Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

O bună parte din mărfurile de origine rusă sunt supuse în prezent diverselor restricții, intrarea lor pe piața din Uniunea Europeană fiind interzisă. Cu toate acestea, există și excepții. Mai precis, mărfuri care pot fi importate în continuare, chiar dacă au origine nepreferențială rusă (de ex., semifabricate/materii prime pentru industria siderurgică). Atât restricțiile, cât și excepțiile aplicabile diverselor mărfuri pot fi identificate de către importatori prin consultarea bazei de date TARIC, pornind de la codul tarifar din Nomenclatura Combinată.

Restricțiile impuse de Uniunea Europeană nu se opresc doar la nivel de produs (a mărfurilor comercializate), ele se extind și asupra entităților juridice care comercializează respectivele mărfuri. Cu alte cuvinte, chiar dacă anumite mărfuri de origine rusă ar putea fi importate ca atare pe motiv că importul de acest tip de marfă este permis ca regulă generală, conform bazei de date TARIC, putem fi puși în situația unei interdicții la import pe motiv că entitatea care le comercializează face, la rândul ei, obiectul sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. În aceste cazuri, operatorii economici importatori trebuie să se asigure că nu încalcă prevederile regulamentelor Uniunii Europene prin care au fost stabilite sancțiuni adiționale (de ex., înghețarea fondurilor și a resurselor economice aparținând persoanelor/companiilor aflate pe listele de restricții).

Pentru ca importatorii să se poată asigura de respectarea obligațiilor privind măsurile restrictive, Comisia Europeană recomandă în ghidul publicat în acest sens realizarea de activități de due diligence (atât la începutul colaborării cu un partener comercial, cât și pe parcursul relației comerciale – monitorizare continuă), lăsând totodată la latitudinea agenților economici modul în care aceasta se va realiza. Cu alte cuvinte, importatorii trebuie să colecteze și să analizeze informațiile juridice, fiscale, financiare ale partenerilor de afaceri înainte de efectuarea importurilor pentru a se asigura că acești furnizori sau persoanele care îi controlează direct sau indirect nu apar pe lista sancțiunilor internaționale.

Drept urmare, chiar dacă, în prezent, anumite mărfuri rusești pot pătrunde pe piața din Uniunea Europeană fără interdicții de import nu înseamnă că importatorii europeni au scăpat de expunerea la riscuri. România pedepsește nerespectarea sancțiunilor internaționale cu amendă de la 10.000 lei, la 30.000 lei, precum și cu confiscarea bunurilor. De asemenea, autoritățile de control pot aplica și sancțiuni complementare, cum ar fi suspendarea activității companiei pe o perioadă între 1-6 luni.

În concluzie, pentru a evita amenzile și aplicarea de sancțiuni nedorite, importatorii trebuie să investească timp și resurse suplimentare în aceste verificări de tip due dilligence. Fără cunoștințele și tehnica necesară, pentru companiile importatoare, este foarte dificil să identifice proprietarii furnizorilor pentru a verifica dacă vreunii dintre aceștia au fost sancționați. Echipa de consultanță dedicată comerțului internațional a EY România a asistat cu succes societăți din România care să gestioneze importul de mărfuri în astfel de situații. S-a putut evita, astfel, aplicarea de contravenții nedorite sau suspendarea activității acestora.

Autori:

• Claudia Sofianu, Partener, liderul separtamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Dan Răuţ, Manager, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Românii, alături de cetățenii și rezidenții statelor membre ale Uniunii Europene/Spațiului Economic European, ar putea accesa într-un viitor apropiat o nouă metodă de economisire, gândită, la nivel teoretic, să le asigure o pensie complementară la vârsta retragerii din activitate – produsul paneuropean de pensii personale (PEPP). Așa cum este conceput, PEPP ar putea deveni primul produs care să depășească granițele statale prin caracterul său de aplicabilitate extins la nivelul întregii comunități UE/SEE – orice persoană fizică, fie ea din UE sau non-UE va putea accesa PEPP, atât timp cât își are reședința într-unul dintre statele membre. Însă doar timpul și modul în care fiecare stat UE va reglementa produsul va arăta în ce măsură va deveni PEPP un produs atractiv și util pentru consumatori, dar și cât de sustenabil și profitabil poate fi pentru furnizorii care ar trebui să îl implementeze sau cât de mult se va dezvoltă oferta, în condițiile în care nu există o certitudine nici privind dimensiunea cererii și nici asupra facilităților fiscale cu care va veni PEPP, pentru o eventuală stimulare a ei.

