• 90% dintre directorii financiari și liderii din domeniul fiscal se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al eroziunii bazei de impozitare și de transfer al profiturilor – BEPS 2.0 –, dar numai 30% au realizat și o evaluare a impactului
• 51% dintre respondenți spun că se luptă cu motivarea angajaţilor și evitarea epuizării
• 95% sunt dispuși să co-subcontracteaze activitățile fiscale și financiare în următorii doi ani

Schimbarea rapidă a reglementărilor creează o provocare semnificativă pentru departamentele fiscale și financiare, potrivit celui mai recent studiu EY Tax and Finance Operations Survey (TFO). Pe fondul acestor provocări, funcțiile fiscale și financiare se confruntă cu potențiale reduceri bugetare din cauza unui mediu economic turbulent, în timp ce își transformă simultan funcțiile. Sondajul a intervievat 1.600 de directori financiari, șefi de departamente fiscale și profesioniști din domeniul financiar din 18 industrii și a constatat că, deși un număr tot mai mare de funcții fiscale și financiare se transformă – 96% dintre companii, față de 84% în urmă cu cinci ani –, presiunile la care aceștia sunt expuși devin tot mai intense și mai urgente.

Pregătirea în materie de reglementare sporește provocările

Multe companii mari la nivel mondial se pregătesc pentru reforme radicale pe măsură ce guvernele implementează normele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)/G20 privind eroziunea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS) 2.0, inclusiv impozitele minime globale în cadrul Pilonului II. Sondajul arată că 90% dintre respondenți se așteaptă la un impact „semnificativ” sau „moderat” al BEPS 2.0, dar numai 30% dintre aceștia au realizat o evaluare a impactului BEPS.

Dincolo de BEPS 2.0, o serie de alte aspecte complexe legate de conformitate pun o presiune în plus pe responsabilii fiscali și financiari. Printre acestea se numără impozitul minim alternativ pe profit din SUA, taxele ecologice și de durabilitate, mecanismul UE de ajustare la frontiera de carbon și ritmul accelerat al țărilor care trec la facturarea electronică. Și, nu în ultimul rând, companiile se confruntă cu o creștere bruscă a solicitărilor formale și informale de informații fiscale și financiare din partea autorităților.

Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România: „Marile întreprinderi multinaționale trebuie să își adapteze practicile de contabilitate fiscală pentru o serie de schimbări care urmează să intre în vigoare în 2024. Pe baza legislației adoptate și a recomandărilor OCDE emise până în prezent, apar câteva provocări de contabilitate fiscală generate de sfera și semnificația impozitului minim global. Acestea includ, de exemplu, adresarea întrebărilor potrivite cu privire la date și construirea/implementarea unui model de calcul. În această etapă, întârzierile nu mai sunt o opțiune și o evaluare cuprinzătoare a pregătirii pentru Pilonul II BEPS include evaluarea regulilor tehnice, a cerințelor de date, a cerințelor de sistem și proces, precum și cerințele de investiții – oameni, tehnologie și managementul schimbărilor”.

Valorificarea puterii noilor tehnologii

Transformarea funcțiilor fiscale și financiare în operațiuni moderne, bazate pe date, este determinată de mai mulți factori, unul special fiind cerința de a răspunde autorităților fiscale, care solicită din ce în ce mai mult date în timp real. De asemenea, companiile doresc ca funcțiile lor fiscale și financiare să ofere consultanță strategică cu privire la direcția generală a afacerii și să facă acest lucru rapid și eficient. Cu toate acestea, 48% dintre respondenți menționează că lipsa unui plan durabil pentru date și tehnologie este cel mai mare obstacol în calea realizării acestei viziuni.

Liderii din domeniul fiscal și financiar sunt, de asemenea, sceptici cu privire la faptul că tehnologiile emergente, precum inteligența artificială generativă (AI), vor avea un impact asupra activității lor. 85% declară că nu cred că instrumentele de inteligență artificială generativă vor contribui la creșterea eficienței și eficacității în cadrul funcției fiscale.

Departamentele fiscale se confruntă cu provocări legate de angajaţi

Studiul a arătat că liderii din domeniul fiscal se confruntă cu o serie de probleme legate de angajaţi. 51% dintre ei spun că au dificultăți moderate sau semnificative în ceea ce privește motivarea angajaţilor și evitarea epuizării în cadrul echipelor. În acelaşi timp, 63% spun că angajații lor vor trebui să își sporească competențele tehnice fiscale cu noi date, procese și abilități tehnologice în următorii trei ani. Un procent de 29% consideră că nu au suficienți profesioniști cu înaltă calificare capabili să monitorizeze, să evalueze și să implementeze schimbările legislative și de reglementare fiscală din întreaga lume.

În mod special, respondenții care își co-subcontractează 25% sau mai puțin din volumul de muncă sunt mai predispuși să raporteze că se luptă cu aceste probleme, decât cei care externalizează mai mult.

Co-sourcing-ul crește ca soluție

Aceste presiuni colective determină companiile să își analizeze opțiunile pentru a crea modele de operare fiscală moderne și agile, iar co-sourcing-ul cu terți apare ca o modalitate preferată de a realiza acest lucru. 95% dintre companii sunt acum mai degrabă predispuse să co-subcontracteze activitățile lor fiscale și financiare, în creștere cu 22 de puncte procentuale din 2020. Între timp, 35% dintre companii spun că co-sourcing-ul cu un furnizor care are capacități semnificative în ceea ce privește datele, tehnologia și furnizarea de centre de servicii partajate este cea mai importantă schimbare pe care trebuie să o facă în modelul lor de operare.

Mai mult de jumătate (59%) spun că abilitatea de a-și dezvolta echipa și de a le oferi oamenilor oportunități de a lucra la activități mai strategice este cel mai important beneficiu al parteneriatului cu un furnizor pentru co-sourcing-ul activităților de conformitate fiscală și raportare statutară în mai multe țări, în timp ce 18% identifică economiile de costuri ca fiind cel mai mare beneficiu.

Autor: Andra Caşu, Partener, liderul departamenului Taxe directe, EY România

Dacă, în urmă cu doar 10 ani, companiile aveau de pregătit şi de trimis autorităţilor numai câteva declaraţii fiscale în mod periodic, complexitatea şi dinamica mediului economic în permanentă evoluţie în ultimii ani impun schimbări semnificative în sistemele fiscale şi, implicit, în cele de raportare, atât naţionale, cât şi transnaţionale.

Ca membră a Uniunii Europene, România continuă să modernizeze şi să integreze legislaţia fiscală naţională în contextul comunitar. Totodată, tehnologizarea şi digitalizarea în ritm alert, care ating zone de neimaginat în trecut, sunt încă două elemente care contribuie la tabloul complex al datelor, informaţiilor şi raportărilor fiscale pe care companiile trebuie să le asigure în prezent.

Devine necesară şi imperativă transparenţa datelor, utilizarea acestora cu acurateţe, astfel încât orice practică incorectă din zona fiscală să poată fi combătută cu succes de către autorităţile statale şi europene. Schimbul de informaţii transfrontalier şi cooperarea administrativă eficientă devin, în acest context, piloni de bază ai acestui demers.

Aşadar, armonizarea legislativă (prin integrarea reglementărilor europene privind cooperarea administrativă şi schimbul obligatoriu de informaţii fiscale între statele membre) înseamnă digitalizare, adaptarea legislaţiei naţionale la directivele europene şi derularea controalelor fiscale comune.

Este un trend care se va dezvoltă în continuare, pentru că vorbim inclusiv despre internaţionalizarea operaţiunilor în context digital şi conexiuni solide între autorităţile şi sistemele fiscale dintre ţări. De exemplu, dimensiunea transfrontalieră a serviciilor oferite prin utilizarea operatorilor de platforme a creat un mediu complex, în care punerea în aplicare și garantarea respectării normelor fiscale devine din ce în ce mai dificilă.

