Am sumarizat în cele ce urmează cele mai importante modificări şi completări aduse de Hotărârea de Guvern nr. 284 / 27 aprilie 2017 (“HG” în cele ce urmează) Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.

Impozit pe profit

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Normele Metodologice au fost modificate în sensul alinierii cu prevederile Codului Fiscal, prin eliminarea normelor care limitau aplicarea facilității doar pentru mijloacele fixe puse în funcțiune până la data de 31 decembrie 2016.
De asemenea, noile norme prevăd că, pentru profitul reinvestit în achiziționarea dreptului de utilizare a programelor informatice, scutirea e aplicabilă pentru cele achiziționate și utilizate începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Venituri neimpozabile constând în valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea valorii nominale a titlurilor existente

A fost modificat exemplul de calcul privind determinarea profitului impozabil obținut din vânzarea titlurilor de participare, în cazul contribuabililor care au obținut venituri neimpozabile ca urmare a încorporarii profitului în capitalul social de către persoanele juridice la care au deținut respectivele titluri de participare.

Cheltuieli nedeductibile aferente veniturilor neimpozabile

A fost introdus un exemplu de calcul pentru determinarea cheltuielilor nedeductibile aferente veniturilor neimpozabile, în situația în care contributabilul nu are organizată o evidență contabilă care să asigure informația necesară identificării acestor cheltuieli.

Cheltuieli cu dobânzile și diferențe de curs valutar

Normele Metodologice au fost completate pentru a se clarifica neincluderea în capitalul împrumutat, folosit la calculul gradului de îndatorare, a imprumuturilor prevăzute la art. 27 alin. (6) din Codul Fiscal (i.e. împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată).

Totodata, se clarifică faptul că este nelimitată în timp perioada de reportare a sumei cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţe de curs valutar nedeductibile în perioada de calcul a impozitului pe profit, dacă gradul de îndatorare este mai mare decât trei sau capitalul propriu are valoare negativă.

Recuperarea pierderii fiscale

Completările aduse Normelor Metodologice prezintă modul de recuperare a pierderii fiscale la revenirea la sistemul de plată a impozitului pe profit, în cazul contribuabililor care aplică sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor începând cu data de 1 februarie 2017.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Completările și modificările aduse Normelor Metodologice aduc clarificări, printre altele, cu privire la:

• aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în cazul persoanelor juridice române care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro, îndeplinind și celelalte condiții din definiția microîntreprinderii, și care desfăşoară ca activitate principală sau secundară activităţile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități;
• obligația aplicării impozitului pe veniturile micro-întreprinderilor începând cu 1 februarie 2017 de către persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit la data de 31 ianuarie 2017 care nu intra sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 – 500.000 euro inclusiv. Contribuabililor care intră sub incidența Legii no. 170/2016 privind impozitul specific unor activități și care care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 – 500.000 euro inclusiv, nu li se aplică sistemul de impozitare al microîntreprinderilor
• rămânerea definitivă a opțiunii exercitate de microîntreprinderile care au optat să aplice sistemul de plată a impozitului pe profit, înregistrate ca plătitori de impozit pe profit până la data de 31 ianuarie 2017 inclusiv. Acești contribuabili nu sunt obligați să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor începând cu data de 1 februarie 2017 dacă își mențin, pentru anul 2017, valoarea impusă de lege pentru capitalul social;
• calcularea impozitului pe profit aferent trimestrului I 2017 prin luarea in considerare a veniturilor și cheltuielilor realizate începând cu 1 februarie 2017, în cazul plătitorilor de impozit pe profit la data de 31 ianuarie 2017 care devin microîntreprinderi începând cu 1 februarie 2017 și care optează în perioada 1 februarie – 31 martie 2017 să aplice sistemul de plată a impozitului pe profit;
• neaplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor de către persoanele juridice române plătitoare de impozit specific unor activități potrivit Legii nr. 170/2016.

Impozit pe venit

Anumite clarificari sunt aduse cu privire la scutirea de la plata impozitului pe venit pentru angajatii companiilor ce desfasoara activitati cu caracter sezonier in cursul unui an.

Normele metodologice se modifica astfel incat sa reflecte prevederea actuala din Codul fiscal conform careia pentru calculul impozitului lunar aferent venitului salarial realizat, se vor deduce și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajați, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei a sumei de 400 euro.

Au fost adoptate anumite modificări cu privire la stabilirea venitului ce urmează a fi supus impozitului, venit rezultat din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. De asemenea, se clarifică anumite aspecte cu privire la aplicarea regimului fiscal stabilit în cazul transferului dreptului de proprietate, pentru proprietățile imobiliare din patrimoniul afacerii. Astfel, pentru determinarea tratamentului fiscal relevant, acesti contribuabili au obligația prezentării următoarelor documente: certificatul de înregistrare sau, după caz, certificatul de înregistrare fiscală și extrasul de carte funciară din care să rezulte că imobilul face parte din patrimoniul afacerii.

Normele metodologice se modifica astfel incat sa reflecte prevederea actuala din Codul fiscal conform careia persoanele fizice care au fost plătite din străinătate pentru activitatea desfășurata în România si care isi prelungesc perioada de sedere peste 183 de zile (sau perioada din conventie) vor depune declarațiile lunare pentru întreaga activitate desfășurata în România pana la data de 25 a lunii următoare împlinirii termenului prevăzut de convenție.

Contribuții sociale obligatorii

Se abroga si in normele metodologice prevederile legale cu privire la stabilirea plafoanelor privind contribuțiile sociale obligatorii care se datorau atât la nivelul angajatului, cât și la nivelul angajatorului.

Pentru veniturile din dividende, obținute în bani sau în natură, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă dividendele brute distribuite, indiferent dacă acestea au fost plătite sau nu de către persoanele juridice în cursul anului fiscal precedent, potrivit legii.