PEPP există pe agenda Comisiei Europene încă din anul 2017 și a fost creat ca parte dintr-un Plan de întărire a piețelor de capital din cadrul UE. Cum Comisia Europeană a oficializat recent punerea în aplicare a Regulamentului PEPP, în orice moment de acum înainte, ne putem aștepta să vedem primele mișcări în piață ale furnizorilor de specialitate din statele membre.

Aceștia pot fi întreprinderi financiare autorizate și înregistrate, adică instituții de credit, întreprinderi de asigurare directă de viață, instituții care furnizează produse de pensii personale, firme de investiții care oferă servicii de administrare de portofolii, societăți de investiții sau societăți de administrare de fonduri de investiții alternative. Ei ar trebui să înceapă procesul de autorizare, de prototipare și implementare a produselor PEPP la nivelul jurisdicțiilor locale. Și, cum vorbim despre un domeniu extrem de reglementat, putem presupune că PEPP nu va putea fi lansat în piață mai devreme de 2023.

Merită menționat și că CE a preferat adoptarea unui regulament, și nu a unei directive (deși Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – TFUE permite adoptarea de acte atât sub formă de regulamente, cât și sub formă de directive), pentru punerea în aplicare. Putem presupune că a fost preferată această variantă, deoarece regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre și va permite o adoptare cât mai rapidă, ceea ce ar contribui la consolidarea economiilor și a investițiilor pentru pensii în contextul uniunii piețelor de capital (directiva ar fi necesitat, în unele cazuri, și ratificare locală prin legi naționale – ceea ce ar fi rezultat într-un timp de implementare semnificativ mai mare).

În schimb, regulamentul permite ca fiecare stat membru să își contureze trăsăturile specifice de produs (de exemplu, condițiile pentru faza de acumulare). Pe scurt, regulamentul prevede cadrul general și liniile directoare ale PEPP, urmând ca autoritățile locale să dezvolte și să implementeze normele de aplicare la nivel național. PEPP va avea caracter voluntar, fiind necesară încheierea unui contract scris între participantul persoană fizică și entitatea furnizoare autorizată. Va fi, astfel, un produs complementar pensiilor obligatorii de stat sau celor ocupaționale (după caz) existente, reprezentând o opțiune personală și voluntară, cu scop de economisire pe termen lung în vederea pensionării. Produsul prevede acumularea de capital pe termen lung cu obiectivul explicit de a furniza venituri la pensionare și cu posibilități limitate de retragere anticipată înainte de acest moment (deci fără posibilitate de rambursare anticipată sau cu posibilități strict limitate de rambursare anticipată, în anumite condiții), fiind structurat asemănător actualului sistem de pensii voluntare tip Pilon III.

Chiar dacă în prezent, în cadrul statelor membre UE există multiple astfel de planuri de pensii personale naționale, PEPP poate deveni primul produs care să depășească granițele naționale, prin caracterul său de aplicabilitate extins la nivelul întregii comunități, ceea ce ar trebui să aducă un și mai pregnant interes cel puțin pentru forța de muncă mobilă la nivel internațional. Nu în ultimul rând, poate fi atractiv și pentru „freelanceri” sau pentru acel tip de persoane fizice care nu ajung să contribuie regulat, din diferite motive, la sistemele de pensii de stat/publice. De asemenea, poate fi de interes și pentru tineri, aceștia putând beneficia, încă de la începutul carierei sau a vieții adulte, de un instrument de economisire pe termen lung stabil și predictibil.

Avantajos este și faptul că nu contează naționalitatea consumatorului care dorește să acceseze acest produs.

În plus, PEPP este „portabil” în întreaga Uniune, el venind în completarea sistemelor existente în statele membre. La acest moment, din varii cauze, Comisia Europeană a considerat că piața sa internă privind produsele de pensii personale nu funcționează tocmai optim. În unele state membre nu există încă o piață pentru ele. În altele, există deja oferte pentru produse de pensii personale, însă piețele naționale sunt puternic fragmentate. Prin urmare, produsele de pensii actuale au un grad limitat de portabilitate. Din această cauză, persoanele pot avea dificultăți în ceea ce privește exercitarea libertăților fundamentale. De exemplu, acestea ar putea fi împiedicate să accepte un loc de muncă sau să se pensioneze în alt stat membru. În plus, există şi o anumită lipsă de standardizare a produselor de pensii personale în prezent.

