Autor: Maria Junghiatu, partener în cadrul TPA România

Notificările de conformare transmise de ANAF contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, ce folosesc de la 1 august decontul precompletat P300, conțin inadvertențe care, în loc să simplifice, afectează semnificativ noul proces de raportare fiscală. În plus, obligă companiile să facă investiții consistente și nebugetate pentru a răspunde acestor notificări, sunt de părere consultanții TPA România, companie de top în Europa Centrală și de Est, specializată în contabilitate, consultanță fiscală, consultanță juridică și audit.

„Implementarea decontului precompletat urmărește reducerea erorilor, îmbunătățirea procesului de raportare și creșterea conformității fiscale. Cu toate acestea, ca orice proces aflat la început, poate genera discrepanțe sau chiar inadvertențe în etapa de implementare. Estimările noatre sunt că, până la 1 ianuarie 2025, când se vor alătura cerințelor de raportare SAF-T și entitățile din categoria contribuabililor mici, inadvertențele vor afecta extensiv noul proces de conformare fiscală. Acestor neajunsuri temporare li se adaugă o lipsă de eficiență în centralizare și o necorelare a datelor deținute de ANAF cu situația faptică din evidențele contabile ale contribuabililor, ceea ce duce la o investiție consistentă și nebugetată a companiilor în a răspunde notificărilor ce decurg din decontul precompletat P300. ANAF ar trebui să ajusteze mecanismele de prelucrare a datelor valorificând informația importantă pe care o primește de la contribuabili prin acest demers de a răspunde notificărilor de conformare”, explică Maria Junghiatu, partener în cadrul TPA România.

Decontul precompletat P300, introdus de autoritățile fiscale în contextul modernizării și eficientizării procesului de raportare fiscală, este reglementat de Codul Fiscal și de ordonanțe specifice (OUG 116/2023, OUG 70/2024 și OUG 87/2024), care stipulează obligațiile și drepturile în utilizarea acestui formular. Termenul de conformare pentru transmiterea rezultatelor verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” este de 20 de zile de la data primirii notificării (cu așteptări de a se extinde în viitor la 30 de zile).

Consultanții TPA România au identificat cinci cel mai des întâlnite situații, în urma parcurgerii notificărilor de conformare transmise de către ANAF în cazul diferențelor semnificative:

1. necorelarea informațiilor privind achizițiile și vânzările ce implică TVA la încasare,
2. informații incomplete în declarațiile precompletate P300,
3. dublarea informațiilor,
4. tranzacțiile contribuabililor mici,
5. decalaje de timp și coordonare.

Lipsa informațiilor în decontul precompletat P300 privind plata/încasarea facturilor conduce la prezentarea incorectă a valorii TVA deductibilă/colectată aferentă tranzacților privind achizițiile și vânzările ce implică TVA la încasare. De asemenea, neprezentarea în P300 e-TVA a informațiilor comunicate de contribuabili în declarațiile recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare legate de regularizările privind prestările de servicii intracomunitare care nu beneficiază de scutire în statul membru în care taxa este datorată, de regularizările privind livrări intracomunitare scutite, conform art. 294 alin.(2) lit.a) și d) din Codul fiscal, de regularizările privind achizițiile intracomunitare de bunuri pentru care cumpărătorul este obligat la plata TVA (taxare inversă), precum și de regularizările privind achizițiile de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA (taxare inversă) conduce la necorelații”, explică Maria Junghiatu.

O altă situație des întâlnită este dublarea informațiilor: în P300 e-TVA, se aduc informații atât din D394, Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, cât și din sistemul RO e-Factura, iar informațiile sunt prezentate cumulat, fără a se ține cont de faptul că D394 conține deja informații din sistemul RO e-Factura. Astfel, explică specialiștii TPA România, sumele prezentate în decontul precompletat sunt fie dublate, fie au o valoare denaturată.

„Contribuabilii mici care nu operează cu RO e-Factura în tranzacțiile lor cu consumatori persoane fizice nu sunt încă obligați până la 1 ianuarie 2025 să completeze declarația SAF-T, deci nici tranzacțiile fiscale ale acestora nu sunt prezentate complet de P300 e-TVA. De asemenea, printre diferențele față de P300 e-TVA aferente TVA-ului dedus se numără și cele care provin din decalaje de timp/de coordonare, astfel, există contribuabili pentru care perioada contabilă are termen de închidere în primele zile ale lunii calendaristice sau procesul de evidențiere în contabilitate parcurge și etape de verificări/aprobări, ca urmare nu toate tranzacțiile aferente unei perioade fiscale sunt și evidențiate în decontul de TVA depus de contribuabili în luna la care se referă, ci și în perioade viitoare. În aceeași categorie se pot încadra tranzacțiile cu încasare în avans pentru care se emite factura în următoarea perioadă fiscală, ceea ce duce la înregistrarea de diferențe între P300 și decontul de TVA”, adaugă Maria Junghiatu.

Începând cu 1 ianuarie 2025, contribuabili care nu răspund Notificării de conformare RO e-TVA în termenul de 20 de zile vor fi sancționați cu amendă, ce poate varia de la 1.000 de lei la 2.500 de lei, pentru persoanele fizice și juridice ce nu intră în categoria mijlocii și mari, de la 2.500 de lei la 5.000 de lei, pentru persoanele juridice mijlocii, și de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, pentru persoanele juridice mari.

„Având în vedere baza de date consistentă, colectată din diverse surse, aflată la dispoziția autorităților fiscale care au solicitat conformarea contribuabililor în condiții intensive și inițiativele care au servit ca argument în stabilirea cerințelor de raportare SAF-T, contribuabilii se așteaptă să aloce pentru conformare resurse minime, precum și să observe o debirocratizare prin eliminarea surplusului de declarații. Acestea au fost promise de autoritățile fiscale, dar se lasă așteptate generând între timp mai multă povară fiscală și cerințe supuse penalizărilor”, concluzionează Maria Junghiatu.

Autori:

• Paul Chichernea, Associate, Biriș Goran SPARL
• Anda Diaconescu, Associate, Biriș Goran SPARL
• Filip Justin Cucu, Junior Tax Consultant, Biriș Goran SPARL

I. HG nr. 1336/2023

În data de 29 decembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern nr. 1336/2023 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 („HG nr. 1336/2023”).

Prin HG nr. 1336/2023 se actualizează normele Codului fiscal cu privire la diferite taxe.

A. Impozit pe venit

• Prin norme se aduc clarificări cu privire la următoarele aspecte, legate de veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal:

– Se stabilește cine este considerat contribuabil în cazul constituirii sau transmiterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate, cu titlu gratuit;
– În vederea determinării perioadei de deținere a proprietăților imobiliare se clarifică termenul în raport cu care se stabilește data dobândirii;
– Se reglementează faptul că nu se datorează impozit la notarea posesiei de fapt în cartea funciară;
– Se stabilește impozitul datorat în funcție de tipul de transfer – a nudei proprietăți / proprietății deținute în coproprietate sau devălmășie etc;
– Se detaliază modul de calcul al impozitului în funcție de valoarea declarată sau de studiile de piață;
– Se abrogă prevederile referitoare la stabilirea venitului impozabil ce decurge din transferul proprietăților imobiliare realizat prin procedura de executare silită.

B. TVA

1. Norme pentru TVA la produsele cu zahăr cu cotă specială de 9%

• Sunt introduse normele referitoare la codurile NC aplicabile pentru:

a) laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică, respectiv formulele de lapte praf de început, de continuare și de creștere, care se încadrează la codurile NC 0402 și NC 1901 10;
b) cozonacul care este vândut sub această denumire și care se încadrează la codul NC 1905;
c) biscuiții care sunt vânduți sub această denumire și care se încadrează la codurile NC 1905 31, 1905 90 45 și 2309;

• Pentru alimentele prevăzute cu zahăr adăugat, pe baza listei ingredientelor se determină dacă au zahăr adăugat, indiferent în ce cantitate, iar conținutul total de zahăr este cel prevăzut în informațiile nutriționale;

• În cazul în care, pentru produsele cu zahăr adăugat, conținutul total de zahăr este exprimat în grame/unitate de măsură pentru volum, persoanele impozabile vor trebui să realizeze transformarea din unitatea de măsură pentru volum în unitatea de măsură pentru masă;

2. Norme privind solicitarea de înregistrare în scopuri de TVA

• Se reglementează facilitatea conform căreia persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA odată cu înregistrarea la Registrul Comerțului pot obține certificatul de înregistrare și prin alte mijloace de comunicare, nu doar prin înmânare directă;

• Se reglementează faptul că, pe perioada în care instanțele de judecată dispun suspendarea executării deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, organul fiscal înregistrează persoana impozabilă în scopuri de TVA.

