1

Beneficii salariale: creșteri de valori ale tichetelor ce pot fi oferite salariaților începând din aprilie

Autor: Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing

Sumele pe care angajatorii le pot acorda salariaților sub formă de tichete cu regim fiscal preferențial au fost majorate începând cu luna aprilie, după ce mai multe acte normative în acest sens au fost publicate pe finalul lunii martie în Monitorul Oficial. Vorbim de creșteri la tichetele de creșă și tichetele culturale, sumele pentru tichetele de masă fiind păstrate la valorile actuale.

Noua valoare a tichetelor de creșă

Majorarea tichetelor de creșă a fost reglementată prin Ordinul comun al Ministerului de Finanțe și al Ministerului Muncii (Ordinul MF/MMSS nr. 1.121/655/2023), care a stabilit că, începând din luna aprilie 2023, valoarea tichetului de creșă este de 600 de lei.

Comparativ cu valoarea aplicabilă anterior, tichetele de creșă au fost indexate cu 30 de lei.

Noua valoare de 600 de lei se va aplica și pentru „primele două luni ale semestrului II din acest an, respectiv august și septembrie 2023”.

Noua valoare a tichetelor culturale

Ministerul Finanțelor împreună cu Ministerul Culturii au publicat Ordinul comun (Ordinul MF/MC nr. 1.098/2.748/2023) care prevede majorarea, tot începând din aprilie, a sumelor ce se acordă lunar sau ocazional sub formă de tichete culturale. Creșterile sunt de 10 și 20 de lei, în funcție de tipul de tichet cultural acordat salariatului (lunar sau ocazional), iar noile sume pot fi acordate până în septembrie inclusiv.

Potrivit actului normativ, noile valori sunt de maximum 200 lei/lună, pentru tichetele ce se acordă lunar și de maximum 400 de lei/eveniment, pentru tichetele ce se acordă ocazional.

Creșterea este minoră, anterior tichetele culturale având o valoare de 190 lei/lună și de 380 lei/eveniment.

Noile valori ale tichetelor culturale se vor aplica și „în primele două luni ale semestrului al doilea din 2023, respectiv august și septembrie”.

Acordarea tichetelor culturale este reglementată de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care stabilește că aceste tipuri de beneficii se pot acorda angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii bunurilor şi serviciilor culturale reprezentate de:

  • abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor;
  • cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.

Tichetele de masă își păstrează valoarea actuală

Merită precizat că s-a publicat și ordinul cu valorile valabile în primul semestru din 2023 pentru tichetele de masă (este vorba despre Ordinul comun MF/MMSS nr. 1.263/654/2023, aplicabil și el tot din aprilie 2023).

Conform actului normativ, valoarea maximală ce poate fi acordată de angajatori salariaților sub formă de tichete de masă rămâne tot 30 de lei, cel puțin până în septembrie.

Vă reamintim că angajatorii pot acorda tichete de masă și cu o valoare mai mică, suma reglementată fiind una maximală, dar nu obligatorie.

Pentru o imagine completă asupra beneficiilor salariale, merită precizat că, tot din luna aprilie, Ministerul Finanțelor a majorat și sumele ce pot fi acordate ca indemnizații de delegare sau detașare angajaților din sectorul bugetar pentru deplasările în alte localități din țară. Noul cuantum al indemnizației de delegare/detașare este de 23 de lei pe zi (față de 20 anterior), iar cuantumul alocației de cazare se majorează de la 230 la 265 de lei pe zi.

Valoarea indemnizației de delegare/detașare pentru bugetari constituie un indicator de referință pentru calculul diurnei neimpozabile ce poate fi acordată în mediul privat, astfel că, de la 1 aprilie, valoarea netaxabilă a diurnelor zilnice ce pot fi acordate de angajatori este de 57,5 lei (23 lei x 2,5), comparativ cu 50 de lei până la această dată.




Normele metodologice pentru aplicarea Codului fiscal și valoarea tichetelor de creșă

1. Modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Codului Fiscal

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 / 28.05.2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 367 / 2015 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571 / 2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44 / 2004 (HG 367/2015).

a) Impozitul pe profit

– pentru aplicarea prevederilor art. 201 din Codul Fiscal (i.e. referitoare la regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene), formele de organizare pentru persoanele juridice române, societăți – mamă, vor include și: societățile în nume colectiv, respectiv societățile în comandită simplă.

b) Impozitul pe venit

  • sunt introduse prevederi referitoare la modalitatea de acordare a scutirii de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din activități independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum și veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;
  • sunt introduse prevederi referitoare la modalitatea de aplicare a art. 641 din Codul Fiscal (i.e. recalcularea venitului realizat din cedarea folosinței bunurilor);
  • sunt incluse în categoria veniturilor din alte surse: veniturile obținute de persoanele fizice sub forma bacșișului;
  • se aduc modificări prevederilor pct. 209 referitoare la regularizarea impozitului pe salarii datorat în România pentru activitatea desfășurată în străinătate. 

c) Taxa pe valoarea adăugată (TVA)

  • se aduc clarificări condițiilor în care societățile pot constitui un grup fiscal unic în sensul TVA. Astfel se utilizează noțiunea de „asociat”, care o include și pe cea de „acționar”;
  • este modificat exemplul de la punctul 161, alin. (3). Acesta se referă la modificarea cotei de TVA pentru o achiziție intracomunitară de alimente;
  • în cazul operatorilor economici înregistrați în scopuri de TVA cf art. 153 din Codul Fiscal, bacșișul care rămâne la dispoziția operatorului economic, respectiv nu se distribuie salariaților, este supus cotei standard de TVA de 24%. TVA se determină prin procedeul sutei mărite;
  • sunt aduse modificări pct. 23, alin 6 referitoare la aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru tipurile de cazare în structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare;
  • sunt menționate bunurile și codurile NC pentru care se aplică cota redusă de TVA de 9%. Totuși pentru livrarea / importul / achiziția intracomunitară a anumitor bunuri: anumite semințe, grăsimi și uleiuri, reziduuri și deșeuri ale industriei alimentare etc. (pct. 23, alin. 63), aplicarea cotei reduse de TVA se efectuează doar cu respectarea anumitor condiții;
  • sunt incluse prevederi pentru situațiile în care sunt comercializate pachete care cuprind atât bunuri supuse cotei de TVA de 9%, cât și cotei de TVA de 24%;
  • pentru băuturile alcoolice servite la restaurant sau oferite în cadrul serviciilor de catering se aplică cota de TV A de 24%. Orice combinație de băuturi alcoolice și nealcoolice, indiferent de concentrația alcoolică, este considerată băutură alcoolică.

d) Alte modificări se referă la;

  • accize;
  • contribuții sociale: prevederi referitoare la modul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care nu se mai încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata acestei contribuții (art. 29620, alin. 1);
  • impozitul pe construcții: sunt abrogate prevederile referitoare la lucrările de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă. Prevederile HG 367/2015 intră în vigoare la data de 01.06.2015.

2. Valoarea tichetelor de creșă

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 / 28.05.2015 a fost publicat Ordinul Ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1070 / 2015 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă, pentru semestrul I al anului 2015.

Începând cu luna mai, valoarea este de 440 RON

Vezi Tax Alert-ul aici