De asemenea, Regulamentul PEPP nu împiedică înregistrarea unui produs de pensii personale existent şi care îndeplinește condițiile stabilite în prezentul regulament, ceea ce permite autorizarea/echivalarea unora deja existente.

Condițiile de plată a pensiei vor fi stabilite de fiecare stat membru în parte, între condiții putându-se regăsi limite în stabilirea vârstei minime pentru începutul fazei de plată a pensiei, perioada maximă înainte de împlinirea vârstei de pensionare de aderare la un sistem de PEPP, precum și condiții privind rambursarea înainte de vârsta minimă pentru începutul fazei de plată a pensiei, în special în cazul unor dificultăți deosebite.

La nivelul României, subiectul este deja pe agenda ASF care a comunicat încă de anul trecut că PEPP va fi unul dintre instrumentele susținute pentru stimularea și dezvoltarea infrastructurii piețelor financiare nebancare privind Piața Pensiilor Private,prin „Susținerea adoptării cadrului legal necesar introducerii produselor pan-europene de pensii”.

Conform obiectivelor setate de ASF pentru perioada cuprinsă între 2021-2023, reiese că elaborarea legislației secundare care vizează emiterea Normelor de aplicare a prevederilor Regulamentului privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP) va fi dusă la bun sfârșit până în anul 2023.

Fiindcă ne aflăm deja la jumătatea intervalului de timp asumat de ASF pentru realizarea acțiunilor și îndeplinirea obiectivelor sale strategice privind PEPP, publicarea Normelor de aplicare PEPP ar trebui să se regăsească pe lista de priorități ale ASF până la finalul acestui an.

Un alt punct de discuție privind PEPP este tratamentul fiscal aplicabil, ținând cont de specificul comunitar al acestui produs. Astfel, autoritățile europene au considerat că, din punct de vedere fiscal, statele vor fi cele care vor decide tratamentul fiscal aplicabil, dar Comisia încurajează autoritățile fiscale naționale să confere un tratament fiscal cel puțin similar cu cel al celorlalte produse de pensii private/ocupaționale existente. Fără să avem informații concrete în acest sens de la oficialități, putem, prin analogie, să considerăm că la nivelul României, PEPP va putea fi reglementat și tratat din punct de vedere fiscal în aceeași manieră cu contribuțiile la fondurile de pensii facultative (așa cum sunt definite de legislație) – de exemplu, Pensiile Facultative de tip Pilon III – care sunt neimpozabile, atunci când contribuțiile la fondul de pensii facultative sunt suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană; şi, în plus, sunt deductibile fiscal la calcularea bazei impozabile privind stabilirea impozitului pe venit, atunci când sunt suportate direct de angajați/contribuabil, tot în limita a 400 euro/echivalent în lei/an (facilitate aplicabilă atât salariaților, cât şi persoanelor care realizează venituri din activități independente).

Cu alte cuvinte, pentru ca PEPP să fie atractiv, este nevoie de un tratament fiscal mai bun, pentru a se detașa de restul produselor de pe piață. Nu în ultimul rând, PEPP trebuie să devină un produs viabil și pentru furnizori, care, în fapt, vor reprezenta, factorul de multiplicare și popularizare al acestui nou produs. În acest sens, se ridică unele semne de întrebare privind bonitatea reală pe care PEPP o poate aduce furnizorilor, având în vedere că, din punctul de vedere al costurilor, există deja anumite limitări prevăzute chiar de Regulament, ceea ce poate rezulta, finalmente, într-un produs neprofitabil sși, prin urmare se poate traduce într-o potențială reticență a acestora în a promova un astfel de instrument către publicul larg (spre exemplu, costul de administrare pentru consumatori va fi plafonat la maximum 1% din valoarea acumulată anual, ceea ce ar putea fi nerentabil pentru companiile de resort).