De asemenea, la încadrarea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în plafonul minim – douăsprezece salarii de baza minime brute pe tara – se au în vedere toate bazele lunare de calcul asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, inclusiv cele aferente veniturilor salariale sau asimilate salariilor, veniturilor din investiții și/sau din alte surse.

TVA

Prevederi speciale pentru aplicarea Codului Fiscal

Se introduc prevederi cu privire la mecanismul practic de aplicare a art. 11 alin. (6) – (9) din Codul Fiscal în cazul reînregistrării persoanelor impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, având în vedere următoarele situații practice privind operațiunile taxabile realizate în perioada în care persoana impozabilă a avut codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat:
– persoana impozabilă a colectat și declarat TVA pentru astfel de operațiuni, dar nu a emis facturi;
– persoana impozabilă a colectat și declarat TVA pentru astfel de operațiuni și a emis facturi;
– persoana impozabilă nu a colectat și nu a declarat TVA pentru astfel de operațiuni, dar a emis facturi;
– persoana impozabilă nu a colectat și nu a declarat TVA pentru astfel de operațiuni și nu a emis facturi.

Locul prestării de servicii

Sunt definite in mod specific bunurile imobile (in scopul determinării locului prestării serviciilor legate de bunurile imobile) prin referire la Articolul 13, lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Ajustarea bazei de impozitare

Se aduc modificări Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor privind ajustarea bazei de impozitare în cazul falimentului / intrării în procedura insolvenței a beneficiarului. Astfel, ajustarea bazei impozabile se efectuează în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească de confirmare a planului de reorganizare, respectiv hotărârea judecătorească de închidere a procedurii insolvenței.

Baza de impozitare pentru import

Pentru evitarea dublei impozitări, nu se mai include în baza de impozitare a importului de bunuri, contravaloarea serviciilor prestate înainte ca bunurile să fie importate, în cazul acelor bunuri care sunt supuse unor lucrari sau evaluari asupra bunurilor mobile corporale înainte de a fi importate.

Cotele TVA

Au fost actualizate codurile din Nomeclatura Combinata (NC) pentru semințe și fructe oleaginoase, semințe și fructe diverse, plante industriale sau medicinale, paie și furaje pentru a căror livrare se aplică cota redusă de TVA de 9%.

Rambursarea TVA către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA in România și nestabilite pe teritoriul UE

S-a introdus o mențiune în Normele Metodologice conform căreia persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilita în UE, care prestează servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau de televiziune supuse regimului special, poate solicita rambursarea TVA în baza procedurii prevăzute pentru astfel de contribuabili nestabiliți în UE (dacă toate condițiile sunt îndeplinite).

Persoanele impozabile anterior menționate pot beneficia de rambursarea TVA fără a fi obligate să desemneze un reprezentant în România în acest scop.

Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital

Au fost modificate Normele Metodologice de aplicare a art. 305 din Codul Fiscal în scopul alinierii la modificările aduse Codului Fiscal începând cu 1 ianuarie 2017, care stipulează metoda de ajustare a TVA deductibilă în cazul bunurilor de capital. Normele Metodologice actualizează în acest sens și exemplele specifice privind determinarea ajustării TVA.

Totodată, se prevede mecanismul, precum și exemple în acest sens, pentru ajustarea TVA de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, atât pentru situațiile în care ajustarea este în favoarea statului, cât și pentru situațiile în care ajustarea este in favoarea contribuabilului.

Regimul special pentru agricultori

Au fost introduse Normele Metodologice detaliate de aplicare a regimului special pentru agricultori, prevăzut de art. 3151 din Codul Fiscal.

Registrul operatorilor intracomunitari

Au fost eliminate Normele Metodologice de aplicare a art. 329 din Codul Fiscal privind registrul operatorilor intracomunitari, ca urmare a abrogării acestuia începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Gabriel Biriș, Avocat

Scriu acest articol nu neapărat din postura specialistului care comentează anumite prevederi legale, modul în care ele trebuie interpretate, înțelese și aplicate, ci din postura specialistului preocupat de designul legislativ, de eficiența lui, de o legislație care să fie instrument de dezvoltare, și nu frână.

1. Ce este TVA
Evident, nu vreau să vă insult inteligența, știu că știm cu toții ce este TVA. Este o taxă pe consum, suportată de consumatorul final, care – spre deosebire de sales tax din SUA sau defunctul nostru ICM, nu este colectată doar de la consumatorul final, ci se bazează pe principiul plăților fracționate. Fiecare „actor” de pe lanțul de valoare adăugată plătește TVA pentru bunuri și serviciile achiziționate pe care îl deduce din taxa colectată de la clienți. Prin sistemul deducerilor și rambursărilor, TVA ar trebui să fie neutru pentru business.
Cam asta e TVA. Este venită la buget doar dacă este plătită de consumatorul final, companii fără drept de deducere sau instituții publice. În rest, circulă precum apa în natură: de la cumpărător la vânzător, de la vânzător la buget și de la buget înapoi la cumpărător.
În principiu, TVA este o taxă eficientă, relativ ușor de colectat. Cu o singură condiție: să fie administrată unitar și eficient, condiție care nu mai este de mult îndeplinită de UE, o piață comună cu 28 de administrații fiscale, dintre care unele – precum ANAF-ul nostru, extrem de ineficiente.

2. Frauda de TVA
Vorbind despre „fraudă”, trebuie să definesc ce înțeleg eu prin acest termen: neplata la buget a TVA colectat de la client sau deducerea fără drept a taxei achitate furnizorului.
A trebuit să definesc termenul dintr-un motiv cât se poate de simplu: în condițiile în care avem o instituție deja celebră – Direcția Antifraudă Fiscală din ANAF, frauda nu este definită nici în Codul fiscal, nici în Codul de procedură fiscală și nici în legea privind combaterea evaziunii. Cui prodest?
Revenind, din punctul meu de vedere, frauda de TVA poate fi împărțită în două:
– mica fraudă de TVA, la comerciantul care nu emite bonul fiscal sau factură, dar încasează de la client prețul întreg, adică inclusiv TVA;
– marea fraudă de TVA, în special frauda de tip carusel/missing trader, infinit mai periculoasă decât prima.
Să le analizăm pe rând.