Cum funcţionează schimbul de informaţii pentru tranzacţiile desfăşurate prin platforme digitale

Administrațiile fiscale ale statelor membre trebuie să deţină informații suficiente pentru a evalua și a controla în mod corect venitul brut realizat în țara lor din activități comerciale desfășurate prin intermediul platformelor digitale. Având în vedere că marea parte a veniturilor sau a sumelor impozabile realizate de vânzători pe platformele digitale circulă transfrontalier, raportarea informațiilor referitoare la activitatea relevantă generează rezultate pozitive când informațiile respective sunt comunicate și statelor membre care sunt eligibile să impoziteze venitul realizat.

Acesta este sensul şi scopul noii directive DAC7 introduse în 2023, care vizează impozitarea tranzacțiilor efectuate pe platforme digitale. Așadar, schimbul automat de informații între autoritățile fiscale este esențial pentru a evalua corect impozitele datorate pentru tranzacțiile efectuate prin platforme digitale.

Operatorii platformelor online sunt mult mai în măsură să colecteze și să verifice informațiile necesare cu privire la toți vânzătorii care utilizează o anumită platformă digitală și desfășoară activități pe aceasta.

Obligația de raportare are ca obiect atât activitățile transfrontaliere, cât și pe cele fără caracter transfrontalier, pentru a se asigura eficacitatea normelor de raportare, buna funcționare a pieței interne, condițiile de concurență echitabile și principiul nediscriminării. De asemenea, obligația de raportare se aplică indiferent de forma juridică a vânzătorului. Raportarea activităților comerciale include închirierea de bunuri imobile, prestarea de servicii personale, vânzarea de bunuri și închirierea oricăror mijloace de transport.

Autoritățile din statul Uniunii Europene în care s-a făcut raportarea de către operatorul de platformă va comunica prin schimb automat informaţiile către autoritatea din statul membru de rezidenţă a vânzătorului raportabil, iar, în cazul în care vânzătorul prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, autorității din statul membru în care se află bunurile imobile.

Informațiile comunicate includ o serie de date pentru operatorul de platformă, dar şi pentru vânzător, cum ar fi: nume/prenume, adresă, număr de identificare fiscală, data de naştere, numărul contului financiar, venitul trimestrial şi numărul de activităţi realizate, alte onorarii etc.

În cazul bunurilor imobile se comunică şi informaţii precum adresa bunului, venitul trimestrial şi numărul de activităţi realizate, numărul de zile de închiriere şi tipul de bun imobil. Comunicarea se face prin formular specific, începând cu anul 2023, în termen de două luni de la încheierea anului de raportare. Pe de altă parte, se introduc şi proceduri de due diligence pentru colectarea de date, ceea ce arată o similitudine cu alte directive europene din domeniul cooperării administrative şi schimbului automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal (cum ar fi, în mod special, Directiva DAC2 privind Standardul Comun de raportare).

Controalele comune – cea mai bună cale de cooperare în combaterea evaziunii

În momentul de faţă, în contextul mai sus menţionat al creşterii transparenţei, digitalizării şi schimbului de informaţii transfrontalier, legislaţia conţine prevederi consolidate şi în ceea ce privește prezența funcționarilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru și efectuarea unor controale simultane de către două sau mai multe state membre pentru a se asigura aplicarea eficientă a reglementărilor fiscale.

Atunci când funcționarii unui stat membru sunt prezenți pe teritoriul altui stat membru în timpul unei anchete administrative sau participă la o anchetă administrativă prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, aceștia ar trebui să respecte normele procedurale specifice pentru a intervieva în mod direct persoane fizice și a examina evidențe. Unui stat membru care intenționează să efectueze un control simultan ar trebui să-i revină obligația de a le comunica celorlalte state membre vizate intenția sa.

Controalele comune ar trebui să reprezinte un instrument suplimentar pentru cooperarea administrativă în domeniul fiscal între statele membre. Acest instrument va completa cadrul existent care prevede posibilitatea prezenței funcționarilor din alt stat membru în birourile administrative, a participării lor la anchete administrative, precum și a controalelor simultane.

Ar fi vorba despre un tip de anchete administrative desfășurate în comun de autoritățile competente din două sau mai multe state membre, având legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din statele membre respective.

În România, au fost introduse deja prevederi în Codul de procedură fiscală referitor la controalele comune şi este de aşteptat să devină mai detaliate din punct de vedere practic în viitor.

Acestea sunt doar două exemple din trendul recent de armonizare legislativă în domeniul fiscal la nivel european, cu impact şi în România. Fără îndoială, ne aşteptăm ca acest demers să fie continuu şi să cuprindă şi alte aspecte, cum ar fi extinderea schimbului de informații cu privire la moneda electronică și la activele din zona crypto. Este un context dinamic, care cuprinde elemente menite să îmbunătățească capacitatea statelor membre de a detecta și de a contracara frauda, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale. În mod clar, contribuabilii români trebuie să fie la curent cu dezvoltările legislative şi să îmbraţişeze ideea de dinamică permanentă, care cu siguranţă va transforma peisajul fiscal în mod continuu şi în viitor.

Autor: Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului de Impozit pe venit si contribuţii sociale, EY România

Directiva (UE) 2023/970 din 10 mai 2023, denumită în continuare „Directiva”, reprezintă o inițiativă majoră adoptată de Parlamentul European și de către Consiliu în cadrul eforturilor de combatere a inegalităților de gen. Conform statisticilor furnizate de Eurostat, observăm că o femeie din Uniunea Europeană obține, în medie, pe oră un salariu cu aproximativ 12,7% mai mic decât cel al unui bărbat.

Scopul acestei noi reglementări europene este de a consolida aplicarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru muncă de aceeași valoare între femei și bărbați. Prin intermediul unor mecanisme de transparență salarială și prin asigurarea conformității cu legea, această directivă are potențialul de a provoca transformări semnificative în societatea noastră. Obiectivele noului act european sunt eliminarea disparităților salariale și promovarea justiției sociale.

Misiunea directivei constă în asigurarea aplicării eficiente a principiului egalității de remunerare în Uniunea Europeană, în conformitate cu valorile fundamentale ale drepturilor omului și egalității de gen, acțiune ce este parte integrată din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Datele actuale furnizate de Eurostat evidențiază discrepanțe notabile în sectorul financiar din Uniunea Europeană, cu procente de 34% în cazul Lituaniei (cel mai ridicat) și 32% în cazul României.

Realizând o analiză sectorială, se constată că România înregistrează cele mai mici diferențe în sectoarele de electricitate și gaz (2,1%), în timp ce în domeniile profesionale și științifice există cifre negative, însemnând că femeile câștigă, în medie, cu 0,2% mai mult pe oră decât bărbații. Principalele prevederi ale directivei includ cerințe referitoare la transparența salarială și raportarea datelor de gen, protecția angajaților împotriva discriminării salariale, precum și promovarea schimbului de bune practici între angajatori și sindicate. Aceste măsuri au ca scop obținerea unei mai mari clarități și responsabilități în ceea ce privește remunerația, identificarea inechităților salariale și stabilirea unor măsuri adecvate pentru corectarea lor.

Din perspectivă legislativă, este important de menționat că statele membre trebuie să pună în aplicare această directivă până la data de 7 iunie 2026. În urma implementării, angajatorii vor fi obligați să asigure transparența salarială, să raporteze datele salariale și să elimine orice formă de discriminare salarială între femei și bărbați. Acest lucru presupune că angajatorii vor trebui să ofere informații clare și accesibile cu privire la criteriile de stabilire a remunerației, astfel încât angajații să poată verifica dacă primesc o remunerație egală pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare. În plus, Directiva impune companiilor să analizeze și să identifice eventualele disparități salariale și să ia măsuri pentru a le elimina. Din rațiuni de confidențialitate, angajatorii pot solicita să fie restricţionată utilizarea informațiilor obținute despre salarii pentru a se asigura că dreptul la egalitate de remunerare este respectat.