În concluzie, succesul PEPP va depinde atât de tratamentul fiscal ce va fi stabilit de autorități, cât, în egală măsură, și de modul în care furnizorii vor reuși să promoveze produsul. Scopul a fost ca PEPP să aibă o acoperire cât mai largă la nivelul întregii Uniuni Europene, dar există riscul ca furnizorii de asigurări și pensii private să își îndrepte atenția doar către anumite state membre și, astfel, acoperirea PEPP să fie disproporționată, iar în unele state membre (spre exemplu, statele vestice) să fie mai mare, pe când în altele (spre exemplu, statele estice) să fie mai puțin sau deloc dezvoltată. Doar timpul și experiența practică post-implementare vor oferi răspunsurile așteptate, iar piața se va regla și se va diversifica pe măsură ce noul produs va câștiga încrederea utilizatorilor.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale și dreptul muncii, D&B David și Baias
• Ioana Cercel, Avocat Senior, D&B David și Baias
• Bogdan Cârpă-veche, Senior Manager, PwC România

Așa cum menționam în primul articol din seria celor trei articole referitoare la reglementarea legală ce prevede amnistierea obligațiilor fiscale aferente veniturilor de tipul indemnizațiilor de delegare/detașare, vom prezenta în a doua parte a analizei noastre modificările legislative de clarificare a tratamentului fiscal al sumelor acordate cu acest titlu, precum și ca prestații suplimentare aferente clauzei de mobilitate.

Vor fi suficiente clarificările privind tratamentul fiscal al sumelor acordate ca indemnizații sau prestații de mobilitate ori vor reapărea sincope?

Reglementările fiscale aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2022 prevedeau faptul că indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați, potrivit legii, pe perioada delegării/detașării, după caz, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, erau scutite de impozit pe venit și contribuții sociale în limita unor plafoane stabilite după cum urmează:

1. în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităților și instituțiilor publice;
2. în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;
3. dispoziții similare erau aplicabile și în cazul indemnizațiilor primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management.

Având în vedere că tratamentul fiscal al indemnizațiilor primite de angajați era condiționat de încadrarea acestora într-o situație de delegare/detașare definită potrivit legii, în practică au existat situații în care regimul fiscal favorabil a fost contestat de autoritățile fiscale ca urmare a confuziei create de existența unor reglementări distincte în materia detașării – pe de o parte, cele din Codul muncii și, pe de altă parte, cele din Legea nr. 16/2017 care reglementează situațiile de delegare/detașare la nivelul Uniunii Europene. Nu în ultimul rând, tratamentul fiscal aplicat sumelor primite de angajații care efectuau deplasări frecvente a ridicat multiple semne de întrebare ca urmare a dificultății încadrării lor fie în categoria lucrătorilor detașați sau a lucrătorilor mobili.

În acest context, Legea nr. 72/2022 supusă prezentei analize aduce o serie de modificări care par a fi menite să soluționeze o parte dintre incertitudinile și lipsurile vechiului act normativ. Mai exact, pe lângă indemnizațiile de delegare/detașare, noul act normativ extinde tratamentul fiscal favorabil la indemnizațiile specifice detașărilor transnaționale și la prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate. Această măsură este benefică acelor categorii de angajați care se aflau într-o situație de detașare transnațională potrivit Legii nr. 16/2017 (de exemplu, salariați temporari puși la dispoziția unui utilizator dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene), dar care nu se încadrau într-o situație de delegare/detașare potrivit Codului muncii. Totodată, prestațiile acordate angajaților mobili, în cazul cărora executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc stabil de muncă (neaflându-se deci într-o situație de delegare sau detașare) vor fi supuse aceluiași tratament fiscal favorabil.

În egală măsură, actul normativ introduce o serie de limitări în ceea ce privește nivelul sumelor care beneficiază de tratamentul fiscal favorabil. Dacă, în trecut, nivelul neimpozabil al indemnizațiilor era stabilit la 2.5 ori nivelul legal al indemnizațiilor și diurnelor pentru personalul din sectorul public (de exemplu, 35 euro/zi pentru deplasări în străinătate), noul act normativ plafonează nivelul neimpozabil al indemnizațiilor la 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Astfel, pentru determinarea tratamentului fiscal aplicabil indemnizațiilor, angajatorii vor trebui să determine întâi nivelul potențial al indemnizației neimpozabile prin multiplicarea cu 2.5 a nivelului legal stabilit pentru indemnizație/diurnă, urmând ca suma astfel rezultată să fie plafonată la valoarea a 3 salarii de bază primite de angajatul în cauză raportat la numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate. Având în vedere că plafonarea va impacta în special angajații delegați/detașați în străinătate și care primesc salarii de bază mici, măsura pare să fie menită să descurajeze plata unor salarii mici și a unor indemnizații de delegare/detașare mari pentru a evita plata taxelor salariale.

