București poate fi aproape egal din punctul de vedere al planurilor investitorilor pentru acest an. Aproape un sfert din viitoarele investiții în România (24%) va fi atras de regiunea Vest, principalul județ din această zonă fiind Sălaj, cu 9% din investiții, urmat de Arad, Timiș și Bihor, toate cu câte 5%.

Muntenia se situează pe locul al treilea, Argeș și Prahova fiind singurele reprezentante, fiecare cu câte 3,5% din investițiile totale. Pe de altă parte, zona nord-estică a României este reprezentată de județul Neamț (1,8%) și județul Suceava (1,8%).

În partea de sud a României, singurul județ care va atrage investiții, potrivit respondenților, este Teleorman, cu 1,8% din total.

Diferit de anul trecut este faptul că județe precum Sibiu, Brașov sau Ilfov nu reprezintă destinații pentru investiții în opinia investitorilor.

Lanțurile de aprovizionare și logistica, preferate de investitori pentru al doilea an consecutiv

Pandemia a afectat operațiunile de lanțuri de aprovizionare și logistică la nivelul întregului continent european, determinând companiile să dorească relocarea activităților mai aproape de piețele de origine și de clienții locali. Comparativ cu 2020, când au fost înregistrate 595 de proiecte, în 2021 s-au înregistrat 655 de proiecte în domeniul logisticii. În 2021, numărul de proiecte industriale a depășit nivelul de dinainte de criză, reflectând un efect de revenire și o reorganizare globală a lanțurilor de aprovizionare.

Conform predicțiilor din ediția 2021, România devine un centru al operațiunilor de logistică și producție tot mai mare în Europa de Est, datorită competitivității sale în materie de costuri și a ofertei de forță de muncă, evenimentele din Ucraina acționând ca un catalizator în acest sens. În prezent, România este cea mai dorită destinație pentru investiții în 2022 în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare și logistică.

Diferența majoră față de anul trecut rezidă în creșterea popularității serviciilor de asistență pentru întreprinderi, care au depășit producția. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de proiectele de cercetare-dezvoltare, de pe locul al șaptelea în 2021, pe locul al patrulea în 2022.

IMM-urile și politicile de mediu ar trebui să reprezinte prioritățile României

În 2021, investitorii considerau că principalele trei priorități cărora România trebuie să le acorde atenție sunt: sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, încurajarea politicilor și atitudinilor de protecție a mediului și creșterea calității și a valorii adăugate a produselor.

În 2022, principalele două priorități au rămas aceleași, subliniind un mesaj puternic către sectoarele public și privat din România și anume că IMM-urile și mediul trebuie să rămână temele cele mai importante. Totuși, în 2022, a treia poziție este ocupată de inovație și sectorul tehnologiilor avansate. Această temă a urcat opt poziții comparativ cu anul trecut.

La nivel european, studiul a relevat că percepția și perspectivele liderilor executivi ai IMM-urilor sunt mai puțin optimiste decât cele ale conducătorilor de companii multinaționale. Numai 26% dintre companiile mici au declarat că planurile lor de investiții s-au extins datorită pandemiei, comparativ cu 64% dintre companiile mari.

Cu toate acestea, numai 44% dintre IMM-uri intenționează să investească în Europa în anul următor sau în următorii trei ani, iar 58% consideră că atractivitatea Europei va crește în același interval. Totodată, 83% dintre companiile mari plănuiesc să investească în Europa.

Pentru IMM-uri este important să beneficieze de sprijinul autorităților. De exemplu, toate companiile mari au declarat că Mecanismul de Redresare și Reziliență a fost un factor decisiv în decizia lor de a își menține sau extinde activitățile în Europa, comparativ cu 54% dintre companiile mici.

Sustenabilitatea, un sector primordial pentru România

Încurajarea politicilor și atitudinilor de protecție a mediului a fost selectată pentru al doilea an consecutiv drept al doilea cel mai important aspect asupra căruia România ar trebui să își canalizeze eforturile în viitor pentru a rămâne competitivă în rândul economiilor globale. Totuși, atunci când au fost întrebați cum poate România să rămână atractivă din punctul de vedere al sustenabilității, aproximativ 59% dintre liderii executivi au declarat că este nevoie de reglementări pentru a susține practici comerciale durabile (de exemplu, obligații de reciclare, reglementarea protecției biodiversității, standarde pentru clădiri ecologice). 45% dintre aceștia au fost de părere că România trebuie să își îmbunătățească potențialul de decarbonare a lanțurilor de aprovizionare (de exemplu, prin reducerea transporturilor, prin acces la materiale durabile).