Discrepanțele salariale de gen au reprezentat o problemă amplu discutată și au avut un impact semnificativ asupra societății noastre. Datele înregistrate la nivel european în 2021 relevă variații în aceste diferențe de remunerare în cadrul Uniunii Europene, cu cea mai mare discrepanță în Estonia, unde procentul ajunge la 20,4%. România se află pe un onorabil loc doi în ceea ce privește discrepanțele salariale, cu un procent de 3,6%, în timp ce Luxemburg ocupă primul loc, unde femeile câștigă cu 0,2% mai mult decât bărbații. De asemenea, diferențele salariale variază în funcție de mediul de activitate, referindu-ne aici la mediul privat și cel public. În cazul României, un bărbat câștigă cu 1,7% mai mult pe oră în mediul public, în timp ce în mediul privat diferența este de 10,2%. La nivel european, cea mai mare discrepanță în mediul public se observă în Ungaria (17,2%), iar în mediul privat în Germania (22,1%).

Pe parcursul istoriei, femeile au fost adesea remunerate în mod nedrept în comparație cu bărbații pentru aceeași muncă sau muncă de aceeași valoare. Aceste diferențe evidente în remunerare între bărbați și femei au perpetuat inegalitățile și stereotipurile de gen, marginalizând și limitând progresul femeilor în sfera profesională, polarizând în același timp societatea. Inițiativele anterioare de combatere a disparităților salariale, fie la nivel european, fie la nivel național, au fost implementate, dar provocările persistente au cerut o acțiune mai fermă pentru a aborda această problemă complexă.

Istoricul instituțional european ne arată că UE a luat măsuri în acest sens: a adoptat legi, a emis recomandări, a făcut schimburi de bune practici și a oferit finanțări pentru sprijinirea acțiunilor statelor membre. Curtea Europeană de Justiție a conturat conceptele politicilor europene privind egalitatea de gen, iar Parlamentul European a adoptat constant materiale referitoare la problema în cauză, solicitând în nenumărate rânduri îmbunătățirea egalității.

Cauzele apariției diferențelor salariale

Regăsim multiple motive pentru care există o discrepanță în remunerația dintre femei și bărbați. Unul dintre acestea este implicarea femeilor într-un număr mai mare de ore de muncă neremunerată, cum ar fi îngrijirea copiilor sau menajul casnic, ceea ce reduce timpul disponibil pentru muncă remunerată. Potrivit statisticilor din 2022, aproape o treime dintre femei (28%) lucrează cu jumătate de normă, în timp ce doar 8% dintre bărbați lucrează cu jumătate de normă. Dacă luăm în considerare atât orele de muncă neremunerată, cât și cele remunerate, femeile depun mai multe ore de muncă pe săptămână decât bărbații.

Responsabilitățile familiale au, de asemenea, un impact asupra alegerilor de carieră ale femeilor. Acestea întâmpină mai multe întreruperi în carieră decât bărbații, în special pentru a se ocupa de îngrijirea copiilor. În 2018, o treime dintre femeile angajate din UE au întrerupt lucrul din motive legate de îngrijirea copiilor, comparativ cu doar 1,3% dintre bărbați. Astfel, alegerile de carieră ale femeilor sunt influențate de responsabilitățile familiale și de îngrijire. Un alt factor care contribuie la discrepanța salarială este reprezentat de faptul că mai multe femei lucrează în sectoare cu salarii mai mici, cum ar fi îngrijirea, sănătatea și educația. Acest lucru conduce la o suprareprezentare a unor poziții de către femei, care treptat devin feminizate, urmând ca mai târziu să fie sistematic subapreciate. În privința segregării sectoriale, datele Eurostat ne spun că diferența dintre cele două grupe este de 24% în favoarea bărbaților.

Cu toate acestea, numărul femeilor în domenii precum știința, tehnologia și ingineria a crescut în ultimii ani, ele reprezentând acum 41% din forța de muncă totală în aceste domenii în 2021. Totuși, femeile ocupă în continuare mai puține poziții de conducere. În 2020, femeile reprezentau doar o treime (34%) dintre managerii companiilor din UE, în ciuda faptului că ele reprezintă aproape jumătate din numărul total de angajați. În domeniul managerial, femeile se confruntă cu un dezavantaj semnificativ față de bărbați, câștigând cu 23% mai puțin decât aceștia în aceleași poziții.

Factorii menționați anterior indică faptul că discrepanța de remunerație între femei și bărbați nu poate fi atribuită unui singur motiv, ci este rezultatul unei combinații complexe de elemente socio-economice, culturale și structurale. Pentru a reduce această discrepanță, este necesară o abordare multidimensională care să abordeze egalitatea de gen în toate aspectele vieții, inclusiv împărțirea responsabilităților familiale, accesul la educație și formare profesională, promovarea egalității în domeniile cu salarii mici și eliminarea stereotipurilor de gen în locurile de muncă.

Principalele elemente propuse de Directivă

Pe lângă impactul social pe care Directiva îl generează, aceasta produce de asemenea importante efecte în materie de legislație.

Astfel, conform articolului 5 din capitolul II al Directivei, candidații la un loc de muncă au dreptul de a primi informații despre nivelul inițial de remunerare sau intervalul salarial pentru postul respectiv, într-un mod transparent și nediscriminatoriu. Angajatorii nu pot solicita informații despre istoricul salarial al candidaților.

La articolul 6, aflăm că angajatorii trebuie să pună la dispoziția angajaților criteriile utilizate pentru stabilirea remunerației, nivelurile de salarizare și politica de evoluție a salariilor. Aceste criterii trebuie să fie obiective și nediscriminatorii din punct de vedere al sexului.

Conform articolul 7, lucrătorii au dreptul de a solicita și primi informații despre nivelul propriu de remunerare și nivelurile medii de salarizare pentru categoriile de lucrători care desfășoară aceeași muncă sau o muncă similară. Aceste informații trebuie furnizate în scris și într-un termen rezonabil.

Articolul 9 menționează că angajatorii trebuie să furnizeze informații privind diferențele de remunerare între lucrătorii de sex feminin și masculin, inclusiv diferențele existente la nivelul componentelor complementare sau variabile ale remunerației. Aceste informații trebuie raportate anual autorității competente și puse la dispoziția lucrătorilor și reprezentanților lor. La nivel european, în 2021, în pozițiile de management, femeile au reprezentat un procent ușor mai mare de o treime – 35%. În nicio țară membră a Uniunii Europene, femeile nu reprezintă nici măcar jumătate dintre pozițiile de management. Letonia este țara unde femeile au cea mai mare reprezentativitate în poziții de conducere, 45,9%, pe când în România femeile dețin poziții de conducere în procent de 35,8%.

Articolul 10 subliniază că statele membre trebuie să se asigure că angajatorii care raportează diferențe semnificative de remunerare între lucrătorii de sex feminin și masculin efectuează o evaluare comună a remunerațiilor. Aceasta are scopul de a identifica și remedia diferențele de remunerare nejustificate prin criterii obiective și neutre din punctul de vedere al sexului.

În ceea ce privește articolul 11, acesta este unul ce nu trebuie omis, pentru că, în cazul companiilor cu un număr de angajați sub 250, statele membre trebuie să ofere sprijin sub formă de asistență tehnică și formare cu scopul de a ajuta aceste firme să îndeplinească condițiile prevăzute de Directiva în cauză.