2.1 Mica fraudă de TVA
Cu toții știm fenomenul: cumperi un bun sau serviciu și nu primești bon. Fenomen omniprezent până în 2014, s-a redus semnificativ după campania de închidere de magazine/restaurante din primăvara lui 2015. A fost însă acea abordare cea mai bună? Se poate menține presiunea din partea controlului fiscal astfel încât emiterea bonurilor să devină regulă și să rămână așa? Se putea face și altfel?
Problema instituțiilor de forță este și va rămâne aceea că atunci când le pui în mână ciocanul văd cuie peste tot! À la guerre comme à la guerre, apar și victime colaterale, ceea ce nu ar trebui să se întâmple într-un stat de drept pe timp de pace. Din păcate, acum avem deja foarte multe astfel de victime colaterale…
Cred că mult mai responsabil ar fi fost să se pună piciorul pe accelerație la implementarea AMEF, adică a caselor de marcat fiscale cu memorie electronică și modul de comunicare a datelor în timp real, astfel încât controalele să poată fi făcute acolo unde analiza de risc arată că pot fi probleme. Trimițând inspectorii în uniforme cu vipușca în mașini (noi, cu girofar) frumos inscripționate în acțiuni intens mediatizate, în mod cert a ajutat pe termen scurt la creșterea încasărilor. Cu ce preț, însă, pe termen lung? Nu ar fi mai eficient să facem ce au făcut și alte state, și anume să implementăm un sistem funcțional de AMEF? Care implementare ce credeți că face acum? S-a blocat, termenul a fost din nou prorogat cu 9 luni…

2.2 Marea fraudă de TVA
Dacă mica fraudă descrisă anterior este în general o fraudă de subzistență (frauda făcută de mulți cu sume relativ mici), cea de a doua este făcută de puțini care fură foarte mult, fiind infinit mai periculoasă decât prima, inclusiv pentru faptul că fondurile provenite din marea fraudă de TVA pot ușor alimenta atât corupția cât și terorismul, de aceea trebuie combătută cu prioritate.
Cea mai cunoscută formă de mare fraudă de TVA este frauda de tip carusel, frauda care costă statele UE minim 50 miliarde anual, dintre care România pierde minim 3 miliarde de euro (mai mult, în anii anteriori, posibil mai puțin după scăderea cotelor). Mai sunt și achizițiile fictive gen servicii IT din „Sintești Valley”, dar acestea sunt doar o mică parte din marea fraudă.
Acest tip de fraudă este posibilă datorită unui bug de sistem care există de când există TVA și piața comună a UE (de aceea sistemul de TVA se numește „tranzitoriu”). Pentru că, în general, locul taxării este acolo unde se consumă bunul sau serviciul (la cumpărător), cota TVA aplicabilă la export este zero, importatorul plătind TVA în vamă la introducerea în țară. Cum în UE nu mai sunt vămi, iar operațiunile de export-import au devenit „achiziții intracomunitare”, cumpărătorul nu plătește TVA vânzătorului, dar colectează TVA de la clienții lui atunci când revinde. Lanțul plăților fracționate – pe care se bazează TVA ca să reducă riscul de fraudă, este astfel întrerupt extrem de ușor, ceea ce a și făcut ca frauda să explodeze în statele cu capacitate administrativă mai redusă și corupție ridicată. Adică și în România, care evident că are cel mai redus randament al colectării dintre toate statele UE, ajungând să fie doar de 52% în 2012. Probabil că nici astăzi nu a trecut de 60%, deși ANAF a pornit un adevărat război împotriva contribuabililor.

3. Soluția
Soluția la această problemă este cunoscută: taxarea inversă în toate tranzacțiile B2B („GCRM” – Generalized Reverse Change Mechanism). O aplicăm și noi pentru produse considerate de risc (deșeuri de metale, cereale, imobile, telefoane și computere etc.). Soluția funcționează, dar crește costurile de finanțare pentru producătorii bunurilor la care aplicăm taxare inversă, ei plătind TVA pentru input-uri și trebuind să aștepte rambursarea acestuia de către stat. Evident, această problemă nu ar mai exista dacă taxarea inversă s-ar aplica la toate livrările, nu numai la unele…
Soluția nu poate fi însă implementată pentru că Directiva 2006/112/EC (Directiva TVA) nu permite acest lucru, principiul plăților fracționate fiind încă sacrosanct pentru țări precum Franța (inventatorii lui) sau Italia, dar și datorită faptului că sunt state precum Finlanda sau Malta care au fost capabile să rezolve problema printr-o administrare eficientă și le este teamă că GCRM ar perturba acest lucru.
Două tentative de modificare a Directivei pentru a permite statelor membre introducerea opțională a taxării inverse au eșuat în trecut, ultima în octombrie 2015. În decembrie 2015, Cehia a revenit asupra subiectului, cerând să i se aprobe să fie proiect pilot în aplicarea GCRM la tranzacții de peste 10.000 euro. Președinția olandeză a Consiliului (semestrul 1 – 2016) a tergiversat luarea unei decizii cu privire la cererea Cehiei și doar determinarea ministrului ceh de finanțe a împins Consiliul să ceară Comisiei să vină cu o noua propunere de modificare a Directivei 112.
Ca urmare, acum se află în discuție la Comisie o nouă propunere de modificare a Directivei TVA, propunere despre care însă nu văd aproape nicio discuție în România, deși este una extrem de importantă atât pentru ANAF, cât și pentru mediul de afaceri, cu toate că a fost prezentată de Comisie încă din 23 decembrie 2016…
Pe scurt, Comisia propune ca taxarea inversă generalizată (GRCM) să poată fi aprobată de Comisie în toate tranzacțiile mai mari de 10.000 euro în următoarele condiții:
(a) dacă GAP-ul de TVA (cât nu se colectează) este cu cel puțin 5% mai mare decât media europeană (noi ne calificăm sigur);
(b) ponderea fraudei de tip carusel în GAP este mai mare de 25% (nu îmi este clar cum se calculează, dar sigur ne calificăm și aici);
(c) stabilește că alte măsuri de control nu au fost eficiente (și aici ne calificăm, armaghedonul pornit de ANAF nu a dus la scăderea semnificativă a GAP-ului);
(d) statul are granițe cu un stat care este autorizat să aplice GRCM și stabilește că există risc ca frauda să crească ca urmare a acestui fapt.
Nu văd niciun fel de discuții la noi pe această temă. Personal, mi-aș dori ca poziția României la Bruxelles în legătură cu această propunere să fie următoarea:
– aplicarea GRCM să fie opțională, la latitudinea statelor membre, iar opțiunea doar notificată Comisiei;
– eliminate condiționările cu privire la GAP și structura GAP-ului;
– redus plafonul minim la 5.000 euro (atât cât avem noi astăzi la telefoane mobile și computere);
– eliminată limitarea în timp (30.06.2022), GRCM permis până la adoptarea unui regim definitiv al TVA.
Mai mult, mi-aș dori ca implementarea AMEF să fie urgentată, astfel încât riscul creșterii fraudei în retail ca urmare a introducerii GRCM să fie ținut sub control.