Aproape același procentaj de respondenți (43%) au declarat că este important să se majoreze numărul de surse regenerabile în producția de electricitate, iar 42% au menționat că România ar trebui să asigure existența abilităților și competențelor necesare pentru a facilita proiectele de sustenabilitate.




Liderii companiilor din sectorul bunurilor de larg consum prezintă cinci măsuri urgente pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU până în 2030

  • Un studiu realizat de Forumul bunurilor de larg consum și EY a colectat opiniile liderilor din întreaga industrie a bunurilor de larg consum
  • Liderii companiilor și-au împărtășit ideile cu privire la măsurile necesare pentru a accelera progresul în direcția atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU
  • Publicarea raportului a coincis cu reuniunea la nivel înalt a CGF, care a avut loc la Dublin în intervalul 20-23 iunie 2022

Forumul bunurilor de larg consum (Consumer Goods Forum, CGF) și EY au publicat un nou raport cu opiniile liderilor din industria bunurilor de larg consum, care subliniază prioritățile stringente pe care sectorul trebuie să le adopte pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU până la termenul limită din anul 2030.

La jumătatea intervalului până la termenul limită 2030 (de la stabilirea ODD în 2015), liderii companiilor sunt optimiști în legătură cu posibilitatea obținerii unor progrese mai rapide prin intermediul a cinci măsuri de accelerare a impactului. Cele cinci domenii prioritare identificate care vor ajuta membrii CGF și alte companii din întreaga industrie să accelereze progresul sunt:

  1. Colaborare în vederea obținerii succesului – Profitabilitatea și concurența în materie de venituri fac parte dintr-o economie sănătoasă, dar rezolvarea problemelor sistemice ale durabilității necesită colaborare. Companiile producătoare de bunuri de larg consum se pot ridica la înălțimea provocărilor viitoare, de la combaterea schimbărilor climatice la reducerea inegalităților la nivel mondial, numai dacă își unesc eforturile.
  2. Cuantificarea progreselor și efectelor – Companiile nu pot gestiona ceea ce nu măsoară și există o nevoie clară de integrare a ODD în alte sisteme și de elaborare a unor standarde internaționale sau regionale uniforme. Numărul tot mai mare de sisteme face ca acest lucru să fie dificil, însă organizațiile la nivel de ramură, cum este CGF, au puterea de a se consulta și de a milita pentru standarde uniforme.
  3. Integrarea durabilității în ADN-ul companiei – Companiile care integrează ODD în cultura lor operațională, eventual prin recompense și stimulente, au mult mai multe șanse de a le atinge. 
  4. Implicarea consumatorilor în procesul de atingere a ODD – Companiile producătoare de bunuri de larg consum ocupă o poziție privilegiată care le conferă o mare putere, dar și o mare responsabilitate în modelarea consumului. Acestea pot stimula un comportament mai bun din partea consumatorilor și pot crește gradul de conștientizare cu privire la ODD în moduri care nu sunt la îndemâna altor actori interesați. Consumatorii recompensează acele companii care procedează corect în direcția îmbunătățirii stării de sănătate a comunităților. Acele companiile care nu acționează în privința problemelor sociale și de mediu stringente, vor fi lăsate în urmă.
  5. Toate ODD trebuie sprijinite, dar trebuie acordată prioritate domeniilor în care companiile au puterea de a produce schimbările cele mai mari – Indiferent dacă este vorba de malnutriție, de salubritate sau de deșeuri, anumite companii pot avea o contribuție mai mare decât altele la atingerea anumitor ODD, în funcție de experiența și sfera lor de influență. Stabilirea unor obiective concrete va ajuta companiile să aducă schimbări tangibile în domeniile cele mai potrivite pentru ele.

Raportul, elaborat în colaborare cu echipele EY și publicat chiar înainte de reuniunea globală la nivel înalt a CGF, care a avut loc la Dublin în perioada 20-23 iunie, cuprinde interviuri cu lideri a 13 dintre cele mai mari companii producătoare de bunuri de consum din lume: Ahold Delhaize, Alibaba Group, Ajinomoto Group, A.S. Watson Group, The Coca-Cola Company, DFI Retail Group, Grupo Éxito, Kerry Group, Kirin Holdings, Musgrave Group, Procter & Gamble, Unilever și Woolworths Holdings.