Schimbările provocate de directivă se vor resimți atât la nivel economic, cât și social. Între cele două paliere există o relație de interdependență, astfel că, dacă am reduce diferențele de câștiguri dintre femei și bărbați, femeile nu s-ar mai găsi în pragul sărăciei și al excluziunii sociale la vârste înaintate și vor avea mai mulți bani de economisit și de investit de-a lungul vieții. De exemplu, diferența procentuală dintre pensia unei femei și cea a unui bărbat a fost de 30% la nivel european în 2018. Strict economico-financiar, acest lucru ar crește baza fiscală și ar reduce povara asupra sistemelor de ajutor social. Studiile arată că o reducere de un punct procentual în diferența de remunerare ar duce la o creștere a produsului intern brut cu 0,1%.

Implementarea Directivei va implica o schimbare fundamentală în abordarea disparităților salariale de gen. Prin transparența salarială și mecanismele de asigurare a respectării legii, această directivă reprezintă un pas semnificativ către consolidarea egalității de remunerare între bărbați și femei. Va exista o mai mare responsabilizare a angajatorilor, o promovare a culturii organizaționale bazate pe echitate și o susținere activă a femeilor în atingerea independenței economice și profesionale. Prin aceste schimbări, vom construi treptat o societate mai justă și mai incluzivă, în care fiecare individ, indiferent de gen, primește recunoașterea și remunerația corespunzătoare pentru munca sa.

Autori:

• Florina Parîng, Director, Taxe indirecte, EY România
• Oana Popescu, Manager, Taxe indirecte, EY România

Procesatorii de plăți din România trebuie să se alinieze, începând cu 1 ianuarie 2024, obligației instituite la nivel european de a monitoriza și raporta trimestrial informații cu privire la plăți transfrontaliere. Este vorba despre o nouă raportare la nivelul UE, pentru care datele vor fi transmise, la nivel de tranzacție, în format electronic de tip XML.

Rolul principal al acestei noi raportări, denumită „Sistemul Electronic Central de Informații de Plată – CESOP” (din denumirea în engleză Central Electronic System of Payment Information) este acela de a combate frauda de TVA în comerțul electronic, o zonă tradițional cu risc de pierdere a veniturilor din TVA. Astfel, informațiile transmise de furnizorii serviciilor de plată se vor centraliza în baza de date europeană CESOP, unde vor fi analizate de experți antifraudă.

Cu alte cuvinte, furnizorii serviciilor de plată vor lua parte la efortul autorităților fiscale de combatere a evaziunii fiscale şi fraudei în comerțul online, prin comunicarea unor informații relevante care să contribuie la monitorizarea şi identificarea activităților neimpozitate.

Care sunt condițiile care conduc la obligația de raportare?

Pentru a monitoriza și verifica acele tranzacții de plată care pot indica o activitate economică materială (ce ar putea fi asociată unei pierderi din TVA la bugetul de stat), legiuitorul european a stabilit o serie de criterii ce conduc la obligația de raportare:

• plătitorul se află în Uniunea Europeană;
• plata este transfrontalieră (plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul se află fie într-un alt stat membru UE, fie într-o țară terță);
• mai mult de 25 de plăți au fost procesate către un beneficiar în acelaşi trimestru calendaristic.

Cine are obligația de a raporta? Ca regulă, obligația de raportare îi revine furnizorului de servicii de plată al beneficiarului. Totuși, dacă acest furnizor de servicii de plată se află într-o țară terță, obligația de raportare îi revine furnizorului de servicii de plată al plătitorului.

Așadar, pentru o raportare corectă, este critic pentru furnizorii de servicii de plată din România să monitorizeze condițiile care declanșează obligația de raportare, inclusiv pragul de 25 de plăți, să raporteze datele necesare, dacă beneficiarii din România primesc plăți din alte state membre sau în cazul în care procesează plăți în numele plătitorului din România către beneficiari stabiliți într-o țară terță.

Care sunt entitățile vizate?

Am putea spune simplu, procesatorii de plăți, dar pentru o mai bună identificare este important să le enumerăm: instituțiile de credit – bănci, IFN-uri, leasing, instituțiile emitente de monedă electronică, instituțiile de plată, instituțiile de virament poștal care prestează servicii de plată. În practică, băncile, furnizorii de scheme de plată cu cardul, precum și platformele și piețele online care dețin fonduri pe seama clienților lor vor fi, cel mai probabil, cei mai afectați de noile reguli.

Subliniem faptul că furnizorii de servicii de plată care procesează anual tranzacții de plată mai mici de 3 milioane euro intră și ei în sfera raportării CESOP.

Termene de raportare și tipul de date raportate

Potrivit regulilor instituite la nivel european pentru CESOP, raportarea va avea loc trimestrial, începând cu luna ianuarie 2024, până cel târziu la sfârșitul lunii care urmează trimestrului calendaristic. Astfel, pentru primul trimestru din 2024 datele trebuie transmise autorităților din România până cel târziu la 30 aprilie 2024.

Informațiile care trebuie raportate la nivel de tranzacție sunt, printre altele, codul BIC, informații despre beneficiarul plății, informații despre plată sau restituirea plății precum şi informații despre locul unde se află plătitorul.

Pașii necesari pentru a vă pregăti pentru raportarea CESOP?

Obligația de raportare CESOP este prevăzută de Directiva Europeană 2020/284, ce ar trebui transpusă în legislația națională până la finalul acestui an, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Având în vedere termenele scurte de raportare și faptul că noua obligație va intra în vigoare în doar câteva luni, recomandarea noastră este ca procesatorii de plăți care intră în sfera raportării CESOP să inițieze deja pregătirile în acest sens.

Pentru o raportare corectă și în timp util, în anticiparea proiectului legislativ de implementare a Directivei europene, procesatorii de plăți ar trebui să inițieze în mod pro-activ demersurile de implementare, pentru a se asigura că la începutul anului viitor cunosc și sunt pregătiți să raporteze conform cerințelor, fiind necesar să:

• înțeleagă ce presupun noile cerințe și să-și instruiască personalul în ceea ce privește raportarea CESOP;
• identifice toate plățile și tranzacțiile care intră în scopul raportării, inclusiv să poată determina condițiile care declanșează raportarea;
• evalueze calitatea datelor, mai specific dacă datele necesare pentru raportare sunt disponibile, sunt colectate într-un mod consistent pentru toate tranzacțiile, sunt complete și corecte;
• ajusteze sistemele ERP sau să găsească soluţii pentru a putea extrage datele necesare și să le raporteze în formatul XML;
• creeze proceduri de control pentru a revizui acurateța datelor înainte de a trimite fișierul XML autorităților fiscale.

Ianuarie 2024 este la un pas distanță, dacă ne gândim ce înseamnă pregătirea pentru o raportare fiscală la nivel de tranzacție. Recomandăm tuturor agenţilor economici care procesează plăți din România să iniţieze analiza necesară pentru a identifica în ce măsură le este incidentă noua raportare şi cum să se pregătească pentru a putea raporta CESOP din 2024.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţonal, EY România
• Cosmin Dincă, Senior Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Încă din 2019, Uniunea Europeană și statele Mercosur (Argentina, Paraguay, Uruguay și Brazilia) au ajuns la un acord politic cu privire la crearea unui acord de liber schimb între aceste state. Având ca scop principal creșterea comerțului și a investițiilor între UE și statele Mercosur prin eliminarea sau reducerea taxelor vamale în schimbul de mărfuri, este de așteptat ca acordul să fie ratificat anul acesta, cu condiția ca toate statele să semneze ratificarea.