4. Ce facem noi?
Nimic din toate acestea… În loc să ne simplificam viața, să reducem costurile de administrare atât pentru companii, cât și pentru ANAF, ne punem bolovani de picioare prin tot felul de metode. În numele „luptei împotriva evaziunii” am văzut o serie de măsuri legislative sau acțiuni care, pe lângă lipsa de eficiență (GAP-ul de TVA nu a scăzut semnificativ), au creat foarte multă frustrare în rândul contribuabililor, au blocat activitatea unor companii viabile sau împiedicat intrarea în piață a unor jucători noi. În plus, acțiunile din ultimii doi ani au creat nesiguranța și lipsa de predictibilitate în rândul antreprenorilor, chestiuni care nu au cum să ajute la dezvoltarea economică a României.
O să dau câteva exemple:
1. Campania derulată în primăvara lui 2015 împotriva unităților de retail (magazine, restaurante), campanie soldată cu amenzi și închiderea pentru 30 de zile a unor unități pentru sume derizorii, fără să existe pentru contribuabil posibilitatea suspendării în instanță a măsurii închiderii. În mod evident, măsura excesivă nu a putut fi păstrată, modificarea fiind la rândul ei modificată în 2015 pentru a permite gradualizarea amenzii și aplicarea sancțiunii complementare doar la „recidivă”, introducându-se și posibilitatea plății a de 10 ori amenda primită pentru a scăpa de închiderea unității. În mod cel puțin ciudat, O.U.G. nr. 8/2015 prevedea chiar o legalizare a abuzurilor împotriva contribuabililor, stabilind că suma reprezentând de 10 ori amenda nu se restituie în cazul în care procesele-verbale emise de ANAF erau anulate de instanță! Evident, prevederea nu a putut rezista și a trebuit o nouă modificare a modificării modificării…
În tot acest timp nu s-a făcut însă mai nimic pentru introducerea AMEF, instrument vital în îmbunătățirea administrării fiscale a retail-ului, termenul pentru implementarea acestui sistem fiind prorogat de două ori, ultima oară în decembrie 2016, termenul fiind împins pentru sfârșitul lui 2018…
2. Campania de anulare a codurilor de TVA din 2016 pentru companii funcționale, cu declarațiile fiscale la zi, cu plățile de taxe la zi, cu angajați și operațiuni comerciale legale pentru motive care nu aveau nimic de a face cu frauda. În plus, obținerea codului de TVA pentru companii noi sau pentru cele ale căror cod a fost anulat a devenit un coșmar administrativ ca urmare a introducerii în Codul fiscal a conceptului de „evaluare a intenției și capacității de a derula operațiuni taxabile”. Zeci de mii de companii au primit invitații pentru a depune formularul 088 ca urmare a unor modificări de sediu, asociați sau administratori, ceea ce a creat nu numai frustrare în rândul contribuabililor (unii mari, companii puternice, chiar și furnizori de utilități), dar a și dus la anulare de coduri de TVA și blocări de business-uri. Frustrarea a fost nu numai în rândul contribuabililor, ci și în rândul lucrătorilor din administrațiile fiscale care s-au văzut îngropați pur și simplu în dosare noi ce trebuiau procesate, dosare care însă nu ajutau deloc la realizarea „planului” de încasări… Muncă în zadar!
Problema continuă și după eliminarea infamului 088 și va continua atât timp cât evaluarea intenției si capacității va fi cuprinsă în Codul fiscal, iar evaluarea se face după criterii complet netransparente și, se pare, în continuă modificare.
3. Cea mai periculoasă acțiune întreprinsă de ANAF în „campania” împotriva evaziunii este însă refuzul dreptului de a deduce TVA pentru faptul că contribuabilul „știa sau ar fi putut ști” că furnizorul său (în unele cazuri chiar furnizorul furnizorului) ar fi avut „comportament fiscal inadecvat”, termen evident nedefinit în legislație. Această abordare a pornit ca urmare a interpretării cu rea-credință a unor decizii ale CJUE și nu s-a oprit nici după ce CJUE a clarificat în octombrie 2015 (Cauza PPUH C-277/14) că acest lucru („știa sau ar fi putut ști”) trebuie determinat de autoritățile fiscale în mod obiectiv și fără a cere contribuabililor să facă verificări care nu sunt în sarcina lor… Personal, nu am văzut nicio astfel de decizie de impunere în care inspectorii să arate care sunt motivele obiective pentru care susțin că contribuabilul „știa sau ar fi putut ști”. Organele de control au introdus astfel răspunderea pentru fapta altuia (în caz că o astfel de faptă chiar există, pentru că am văzut situații în care nici măcar furnizorul furnizorului nu avea datorii fiscale neachitate!).
Mai mult, am văzut chiar un refuz al dreptului de deducere la achiziții unde se aplică taxarea inversă, adică acolo unde nu poate exista prejudiciu din TVA pentru buget.
Ceea ce este încă și mai periculos este că în imensa majoritate a cazurilor în care dreptul de deducere a fost refuzat, deciziile de impunere au fost însoțite de sesizarea organelor de urmărire penală pentru posibile fapte de evaziune.
Sesizarea organelor de urmărire penală a suspendat, evident, soluționarea contestațiilor, contribuabililor fiindu-le astfel blocat accesul la justiție. Încă și mai grav, soluționarea acestor cazuri (de multe ori complexe) va ajunge în instanțele penale, și nu în cele de contencios administrativ, unde există expertiză pentru judecarea spețelor fiscale.
Care pot fi așteptările de la instanțele care vor trebui să judece astfel de cazuri, între un caz de viol și unul de tâlhărie?
Aceștia sunt doar câțiva din „bolovanii” pe care statul nostru i-a pus în spatele companiilor românești, companii de la care însă același stat se așteaptă să producă taxele și impozitele necesare finanțării unui buget din ce în ce mai flămând.
Evident, nu așa se face administrarea fiscală. Mă întreb și vă întreb: cum am ajuns, ca stat, în această situație de impredictibilitate, nesiguranță, chiar teamă de ce ți se poate întâmpla ca antreprenor sau administrator care încearcă să respecte legea și să își achite corect obligațiile la buget? Cum a fost posibil abuzul instituționalizat la o asemenea scară?
Noi, ca profesioniști ai dreptului (fiscal) facem ce putem pentru a limita excesele, asistăm clienții la control, construim apărări în instanță și, de multe ori, reușim să convingem și instanțele să facă dreptate. Războiul acesta însă nu mai poate continua așa. Sunt mult prea multe victime colaterale, iar încasările la buget nu cresc.
Putem face mai mult decât atât? Probabil că da, atât individual, cât și prin intermediul corpurilor profesionale din care facem parte, avocați sau consultanți fiscali.
Pentru viitor, în materia TVA, cred cu tărie că soluția nu poate fi alta decât cea expusă mai sus: taxare inversă generalizată, introducerea AMEF, introducerea SAF-T pe modelul OECD (Standard Audit File for Tax – sistem de raportare care să permită controlul de la distanță), eliminarea evaluării intenției și capacității și concentrarea pe politici de KYC (Know Your Client) și prevenție a fraudei, concentrarea resurselor pe domeniile (cunoscute) de fraudă.
Pentru trecut, trebuie găsită o soluție legală pentru a debloca procesele suspendate de sesizările penale făcute de inspectori, soluționate contestațiile administrative și deblocarea căii de acțiune în instanțele de contencios administrativ. În plus, trebuie mult mai mult training pentru inspecția fiscală pentru a înțelege principiile care stau la baza TVA, principii care transpar nu doar din lege, ci și din deciziile CJUE, decizii pe deplin aplicabile în România atât timp cât suntem membri UE.
Evident, acest articol este doar despre TVA. Probleme nu sunt însă doar aici, bolovani sunt peste tot.