Raportul a evidențiat, de asemenea, faptul că numeroase companii consideră că activitățile lor accelerează o schimbare de mentalitate, de la a considera obiectivele de durabilitate drept „ceva preferabil”, la a fi văzute în prezent ca fiind parte integrantă a succesului. Acest lucru reflectă prioritatea din ce în ce mai mare acordată schimbărilor climatice în rândul consumatorilor, alături de biodiversitate, acestea fiind prezentate ca principalele priorități în studiul EY Future Consumer Index. Totodată, și tehnologia permite această schimbare, prin faptul că face ca evaluarea și progresul durabilității să fie mai viabile și mai accesibile. La rândul său, această situație poate accelera progresele pe care companiile le fac în direcția atingerii ODD și poate susține noi sisteme și măsurători care să urmărească și să amelioreze efectele.

Wai-Chan Chan, director general al The Consumer Goods Forum, a declarat: „Intervalul de timp rămas până în 2030, termenul-limită pentru atingerea ODD, este scurt. Dar putem și trebuie să construim o lume mai rezistentă la șocuri, în care nimeni să nu fie lăsat în urmă. Industria bunurilor de larg consum are un rol esențial în atingerea ODD, iar colaborarea nu a fost niciodată mai importantă ca acum pentru îndeplinirea acestui scop. Noul nostru raport subliniază importanța solidarității mediului de afaceri. Companiile poartă o responsabilitate fără precedent: problemele globale stringente ale societății nu pot fi rezolvate de către guverne, mediul de afaceri, organizațiile civice sau de către cetățeni acționând în mod solitar. S-au făcut pași mari în accelerarea măsurilor de acțiune pozitivă, dar trebuie să ne autodepășim cu toții și să facem mult mai multe eforturi, pentru a putea îndeplini ODD până în 2030. Printr-un etos al cooperării, ne putem împărtăși cunoștințe și ne putem uni resursele pentru a inova și a ne adapta”.

CGF este singura organizație condusă de directorii generali ai companiilor membre care reprezintă atât producătorii, cât și comercianții cu amănuntul la nivel global. Rețeaua sa de lideri își reunește eforturile pentru a accelera schimbările care au efecte pozitive durabile asupra oamenilor, planetei și mediului de afaceri, folosind influența CGF pentru a încuraja adoptarea de practici și standarde la nivel mondial.

Prin activitatea sa, CGF întreprinde deja demersuri semnificative pentru a contribui la îndeplinirea mai multor ODD, printre care:

  • Obiectivul 1 – Eradicarea foametei;
  • Obiectivul 12 – Consum și producție responsabile;
  • Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor;
  • Obiectivul 15 – Viața terestră.

Rețeaua CGF este o dovadă a beneficiilor cooperării în abordarea marilor probleme. De exemplu, membrii săi au lucrat constant în timpul pandemiei pentru a asigura menținerea circulației bunurilor esențiale de-a lungul lanțurilor de aprovizionare și până la rafturile comercianților cu amănuntul. În același timp, au depus eforturi pentru a proteja sănătatea și bunăstarea angajaților și clienților lor, înregistrând în același timp progrese importante în abordarea unor probleme cheie, precum deșeurile de plastic și defrișările. Membrii Coaliției pentru acțiune în privința deșeurilor de plastic din cadrul CGF, care reprezintă împreună peste 10% din piața globală a ambalajelor din plastic, au făcut front comun în direcția stabilirii unor reguli de bune practici pentru proiectarea, producția și reciclarea plasticului, în vederea accelerării trecerii la o economie circulară. Totodată, Coaliția pentru acțiune pozitivă în privința pădurilor din cadrul CGF a publicat anul trecut primul său raport, angajându-se să raporteze în baza unor măsurători care să permită încetarea defrișărilor în scop de consum.

Kristina Rogers, lider EY Global Consumer, a declarat: „Colaborarea între companii, autorități și organizații neguvernamentale va fi esențială pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă acum, când ne aflăm la jumătatea parcursului în această direcție. Însă, companiile din industria bunurilor de larg consum au și o ocazie unică de a îi implica pe consumatori în acest demers în moduri care nu se află la îndemâna altor actori interesați. Aceste companii nu numai că dețin o poziție de influență semnificativă, dar au și responsabilitatea de a modela și inspira comportamente mai bune de consum, crescând gradul de conștientizare a obiectivelor și creând emulație în vederea obținerii unor reale progrese în direcția îndeplinirii ODG”.