3. Corelarea normelor regimurilor speciale de TVA cu modificările Codului fiscal:

• Sunt corelate prevederile referitoare la livrarea, importul sau achiziția intracomunitară de suplimente alimentare și pentru prestarea serviciilor din domeniul Horeca;

• Sunt corelate prevederile referitoare la regimul special aplicabil locuințelor sociale.

C. Accize

Norme pentru accizele la băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat:

• Potrivit normelor metodologice, prin băuturi nealcoolice se înțelege:

a) băuturile care se încadrează la codul NC 2202;
b) băuturile cu o concentrație alcoolică de maximum 1,2% în volum, care se încadrează la codurile NC 2204, 2205, 2206 și 2208;

• Nu se consideră băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat, băuturile pentru care consumatorul decide cantitatea de zahăr ce se adăugă în conținutul acestora, produsele care nu pot fi consumate ca atare ca băuturi, precum și băuturile preparate pe loc la care nu poate fi determinată cantitatea de zahăr la momentul vânzării;

• Nu se consideră producție și vânzare în sensul art. 440 și 441 din Codul fiscal servirea băuturilor nealcoolice cu zahăr adăugat, în cadrul serviciilor de restaurant și catering;

• Pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat, zahărul adăugat, indiferent în ce cantitate, se determină pe baza listei ingredientelor, iar nivelul total de zahăr este cel prevăzut în conținutul de nutrienți;

• Dacă pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat, nivelul total de zahăr este exprimat în grame/unitate de măsură pentru masă, pentru calcularea accizelor, operatorii economici trebuie să realizeze transformarea din unitatea de măsură pentru masă în unitatea de măsură pentru volum;

• Este introdusă Notificarea privind producția, achiziția din alte state membre ale Uniunii Europene sau importul băuturilor nealcoolice cu zahăr adăugat.

II. Ordinul nr. 5433/2023

În data de 28 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 5433/2023 privind stabilirea persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze („OMF nr. 5433/2023”).

Potrivit acestui Ordin, persoanele juridice incluse în sfera de aplicare a acestui impozit sunt cele care au următoarele coduri CAEN:

• 0610 – „Extracția țițeiului”;
• 0620 – „Extracția gazelor naturale”;
• 1920 – „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”;
• 3522 – „Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte”;
• 3523 – „Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte”;
• 4671 – „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate”;
• 4730 – „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate”;
• 4950 – „Transporturi prin conducte”.

De asemenea, contribuabilii care desfășoară atât activități corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute mai sus, cât și activități potrivit codurilor CAEN 3512 – „Transportul energiei electrice”, 3513 – „Distribuția energiei electrice” și 3514 – „Comercializarea energiei electrice” și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru determinarea impozitului specific, nu se cuprind în cadrul indicatorilor VT, V_s, I și A din formula de calcul a impozitului specific pe cifra de afaceri elementele aferente acestor activități.

III. Ordinul nr. 2048/2023

În data de 28 decembrie 2023 s-a publicat Ordinul nr. 2048/2023 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.594/2015 privind stabilirea organelor fiscale competente pentru organizarea și gestionarea cazierului fiscal, procedura de înscriere, scoatere și rectificare a informațiilor în/din cazierul fiscal, solicitare și eliberare a certificatului de cazier fiscal, modelul și conținutul formularisticii necesare, precum și nivelul de acces corespunzător la informațiile din cazierul fiscal („Ordin nr. 2048/2023”).

Prin acest Ordin se aduc, printre altele, următoarele modificări:

• clarificarea aspectelor privind înscrierea în cazierul fiscal a situațiilor de atragere a răspunderii solidare, în anumite cazuri;
• schimbarea competenței de întocmire a fișelor de înscriere în cazierul fiscal a atragerii răspunderii solidare cu debitorul, stabilită prin decizie a organului fiscal rămasă definitivă, precum și de scoatere din cazierul fiscal a acestei informații;
• modificări de formă la nivelul procedurii de gestionare a cazierului fiscal, având în vedere desființarea administrațiilor pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și preluarea acestor contribuabili, spre administrare fiscală, de către administrațiile județene ale finanțelor publice.

IV. Ordinul nr. 2047/2023

În data de 29 decembrie 2023 s-a publicat Ordinul nr. 2047/2023 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 4.156/2017 pentru aprobarea informațiilor conținute în registrul național de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județe și în sectoarele municipiului București, precum și metodologia și procedura de înregistrare a acestora („Ordin nr. 2047/2023”).

Prin acest ordin se aduc următoarele modificări:

• posibilitatea de a comunica informații privind aparatele de marcat electronice fiscale utilizate în activitatea de transport alternativ, precum și despre aparatele de marcat integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz;
• posibilitatea utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale de a notifica organul fiscal ori de câte ori intervin schimbări privind situația aparatului de marcat electronic fiscal.

V. Ordinul nr. 2080/2023

În data de 29 decembrie 2023 s-a publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 2080/2023 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA („Ordin nr. 2080/2023”).

Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA se completează și se consultă de către notarii publici. În registru se înscriu informații privind transferul dreptului de proprietate asupra locuințelor, de la persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA către persoane fizice, pentru care se aplică cota redusă de TVA.

Prin consultarea registrului, se verifică îndeplinirea condiției referitoare la achiziția locuințelor cu cota redusă de TVA, înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziția unei astfel de locuințe.

VI. Ordinul nr. 5454/2023

În data de 29 decembrie 2023 s-a publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 5454/2023 al ministrului finanțelor pentru completarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 3.225/2020 („Ordinul nr. 5454/2023”).

Prin Ordin se adaugă, în lista documentelor ce trebuie depuse în vederea obținerii certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu înregistrează obligații bugetare restante, altele decât cele menționate la art. 326 alin. (4¹) lit. a) din Codul fiscal.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner Biriș Goran SPARL

Legea evaziunii a fost modificată pentru transpunerea, cu patru ani întârziere, a unor prevederi din Directiva PIF, un act normativ menit să implementeze o serie de instrumente mai eficiente pentru combaterea celor mai grave forme de fraudă în materie de TVA care prejudiciază interesele financiare ale UE.

Deși trebuia transpusă integral în dreptul intern încă din 6 iulie 2019, o serie de prevederi din Directiva PIF au fost implementate abia recent în România prin Legea nr. 125/2023, aplicabilă de la finalul lunii mai.

Actul normativ stabilește că marile fraude de TVA, derulate transfrontalier, vor putea fi pedepsite cu închisoarea pentru perioade de 7 până la 15 ani. De noua măsură sunt vizate anumite fapte prin care se evită – integral sau parțial – plata TVA-ului, care au ca efect pagube în bugetul UE de minimum 10 milioane de euro, fiind pedepsite inclusiv tentativele de fraudare.

Mai exact, noua sancțiune se va aplica pentru mai multe categorii de fapte:

• când sunt utilizate sau prezentate declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;
• când nu sunt furnizate informații privind TVA, deși aceste informații ar trebui divulgate conform legii;
• când sunt prezentate declarații corecte privind TVA, dar scopul este de a masca în mod fraudulos, fie neplata TVA, fie rambursarea necuvenită de TVA.

Investigarea și cercetarea acestei noi infracțiuni introduse în Legea evaziunii poate fi făcută de Parchetul European (EPPO), în condițiile în care această instituție are compentențe exprese de cercetare, atunci când fraudele sunt legate de teritoriul a cel puțin două State Membre și implică un prejudiciu total de minimum 10 milioane de euro.

Aplicarea reglementării este menită să răspundă folosirii abuzive a sistemului intracomunitar de TVA, fiind vizate mai multe tipuri de scheme de fraudare: frauda cu entități-fantomă (missing trader), frauda de tip carusel și frauda comisă în cadrul unui grup infracțional organizat.

În schema de fraudă intracomunitară cu firme „fantomă” (missing trader intra-community fraud – MTIC), un furnizor stabilit în statul membru 1, așa-numita firmă intermediară, livrează bunuri (scutite de la plata TVA-ului) către un al doilea comerciant stabilit în statul membru 2, așa-numita firmă „fantomă”. Acest comerciant profită apoi de livrarea intracomunitară de bunuri scutită de la plata TVA-ului și revinde aceleași produse pe piața internă din statul membru 2, la prețuri foarte competitive. El poate oferi astfel de prețuri deoarece, deși încasează TVA de la clientul său, nu plătește această taxă către autoritățile fiscale, majorându-și astfel marjele de profit. Ulterior, firma „fantomă” dispare fără urmă, colectarea taxei devenind deci imposibilă în statul în care sunt consumate bunurile sau serviciile.