Acest articol este editorialul nr. 3/2017 al revistei Tax Magazine. Detalii despre abonare găsiți aici.

La intrarea în noul an vă dorim să aveți un an excelent și vă reamintim o serie de modificări legislative fiscale au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Modificări de cote sau baze de impozitare:

• Reducerea cotei standard de TVA de la 20% la 19%.
• Reducerea accizelor la carburanți: motorină de la 1.897,08 lei / 1.000 litri la 1.518,04 lei / 1.000 litri; benzină fără plumb de la 2.035,40 lei / 1.000 litri la 1.656,36 lei / 1.000 litri.
• Eliminarea impozitului pe construcții de 1%.
• Introducerea impozitului specific pentru persoanele juridice care desfășoară activități de cazare și/sau alimentație publică (Legea nr. 170/2016).
• Se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate de 5,5% pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, veniturile din investiții și veniturile din alte surse, chiar dacă persoanele care realizează aceste veituri mai realizează și venituri din salarii, pensii sau venituri din activităti independente.
• Plafonarea bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate la maxim echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat.
• Acordarea de facilități pentru pregătirea teoretică și/sau practică a elevilor în cadrul învățământului profesional și tehnic, prin acordarea de deduceri la calculul impozitului pe profit sau venit și prin neimpozitarea burselor, premiilor și altor drepturi primite de elevi.

Impozit pe profit

• Extinderea facilității de scutire de impozit și pentru profitul investit în dobândirea dreptului de utilizare a programelor informatice (în plus față de producerea/achiziționarea de programe informatice). Se renunță la aplicarea limitată în timp a acestei facilități fiscale (facilitatea urma să se aplice până la 31 decembrie 2016).

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

• Diminuarea de la echivalentul a 25.000 euro la 45.000 lei (echivalentul a aproximativ 10.000 euro) a limitei capitalului social al microîntreprinderilor pentru care se poate aplica opțiunea pentru plata impozitului pe profit.
• Opțiunea pentru plata impozitului pe profit va putea fi aplicată și de către microîntreprinderile existente al căror capital social depășește noua limită, nu doar de către persoanele juridice române nou-înființate.