Georgiana Iancu, Partner, Leader Consumer Products & Retail EY România, a declarat: „Afacerile din domeniul bunurilor de consum privesc din ce în ce mai mult spre bunele practici ce le ajută spre o sustenabilitate cât mai mare. Modul de măsurare al succesului unei companii s-a schimbat față de acum 20 de ani, în prezent succesul este probat atât după rezultatele comerciale cât și după nivelul de adeziune al consumatorilor la valorile spre care o companie se îndreaptă. Toate acestea în linie și cu concluziile desprinse din ultimul studiu Future Consumer Index al EY România, de la finalul lunii aprilie, care arată că sustenabilitatea este un aspect care influențează din ce în ce mai mult decizia de cumpărare”.

Raportul este disponibil pentru descărcare aici.




Gaston Taratuta din Argentina a fost desemnat EY World Entrepreneur Of The Year™ 2022

  • EY a premiat-o, de asemenea, pe Stella McCartney, un simbol al industriei modei, cu premiul EY Social Entrepreneurship Award 2022 pentru sustenabilitate
  • Invitaţii au luat parte şi la o sesiune inspiraţională susţinută de artistul și activistul Bono, care a vorbit despre leadership antreprenorial

Gaston Taratuta, fondator și director general al companiei argentiniene Aleph Group, Inc., a fost numit EY World Entrepreneur Of The Year în cadrul unei ceremonii de premiere care a avut loc la Monaco. Gaston a fost selectat dintre cei peste 350 de participanți înscrişi în program, concurând cu cei 50 de câștigători din 41 de țări din întreaga lume. El este al doilea câștigător din America de Sud în istoria de 22 de ani a premiului. Evenimentul de celebrare a antreprenoriatului a prezentat un set divers de voci și perspective, având inclusiv un invitat special, solistul trupei U2, Bono. Artistul și activistul s-a alăturat pe scenă președintelui juriului și directorului general al EY Global, Carmine Di Sibio, pentru a vorbi despre oamenii, locurile și posibilitățile care i-au modelat viața și despre importanța colaborării în activitatea sa.

Taratuta, în vârstă de 49 de ani, a fondat compania Internet Media Services (IMS) în 2005, cu ambiția de a dezvolta ecosistemul digital din Argentina, țara sa natală, și de a contribui la dezvoltarea industriei tehnologice globale din regiune. Ulterior, adăugând alte companii achiziționate strategic, el a format Aleph Group, Inc., un distins holding global de publicitate cu o prezență în 90 de piețe de pe patru continente. Anul trecut Aleph Group a înregistrat venituri din exploatare de 131 milioane USD care au dus la un profit net din exploatare de 26 milioane USD şi are peste 1.000 de angajați.

 

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „Câştigătorul din acest an, care a transformat viitorul industriei publicităţii digitale, făcând dovada unei rezilienţe deosebite şi a unei mentalităţi inovatoare, reprezintă un exemplu perfect al perseverenţei de neoprit care caracterizează antreprenorii din programul EY Entrepreneur Of the Year”.

Despre Gaston Taratuta, fondator și CEO al Aleph Group

Călătoria lui Gaston a început în timp ce lucra pentru cea mai mare companie media din Brazilia, unde printre rolurile sale principale se număra responsabilitatea de a conecta agenții de publicitate brazilieni cu clienții din Statele Unite. Atunci a început să identifice un decalaj care avea să determine o mare parte din succesul său pe parcurs – atât de multe platforme digitale se concentrau prea mult pe piețele cu cele mai bune performanțe, ignorând oportunitățile viitoare ale celor emergente.

La mijlocul anilor 2000, a pornit pe cont propriu și a fondat Internet Media Services (IMS) cu scopul de a crește reprezentarea platformelor digitale pe piețele insuficient deservite. După ce a încheiat un parteneriat cu Twitter pentru a asigura operațiuni în America Latină, Gaston a continuat să obțină parteneriate cu alți giganți digitali, precum Spotify, Waze, LinkedIn și Snapchat.

Pe parcursul următorului deceniu, a început să achiziționeze companii care aveau modele de afaceri similare cu IMS, diversificându-se pe noi piețe, rămânând în același timp fidel filozofiei de bază. În 2021 a format Aleph Group, conectând platformele digitale cu agenții de publicitate din țările emergente și creând pentru companiile care doresc să concureze în ecosistemul digital global un context în care toată lumea are șanse egale și corecte de reușită. 

Astăzi, Gaston și Aleph se angajează să facă publicitatea digitală accesibilă tuturor și să ajute piețele insuficient deservite să ajungă la o audiență globală.