Într-o variantă a acestei scheme, un client al firmei „fantomă” (brokerul) vinde sau pretinde că vinde bunurile în străinătate, uneori înapoi către firma intermediară, și solicită de la autoritățile fiscale de care aparține restituirea TVA-ului plătit firmei „fantomă”. Aceeași tranzacție poate fi repetată de manieră circulară, fiind vorba în acest caz de frauda de tip „carusel”.

Uneori, bunurile nici măcar nu sunt transferate sau există doar pe hârtie. Schema de fraudă poate fi complicată și mai mult atunci când firma „fantomă” vinde bunurile unor comercianți „tampon”, dintre care unii ar putea fi onești, pentru a face și mai dificilă pentru autoritățile fiscale urmărirea schemei de fraudă. Există cazuri în care fluxul circular include chiar și o a treia țară, iar regimurile vamale care permit anumite scutiri de TVA pot fi utilizate pentru a îngreuna urmărirea tranzacțiilor.

Potrivit unui audit al autorităților europene, fraudele cu firme „fantomă” și fraudele de tip „carusel” au loc în principal în legătură cu produse cu valoare ridicată, cum ar fi telefoanele mobile, cipurile de calculatoare și metalele prețioase, dar pot fi întâlnite și în cazul comerțului cu bunuri necorporale cum ar fi creditele de carbon, gazele și electricitatea sau certificatele pentru energia ecologică.

Frauda în domeniul TVA este adesea legată de criminalitatea organizată, căci câștigurile obținute în urma fraudei intracomunitare cu firme „fantomă” sunt de obicei reinvestite în alte activități infracționale. Conform datelor avansate de autoritățile europene, zeci de miliarde de euro din pierderile anuale de TVA sunt cauzate de grupuri infracționale.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner, Biriș Goran SPARL

În data de 8 decembrie 2022, Comisia Europeană a publicat un plan de măsuri privind modificarea legislației de TVA, menit să simplifice, să modernizeze și să armonizeze o bună parte din regulile actuale. Pachetul de măsuri propus de Comisie se axează pe trei obiective principale: (i) facturarea electronică și raportarea digitală, (ii) înregistrarea unică în scop de TVA la nivelul UE (așa-numitul ghișeu unic, sau regimul OSS – One Stop Shop) și (iii) regulile privind platformele/interfețele electronice (comerțul electronic). Intrarea în vigoare a modificărilor este temporizată, cu o parte dintre modificări urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, o altă parte la 1 ianuarie 2025 și ultima parte la 1 ianuarie 2028.

Trebuie menționat însă că în momentul de față planul de măsuri este discutat în Consiliul Uniunii Europene, fiind necesară unanimitate pentru a putea fi adoptat. Din informațiile apărute inițial în spațiul public a reieșit că, deși ar exista unanimitate cu privire la majoritatea măsurilor propuse, nu este exclusă posibilitatea ca termenul pentru intrarea în vigoare să fie amânat cu un an. Cu toate acestea, recent a fost publicat un proiect de raport al Parlamentului European[1] ce conține circa 100 de propuneri de modificare cu privire la proiectul pus în dezbatere de Comisie, printre care amânarea termenelor pentru intrarea în vigoare cu 2 ani (nu unul, cum se discuta inițial) motivat în general de timpul necesar statelor membre pentru a putea implementa noile reguli.

Cele ce urmează nu constituie o analiză în profunzime, ci mai degrabă un inventar adnotat al principalelor modificări cuprinse în planul de măsuri.

• Facturarea electronică și raportarea digitală

În ceea ce privește facturarea electronică, începând cu data de 1 ianuarie 2024, definiția facturii electronice ar urma să se schimbe, noua definiție făcând referire la factura „emisă, transmisă și primită într-un format electronic structurat care permite prelucrarea sa automată și electronică”. Tot de la această dată, este eliminat art. 232 din Directiva TVA, care impune în prezent acceptul beneficiarului pentru utilizarea facturii electronice. Existența acestui articol este dealtfel și motivul pentru care România a solicitat derogare din partea Comisiei Europene pentru a putea impune obligativitatea facturii electronice în toate tranzacțiile de tip B2B. Totodată, se va da posibilitatea statelor membre de a impune obligativitatea utilizării facturii electronice. Statele membre ce aleg să impună obligativitatea facturii electronice, trebuie să permită ca utilizarea acesteia să respecte standardul european reglementat prin Directiva 2014/55/UE privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.

Așadar, dacă măsurile de mai sus vor fi adoptate fără modificări, de la 1 ianuarie 2024 România ar putea impune obligativitatea facturii electronice pentru toate tranzacțiile de tip B2B, fără a mai fi necesară o derogare în acest sens din partea Comisiei Europene.

Cu toate acestea, probabil ținându-se cont și de stadiul planului de măsuri și de așteptările privind o posibilă amânare a datei întrării în vigoare a acestuia, în data de 23 iunie 2023 Comisia Europeană a publicat proiectul deciziei prin care autorizează România să introducă, de la 1 ianuarie 2024, obligativitatea utilizării facturii electronice în toate tranzacțiile locale/interne de tip B2B[2]. Derogarea este valabilă până la data la care statele membre ar trebui să aplice modificările din planul de măsuri „TVA în era digitală”, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026, cu posibilitatea prelungirii printr-o nouă cerere (caz în care România va trebui să prezinte și un raport în care să evalueze impactul derogării acordate în combaterea fraudei TVA și în îmbunătățirea colectării TVA).

În momentul de față, conform informațiilor disponibile, proiectul acestei decizii este în analiză în cadrul Consiliului. Având în vedere că derogarea se aplică de la 1 ianuarie 2024, rezultă că persoanele impozabile/comercianții vor avea mai puțin de 6 luni pentru implementarea facturii electronice.

Un alt aspect important este acela că emiterea și transmiterea facturilor electronice nu vor putea face obiectul unei autorizări sau verificări prealabile obligatorii de către autoritățile fiscale, excepție făcând statele membre care la data adoptării modificărilor propuse de Comisie au obținut și implementat derogări în acest sens. Aceste derogări vor putea fi aplicate numai până la 1 ianuarie 2028.

Începând cu data de 1 ianuarie 2028, utilizarea facturii electronice va deveni regulă, în timp ce utilizarea facturilor pe suport de hârtie sau alte formate vor putea fi acceptate de statele membre numai în cazul tranzacțiilor ce nu fac obiectul cerințelor de raportare digitală (a se vedea mai jos). Tot de la această dată, termenul pentru emiterea facturii va fi de două zile lucrătoare de la data la care a intervenit faptul generator (data livrării/prestării). Trebuie menționat că termenul scurt pentru emiterea facturii este strâns legat de termenul prevăzut pentru raportarea digitală menționată mai jos, care se va efectua în timp aproape real și va include majoritatea informațiilor cuprinse în factură.

Tot începând cu data de 1 ianuarie 2028, elementele obligatorii ce vor trebui incluse în factură sunt suplimentate cu următoarele:

• Codul IBAN al furnizorului în care va fi achitată factura;
• Data la care este scadentă plata sau, în cazul în care se convine asupra unor plăți parțiale, data și valoarea fiecărei părți;
• În cazul facturilor de corecție, numărul secvențial ce identifică factura corectată.

Nu în ultimul rând, se elimină posibilitatea de a emite facturi centralizatoare. Așa cum am menționat, scopul noului sistem de raportare digitală este de a raporta tranzacțiile în timp aproape real către autoritățile fiscale și de a încuraja utilizarea facturii electronice, astfel că posibilitatea de a emite facturi centralizatoare pentru o lună calendaristică contravine acestor obiective.

Legat de cerințele de raportare digitală, acestea devin aplicabile de la 1 ianuarie 2028 conform proiectului de măsuri propus de Comisie și în esență vor înlocui actuala declarație recapitulativă (formularul 390). Prin urmare, vor fi supuse cerințelor de raportare digitală aceleași persoane impozabile și tranzacții ce fac în prezent obiectul declarației recapitulative – operațiunile intra-comunitare efectuate între persoane impozabile (livrări și achiziții intra-comunitare de bunuri, prestări de servicii impozabile în alt stat mebru decât cel în care e stabilit furnizorul), transferurile de bunuri asimilate unei operațiuni intra-comunitare.

Raportarea se va face în timp aproape real, termenul pentru transmiterea informațiilor fiind de două zile de la data emiterii facturii sau de la data la care trebuie emisă factura (pentru cazurile în care furnizorul nu emite factura sau nu o emite la timp), iar informațiile raportate vor reprezenta majoritatea informațiilor cuprinse în factura electronică.