Impozit pe venit și contribuții sociale

• A fost eliminată obligativitatea depunerii Declaratiei 205 pentru veniturile din salarii/asimilate salariilor, valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din pensii, din arendare, precum și venituri din asocierea unei persoane fizice cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit sau de tip microîntreprindere.
• Definiția noțiunii de stock option plan se extinde pentru a include și programele de acest fel inițiate în cadrul societăților care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

TVA

Alături de reducerea cotei standard de TVA la 19%, alte modificări importante în domeniul TVA începând cu 1 ianuarie 2017 sunt:
• Introducerea regimului special pentru agricultori, persoane fizice, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care efectuează activități / servicii agricole.
• Contribuabilii declarați inactivi / care au codul de TVA anulat care desfășoară activități economice în această perioadă, după reînregistrarea în scopuri de TVA, își pot exercita dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate în această perioadă.
De asemenea, contribuabilii care efectuează achiziții de bunuri / servicii de la contribuabili declarați inactivi / care au codul de TVA anulat, își pot exercita dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate în această perioadă, după reînregistrarea în scopuri de TVA a furnizorilor / prestatorilor.
• Eliminarea obligației de a se înregistra în Registrul Operatorilor Intracomunitari pentru contribuabilii care efectuează operațiuni intracomunitare.
• Suspendarea, până la data de 31 decembrie 2019, a obligației depunerii a trei declarații informative: 392A, 392B și 393.

Comentariu KPMG:
Alte modificări importante urmează să intre în vigoare pe parcursul anului 2017, cum ar fi abrogarea timbrului de mediu pentru autovehicule (OUG nr. 9/2013) sau legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat.
În plus, în urma instalării noului Parlament și noului Guvern, sunt de așteptat în perioada următoare și alte modificări legislative cu impact fiscal.

Rezumat: În dreptul fiscal european şi internaţional, este un loc comun faptul că nimeni nu ar trebui să plătească cele mai mari impozite posibile doar pentru a satisface autorităţile fiscale. Prin urmare, atât timp cât se înscrie în limitele legii, un contribuabil este îndreptăţit să-şi organizeze afacerea după cum doreşte. Judecătorii fiscali români par să nu fie de acord cu această abordare. Câteva comentarii cu privire la un recent dosar de TVA soluţionat de Curtea de Apel Cluj sunt, pentru acest motiv, necesare.

Summary: In European and international tax law, it is common ground that no one should pay the highest possible taxes just to please to tax authorities. Therefore, as long as it stays within the legal boundaries, a taxpayer is entitled to organize a business as it pleases. Romanian tax judges seem to disagree with this approach. A few comments on a recent VAT case decided by the Cluj Court of Appeal are therefore needed.

În această perioadă, ne-a reţinut atenţia o afacere din domeniul taxei pe valoarea adăugată soluţionată de Tribunalul Maramureş (fond) şi Curtea de Apel Cluj (recurs). După cum vom arăta în continuare, această afacere este circumscrisă unui drept de a nu plăti cele mai mari impozite posibile, recunoscut în practica fiscală internaţională, dar ignorat de autorităţile fiscale şi de instanţele de contencios fiscal din România.

În fapt, organele de control fiscal de la nivelul județului Maramureș au efectuat o inspecție fiscală care a vizat activitatea unei societăţi din perioada 2009-2011. Inspectorii fiscali au reținut că societatea datorează obligații fiscale în materie de impozit pe profit, impozit pe venitul microîntreprinderilor și taxă pe valoarea adăugată. Mai precis, organul fiscal a făcut aplicarea art. 11 VCF, în ceea ce privește relația societăţii reclamante, în calitate de școală de șoferi, cu instructorii auto autorizați ca persoane fizice ce desfășoară activitate economică, care erau colaboratorii societății.

Relația dintre școala de șoferi și instructorii auto cu care aceasta colaborează poate fi descrisă după cum urmează: în baza unor contracte de colaborare încheiate între cele două părți, societatea se obliga să asigure pregătirea teoretică a celor ce urmăreau să obțină permisul de conducere, iar instructorii auto să asigure pregătirea practică a acestora. De asemenea, instructorii auto se obligau să realizeze o publicitate adecvată societăţii care patrona şcoala de şoferi, pentru ca aspiranții la obținerea permisului de conducere să urmeze cursurile teoretice la această şcoală de şoferi.

În aceste condiții, persoanele interesate efectuau două plăți pentru fiecare dintre cele două prestări de servicii, independente una de cealaltă. Echipa de inspecție fiscală a apreciat că suntem în prezența unei operațiuni artificiale. Conform celor reţinute prin raportul de inspecţie fiscală, societatea ar fi trebuit să acționeze conform următorului algoritm:

• se pornește de la prezumția că suma pe care trebuie să o suporte un candidat pentru a urma cursurile şcolii de şoferi este de 1.000 RON, din care 100 RON reprezintă costul pregătirii teoretice și 900 RON costul pregătirii practice;
• în opinia organului de inspecție fiscală, societatea ar fi trebuit să încaseze în întregime suma de 1.000 RON și apoi să direcționeze către instructorii auto, în baza facturilor fiscale emise de către aceștia, suma de 900 RON reprezentând contravaloarea pregătirii practice.

Miza acestei discuţii o reprezenta depăşirea pragului de scutire pentru întreprinderile mici, de 35.000 euro, în perioada supusă inspecţiei fiscale. Astfel, prin modul de organizare a afacerii – două contracte încheiate de candidat şi facturi de 100 RON pentru pregătirea teoretică (emise de societatea care asigura pregătirea teoretică) şi respectiv de 900 RON pentru pregătirea practică (emise de instructorul autorizat să efectueze pregătirea practică) – societatea reclamantă s-a păstrat tot timpul sub pragul de 35.000 euro şi nu s-a înregistrat ca plătitoare de TVA. În opoziţie, inspectorii fiscali au apreciat, în baza mecanismului mai puţin favorabil, că pragul de TVA a fost depăşit.

Trebuie observat că în cauză s-a administrat și proba cu expertiza fiscală, expertul desemnat exprimându-se în sensul că modalitatea de interpretare propusă de către organul fiscal este eronată. Cu toate acestea, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea promovată de către societate, arătând că, în speță, modalitatea de achitare în mod separat a sumelor plătite pentru pregătirea unei persoane în scopul obținerii permisului de conducere a condus la o diminuare artificială a bazei de impunere, mai ales în ceea ce privește TVA, în felul acesta societatea nedepășind plafonul de scutire de la plata TVA.