Gaston Taratuta, fondator și CEO al Aleph Group, spune: „Să fii antreprenor înseamnă mai mult decât să construiești o afacere de succes, înseamnă să creezi și să profiți de oportunități acolo unde acestea nu există sau nu sunt ușor de obținut. Puține industrii au cunoscut mai multe evoluții în ultimele două decenii decât publicitatea digitală și tocmai de aceea sunt atât de pasionat să forjez viitorul acesteia. Esențial pentru orice succes este să te înconjori de oamenii potriviți, iar acest premiu este o dovadă a echipei mele extraordinare, inclusiv a prietenului și partenerului meu de afaceri excepțional, Ignacio Vidaguren. Sunt cu adevărat recunoscător să fiu numit EY World Entrepreneur Of The Year 2022 și sper să pot folosi această platformă pentru a da încredere antreprenorilor viitorului“.

Stella McCartney este beneficiara premiului EY Social Entrepreneurship Award 2022 pentru sustenabilitate

EY a desemnat-o, de asemenea, pe creatoarea de modă britanică Stella McCartney CBE, drept câștigătoarea premiului EY Social Entrepreneurship Award 2022 pentru sustenabilitate. Distincția recunoaște angajamentul său de-a lungul carierei pentru sustenabilitate și inovație în domeniul designului vestimentar, precum și activitatea organizației sale non-profit, Stella McCartney Cares, platforma caritabilă ce are ca scop crearea unei schimbări pozitive în industria modei și în lume în general, inspirându-i pe alții să adopte practici durabile.




Studiu EY: România trebuie să se concentreze prioritar pe inovația în educație pentru o dezvoltare durabilă

Inovația a devenit elementul de diferențiere în peisajul competitiv actual. Soluțiile vechi nu mai sunt întotdeauna aplicabile, iar liderii de afaceri trebuie să ajungă să implementeze rapid idei şi soluţii noi pentru a rămâne competitivi şi relevanți pentru clienții lor. Procesul de inovare este prezent în toate industriile și presupune o înțelegere aprofundată din partea companiilor.

EY România a realizat un studiu prin care a sondat opiniile mediului de business din România în privința inovației și despre un nou concept – Innovation-as-a-Service, care are scopul de a sprijini companiile în startul și, ulterior, accelerarea capacităților lor de inovare și completează cunoștințele organizațiilor în afaceri, tehnologie și eficiență operațională.

 

Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanţă, Chief Innovation Officer, EY România: Majoritatea respondenților a fost de părere că cea mai importantă dimensiune a inovaţiei asupra căruia trebuie acționat este schimbarea/ajustarea modelului de business – 31,5%. Pe locul doi se găsește inovația ca mod de optimizare a proceselor cu 27,4%, iar pe al treilea loc respondenții au decis că inovația este un ingredient important al culturii organizaționale și trebuie să primească o atenție sporită – 21,9%. Peste 20% dintre cei chestionați au răspuns că inovația trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea şi crearea de noi produse”.

În ceea ce priveşte gradul de implicare al companiei în activități legate de inovație, 36% dintre respondenţi au răspuns că este moderat, 20,2% că este ridicat, 12% foarte scăzut, iar 11% că este scăzut. Întrebaţi dacă organizația în care activează are un proces de inovație implementat, peste un sfert dintre respondenți au răspuns că da (25,6%), restul de 74,4% răspunzând că nu.

Din punctul de vedere al oamenilor dedicați procesului de inovaţie, situația este mai bună, 33,3% dintre respondenți spunând că în compania în care lucrează există o persoană care se ocupă de inovație.

Cei doi ani de pandemie au afectat nu numai serviciile oferite de organizații, cât și bugetele acestora. Companiile au fost nevoite să își micșoreze bugetele destinate inovației, să își restructureze echipele sau chiar să își sisteze activitățile. Situația începe să se redreseze odată cu ridicarea restricțiilor, iar companiile își reimplementează strategiile de inovației de dinainte de pandemia COVID-19.

Însă Europa se confruntă acum cu o nouă criză provocată de războiul din Ucraina. Situația geopolitică din estul Europei a avut efecte fără precedent, printre care creșterea prețurilor la energie, inflație, relocări. Acestea, la rândul lor, afectează strategiile și prioritățile companiilor, printre care și planurile în ceea ce privește procesele de inovație.

Întrebați dacă perioadele de criză afectează bugetul alocat inovației, 41,6% au răspuns că acesta este afectat într-o mare și foarte mare măsură, 35,1% într-o mică sau foarte mică măsură şi 23,4% au răspuns că acesta nu este afectat în niciun fel.