În prezent, bunurile originare din UE şi exportate către statele Mercosur sunt supuse la importul în aceste state la taxe vamale cuprinse între 14%  și 35%. De exemplu, autoturismele și piesele de schimb (unde România excelează), chimicalele, produsele farmaceutice, produsele textile, produsele alimentare (de exemplu, vinuri, ciocolată, băuturi răcoritoare) sunt puțin tranzacționate în prezent între UE și aceste state tocmai din cauza acestor bariere tarifare mari și chiar restrictive (sub formă de măsuri de salvgardare pentru anumite produse).

În schimburile bilaterale de mărfuri cu statele Mercosur, România poate juca în continuare un rol cheie. De exemplu, potrivit datelor statistice europene, în 2022 România a exportat către Brazilia mărfuri în valoare de 179 milioane euro. De asemenea, în același an importurile României de mărfuri originare din Brazilia însumau aproximativ 442 milioane euro. Nici cu Argentina nu am stat rău, în 2022 România având exporturi către acest stat în valoare de 40 milioane euro. Schimburile bilaterale între Paraguay și Uruguay au fost nesemnificative, chiar inexistente potrivit datelor statistice furnizate de Uniunea Europeană.

Odată cu intrarea în vigoare a noului acord vor fi eliminate majoritatea barierelor tarifare (de exemplu, taxe vamale) în schimburile comerciale dintre aceste state. În acest mod, companiile europene (și, deci, inclusiv cele românești) vor putea efectua exporturi mult mai competitive către noi piețe și implicit beneficia de economii de taxe semnificative. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, economiile cu taxele vamale de care vor beneficia companiile europene depășesc 4 miliarde de euro.

Bineînțeles, de preferințele tarifare mai sus menționate vor beneficia numai produsele considerate a fi originare. Mai precis, cele care îndeplinesc regulile de origine preferențială prevăzute de Protocolul de Origine al Acordului de liber schimb EU – Mercosur (ce poate fi consultat în prezent în stadiu de proiect pe pagina de internet a Comisiei Europene). Așadar, companiile europene ar trebui să pregătească aceste calcule din timp (având deja resursele disponibile), astfel încât, la data intrării în vigoare a Acordului, să poată beneficia la maxim de noile preferințe tarifare.

Un alt aspect important îl va reprezenta modalitatea de dovedire a originii pentru schimburile între UE și aceste state. Pentru început, pentru mărfurile originare din Mercosur și importate în UE vor fi acceptate și certificate de origine pe o perioadă tranzitorie de 3 ani de la data semnării acordului. Viceversa, companiile europene care vor dori să emită o declarație de origine la exportul către țările Mercosur vor trebui cel mai probabil să se înregistreze în Registrul Exportatorilor Înregistrați (REX) conform regulilor aplicabile în Uniunea Europeană. Sistemul REX mai este aplicabil în prezent și în schimburile dintre UE și Canada, Marea Britanie sau Japonia și permite autocertificarea originii mărfurilor, pe baza unei autorizații obținute în prealabil de la autoritățile vamale din Statul Membru de export.

În concluzie, semnarea acordului va reprezenta un pas foarte important în relațiile comerciale dintre UE și statele Mercosur cu impact pozitiv asupra economiei românești. Exportatorii români încă au timp să se pregătească pentru implementarea noilor facilități – de exemplu – identificarea produselor acoperite de Acord, renegocierea contractelor, încheierea de noi contracte, efectuarea de calcule de origine, adaptarea sistemelor IT, identificarea autorizațiilor necesare și a condițiilor de obținere ale acestora pentru a putea dovedi originea mărfurilor tranzacționate.

• Investițiile străine în Franța au crescut cu 3% în 2022, iar Marea Britanie și Germania sunt următoarele cu cele mai bune performanțe, însă în scădere față de 2021
• Investițiile în Europa au crescut cu 1% în 2022, dar rămân cu 7% sub nivelul de dinainte de COVID-19, iar locurile de muncă create scad cu 16% de la an la an
• Fluxurile ar urma să crească în 2023, deoarece planurile de investiții sunt acum mai mari decât nivelurile de dinainte de COVID-19, iar investitorii se orientează către Europa de Sud și de Est pentru reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au încetinit în 2022, crescând cu doar 1% față de 2021, și rămân cu 7% mai mici decât în 2019, înainte de pandemia COVID-19, potrivit studiului anual EY European Attractiveness Survey 2023.

Franța, Marea Britanie și Germania continuă să atragă cea mai mare parte a ISD și se mențin pe primele trei locuri, reprezentând aproximativ jumătate din totalul proiectelor. Dar în 2022 performanța lor a fost atenuată: proiectele ISD au crescut ușor, cu 3% (1.259 de proiecte) în Franța, dar au scăzut cu 6% în Marea Britanie (929) și cu 1% în Germania (832).

În ciuda semnelor că ISD în Europa își vor reveni în 2021, după pandemia COVID-19, repercusiunile războiului din Ucraina, creșterea economică slabă, întreruperea lanțului de aprovizionare, creșterea inflației și creșterea costurilor energiei au contribuit la blocarea investițiilor în Europa.

Pe parcursul anului 2022, companiile din întreaga lume au anunțat 5.962 de proiecte greenfield și de extindere în 44 de țări europene, față de 5.877 în 2021 – o creștere anuală de doar 1%, față de o creștere de 5% în 2021. Investițiile rămân cu 10% mai mici decât vârful înregistrat în 2017.

Sondajul realizat în rândul managerilor din companii a constatat că 29% dintre companiile respondente și-au amânat investițiile planificate, ca urmare directă a crizei energetice.

Numărul total de locuri de muncă create în Europa prin investițiile străine directe a scăzut cu 16% de la an la an, ajungând la 343.634. Această scădere este un indiciu al precauției investitorilor în fața incertitudinii de pe piețele europene. Companiile care au răspuns la chestionar au citat problemele economice legate de creșterea ratelor dobânzilor (45%), inflația ridicată (40%) și nivelul ridicat al datoriei publice (36%) ca fiind principalele trei riscuri care afectează investițiile în Europa.

Cu toate acestea, volumul mai mare de proiecte din Franța creează mai puține locuri de muncă în total (38.102) și în medie (33), decât în Marea Britanie (46.779 în total, 59 în medie), în parte din cauza costurilor salariale mai mari și a reglementărilor mai restrictive în domeniul muncii.

Există motive de optimism, deoarece 67% dintre companiile intervievate indică planuri de stabilire sau de extindere a operațiunilor în Europa în următorul an – un semn că Europa contează în planurile de afaceri actuale și viitoare, dar așteptările sunt mari în ceea ce privește atât răspunsul UE, cât și cel al statelor membre în contextul competiției globale.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „România se află printre primele 15 țări din Europa în ceea ce privește numărul de proiecte ISD, cu 69 de proiecte în 2022, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă, de 86%, față de 2021. Acesta este cel mai mare număr de proiecte ISD în România din 2019. Ţara noastră devine un actor principal în ansamblul european şi în ceea ce privește investițiile străine în sectorul producţiei de semiconductori: locul 9 la nivel european cu privire la investițiile atrase în domeniul semiconductorilor. Totodată, România demonstrează că a devenit o economie matură, cu un potențial de creștere substanțial în viitor, situându-se pe locul patru în Europa în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă, înregistrând 239 de locuri de muncă create per proiect nou în 2022, după Serbia, Spania și Ungaria”.

Europa de Vest rămâne destinaţia principală

Reflectând performanța stagnantă a primelor trei țări, ritmul investițiilor s-a redus și în Spania (-10%) și Belgia (-4%). Sunt țări care își reveniseră deja puternic în 2021, după ce au trecut prin cea mai gravă perioadă a pandemiei COVID-19. Pe de altă parte, Irlanda (+21%) a înregistrat o creștere substanțială, în bună parte datorită agendei sale agile, pro-business și a atractivităţii pentru  corporațiile din SUA.