Alte elemente caracteristice cerințelor de raportare digitală includ:

• Raportarea se va face către autoritățile fiscale din statul membru în care este stabilită persoana impozabilă, acestea urmând a transmite informațiile primite către o bază de date centrală constituită la nivelul UE în scopul înlesnirii schimbului de informații între statele membre;
• Formatul de raportare va fi unul standardizat, care să asigure interoperabilitatea datelor transmise;
• Pentru operațiunile supuse cerințelor de raportare digitală va fi obligatorie utilizarea facturii electronice.

Implementarea cerințelor de raportare digitală pentru operațiunile locale va fi opțională. Statele membre ce aleg să implementeze raportarea digitală și pentru operațiunile locale vor trebuie să aplice aceleași reguli/cerințe cu privire la raportarea digitală în cazul operațiunilor intra-comunitare. De asemenea, statele membre care la data adoptării planului de măsuri ViDA au deja implementată raportarea digitală vor fi nevoite ca până la data de 1 ianuarie 2028 să-și adapteze sistemele utilizate la formatul de raportare UE.

• Înregistrarea unică în scop de TVA la nivelul UE

Începând de la 1 iulie 2021, ghișeul unic (OSS) acoperă următoarele tipuri de operațiuni:

• Prestări de servicii B2C în UE;
• Vânzări intracomunitare de bunuri la distanță;
• Livrările interne de bunuri prin interfețele electronice cu privire la care acestea sunt considerate furnizor presupus;
• Vânzări la distanță de bunuri importate cu o valoare intrinsecă ce nu depășește 150 euro.

În vederea diminuării situațiilor unde ar fi necesară înregistrarea în scop de TVA în alte state membre, ghișeul unic se va extinde de la 1 ianuarie 2025, urmând a fi incluse următoarele livrări de bunuri de tip B2C efectuate de persoane impozabile neînregistrate (în scop de TVA) în statul membru în care operațiunea este supusă TVA:

• Livrări de bunuri cu instalare/asamblare;
• Livrările de bunuri la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor;
• Livrările de gaz, electricitate, sau energie destinată încălzirii sau răcirii;
• Livrările locale de bunuri (efectuate fără transport, sau cu transport care începe și se încheie în același stat membru).

Livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități supuse regimului marjei vor fi, de asemenea, incluse în ghișeul unic. Includerea acestui tip de operațiuni în ghișeul unic rezultă din includerea acestora în definiția „vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță” (art. 14 (4) par. (1) a) din Directiva TVA) și din schimbarea regulilor privind locul livrării – urmând a fi aplicabilă regula privind vânzările intracomunitare de bunuri la distanță prevăzută la art. 33 din Directiva TVA (art. 35 este eliminat). Vor fi incluse în ghișeul unic și livrările locale (efectuate fără transport, sau cu transport care începe și se încheie în același stat membru) de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități.

De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2025 se propune introducerea regimului special pentru transferurile de bunuri proprii, în cadrul ghișeului unic, regim conceput special pentru a simplifica obligațiile de conformitate în materie de TVA asociate acestui tip de operațiuni. Reglementarea acestui regim este în strânsă legătură cu eliminarea treptată a măsurilor de simplificare existente în prezent cu privire la regimul stocurilor la dispoziția clientului (până la data de 31 decembrie 2025 vor fi eliminate complet). Prin utilizarea acestui nou modul OSS, persoanele impozabile vor putea declara transferurile de bunuri proprii în statul membru în care acestea sunt stabilite, nemaifiind necesară înregistrarea în scopuri de TVA în statul membru de destinație. Trebuie precizat că noul modul nu acoperă transferurile de bunuri de capital și bunurile pentru care nu există un drept integral de deducere.

Nu în ultimul rând, se va modifica art. 194 din Directiva TVA în sensul în care aplicarea mecanismului taxării inverse devine obligatorie în cazul operațiunilor B2B efectuate de persoane impozabile care nu sunt stabilite în statul membru în care e datorat TVA. În prezent, acest mecanism este opțional. Prin implementarea obligativității acestui mecanism în situațiile precizate, se reduc și mai mult situațiile în care este necesară înregistrarea în scop de TVA în alt stat membru. Taxarea inversă nu va fi aplicabilă în cazul livrărilor efectuate de persoanele impozabile revânzătoare în cadrul regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități.

Referitor la importuri, este important de precizat că, în data de 17 mai 2023, Comisia Europeană a publicat un plan de măsuri ce urmărește să reformeze regimul vamal al UE, prin simplificarea și eficientizarea procedurilor vamale[3]. Planul de măsuri include și o propunere de modificare a Directivei TVA, prin care se elimină plafonul de 150 euro aplicabil în prezent cu privire la:

• Regula „furnizorului presupus”  în cazul interfețelor electronice ce facilitează vânzările la distanță de bunuri importate din state/teritorii terțe (pct. (iii) de mai jos);
• Regimul IOSS;
• Mecanismul special pentru declararea și plata TVA la import (art. 315³ din Codul fiscal).

Aceasta înseamnă că regulile aplicabile în situațiile de mai sus vor include și bunurile cu o valoare ce depășește 150 euro (cu excepția bunurilor accizabile). Dacă va fi adoptată, propunerea de modificare va deveni aplicabilă de la 1 martie 2028.

• Comerțul electronic

De la 1 iulie 2021, ca urmare a modificării Directivei TVA (prin Directiva 2017/2455), interfețele electronice au devenit responsabile pentru colectarea și plata TVA cu privire la anumite livrări de bunuri pentru care sunt considerate ca fiind „furnizor presupus”:

• Când o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR;
• Când o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri în Comunitate de către o persoană impozabilă nestabilită în Comunitate, către o persoană neimpozabilă.

În aceste două cazuri, se consideră că platforma/interfața electronică care a facilitat livrarea a primit și a livrat ea însăși bunurile respective. Altfel spus, în aceste cazuri, platforma care a facilitat livrarea va fi considerată/se transformă în cumpărător-revânzător al acelor bunuri. Astfel, vor avea loc două livrări: (i) o livrare B2B (scutită) de la furnizor către platformă și (ii) o livrare B2C (impozabilă) de la platformă către consumator.

În toate cazurile, platformele pot utiliza ghișeul unic pentru declararea și plata TVA.

Prin planul de măsuri „TVA în era digitală” rolul platformelor/interfețelor electronice în colectarea și plata TVA este extins în mod semnificativ începând cu data de 1 ianuarie 2025.

În cazul livrărilor de bunuri:

• Articolul 14a par. 2 din Directiva TVA este modificat în sensul în care regula „furnizorului presupus” se va aplica livrărilor de bunuri în Comunitate către o persoană neimpozabilă (B2C), indiferent unde este stabilit furnizorul – este eliminată referința cu privire la persoanele impozabile nestabilite în Comunitate.

Aceasta înseamnă că platformele/interfețele electronice vor fi considerate „furnizor presupus” și vor avea obligații cu privire la colectarea și plata TVA aferent pentru orice tip de vânzări intracomunitare de bunuri la distanță.

Regula va fi aplicabilă și în cazul livrărilor interne/locale, cu excepția persoanelor impozabile stabilite într-un singur stat membru, care prin intermediul unei interfețe electronice facilitează livrări de bunuri numai în acel stat membru fără expediere sau transport, sau când transportul/expedierea încep și se încheie în statul membru respectiv.

• Regula „furnizorului presupus” va fi aplicabilă și în cazul interfețelor electronice ce facilitează transferuri de bunuri proprii (altele decât bunurile de capital și cele pentru care nu există un drept integral de deducere) către un alt stat membru, efectuate de persoane impozabile.

Noua regulă vizează situațiile întâlnite destul de des în practică în care platformele online pun la dispoziția clienților persoane impozabile servicii logistice (depozitare, transferul bunurilor dintr-un stoc în altul, dintr-un stat membru în altul, etc.). Includerea acestei situații în regula „furnizorului presupus” sporește, deci, eficiența simplificărilor vizate de extinderea ghișeului unic.

• Regimul ghișeului unic pentru importuri (IOSS) va deveni obligatoriu pentru interfețele electronice ce facilitează vânzarea la distanță de bunuri importate din state terțe în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 euro.

În acest caz, sancțiunea privind ștergerea din registrul regimului – corespunzătoare situației în care persoana impozabilă încalcă în mod repetat normele referitoare la regimul IOSS – nu va mai fi aplicabilă. Statele membre vor fi nevoite să adopte alte măsuri pentru aceste situații.

În cazul serviciilor, regula „furnizorului presupus” urmează a se aplica în sectorul închirierii de locuințe pe termen scurt și în sectorul transportului de persoane, atunci când aceste servicii sunt facilitate de o interfață electronică. Ca urmare a introducerii acestei noi reguli, în cazul în care furnizorul nu percepe TVA (pentru că, de exemplu,  este o persoană fizică, sau utilizează regimul special de scutire pentru mici întreprinderi), interfața electronică va percepe și va contabiliza/declara TVA pentru prestarea subiacentă.