Inovația – elementul de sinergie dintre mediul privat, public și cel academic

Pentru a avea o dezvoltare durabilă, România trebuie să se focuseze, în primul rând, pe inovația în educație, conform răspunsurilor a 49,2% dintre cei chestionaţi, mai precis, în noi modele de învățământ, noi materii, metodologii adaptate și convergente trendurilor în digitalizare.

Pe locul doi (20,6%), respondenții au selectat inovația tehnologică (folosirea noilor tehnologii pentru a crea produse noi). Al treilea loc este ocupat de inovația de tip îmbunătățire continuă a proceselor organizaționale (15,9%), iar pe ultimul loc se situează, cu un procent de 14,3%, inovația radicală în business (noi produse, noi tipuri de servicii).

Elementului inovativ în cadrul sistemului educațional (primar-universitar) este văzut de majoritatea respondenților ca fiind relativ scăzut (32,8%). 24,6% consideră că inovația este prezentă în sistemul educațional din România, pe când 21,3% cred că această nu este deloc prezentă.

Există însă la orizont aspecte pozitive, prin prisma Planului Național de Redresare și Reziliență. La întrebarea cum este apreciat sprijinul pe care îl oferă PNRR inovației în sectoarele și ariile menționate anterior, 37,1% au răspuns că este ridicat, 32,3% puțin ridicat, 17,8% foarte ridicat și extrem de ridicat, iar 12,9% deloc ridicat.

Innovation-as-a-service – un proces pragmatic pentru viitor

În contextul tensiunilor la nivel geopolitic și al crizei sanitare, noul model de inovație reprezintă o veste bună pentru mediul local de afaceri în vederea atingerii unui prag substanțial de dezvoltare a organizației. De-a lungul timpului, studiile au arătat că 40-50% dintre executivi văd inovația ca o necesitate pentru ca organizația lor să rămână competitivă.

Beneficiul direct al innovation-as-a-service este reducerea complexității inovației, astfel încât echipele să se poată concentra pe competențele de bază care au adus succes organizației până acum: să genereze idei noi, să fie prezenți în piață, să țină legătura cu clienții. Innovation-as-a-service reduce, iar în unele cazuri elimină, efortul și costul de a construi o echipă. Procentul celor care consideră că procesul poate să le ajute organizația este de 49,3%.

În prezent, nu se mai poate discuta de inovație fără implicarea elementelor de sustenabilitate. Studiile efectuate de EY au arătat că sustenabilitatea a devenit un domeniu prioritar pe agenda executivilor din România. Procesele de inovație, pe lângă faptul că trebuie să îmbunătățească operațiunile companiilor și să le eficientizeze, trebuie să se asigure că implică și elementul de sustenabilitate al companiei, atât financiar, social, climatic, cât şi din punct de vedere al responsabilităţii pentru investitori şi pentru generaţiile viitoare de clienţi.

Întrebați fiind dacă procesul innovation-as-a-service poate fi un ajutor în vederea micșorării amprentei de carbon a fiecărei companii, o majoritate solidă de 83,1% consideră că serviciul poate conduce către rezultate remarcabile în această direcție.

Aceeaşi majoritate semnificativă se menține și când vine vorba despre potențialul impact pe care îl poate avea serviciul innovation-as-a-service asupra mediului public, cu scopul de a accelera anumite procese cu valoare adăugată pentru cetățeni. Astfel, un procent de 80% consideră că în domeniul public acest nou serviciu poate fi un ajutor real.




Scopul susține mijloacele în afacerile bazate pe valori

Astăzi totul se întâmplă în rețea. Interconexiunile dintre nodurile acesteia cresc exponențial spre beneficiul ficăruia dintre cei care o alcătuiesc. Companiile interesate doar să-și mulțumească acționarii ratează oportunitatea conectării la rețea. Acționarii sunt doar un nod – rețeaua este alcătuită și din angajați, consumatori, furnizori, mediu și întreaga comunitate. Prin urmare compania trebuie să țină cont de aspirațiile tuturor factorilor interesați, dincolo de investitorii direcți.

Principiul că pentru o companie interesele proprii ar trebui să depășească obiectivul imediat al profitului, în beneficiul unui scop mai înalt, este foarte dezbătut. După depășirea etapei de definire a scopului ca aspirație care să inspire și să cheme la acțiune, acum companiile intră în etapa de definire a scopului în funcție de o concepție mai largă.