Menţionăm și faptul că, în legătură cu această chestiune, fosta Gardă Financiară a formulat plângere penală împotriva administratorului societății pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală (art. 9 din Legea nr. 241/2005). Soluția a fost de neîncepere a urmăririi penale, organele de cercetare penală concluzionând că, prin comportamentul său, administratorul societății și societatea nu au urmărit să prejudicieze bugetul de stat. Tribunalul Maramureș nu a ținut cont de această soluție, motivând că doar dacă procedura penală s-ar fi finalizat cu o hotărâre a instanței de judecată aceasta ar fi putut să producă efecte și în fața instanței care judecă problema fiscală.

Faţă de această stare de lucruri, trebuie să se observe că, din punct de vedere juridic, atât instanța de fond, cât și organul fiscal s-au prevalat de dispozițiile art. 11 VCF, invocând abuzul de drept care a stat la baza așa-ziselor «operațiuni artificiale». Nici măcar formal însă prima instanță nu și-a pus problema să analizeze care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se reține incidența art. 11 VCF. Dacă se analizează doctrina de specialitate, se poate observa că este necesară îndpelinirea a trei condiții.

Autor: Cosmin Flavius Costaș

Puteți citi continuarea articolului în numarul 5 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine 2016.

Produsul Intern Brut a crescut cu 6% pe seria brută și cu 5,9% pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II din 2016 față de perioada similară din 2015. România se clasează la acest capitol pe primul loc între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Pe locul doi este Slovacia, cu 3,7% și pe trei Spania cu 3,2%.

Și în ceea ce privește creșterea economică în trimestrul doi din 2016 față de primul trimestru al anului, țara noastră s-a situat pe primul loc în UE. Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în trimestrul II din 2016, față de trimestrul I din 2016, fiind o creștere economică sustenabilă. Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1% și Polonia și Slovacia, cu 0,9%.

“Cifrele venite astăzi de la INS confirmă și chiar depășesc estimările noastre. Creșterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investițiile, cu 9% al construcțiilor în trimestrul al II-lea și realizată în condițiile unei reduceri a cresterii comerțului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi și-au amplificat creșterea de la 7,8% în trimestrul I la 9,5% în trimestrul al II-lea.

Asta arată că nu e o creștere bazată doar pe consum, ci și pe investiții și că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate”, a declarat Ministrul Finanțelor, Anca Dragu.

Creșterea economică trimestrială este semnificativ mai mare decât cea așteptată de analiștii economici, de 4,1% an/an în trimestrul II. Aceasta a fost influențată de producție – creșteri importante le-au avut serviciile, construcțiile și agricultura, dar și de dinamica consumului privat, susținută de reducerea TVA și de creșterea câștigului salarial mediu brut pe economie.

• Art. 10 va avea următorul conținut:

• Declarația se depune la organul fiscal competent până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare, declarate pentru depunerea decontului (luna, trimestrul etc.), inclusiv dacă în această perioadă nu au fost realizate operațiuni de natura celor care fac obiectul declarației. În cazul în care perioada de raportare este luna calendaristică, termenul de depunere a declarației pentru luna ianuarie este până la data de 28, respectiv 29 februarie.

• Au fost aduse clarificări privind plajele de numere raportate:

Moto:

„Swords however never get tired. I hope you’ve saved your energy. If you haven’t, you might not last five minutes”.

„Săbiile totuşi nu obosesc niciodată. Sper că ţi-ai păstrat energia. Dacă n-ai făcut-o, s-ar putea să nu rezişti cinci minute”.

(traducere din japoneză, O-Ren în Kill Bill, partea I)

Rezumat: Relaţia dintre autorităţile fiscale române şi contribuabili români pare să se înrăutăţească. Un motiv anume este anularea codului de înregistrare în scopuri de TVA şi efectul asociat din domeniul TVA: conform legislaţiei fiscale române, un contribuabil căruia i s-a anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA trebuie să colecteze în continuare TVA, dar nu poate deduce taxa plătită pentru achiziţii. Din moment ce această stare de lucruri pare să fie inechitabilă, autorul se întreabă dacă şi contribuabilii trebuie să vorbească în stilul lui Quentin Tarantino şi să-l omoare pe Bill.

Summary: The relationship between the Romanian tax authorities and the Romanian taxpayers seems to be getting worse. One particular reason is the anullment of the VAT registration code and the associate effect in the VAT field: according to Romanian tax legislation, a taxpayer who had the VAT code revoked still has to collect VAT, but is unable to deduct VAT paid for the aquisitions. Since this is thought to be unfair, the author wonders whether taxpayers have to speak into Quentin Tarantino’s language and Kill Bill.

1. O recentă şarjă ofensivă a fiscului, care doreşte să anuleze cât mai multe coduri de înregistrare în scopuri de TVA pentru motive puerile sau cu rea-credinţă – de pildă, pentru neprezentarea la chemarea organului fiscal a unui contribuabil aflat în insolvenţă, dar care este citat la un sediu social invalid, în condiţiile în care fiscul cunoştea acest lucru – ridică din nou problema mijloacelor juridice aflate la dispoziţia contribuabililor pentru a contesta anularea, cu efecte imediate (de la data comunicării deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA), a înregistrării în scopuri de TVA.
2. Vom reţine, în context, faptul că toate deciziile de anulare a înregistrării în scopuri de TVA sunt anulabile din mai multe motive. În primul rând, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) NCPF, anterior anulării înregistrării în scopuri de TVA, contribuabilul ar trebui audiat. Or, în practică, această audiere nu există sau ea nu se referă la proiectul deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. Prin urmare, valorizând jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi jurisprudenţa naţională deja cristalizată, orice instanţă naţională ar trebui să ajungă, mai devreme sau mai târziu, la concluzia că actul administrativ fiscal în discuţie este nul [caz de nulitate expresă prevăzut de art. 9 alin. (4) NCPF]. Aceeaşi concluzie se impune – şi va deveni probabil şi mai clară, după soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a întrebării preliminare a Curţii de Apel Cluj din afacerea Ispas – şi datorită lipsei accesului contribuabilului la dosarul administrativ. Cum oare ar putea combate contribuabilul, chiar dacă ar fi invitat să participe la o audiere, rezultatele analizei de risc făcute de fisc, dacă această analiză de risc este nepublică?