Similar cu celelalte situații în care interfața electronică este considerată „furnizor presupus”, aceasta va putea aplica regimul ghișeului unic pentru declararea și plata TVA.

Noua regulă urmărește, conform expunerii de motive, să asigure condiții de concurență echitabile între platformele care oferă servicii și alți furnizori tradiționali care se califică drept persoane impozabile, fără a impune o sarcină asupra furnizorilor care își desfășoară activitatea prin intermediul platformei.

Pentru implementarea acestei noi reguli, sunt aduse următoarele modificări de ordin tehnic:

• Se precizează că prestarea neîntreruptă a serviciilor de închiriere de locuințe pentru o perioadă de maximum 45 de zile este considerată ca având o funcție similară sectorului hotelier. Prin urmare, pentru aceste servicii nu este aplicabilă scutirea de TVA cu privire la închirierea de bunuri imobile.
• Prestarea de servicii de la furnizor către interfața electronică va fi considerată o operațiune scutită de TVA fără drept de deducere.
• Serviciul (presupus a fi) prestat de interfața electronică către beneficiar nu va aduce atingere dreptului de deducere al persoanei impozabile ce operează/deține interfața electronică, indiferent dacă acea prestare dă sau nu drept de deducere.
• Este clarificat faptul că locul prestării pentru serviciul de intermediere efectuat de platformă către o persoană impozabilă este locul în care tranzacția principală este efectuată.
• Este definit termenul „facilitează” în contextul închirierii de locuințe pe termen scurt și transportului de persoane: „utilizarea unei interfețe electronice pentru a permite unui client și unui furnizor care oferă servicii de închiriere de locuințe pe termen scurt sau de transport de persoane prin intermediul interfeței electronice să intre în contact, ceea ce conduce la o prestare a serviciilor respective prin intermediul acelei interfețe electronice”. De asemenea, sunt prevăzute cazurile în care interfața electronică nu va fi considerată ca fiind furnizor presupus.

În concluzie, dacă planul de măsuri va fi adoptat în forma propusă, de la 1 ianuarie 2025 interfețele electronice vor fi considerate „furnizor presupus” și implicit responsabile pentru colectarea și plata TVA pentru următoarele tipuri de operațiuni, atunci când se consideră că interfața electronică a facilitat respectivele operațiuni:

• Vânzările intracomunitare de bunuri la distanță și livrările locale (cu excepția menționată mai sus), indiferent unde este stabilit furnizorul (în UE sau în afara UE);
• Vânzările de bunuri importate din state terțe în loturi cu valoare de până la 150 euro, indiferent unde este stabilit furnizorul;
• Serviciile de închiriere de locuințe pe termen scurt (maxim 45 de zile) și serviciile de transport de persoane;
• De asemenea, vor fi responsabile pentru declararea transferurilor de bunuri proprii.

Așa cum am menționat mai sus, în prezent există un proiect de raport al Parlamentului European ce conține circa 100 de modificări la textul propus de Comisie. Rămâne deci de văzut care va fi forma finală adoptată și de când vor intra în vigoare noile reguli.

Articolul a fost publicat în revista Tax Magazine nr. 3/2023.

[1] https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/ECON-AM-749001_EN.pdf

[2] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52023PC0329

[3] https://taxation-customs.ec.europa.eu/customs-4/eu-customs-reform_en

Autori:

• Florina Parîng, Director, Taxe indirecte, EY România
• Oana Popescu, Manager, Taxe indirecte, EY România

Procesatorii de plăți din România trebuie să se alinieze, începând cu 1 ianuarie 2024, obligației instituite la nivel european de a monitoriza și raporta trimestrial informații cu privire la plăți transfrontaliere. Este vorba despre o nouă raportare la nivelul UE, pentru care datele vor fi transmise, la nivel de tranzacție, în format electronic de tip XML.

Rolul principal al acestei noi raportări, denumită „Sistemul Electronic Central de Informații de Plată – CESOP” (din denumirea în engleză Central Electronic System of Payment Information) este acela de a combate frauda de TVA în comerțul electronic, o zonă tradițional cu risc de pierdere a veniturilor din TVA. Astfel, informațiile transmise de furnizorii serviciilor de plată se vor centraliza în baza de date europeană CESOP, unde vor fi analizate de experți antifraudă.

Cu alte cuvinte, furnizorii serviciilor de plată vor lua parte la efortul autorităților fiscale de combatere a evaziunii fiscale şi fraudei în comerțul online, prin comunicarea unor informații relevante care să contribuie la monitorizarea şi identificarea activităților neimpozitate.

Care sunt condițiile care conduc la obligația de raportare?

Pentru a monitoriza și verifica acele tranzacții de plată care pot indica o activitate economică materială (ce ar putea fi asociată unei pierderi din TVA la bugetul de stat), legiuitorul european a stabilit o serie de criterii ce conduc la obligația de raportare:

• plătitorul se află în Uniunea Europeană;
• plata este transfrontalieră (plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul se află fie într-un alt stat membru UE, fie într-o țară terță);
• mai mult de 25 de plăți au fost procesate către un beneficiar în acelaşi trimestru calendaristic.

Cine are obligația de a raporta? Ca regulă, obligația de raportare îi revine furnizorului de servicii de plată al beneficiarului. Totuși, dacă acest furnizor de servicii de plată se află într-o țară terță, obligația de raportare îi revine furnizorului de servicii de plată al plătitorului.

Așadar, pentru o raportare corectă, este critic pentru furnizorii de servicii de plată din România să monitorizeze condițiile care declanșează obligația de raportare, inclusiv pragul de 25 de plăți, să raporteze datele necesare, dacă beneficiarii din România primesc plăți din alte state membre sau în cazul în care procesează plăți în numele plătitorului din România către beneficiari stabiliți într-o țară terță.

Care sunt entitățile vizate?

Am putea spune simplu, procesatorii de plăți, dar pentru o mai bună identificare este important să le enumerăm: instituțiile de credit – bănci, IFN-uri, leasing, instituțiile emitente de monedă electronică, instituțiile de plată, instituțiile de virament poștal care prestează servicii de plată. În practică, băncile, furnizorii de scheme de plată cu cardul, precum și platformele și piețele online care dețin fonduri pe seama clienților lor vor fi, cel mai probabil, cei mai afectați de noile reguli.

Subliniem faptul că furnizorii de servicii de plată care procesează anual tranzacții de plată mai mici de 3 milioane euro intră și ei în sfera raportării CESOP.

Termene de raportare și tipul de date raportate

Potrivit regulilor instituite la nivel european pentru CESOP, raportarea va avea loc trimestrial, începând cu luna ianuarie 2024, până cel târziu la sfârșitul lunii care urmează trimestrului calendaristic. Astfel, pentru primul trimestru din 2024 datele trebuie transmise autorităților din România până cel târziu la 30 aprilie 2024.

Informațiile care trebuie raportate la nivel de tranzacție sunt, printre altele, codul BIC, informații despre beneficiarul plății, informații despre plată sau restituirea plății precum şi informații despre locul unde se află plătitorul.

Pașii necesari pentru a vă pregăti pentru raportarea CESOP?

Obligația de raportare CESOP este prevăzută de Directiva Europeană 2020/284, ce ar trebui transpusă în legislația națională până la finalul acestui an, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Având în vedere termenele scurte de raportare și faptul că noua obligație va intra în vigoare în doar câteva luni, recomandarea noastră este ca procesatorii de plăți care intră în sfera raportării CESOP să inițieze deja pregătirile în acest sens.

Pentru o raportare corectă și în timp util, în anticiparea proiectului legislativ de implementare a Directivei europene, procesatorii de plăți ar trebui să inițieze în mod pro-activ demersurile de implementare, pentru a se asigura că la începutul anului viitor cunosc și sunt pregătiți să raporteze conform cerințelor, fiind necesar să:

• înțeleagă ce presupun noile cerințe și să-și instruiască personalul în ceea ce privește raportarea CESOP;
• identifice toate plățile și tranzacțiile care intră în scopul raportării, inclusiv să poată determina condițiile care declanșează raportarea;
• evalueze calitatea datelor, mai specific dacă datele necesare pentru raportare sunt disponibile, sunt colectate într-un mod consistent pentru toate tranzacțiile, sunt complete și corecte;
• ajusteze sistemele ERP sau să găsească soluţii pentru a putea extrage datele necesare și să le raporteze în formatul XML;
• creeze proceduri de control pentru a revizui acurateța datelor înainte de a trimite fișierul XML autorităților fiscale.