Aceasta este centrată pe om, iar compania devine social-angajată scopului, care urmărește să creeze valoare pentru mai multe părți interesate. În timp ce multe organizații caută să-și identifice valorile și scopul, pentru limpezirea temei propun pentru definirea acestei noi și mai profunde articulări a intenției următoarele cinci puncte de analiză:

  1. Încrederea – Recuperarea încrederii în valorile corporative a tuturor factorilor interesați este o misiune destul de dificilă. Propagarea efectelor marilor scadaluri au lovit puternic în această monedă de referință pentru orice interacțiune umană. Tinerele generații cred tot mai puțin în buna intenție și în valorile care stau la baza deciziilor managementului, în orice caz mult mai puțin decât generațiile anterioare. În percepția acestei noi generații, distribuția bunăstării și egalitatea de șanse sunt afectate de anumite decizii ale celor care sunt tutelarii unei lumi depășite.
  1. Sustenabilitatea – Schimbările climatice sunt în prezent pe agenda socială și au adus companiile sub controlul public și de reglementare cu privire la impactul lor asupra mediului. Presiunea publică forțează managementul acestora să reevalueze modul în care produc, consumă și furnizează bunuri și servicii în funcție de criterii sociale și ecologice.
  1. Echitatea socială – Economia globală crește și, o dată cu aceasta, și inegalitatea socială. Peste 50% din averea globală este deținută de 1% din populație. Diferența de plată dintre angajații companiilor din diversele zone ale lumii crește de asemenea. Consecința? Creșterea frecvenței puseurilor naţionaliste la nivelul discursurilor publice, societăți care rezistă tot mai greu tendințelor naționaliste și intoleranță față de cei diferiți.
  1. Gândirea pe termen lung – Factorii interesați obligă acum companiile să nu se limiteze doar la profitabilitatea pe termen scurt. În opinia multora firmele au obligația de a aborda provocările globale de mediu și sociale pe termen lung. În ciuda multor presiuni pe termen scurt, directorii încearcă să ia în considerare și unele dintre consecințele pe termen lung, conștienți că valoarea reală a unei companii este legată de brand, angajați și capitalul intelectual.
  1. Digitalizarea – Conectarea instantanee dintre factorii interesați și puterea tot mai mare a analizei de date în timp real dau posibilitatea companiilor să-și cunoască și să-și deservească mai bine consumatorul. Aceste transformări vor reechilibra balanța de putere, datorită noilor modalitați prin care clienții semnalează orice lacună dintre imaginea unei companii și acțiunile acesteia.

Aceste cinci forțe arată că mulți angajați, clienți, investitori, comunități și alte părți interesate pun întrebări profunde despre rolul companiilor în cadrul comunităților unde funcționează. În timp ce schimbarea este o trăsătură imuabilă a vieții și a afacerilor, tehnologia și stiința accelerează ritmul și amploarea schimbării mai mult ca niciodată. Înțelegerea scopului principal al existenței unei organizații prin corelarea cu evoluția lumii este o modalitate constructivă de a aborda creșterea.

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

* * *

Despre PKF Finconta

De peste 24 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.




Cum iei pulsul schimbării?

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente

Constantin MagdalinaSchimbarea fără rezultate măsurabile și aliniate la obiective este aflare în treabă. Este o intenție nefinalizată, o tentativă fără angajamentul real al schimbării. Când vine vorba de companii, dincolo de necesitatea schimbării și sustenabilitatea acesteia, ceea ce contează sunt rezultatele planului de implementare al schimbării.

1) Greu cu măsurarea rezultatelor

Întrebările care apar pe această temă sunt: cum știu companiile că au făcut schimbarea potrivită și care sunt indicatorii pe care companiile îi folosesc ca să stabilească succesul initiațivelor strategice de schimbare? Într-un studiu PMI răspunsurile date de executivi de top arată că satisfacția clienților (63%), reducerea costurilor (62%) sau creșterea vânzărilor (50%) sunt indicatorii utilizați pentru evaluarea rezultatelor schimbării. Cei împuterniciți să implementeze efectiv schimbarea, cum sunt managerii de proiect și de program, spun că, pe lângă satisfacția clienților (58%), este foarte important și indicatorul de moral și retenție al angajaților (48%), în funcție de care să fie evaluate rezultatele schimbării.

Proiectele și programele conțin prin însăși natura lor ideea de schimbare. Există în metodologia Six Sigma un criteriu care estimează șansele de succes ale unui proiect. Denumit informal EVA, acest criteriu înseamnă că eficiența unui proiect (E) este data de valoarea estimată (V) x acceptanța (A) din partea factorilor implicați (E=V x A). Perspectiva profesioniștilor de project management este că până să ajungi la rezultatele schimbării companiei în ansamblu, ai nevoie de valoarea estimată a implementării proiectelor, fundamentată în cifre/simulări și de acceptarea celor implicați.