Autor: Cosmin Flavius Costaș, lector universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, respectiv partener şi asociat coordonator al Costaş, Negru & Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi.

Puteți citi continuarea articolului în numarul 6 al revistei Tax Magazine. Găsiți aici mai multe detalii despre abonamentele Tax Magazine 2016.

• Cazul C-130/15 Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs v National Exhibition Centre Limited
• Cazul C-607/14 Bookit Ltd v Commissioners for Her Majesty’s Revenue and Customs

Atât în cazul NEC, cât și în cazul Bookit, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (“CJUE”) analizează dacă serviciile de procesare a plăților cu cardul se califică drept servicii scutite de TVA, reprezentând “tranzacții privind plăți, viramente”.

Cazul Bookit se referă la prestarea de servicii de procesare a plăților cu cardul în legătură cu vânzarea de bilete de cinema, în timp ce cazul NEC se referă la prestarea unor servicii similare în legătură cu vânzarea de bilete pentru diverse evenimente (de exemplu, evenimente sportive, concerte).

Serviciile de procesare a plății cu cardul prestate de NEC si Bookit constau în activități efectuate cu scopul asigurării plății biletelor de către cumpărători, specific în: obținerea informațiilor cu privire la cardul de debit sau de credit, transmiterea acestor informații către banca acceptantă (urmând a fi transmisă mai departe emitenților cardurilor respective), primirea codurilor de autorizare de la banca acceptantă atestând posibilitatea efectuării vânzării și transmiterea unui fișier de plăți către banca acceptantă la finalul fiecărei zile conținând informații privind vânzările efectuate și cardurile utilizate de către cumpărători, precum și alte date relevante cu privire la plată.

În ambele cazuri CJUE a notat faptul că Instanța de trimitere ar trebui să determine dacă serviciile de procesare a plății cu cardul ar trebui considerate servicii distincte, independente de vânzarea biletelor sau servicii accesorii prestărilor de servicii pentru care cumpărătorii biletelor efectuează plata.

Sub această rezervă, CJUE a răspuns întrebărilor transmise de instanța de trimitere, respectiv, în esență, dacă serviciile în cauză beneficiază de scutire de TVA sau nu.

CJUE a emis o decizie similară în ambele cazuri discutate, considerând că serviciile de procesare a plății cu cardul, subiect al analizei în cauză, nu pot fi tratate drept servicii privind plăți și viramente și, prin urmare, nu pot beneficia de scutirea de TVA.

CJUE definește viramentul drept o tranzacție ce constă în executarea unei instrucțiuni de a transfera o sumă de bani dintr-un cont bancar în alt cont bancar. Mai departe, CJUE reiterează caracteristicile ‘tranzacțiilor privind viramente’, mai exact că acestea implică schimbări în situația juridică și financiară existentă.

Potrivit CJUE, aspectele legate de funcțiile îndeplinite de tranzacția respectivă sunt decisive în aprecierea calificării acesteia drept ‘tranzacție privind viramente’, specific tranzacția în cauză trebuie să îndeplinească funcțiile esențiale și specifice ale viramentelor sau să determine transferul actual sau potențial al proprietății asupra fondurilor. CJUE consideră că limitele responsabilității prestatorului sunt de asemenea relevante în acest sens. Atunci când tranzacția are doar o natură tehnică sau administrativă, scutirea de TVA nu poate fi aplicată.

În opinia CJUE, serviciile de procesare a plății cu cardul reprezintă doar activități preparatorii, efectuate înainte de plata sau viramentul propriu-zis și, deși acestea sunt esențiale în efectuarea plății / viramentului, nu pot fi privire ca fiind scutite de TVA având în vedere că nu presupun efectuarea funcțiilor specifice și esențiale ale unei tranzacții de plată / virament.

Din analiza efectuată de CJUE rezultă că prestările de servicii se califică drept tranzacții privind plăți sau viramente dacă prestatorul debitează sau creditează în mod direct conturi, procesează aceste operațiuni de creditare și debitare a conturilor sau dispune efectuarea debitării sau a creditării.

CJUE observă că serviciile de procesare a plății cu cardul constau doar în furnizarea de informații necesare pentru efectuarea plății / viramentului, iar prestatorul nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la efectuarea de modificări în situația juridică și financiară, caracteristice unei tranzacții privind plăți sau viramente scutite de TVA.

Mai mult, CJUE consideră că aplicarea scutirii de TVA în cazul serviciilor de procesare a plății cu cardul ar fi contrară obiectivelor scutirii de TVA acordate de legislația de TVA europeană serviciilor financiare, având în vedere interpretarea restrictivă a acestui concept.

Drept argument adițional, CJUE menționează că nu există dificultăți în determinarea bazei de impozitare și a TVA aferentă serviciilor de procesare a plății cu cardul, în timp ce scopul acordării scutirii de TVA este eliminarea unor astfel de dificultăți.

În plus, în cazul NEC, Instanța de trimitere a ridicat o întrebare cu privire la interpretarea conceptului de “recuperarea creanțelor”. Însă, ulterior stabilirii tratamentului de TVA aplicabil serviciilor analizate în cazul NEC, CJUE nu a adresat problema interpretării corecte a acestui concept.

Interpretarea CJUE și concluziile sale în aceste cazuri ar trebui avute în vedere de societățile ce prestează servicii în legătură cu plăți și viramente pentru a determina dacă aceste servicii se califică sau nu pentru aplicarea scutirii de TVA, în funcție de acțiunile efectuate și responsabilitățile acestora în legătură cu viramentul sau plata efectivă.