Ianuarie 2024 este la un pas distanță, dacă ne gândim ce înseamnă pregătirea pentru o raportare fiscală la nivel de tranzacție. Recomandăm tuturor agenţilor economici care procesează plăți din România să iniţieze analiza necesară pentru a identifica în ce măsură le este incidentă noua raportare şi cum să se pregătească pentru a putea raporta CESOP din 2024.

Autor: Anca-Mihaela Ion, judecător, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal

1. Stabilirea bazei de impozitare prin estimare – impozit pe venit vs. TVA. Nepunere la dispoziția organului fiscal a documentelor necesare. Depunere dovezi în instanță

Din perspectiva impozitului pe venit, contribuabilul care nu a pus la dispoziţia organului fiscal evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile necesare nu poate să înlăture rezultatul estimării realizate de către organul fiscal prin prezentarea ulterioară, în instanţă, a registrelor, documentelor şi informaţiilor pe care ar fi trebuit să le prezinte organului fiscal la solicitarea acestuia, întrucât situaţia acestui contribuabil care, deşi notificat în mod repetat în acest sens, a omis să îşi îndeplinească obligaţia legală de a prezenta organului fiscal cele solicitate nu este similară contribuabilului care se manifestă cu bună-credinţă, punând la dispoziţia organului fiscal informaţiile şi documentele solicitate, iar în instanţă doar suplimentând aceste informaţii şi documente cu unele pe care nu le-a putut procura la momentul inspecţiei fiscale. În ceea ce priveşte TVA-ul, situaţia este diferită, întrucât, spre deosebire de stabilirea bazei de impozitare prin estimare, care nu mai poate fi combătută cu probe suplimentare depuse în instanţă, dacă se concluzionează că a fost realizată legal, din perspectiva TVA-ului, contribuabilul poate depune dovezi în susţinerea apărărilor formulate inclusiv în instanţă, numai o astfel de interpretare fiind în acord cu principiile statuate în jurisprudenţa CJUE privitoare la sistemul comun al taxei pe valoare adăugată.

(C.A. Cluj, dec. civ. nr. 543 din 11 mai 2022)

În memoriul de recurs dedus judecăţii, recurenta PFA A.T.A. a invocat argumente care pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., arătând că instanţa de fond a înlăturat în mod nelegal înscrisurile administrate ca probe în faţa instanţei, că, în ceea ce priveşte impozitul pe venit, nu erau întrunite condiţiile pentru estimarea bazei impozabile, iar, în ceea ce priveşte modul de aplicare a metodei estimării, în mod nelegal se iau în considerare doar veniturile, iar nu şi cheltuielile, și referitor la taxa pe valoare adăugată, recurenta a formulat critici din perspectiva locului prestării serviciilor şi al calităţii de persoană impozabilă a beneficiarului serviciilor.

Analizând susţinerile recurentei, Curtea reţine că, potrivit stării de fapt reţinute de instanţa de fond, prin Decizia de impunere nr. 2576 din data de 27.01.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud – Serviciul inspecţie fiscală persoane fizice, s-au stabilit în sarcina reclamantei PFA A.T.A. obligaţii fiscale suplimentare de plată cu titlu de TVA în valoare totală de 67.111 lei, obligaţii aferente perioadei 01.11.2011 – 01.11.2016, iar, prin Decizia de impunere nr. 2577 din data de 27.01.2017, obligaţii suplimentare cu titlu de impozit pe venit în valoare totală de 19.906 lei, precum şi contribuţii sociale în valoare totală de 4.876 lei, obligaţii aferente perioadei 24.08.2011-31.12.2014.

Anterior emiterii acestor decizii de impunere, organul fiscal a realizat mai multe demersuri pentru contactarea reprezentantului reclamantului în vederea efectuării inspecţiei fiscale.

Astfel, potrivit Procesului-verbal nr. 1882/26.09.2016, în data de 07.06.2016, i-a fost comunicat reclamantei Avizul de inspecţie fiscală nr. 1118/01.06.2016, iar, ulterior, echipa de inspecţie fiscală s-a deplasat la domiciliul fiscal al contribuabilului în vederea începerii inspecţiei fiscale, însă reprezentantul reclamantei nu a fost găsit la domiciliul cunoscut, acesta aflându-se în acel moment în Franța, unde desfăşoară activitate, împrejurare în raport cu care a fost emisă Invitaţia nr. 1883/26.09.2016, prin care s-a solicitat prezenţa contribuabilului în data de 10.10.2016 la sediul organului fiscal, punându-i-se în vedere să prezinte o serie de documente: Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul inventar, Registrul unic de control, declaraţii de venit, deconturi TVA, Jurnale de vânzări, Jurnale de cumpărări, documente privind înregistrarea veniturilor şi cheltuielilor pentru perioada 24.08.2011-30.04.2016.

Ulterior, ca urmare a faptului că reprezentantul contribuabilului nu a dat curs invitaţiei, a fost emisă Somaţia nr. 1973/11.10.2016, prin care se punea în vedere contribuabilului să se prezinte, în data de 19.10.2016, la sediul organului fiscal, cu documentele anterior menţionate, nici această somaţie nefiind respectată, astfel că organul de inspecţie fiscală a stabilit o nouă dată a începerii inspecţiei fiscale, comunicată reprezentantului contribuabilului prin e-mail, la data de 18.01.2017, la care acesta a răspuns, arătând că, aflându-se în Franţa, a fost în imposibilitate de a se prezenta în faţa organului fiscal, menţionând, totodată, că urma ca în curând să vină în România şi să se prezinte cu documentele solicitate la control.

Ca urmare a celor de mai sus, în data de 20.01.2017, organul fiscal a realizat o nouă comunicare cu reprezentantul contribuabilului, tot prin e-mail, prin care i se aducea la cunoştinţă că inspecţia fiscală nu mai poate fi amânată, îndrumând contribuabilul și cu privire la modalităţile de transmitere a documentelor solicitate expres pentru verificarea fiscală, respectiv că acestea pot fi transmise prin poştă (servicii de curierat), printr-o terţă persoană (contabil) sau scanate şi trimise pe adresa de e-mail. Totodată, contribuabilul a fost avertizat că, în situaţia în care nu prezintă documentele solicitate, organul fiscal va proceda la stabilirea obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere.

Or, în raport de această stare de fapt, Curtea nu poate reţine că estimarea bazei impozabile s-ar fi realizat de către organul fiscal în mod arbitrar, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru a se proceda în această manieră.

Puteți citi continuarea articolului în nr. 6/2022 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine.

(deductibilitatea TVA nu poate fi condiționată de eventualele beneficiile aduse de achizițiile efectuate)

Luisiana Dobrinescu,

Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA

La 55 de ani de la introducerea sistemului de TVA în Europa și la aproape 20 de ani de la adoptarea de către România a sistemului de TVA european, se manifestă încă foarte puternic reacția autorităților fiscale române de respingere a principiilor de funcționare ale sistemului de TVA.

Îmi pare din ce în ce mai mult că cei ce scriu pe acest subiect, inclusiv subsemnata, trebuie să fie membrii lojei visătorilor care se inspiră din surse oculte, accesibile doar pentru inițiați, când de fapt realitatea ce îi înconjoară este mult mai simplă și mai cruntă.

În particular, mă refer aici la respingerea continuă a dreptului de deducere a TVA, pe considerentul oportunității achiziției și a lipsei de beneficii pe care aceasta le-ar fi adus companiei (în analiza ANAF).

De unde până unde un sistem neutru de impozitare, creat anume pentru persoanele impozabile, poate fi cenzurat până la pierderea acestei caracteristici fundamentale?

Cu alte cuvinte, dacă o societate de producție de zahăr achiziționează servicii de intermediere pentru pătrunderea pe piețe străine sau servicii de marketing, furnizorii emițând facturi supuse TVA (în sistem normal sau în taxare inversă), cum ar putea ca o critică venită din partea unui organ fiscal privind oportunitatea acestor servicii, calitatea sau rezultatul lor, să influențeze exercitarea dreptului de deducere?

Cu ce ocazie (a se citi „în ce temei”) organul fiscal face analiza oportunității unei afaceri și din ce literă sau fărâmă de spirit al legislației armonizate de TVA ar rezulta pierderea dreptului de deducere?

Cel de mai sus nu este un exemplu dus la extrem, este chiar cel oferit de realitatea de zi cu zi a inspecțiilor fiscale efectuate nu doar de mici administrații din teritoriu, ci și de marea direcție de administrare a marilor contribuabili.