Investitorii se concentrează pe Europa de Sud și de Est

Una dintre cele mai notabile caracteristici ale datelor din 2022 față de cele din 2021 este creșterea proiectelor ISD în mai multe state din sudul, centrul și estul Europei, printre care Italia (+17%), Polonia (+23%), Portugalia (+24%), România (+86%) și Turcia (+22%). 

Reproiectarea lanțului de aprovizionare

Pentru multe companii, reproiectarea lanțului de aprovizionare – near-shoring sau friend-shoring – rămâne o activitate în curs de desfășurare, 52% dintre companiile respondente creând modele de aprovizionare cu o bază mai mult regională, 47% near-shoring mai aproape de clienți și 46% relocalizând activitatea înapoi pe piețele lor interne.

Rescrierea narațiunii

În ceea ce priveşte companiile cu sediul central în afara Europei, doar 53% dintre respondenți raportează planuri de extindere sau de înființare a operațiunilor, comparativ cu 77% dintre directorii cu sediul central în Europa.

Investițiile intraeuropene au fost aproape egale cu investițiile din SUA în Europa în 2020. De atunci, ponderea investițiilor intraeuropene a crescut, în timp ce numărul de proiecte finanțate de investițiile din SUA a scăzut. Un alt factor de diferențiere este dimensiunea întreprinderii: mai puține întreprinderi mici și mijlocii (56%) au planuri de a investi în Europa, decât firmele mai mari (79%).

Pentru ca Europa să recupereze perioada de stagnare și planurile amânate din ultimii ani, va fi esențial să își consolideze atractivitatea pentru investitorii și inovatorii globali, în contextul concurenței din afara Europei.

Ascensiunea digitală

Cel mai important sector pentru proiectele ISD în 2022 a fost cel al software-ului și al serviciilor IT, în creștere cu 8% – dublu față de rata de creștere din 2021 – și reprezentând 20% din totalul proiectelor. Acesta a fost urmat de serviciile de business și serviciile profesionale, în creștere cu 27%. Cu toate acestea, doar 33% dintre respondenți intenționează să își majoreze investițiile în domeniul manufacturier. Îmbucurător este faptul că 64% dintre executivii respondenți se așteaptă să își mărească amprenta europeană în domeniul cercetării și dezvoltării în următorii trei ani.

Autor: Alina Andrei, Partener, Cabot Transfer Pricing

Autoritățile europene au actualizat listele cu jurisdicții considerate problematice din punct de vedere fiscal și al spălării banilor, astfel că firmele românești care au relații de afaceri cu parteneri străini trebuie să verifice cu atenție noile informații publicate pentru a se asigura că operațiunile pe care le desfășoară nu le generează riscuri fiscale sau obligații birocratice suplimentare.

Uniunea Europeană publică periodic două tipuri de liste cu jurisdicții fiscale considerante necooperante sau cu riscuri de spălare a banilor, iar aceste actualizări trebuie urmărite constant, în contextul în care apariția pe o astfel de listă a unui stat poate genera consecințe pentru companiile din spațiul comunitar dacă acestea derulează operațiuni cu parteneri stabiliți în astfel de state.

Un prim set de riscuri sunt cele fiscale, care țin de imposibilitatea deducerii unor cheltuieli. Mai exact, la calculul impozitului pe profit, sunt considerate nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții care nu au scop economic și care sunt încheiate cu o persoană juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclusă în anexa I din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În acest caz, este vorba despre o listă întocmită și actualizată periodic de Consiliul UE, ca metodă  de combatere a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, pe ea fiind incluse jurisdicțiile fiscale care nu respectă criteriile europene ce țin de transparența fiscală, echitatea fiscală și punerea în aplicare a standardelor internaționale menite să împiedice erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor.

Această listă este actualizată de două ori pe an, cea mai recentă actualizare fiind făcută chiar în luna februarie 2023, astfel că ea conține, în prezent, în Anexa 1 state precum Rusia, sau Costa Rica, dar și zone cunoscute tradițional ca „paradisuri fiscale”: Samoa Americană, Anguilla, Bahamas, Insulele Virgine Britanice, Fiji, Guam, Insulele Marshall, Palau, Panama, Rusia, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine Americane, Vanuatu.

Următoarea revizuire a listei este programată pentru luna octombrie 2023, iar companiile o vor putea verifica pe pagina Consiliului (https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eu-list-of-non-cooperative-jurisdictions/), cu mențiunea importantă că lista devine oficială și obligatorie în momentul în care este publicată și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezența unui stat pe această listă nu generează doar riscuri fiscale pentru companiile românești care derulează afaceri cu firme stabilite acolo, o altă consecință fiind și cea legată de depunerea anuală a a declarației privind beneficiarii reali.

Vă reamintim că, începând din 2022, raportarea beneficiarilor reali nu mai este obligatoriu să fie făcută anual decât pentru firmele care au în acționariat entități care provin fie din țări necooperante în scopuri fiscale (deci, statele care sunt incluse în Lista publicată periodic de Consiliul UE), fie din țări considerate cu risc de spălare a banilor.

Pentru verificarea statelor din această ultimă categorie există o altă listă, întocmită și actualizată periodic de Grupul de Acțiune Financiară pentru controlul spălării de bani al Consiliului UE.

Și această listă a fost actualizată în luna februarie 2023, ea fiind structurată în două secțiuni – o secțiune dedicată juridiscțiilor considerate cu risc crescut de spălare a banilor și o alta, care cuprinde statele aflate doar sub monitorizare, prezența unui stat pe oricare dintre aceste secțiuni generând obligația de declarare anuală a beneficiarilor reali pentru companiile românești care au printre acționari firme înregistrate acolo.

Lista actualizată conține în prezent, la secțiunea 1 (unde sunt invididualizate statele cu risc crescut de spălare a banilor) Coreea de Nord, Iran și Myanmar, iar în secțiunea 2 (ce menționează jurisdicțiile aflate sub monitorizare pentru riscuri de spălare a banilor): Africa de Sud, Albania, Barbados, Burkina Faso, Congo, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Gibraltar, Haiti, Insulele Cayman, Jamaica, Iordania, Mali, Mozambic, Nigeria, Panama, Senegal, Sudanul de Sud, Syria, Tanzania, Turcia, Uganda, Yemen.

Creșterea economică a zonei euro a surprins pe plus, pe fondul unei stagnări a PIB-ului în T4 2022 și a unei creșteri modeste în T1 2023, infirmând așteptările pentru o recesiune iminentă. Inflația și-a depășit punctul de vârf (10,6% în octombrie 2022) și a început să încetinească, determinată de scăderea prețurilor la energie și de efectele acesteia. În trimestrele următoare, scăderea inflației va reduce presiunea asupra consumatorilor. Creșterea salariilor reale, după ce a atins un minim de -4,9% în T3 2022, se accelerează și se așteaptă să devină pozitivă în T4 2023. În pofida tensiunilor bancare care au afectat piețele financiare în luna martie 2023, datele recente sugerează că tensiunile financiare au avut până acum o influență redusă asupra consumatorilor și companiilor.

Piețele cu o forță de muncă rezilientă continuă să susțină veniturile consumatorilor, iar redeschiderea Chinei a contribuit la redresarea cererii la nivel global. Prin urmare, se așteaptă ca majoritatea economiilor europene să evite contracția PIB-ului în 2023.