Clientul poate fi satisfăcut de ceea ce îi oferi, numai că pentru furnizor costurile pot fi foarte mari și marja de profit mică sau chiar inexistentă. Să luăm exemplul unei companii de IT care oferă servicii în baza unui Service Level Agreement (SLA). Dacă serviciile solicitate de client prin Service Level Requirements (SLR) depășesc capabilitățile de livrare ale companiei de IT, atunci aceasta din urmă va apela la companii terțe în baza unui Underpinning Contract (UC). Acest lucru înseamnă costuri și activități cu valoare operațională care nu-l interesează pe client câtă vreme termenii agreați sunt respectați pentru suma promisă.

Dacă acceptăm Lean Six Sigma ca metodologie de project management cu potențial generator de schimbare majoră, atunci merită luată în considerare harta fluxului de valoare – Value Stream Mapping (VSM). Sunt identificate astfel activitățile cu valoare pentru client și cele cu valoare operațională. Satisfacția clienților ca măsură a succesului inițiativelor strategice de schimbare poate spune lucruri frumoase despre livrabil și totuși poate ascunde ineficiența proceselor interne. Cu alte cuvinte poți ajunge să livrezi servicii/produse de care clientul este mulțumit la costuri foarte mari și marje de profit mici. Excepția de la criteriul financiar de profit este avantajul strategic obținut în acest mod. Adică în anumite situații poți să faci în mod deliberat rabat de la profitabilitate în schimbul creșterii cotei de piață. În acest caz vorbim de o schimbare de strategie și de politică comercială care e necesar să fie corelată la nivel intern cu indicatorii de performanță ai angajaților.

2) Ușor cu angajații prin schimbare

Când vorbim despre schimbare este necesar să luăm în calcul indicatorii financiari ai schimbării, dar și o anumită ecologie a schimbării. Dacă schimbarea pe care o faci dă de pământ cu moralul middle managementului și angajaților, productivitatea și rata de retenție a acestora scade și s-ar putea să ai parte de o schimbare pe care nu ți-o dorești. Rezistența individuală la schimbare poate să meargă până la demisie. Important este ca acesta să fie de scală mică la nivelul companiei. Studiile arată că din momentul în care un angajat începe doar să se gândească să-și schimbe slujba, productivitatea acestuia scade cu, atenție, 70%.

Sprijinul angajaților pentru implementarea schimbării este vital. Cele mai avansate soluții tehnice pentru îmbunătățirea business-ului nu sunt suficiente dacă angajații nu suportă schimbările dorite. Numai într-o cultură a muncii bine facute, care să consolideze învățarea și inovația, schimbările propuse vor fi susținute și vor avea succes. Vreau să enumăr rapid câteva dintre elementele cheie din metodologia Lean Six Sigma pentru o schimbare de succes prin corelație cu factorul uman: responsabilitatea, adaptabilitatea, comunicarea, implicarea, recunoașterea și recompensa, trainingul, coordonarea echipelor.

La nivel individual se manifestă de cele mai multe ori un anumit nivel de stres al schimbării. Se prea poate ca numărul de schimbări cerute unui angajat să fie mai mare decât poate acesta corela cu productivitatea activității lui. Simptomele de stres pot pendula între furie, îngrijorare pentru propria poziție și sabotarea schimbării. Costurile rezultate pot varia de la moral scăzut și eficiență redusă la concentrarea angajaților pe probleme și nu pe client. În acest fel satisfacția clienților (63%) văzută de către top management drept cel mai important indicator al succesului implementării schimbării este lovită din plin. Satisfacția clienților rămâne în topul importanței indicatorilor de măsurare a succesului implementării, numai că e necesară și monitorizarea ecourilor schimbării în rândurile angajaților pentru atingerea obiectivelor schimbării. Corelarea dintre angajamentului companiei pentru schimbare și  angajamentul personal este esențială.

Dacă scopul managementului schimbării este să ajute compania să accepte, să adapteze și să integreze schimbările ce trebuie făcute pentru îmbunătățirea performanței, atunci firmele ar fi bine să-și asculte clienții și să măsoare opinia angajaților atunci când implementează un plan de schimbare. Acești doi indicatori sunt esențiali pentru orice companie care își dorește tranziția benefică de la o situație prezentă la una viitoare.

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate la EY a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat că vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.