Și mai grav este că nou reformata, dar neschimbata direcție de soluționare a contestațiilor din cadrul MFP, menține o astfel de abordare absurdă și de nivel preșcolar, raportat la teoria de TVA: „Deși societatea avea atât dreptul, cât și obligația de a face dovada îndeplinirii condiției de fond în vederea deducerii TVA, explicațiile, documentația și informațiile prezentate nu permit identificarea acestora în corelație cu serviciul prestat, fără a putea face dovada exactă a prestării acestor servicii în scopul operațiunilor taxabile ale societății verificate și fără a reieși că aceste servicii au condus la obținerea de beneficii pentru Societate” – citat dintr-o decizie emisă pe data de 05.09.2022.

Dacă am aprecia drepturile și obligațiile de TVA după însușirea măcar a principiilor fundamentale de funcționare a acestui sistem, și nu doar din interesul de a colecta bani la bugetul de stat cu orice preț, am putea face ușor distincția dintre condiția de fond ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea dreptului de deducere și abuz.

Mai exact, art. 168 din Directiva TVA 2006/112/CE, comentat în spiritul său de doctrina și jurisprudența europeană vastă, conferă persoanelor impozabile dreptul de a deduce TVA-ul aferent achizițiilor lor, dacă acestea sunt în scopul operațiunilor lor taxabile.

Se pare că aici a intervenit o ruptură în transmiterea mesajului, având în vedere că organele fiscale române citesc acest „în scopul operațiunilor taxabile” drept „în beneficiul operațiunilor taxabile”. Cele două sunt sinonime imperfecte, putând fi înlocuite cu „în legătură cu operațiunile taxabile” și nicidecum cu „dacă aduc beneficii operațiunilor taxabile”.

Cu alte cuvinte, organele de inspecție trebuie să verifice doar dacă achizițiile au legătură cu activitatea beneficiarului/cumpărătorului, fără a avea dreptul să ridice critici de oportunitate sau de eficiență financiară cu privire la acestea.

Un fisc confrate, cel din Ungaria, a ridicat o problemă similară, care spre norocul nostru a ajuns pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru că această jurisprudență pare a fi rostită în șoaptă și pe la colțuri, misiunea membrilor lojei visătorilor în materie de TVA este să o facă atât de cunoscută, încât decizii precum cea a fiscului român, citată mai sus, să fie asumate doar cu mare rușine, de organele fiscale:

„Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se constate că articolul 168 litera (a) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o persoană impozabilă poate deduce TVA-ul achitat în amonte pentru servicii de publicitate în cazul în care o asemenea prestare de servicii (…) prezintă o legătură directă și imediată cu una sau cu mai multe operațiuni impozabile în aval sau cu ansamblul activității economice a persoanei impozabile, cu titlu de cheltuieli generale, fără a fi necesar să se ia în considerare împrejurarea că prețul facturat pentru asemenea servicii ar fi excesiv în raport cu o valoare de referință definită de administrația fiscală națională sau că aceste servicii nu ar fi determinat o creștere a cifrei de afaceri a respectivei persoane impozabile” – a se vedea paragraful 40 din Hotărârea CJUE din 25.11.2021 în cauza C 334/20 Amper Metal Kft.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale, D&B David și Baias
• Mihail Boian, Partener, D&B David și Baias

Sfârșitul de an 2022 aduce soluții de referință în două dispute fiscale din domeniul asigurărilor, finalizându-se astfel cu succes pentru contribuabili în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) o saga fiscală derulată în contradictoriu cu ANAF în privința impunerii TVA aferente serviciilor prestate de partenerii specializați din alte state membre UE, precum și a contribuțiilor sociale aferente veniturilor achitate agenților de asigurare în temeiul unor contracte de agent.  Asistența juridică a fost asigurată de-a lungul întregii dispute fiscale de o echipă specializată în litigii fiscale a D&B David și Baias SCA în colaborare cu consultanți fiscali PwC România.

În urmă cu aproximativ 7 ani se încheia o serie de inspecții fiscale derulate la nivelul companiilor de asigurare pe o durată mai mare de 3 ani. Inspecțiile au vizat obligații fiscale aferente perioadei 2007-2011, consecințele patrimoniale negative fiind semnificative. Au fost astfel stabilite TVA suplimentară de plată aferentă serviciilor de gestionare a daunelor Carte verde prestate de  către unele societăți corespondențe ale acestor asigurători din alte state membre UE, precum și contribuții sociale aferente veniturilor obținute de agenții de asigurare în temeiul contractelor de agent specifice încheiate cu companiile de asigurare.

În privința TVA, problematica dedusă judecății viza stabilirea locului prestării serviciilor și a făcut obiectul interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care a fost tranșată favorabil pentru contribuabil prin hotărârea pronunțată în cauza Uniqa Asigurări (C-267/21) , la sesizarea ÎCCJ (în privința acestor demersuri, a se vedea https://blog.pwc.ro/2022/08/04/o-hotarare-cjue-de-referinta-invalideaza-interpretarea-autoritatilor-fiscale-romane-in-cazul-unei-companii-de-asigurari-fiind-extrem-de-relevanta-pentru-controalele-similare-derulate-in-aceasta-indus/). S-a statuat de către instanța europeană că serviciile de soluționare a daunelor furnizate de companiile corespondente, în numele și pe seama unei societăți de asigurări nu fac parte din „serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare și nici din prelucrările de date și din furnizarea de informații” prevăzut de articolul 56 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, astfel încât locul prestării acestor servicii este la sediul prestatorilor, iar nu al companiilor de asigurare române.

„ÎCCJ, pornind de la interpretarea dreptului european din procedura trimiterii preliminare anterior derulată într-una dintre cele două cauze menționate, a anulat impunerea TVA de către ANAF asupra celor două societăți de asigurare, tratamentul fiscal aplicat de acestea (i.e. taxarea serviciilor la locul prestării serviciilor de către societățile lor corespondente din statul membru în care acestea își au sediul, iar nu România, unde se află sediul beneficiarului serviciilor) fiind astfel recunoscut ca cel corect din punct de vedere legal”, a arătat Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de Litigii și Dreptul muncii al D&B David și Baias.

„Soluțiile Înaltei Curți vin să demonstreze încă o dată, dacă mai era necesar, importanța și utilitatea instituției întrebării preliminare – ca instrument de interpretare a dreptului european – care, odată transmisă către CJUE de către instanța națională într-o manieră care să surprindă în mod corespunzător problematica de interpretare în discuție și apoi soluționată printr-o hotărâre de către instanța europeană, a avut ca efect o unificare a practicii divergente până la acel moment la nivelul instanțelor de fond în privința determinării locului prestării serviciilor de soluționare a daunelor de către societățile corespondente în materia TVA. Tranșarea definitivă a acestei problematici în favoarea companiilor de asigurare după ani buni de inspecții fiscale și dispute cu organele fiscale este cu atât mai binevenită cu cât acestea vizau sume importante achitate de aceste companii cu titlu de obligații fiscale principale, dar mai ales obligații fiscale accesorii în baza unor acte de impunere nelegale”,  a adăugat Mihail Boian, avocat Partener al D&B David și Baias SCA.

Pe de altă parte, în privința contribuțiilor sociale, problematica în discuție dedusă judecății și dezlegată de ÎCCJ a vizat, în esență, calificarea naturii juridice a veniturilor obținute de agenții de asigurare din contractele de agent încheiate cu companiile de asigurare, în funcție de care  trebuia să se determine cine ar fi trebuit să achite contribuțiile sociale aferente. Astfel, dacă acestea ar fi fost venituri din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil, contribuțiile sociale ar fi trebuit reținute la sursă și achitate către bugetul de stat de către companiile de asigurări (conform OUG nr. 82/2010), în timp ce o asemenea obligație nu exista pentru companii de asigurare, dacă erau venituri înregistrate din activități comerciale, respectiv, desfășurate de profesioniști conform legislației speciale (i.e. după cum contractele s-au derulat anterior sau după intrarea în vigoare a noului Cod civil).

Avocații D&B David și Baias au adus în fața instanțelor de judecată argumentele de drept civil (în sens larg, incluzând și dispozițiile Codului comercial) ce susțin natura juridică a acestor contracte ca fiind (în mod firesc) una de tip comercial, respectiv, încheiate între profesioniști, pornind de la definirea faptelor de comerț din Codul comercial și încheind cu dispozițiile Noului Cod civil care exclud în mod specific contractul de agent de asigurare din sfera de aplicare a acestui din urmă act normativ. Totodată au fost luate în considerare normele specifice emise în privința activității agenților de asigurare de către reglementatorul acestei industrii. În egală măsură, aceștia au prezentat pe larg instanțelor de judecată și argumentele fundamentate pe înseși normele dreptului fiscal ce contraziceau impunerea acestor sume de către ANAF.