Prelungirea perioadei cu prețuri ridicate la energie și inflația, la care se adaugă înăsprirea politicii monetare, vor continua să aibă să afecteze consumul casnic și creșterea economică. Într-un scenariu simplificat, care ia în calcul calmarea recentelor turbulențe din sectorul financiar, creșterea PIB-ului din zona euro ar urma să scadă de la 3,5% în 2022, la 0,7% în acest an și apoi la 1,3% în 2024 și la 1,9% în 2025. Prin urmare, este de așteptat o creștere mai lentă decât media de 1,9% înregistrată în perioada 2014-2019, înainte de pandemie. Evoluția economiilor europene va rămâne cu mult sub tendințele ante-Covid, influențată atât de efectele negative pe termen lung ale pandemiei, cât și de cele ale războiului din Ucraina.

În ciuda scăderii prețurilor la energie, inflația ridicată se poate dovedi persistentă

Tendința de descreștere a inflației ar putea fi contrabalansată de o creștere puternică și susținută a salariilor, care s-a accelerat în zona euro. Încetinirea economică a provocat o oarecare atenuare a cererii de forță de muncă, dar piețele forței de muncă rămân mult mai restrânse decât înainte de pandemie. În plus, creșterile anterioare ale Indicelui prețurilor de producție pentru bunuri de bază în Europa au fost doar parțial transferate către consumatori. În consecință, este posibil ca inflația Indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) al bunurilor de bază (cu excepția componentelor volatile privind energia și alimentele) să nu scadă atât de rapid pe cât ar putea anticipa unii, din cauza scăderii inflației Indicelui prețurilor de producție. De asemenea, există puține semne de diminuare a presiunilor asupra prețurilor în sectorul serviciilor, deși acestea nu se mai intensifică.

Riscul unei inflații persistente pare să fie confirmat de datele recente care indică o inflație de bază mai mare decât se aștepta, care nu a atins încă punctul de vârf în multe din țările europene. Prin urmare, presiunile asociate asupra prețurilor se dovedesc a fi mai persistente, în special în condițiile în care piețele forței de muncă sunt contractate în multe economii.

Deși se prognozează că inflația în Europa va scădea relativ repede în cursul anului 2023, în termeni de medie anuală, aceasta rămâne ridicată. În zona euro, inflația va ajunge la 6,1%, iar unele țări din Europa Centrală şi de Est, în special Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia vor continua să înregistreze o inflaţie de două cifre în 2023.

Persistența inflației semnalează că ratele băncilor centrale ar putea rămâne la un nivel ridicat pentru mai mult timp

În zona euro, inflația ar trebui să atingă ținta Băncii Centrale Europene (BCE) de 2% în a doua jumătate a anului 2024, dar inflația de bază ar putea rămâne mai ridicată până în a doua jumătate a anului 2025. Pentru multe din țările UE, creșterea prețurilor va rămâne peste țintele băncilor centrale până în 2025, iar pentru unele chiar pentru mai mult timp.

BCE va menține o abordare dependentă de date și, din cauza incertitudinii crescute ca urmare a recentelor turbulențe din sectorul financiar asupra condițiilor de creditare, se va abține să furnizeze recomandări în privința ratei dobânzii. Cu toate acestea, având în vedere că inflația de bază din zona euro a atins recent un nou record, iar piețele forței de muncă rămân foarte puternice, EY estimează că majoritatea factorilor de decizie ai BCE vor considera justificate noi majorări ale ratelor dobânzilor. Este de așteptat ca rata dobânzii la depozite a BCE să fie majorată cu încă 75 de puncte de bază, până la 3,75%.

În urma ultimei majorări a ratei (cu 25 de puncte de bază, până la intervalul 4,75-5%), Fed a devenit semnificativ mai pesimistă ca urmare a turbulențelor din sectorul bancar american. Cu toate acestea, o altă majorare de 25 de puncte de bază, în mai 2023, pare probabilă și se așteaptă, de asemenea, ca Banca Angliei să majoreze încă o dată rata de bază, până la un vârf de 4,50%.

Perspectivele economice pentru 2023 s-au îmbunătățit, dar balanța riscurilor înclină spre declin

Principalii factori de risc:

• Inflația care se dovedește persistentă.
• Piața puternică a forței de muncă continuă să fie o sursă majoră pentru riscul de creștere a perspectivelor de inflație.
• Tensiunile geopolitice, inclusiv războiul din Ucraina, continuă să reprezinte un risc-cheie și, dacă se intensifică, ar putea duce la mai multe creșteri ale prețurilor la energie și alimente (în special dacă inițiativa privind cerealele din Marea Neagră nu este reînnoită), ceea ce ar împinge inflația pe o traiectorie ascendentă.
• Redeschiderea Chinei, deși va atenua blocajele de aprovizionare și va sprijini creșterea globală, va spori presiunile asupra prețurilor prin creșterea cererii de produse energetice, în special de gaze naturale.
• Potențialele condiții meteorologice dure ar putea exacerba dezechilibrele de pe piețele energetice, în special înaintea iernii 2023-2024.
• Decizia membrilor OPEC+, din 2 aprilie 2023, de a reduce producția de petrol nu face decât să sporească îngrijorările tot mai mari legate de prețurile energiei și de perspectivele economice.
• Analiza EY arată că Europa este mai vulnerabilă la o nouă creștere a prețurilor la energie decât alte economii majore, în special SUA. În cazul unei noi creșteri bruște a costurilor energiei, economiile europene cele mai afectate ar fi: România, Ungaria și Cehia.
• Turbulențele recente din sistemul bancar, începând cu falimentele unor bănci americane, reprezintă un nou motiv de îngrijorare. Tensiunile financiare ar putea face ca băncile să fie și mai reticente în acordarea de împrumuturi.
• În scenariul simplificat luat în calcul, turbulențele bancare vor fi ținute sub control, fără un impact semnificativ asupra economiei europene. Cu toate acestea, sentimentul de volatilitate din piață ar putea continua. Într-un scenariu alternativ, în care s-ar presupune că actualele turbulențe conduc la o înăsprire suplimentară a condițiilor de creditare (o treime din cea din timpul crizei financiare mondiale), până în 2025, PIB-ul din zona euro ar fi cu aproape 2% mai mic decât în scenariul simplificat.
• Nivelurile ridicate ale datoriei sporesc vulnerabilitatea, în special a piețelor emergente și a economiilor în curs de dezvoltare, la eventualele turbulențe de pe piețele financiare. De asemenea, acestea limitează capacitatea fiscală de a compensa noi șocuri negative și impactul acestora asupra gospodăriilor și companiilor.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Au trecut aproape două luni de când Statele Membre (inclusiv România) au început să aplice noile reguli privind tranzacțiile cu produse accizabile (cu acciza plătită) care circulă pe teritoriul Uniunii Europene. Mai precis, mișcările de produse accizabile (de exemplu, tutun, alcool, produse energetice) pentru care accizele au fost plătite în Statul Membru de expediție sunt procesate digital prin platforma electronică EMCS (Excise Movement and Control System) până la locul de destinație de pe teritoriul Uniunii Europene.

Până recent, procedura digitală era disponibilă numai pentru circulația produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize. În cazul produselor accizabile având acciza plătită, vechea procedură presupunea utilizarea unui formular fizic pe hârtie, denumit „document de însoțire simplificată/DIS”, înlocuit în prezent de „documentul simplificat electronic de însoțire” (e-SAD), depus digital prin sistemul EMCS.

Noua procedură este aplicată și în România (obligatoriu începând cu 13 februarie 2023) în baza unui set de reguli și autorizații noi pe care operatorii economici trebuie să le respecte/obțină. De exemplu, cei care doresc să recepționeze în România produse având acciza plătită în alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „destinatar certificat” în România. În oglindă, cei care doresc să expedieze din România produse accizabile având acciza plătită către alt Stat Membru trebuie să se autorizeze ca „expeditor certificat”.