După ce într-una dintre cele două cauze Curtea de Apel București a anulat actele administrativ-fiscale emise de ANAF, ÎCCJ a validat raționamentul acesteia, respingând recursurile formulate de ANAF și dispunând pe fond o soluție identică și în cea de-a doua cauză soluționată în această suită de litigii fiscale (i.e. anularea impunerii contribuțiilor sociale pentru aceasta din urmă). S-a confirmat astfel cu titlu definitiv că societățile de asigurare nu sunt obligate să rețină la sursă și să achite contribuții sociale în privința veniturilor achitate agenților de asigurare în temeiul unor contract de agent.

„Este o altă dispută cu organele fiscale despre care am putea scrie o carte. Aceasta a presupus parcurgerea mai multor etape, atât în fază prelitigioase – când am fost implicați în privința contribuțiilor sociale în efectuarea de demersuri, alături de organizațiile profesionale, la pregătirea de adrese către Ministerul Muncii și Ministerul Justiției , pentru a încerca descifrarea semnificației noțiunilor preluate de Ministerul Finanțelor în legea fiscală, cât mai apoi în fază litigioasă, care a presupus și parcurgerea procedurii preliminare(pe partea de TVA). Toate aceste demersuri așezate și urmate coordonat în cadrul unei strategii de apărare elaborată pas cu pas, au facilitat, din punctul nostru de vedere, și de această dată identificarea problematicilor în discuție, a conceptelor și cadrului legal incident, care mai apoi au fost analizate într-o manieră detaliată și aplecată de către judecătorii Curții de Apel București și apoi de către cei ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele conchizând asupra necesității anulării impunerilor nelegale efectuate de către organele fiscale în aceste cauze”, a conchis Dan Dascălu, Avocat, Partener D&B David și Baias SCA, Coordonator al Departamentului de Litigii și Dreptul muncii.

Echipa de avocați D&B David și Baias implicată a fost formată din Dan Dascălu, Mihail Boian, Ana Vasile, Arleta Volintiru, colaborând îndeaproape de-a lungul întregii dispute cu consultanții fiscali PwC România, respectiv, Diana Coroabă, Inge Abdulcair și Bogdan Cârpă-Veche.

Autori:

• Alina Andrei, Partener, Taxe & Prețuri de transfer, Cabot Transfer Pricing
• Cristina Săulescu, Partener, Taxe & Prețuri de transfer, Cabot Transfer Pricing 

A fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial nr. 1228 din 20 decembrie 2022 Legea nr. 370 pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri fiscale.

Prin această Ordonanță se aduc cele mai multe și importante modificări ale Codului fiscal din ultimii ani.

Mai jos regăsiți doar câteva dintre cele mai importante modificări aduse, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2023:
o Se abrogă Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități;
o Microîntreprinderi:
• Excluderea din categoria microîntreprinderilor a societăților care realizează mai mult de 20% din venituri din activități de consultanță și management, cu excepția veniturilor din consultanță fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920-«Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal»;
• Impunerea unui număr de minim 1 angajat pentru microîntreprinderi (este considerată îndeplinită condiția și dacă există mai mulți angajați cu normă parțială care însumate dau o normă întreagă sau contracte de administrare sau mandat dacă remunerația acestora este cel puțin la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată);
• Reducerea pragului de venituri la maxim 500.000 euro, începând cu veniturile realizate în anul 2023, respectiv microîntreprinderile care în anul 2023 realizează venituri mai mari de acest plafon, vor deveni plătitoare de impozit pe profit începând cu 1 ianuarie 2024;
• Posibilitatea de a avea cel mult trei participări de minim 25% la microîntreprinderi (dacă se depășește numărul de dețineri, asociații/acționarii decid care dintre cele care depășesc numărul de 3 devin plătitoare de impozit pe profit);
• Se introduce următoarea restricție: o societate plătitoare de impozit pe profit poate opta pentru trecerea la regimul microîntreprinderilor dacă îndeplinește condițiile doar dacă nu a mai fost plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023;
• Cotă unică la microîntreprinderi, de 1%.
o Dividende (distribuite începând cu 1 ianuarie 2023):
• Impozitul pe dividende crește de la 5% la 8%. În cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cota de impozit pe dividende este de 5%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2022, aprobate potrivit legii.
o Veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal:
• Nu mai este nicio sumă scutită;
• Pentru imobile deținute pe o perioadă de până la 3 ani inclusiv, cota de impozit va fi de 3%;
• Pentru imobilele deținute pe o perioadă mai mare de 3 ani, cota de impozit este de 1%.
o Venituri din activități independente:
• Scade plafonul pentru obligativitatea trecerii de la impozitarea pe bază de norme de venit la impozitarea în sistem real, de la 100.000 euro la 25.000 euro. Reducerea plafonului se aplică începând cu veniturile înregistrate de PFA în anul 2023.
o TVA:
• Încadrarea băuturilor de la codurile NC 2202 10 00 și 2202 99 la cota de TVA de 9%;
• Modificarea cotei de la 5% la 9% pentru serviciile de restaurant și de catering și pentru activitățile de cazare hotelieră;
• 5% la livrarea de locuințe doar în condițiile unei singure locuințe, cu o suprafață utilă de maximum 120 mp a cărei valoare nu depășește 600.000 lei. Prin excepție, în anul 2023, cota redusă de TVA de 5%se aplică și pentru:
– livrarea de locuințe cu o suprafață utilă de maxim 120mp, a căror valoare, inclusiv terenul pe care sunt construite, nu depășește 450.000 lei, achiziționate de persoane fizice, dacă actele de plată în avans pentru achiziție sunt încheiate până la data de 1 ianuarie 2023;
– livrarea de locuințe cu o suprafață utilă de maxim 120mp, a căror valoare, inclusiv terenul pe care sunt construite, depășește 600.000 lei, dar nu depășește 700.000 lei, achiziționate de persoane fizice, individual sau în comun cu alte persoane fizice dacă actele de plată în avans pentru achiziție sunt încheiate până la data de 1 ianuarie 2023.
o Impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor:
• Își pierd caracterul de venituri neimpozabile următoarele venituri:
– contribuțiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;
– primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita de 400 euro, pentru fiecare persoană;
– contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/plătitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infecției COVID-19, din inițiativa acestuia;
– sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea.
• Se introduc noi venituri neimpozabile, care cumulate, nu trebuie să depășească 33% din salariul de bază:
– prestațiile suplimentare în baza clauzei de mobilitate, în limita de 2,5 ori nivelul legal al diurnei;
– contravaloarea hranei, dacă nu se acordă tichete de masă;
– cazarea și contravaloarea chiriei, în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă:
   – angajatul sau soțul/soția nu dețin locuință pe raza localității de desfășurare a activității;
   – spațiul de cazare este în unități proprii sau închiriate;
   – contractul de închiriere încheiat de angajator este încheiat în condițiile legii;
   – plafonul neimpozabil se acordă doar unuia dintre soți, pe baza declarației e propria răspundere.
– contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajat și membrii familiei, conform contract, regulament intern sau lege specifică, în baza unui plafon reprezentând un câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv;
– contribuțiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;
– primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita de 400 euro, pentru fiecare persoană;
– sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, în limita unui plafon lunar de 400 de lei corespunzător numărului de zile lucrate în acest regim.
• Se modifică sistemul de acordare a deducerilor personale și a celor pentru persoane aflate în întreținere. Limita salarială maximă pentru care se acordă deducere personală este de până la 2.000 lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
• Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000 m2 în zonele colinare și de șes și de peste 20.000 m2 în zonele montane;
• Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:
– 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice de până la 26 de ani, care realizează venituri de până la limita sumei de 2.000 lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
– 100 lei lunar pentru fiecare copil de până la 18 ani, înscris într-o unitate de învățământ.
• Este eliminată cota de cheltuieli deductibile de 40% la calculul venitului impozabil în cazul închirierilor.
o Baza de calcul CAS și CASS:
• Se limitează diurna impozabilă la 2,5 ori nivelul instituțiilor statului, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă;
• Partea care depășește 33% din veniturile enunțate anterior, intă și în baza de calcul al CAS/CASS;
• Baza anuală de calcul al CAS/CASS în cazul veniturilor obținute din activități independente și drepturi de autor nu poate fi mai mică de:
– 12 salarii minime brute pe țară în cazul veniturilor realizate între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
– 24 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară.

Alte modificări aduse O.G. nr. 16/2022 se referă la obligația comercianților care înregistrează încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei anual de a accepta plățile cu carduri de debit/credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau a altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice.

Acest material se dorește o sinteză doar a celor mai importante modificări propuse și vă rugăm să aveți în vedere că nu prezintă toate detaliile modificărilor aduse, așa cum sunt ele prevăzute în Ordonanță.

Pentru detalii suplimentare, dar și pentru suport în interpretarea prevederilor legale în materie fiscală, nu ezitați să ne contactați.