Fiecare tip de autorizație vine cu reguli și condiții specifice de îndeplinit (de exemplu, puncte de lucru înregistrate la Registrul Comerțului aferente spatiilor de recepție/expediție, rezervoare verificate metrologic, în cazul produselor energetice care circulă în vrac, garanții care să acopere plata accizelor, absenţa datoriilor față de bugetul de stat, autorizații de acces la sistemul EMCS, efectuarea de rapoarte de primire/expediție).

Noul sistem digital își propune să simplifice pașii de urmat de către operatorii economici în cadrul tranzacțiilor cu astfel de produse, deși utilizarea lui presupune inițial parcurgerea unor etape de autorizare mai extinse decât cele din vechea procedură pe hârtie (unde nici o autorizație nu era necesară). De asemenea, acesta permite autorităților să lupte mai ușor împotriva evaziunii fiscale în speranța că procesarea și validarea în timp real a mișcărilor, expedierii și recepționării acestor produse accizabile vor atinge acest obiectiv.

De la intrarea în vigoare a noii proceduri digitale (13 februarie 2023) și până în prezent s-au creat întârzieri și blocaje în lanțurile de aprovizionare cu astfel de produse, atât din cauza neobținerii la timp a autorizațiilor mai sus menționate, cât și implementării târzii a unor norme legislative de aplicare a procedurilor de autorizare la nivelul Statelor Membre. Un lucru este cert, procedura este una nouă atât pentru autorități (care autorizează și monitorizează mișcările), cât și pentru operatorii economici care trebuie să se adapteze în timp util, fără să creeze discrepanțe majore în lanțul de aprovizionare.

Autori:

• Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Din perspectiva impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, legislația fiscală din România încadrează, fără niciun dubiu, remunerațiile primite de către persoane fizice în calitate de administratori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor și în consiliile de administrație, directori, membri ai directoratului sau ai consiliului de supraveghere, dar și de manageri în baza contractului de management, ca venituri asimilate salariilor.

Având această prevedere explicită în Codul fiscal, remunerațiile astfel obținute sunt supuse regimului fiscal de impozitare aplicat în cazul salariului pe care îl obține orice angajat. Cu alte cuvinte, acestea vor suporta impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, până la același termen și în aceleași condiții, ca veniturile salariale obținute de către persoanele fizice încadrate cu contracte individuale de muncă în România, care lucrează la noi în țară.

În practică, apar însă diferențe și vom vedea în analiza de mai jos care sunt acestea și potențialele unghiuri de abordare a acestora. Este vorba despre ipostazele concrete în care o astfel de persoană se poate afla, generând unele neclarități în tratamentul fiscal și, implicit, necesitatea unor verificări și analize suplimentare.

De exemplu, aceste persoane fizice, în calitate de administratori, directori, membri ai unui consiliu de administrație/directorat, pot fi persoane nerezidente. Pentru acestea, legislația fiscală din România indică impunerea veniturilor potrivit prevederilor legislației naționale, luând în considerare, totodată, și prevederile convenției de evitare a dublei impuneri aplicabile, încheiate de România cu statul de rezidență fiscală a persoanei fizice în cauză.

Având în vedere prevederile legislației domestice a statului de rezidență fiscală a persoanei fizice, precum și pe cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri, aceeași persoană, pentru aceleași venituri, ar putea fi considerată că obține sume ce se încadrează în categorii diferite, în funcție de accepțiunea fiecărui stat – statul sursă a venitului versus statul de rezidență fiscală a persoanei fizice.

În practică, acest lucru se va translata în discuții de clarificare pentru a rezolva eventuale divergențe în abordarea impozitării respectivului venit. La fel, din perspectiva contribuțiilor sociale, atunci când sunt mai multe state implicate care trebuie să facă propria analiză, ar putea exista situații când aceeași activitate, să spunem cea a unui administrator dintr-o companie înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene, care este și salariat al unei societăți cu activitate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, să fie considerată activitate dependentă de către unul dintre state și independentă în celălalt stat. Implicit, acest lucru va determina discuții suplimentare în vederea stabilirii legislației de securitate socială aplicabilă respectivei persoane.

Și dacă tot suntem în aria contribuțiilor sociale, ar mai trebui menționat că într-o astfel de situație internațională, în măsura în care se aplică legislația română de asigurări sociale, iar administratorul/directorul/membru al directoratului, consiliului de administrație și altele similare, își desfășoară activitatea în străinătate, la angajatori/plătitori care nu au sediul permanent sau rezidența fiscală în România, apare obligația de declarare și plată a contribuțiilor sociale aferente. Acest lucru se realizează de către persoana fizică prin intermediul Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

Activități de consultanță pentru afaceri și management (cod CAEN 7022) pot fi prestate și prin alte forme de organizare a activității, precum PFA sau ca persoană juridică, în măsura în care acestea au un scop economic.

În cazul derulării activității ca PFA, este bine de știut că trebuie să fie asigurată independența relației dintre părți. În acest sens, legislația fiscală din România prevede o serie de criterii din care trebuie îndeplinite cel puțin patru pentru a se putea vorbi despre o relație independentă.

Un detaliu foarte important este acela că independența relației nu se rezumă doar la asigurarea îndeplinirii acestor criterii din perspectiva formei contractuale dintre părțile implicate, ci și la îndeplinirea acestora în practică. Altfel, vorbim de o relație dependentă, caz în care desfășurarea activității sub formă de PFA (cu implicații fiscale mai reduse) nu își are sensul.

Reamintim că, începând cu veniturile anului 2023, au intrat în vigoare o serie de modificări fiscale cu impact asupra veniturilor din activități independente. Este vorba, în primul rând, despre diminuarea pragului minim anual, stabilit cumulat cu alte venituri anuale, astfel cum sunt prevăzute de lege, de la care se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, de la 12 la 6 salarii minime brute la nivel național.

De asemenea, au fost modificate bazele anuale de calcul pentru această contribuție, fiind stabilite în funcție de nivelul anual al venitului realizat – avem baze anuale de calcul de 6, 12 sau 24 salarii minime brute la nivel național. Similar, și pentru contribuția de asigurări sociale, venitul ales ca bază anuală de calcul nu poate fi mai mic de 12 sau 24 de salarii minime brute la nivel național, în funcție de nivelul anual al venitului realizat. Iar din perspectiva impozitului pe venit, se reduce plafonul anual, de la 100.000 euro la 25.000 euro, de la care este obligatorie trecerea de la sistemul de impozitare pe bază de norme de venit (ceva mai favorabil, în funcție de situație) la cel real.

Pe de altă parte, la fel de important de știut pentru persoanele juridice și activitățile de consultanță pentru afaceri și management pe care le realizează este faptul că, pe lângă substanța economică care trebuie să fie asigurată atunci când vorbim despre astfel de forme de organizare, modificările fiscale cu aplicabilitate din anul 2023 limitează prestarea acestui tip de activități de consultanță și/sau management, la o pondere de sub 20% din veniturile totale, pentru ca regimul fiscal al microîntreprinderii să mai poată fi aplicat.

Este important de menționat faptul că trendul general în fiscalitatea europeană, cel puțin la nivelul statelor membre UE, este acela de a se alinia din punctul de vedere al schimbului de informații, astfel încât să fie respectate <<ad literam>> convențiile de evitare a dublei impuneri, dar și de a determina exact statutul persoanelor care obțin venituri, iar impozitele pe venituri să fie corect calculate și plătite, conform regulilor de impunere fiscală corespunzătoare.

În cazul acestor tipuri de venituri asimilate salariilor, pentru a pune în practică schimbul automat obligatoriu de informaţii în cadrul UE și pentru a putea colecta astfel date relevante privind anumite venituri realizate în România inclusiv remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, entităţile raportoare stabilite de legislația aplicabilă au obligația de depunere a unei declarații informative (formularul 402), până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul anterior.