Dincolo de aceste aspecte, este vorba – așa cum se poate observa cu ușurință – despre o serie de modificări extrem de importante, de natură a aduce claritate pentru viitor în acest domeniu, diminuând astfel riscurile repetării la câțiva ani a ipotezelor de genul menționate în partea I a analizei noastre care, deși se justifică prin raportare la ipostazele imprevizibile și neclare la care au fost supuși contribuabilii respectivi, rămân unele de nedorit și evitat într-o societate modernă, ce ar trebuie să aibă o legislație fiscală clară, aplicabilă tuturor în mod egal și previzibil.

Abordarea optimă pentru diminuarea riscului repetării surprizelor neplăcute în viitor

În opinia noastră, la acest moment ar fi recomandabilă un inventar al documentației interne în temeiul cărora angajatorii acordă asemenea sume, pentru a modifica clauzelor contractuale cu salariații, dar și, dacă este cazul cu partenerii contractuali, în vederea resetării și actualizării lor la noul cadru legislativ, inclusiv din perspectivă terminologică și documentară, în așteptarea unor viitoare inspecții.

În plus, o privire specială se dovedește necesară pentru clauzele de mobilitate, față de tratamentul fiscal special conferit în mod expres de Legea nr. 72/2022 , în special, în privința acelor relații aflate în curs, dacă pentru perioada trecută documentația contractuală nu reflectă ca atare îndreptățirea la prestații specifice aferente acestei maniere particulare de derulare a contractelor de muncă; aceste aspecte se pot dovedi extrem de sensibile față de riscurile juridice pe care aceste modificări ale legislației fiscale le-ar putea induce atât în interacțiunea angajatorului cu salariații săi (în special, pentru trecut), dar și cu organele fiscale, pentru viitor.

Astfel, așa cum s-a observat de-a lungul anilor în mod constant, ori de câte ori a apărut un tratament fiscal (mai) favorabil, aplicat pentru anumite categorii specifice de persoane sau pentru anumite categorii de relații juridice derulate – de regulă, de orice fel de persoane –, soluțiile respective au fost imediat preluate în practică; atunci când, însă, reglementările fiscale nu au fost suficient de clare și/sau dacă aspectele de avut în vedere în privința aplicării acestora trebuiau să ia în considerare și reglementări din alte domenii (i.e. dreptul muncii, drept comercial, drept civil etc.), nu de puține ori s-a ajuns la aplicarea necorespunzătoare a acestora.

Mai mult, uneori ele au fost aplicate și unor situații aflate la limita dispozițiilor legislative fiscale speciale sau chiar dincolo de aceasta, perpetuându-se în practică sau generalizându-se tocmai pentru că toți cei din segmentul respectiv s-au văzut „nevoiți” (practic, chiar forțați, cum mulți au afirmat în asemenea ipoteze) să îl aplice, tocmai pentru a nu se vedea în situația de a fi afectați negativ de avantajele pe care competitorii lor și le-ar fi putut crea în acest mod (în esență, un fel de „concurență” neloială de natură fiscală, chiar dacă una fragilă și supusă unor riscuri destul de mari uneori). Cum intervenția ANAF pentru a combate, îndrepta sau preveni asemenea fenomen a fost, de regulă, una care s-a manifestat cu multă întârziere, când practicile erau generalizate, efectele acesteia s-au resimțit extrem de negativ, în urma acumulării de sume de ordin astronomic de natura obligațiilor fiscale principale și accesorii.

Or, tocmai de aceea, asemenea eventuale modificări ale clauzelor contractuale și a documentației aferente noilor dispoziții legale fiscale comentate trebuie deci să fie în practică unele care să fie analizate cu maximă atenție, dar și însoțite de modificări corespunzătoare din perspectivă formei și conținutului, astfel cum acestea trebuie să fie înțelese și aplicate prin raportare la exigențele dreptului muncii, cumulate cu cele din dreptul fiscal, pentru a nu genera eventuale probleme (și mai mari) în viitor.

În al treilea și ultimul articol privind noua amnistie fiscală, vom prezenta sumar cele mai importante aspecte referitoare la derularea în viitor a inspecției fiscale atunci când în discuție se pune reîncadrarea tratamentului fiscal al unor indemnizații dintre cele prevăzute de lege sau a prestațiilor de mobilitate.

Autor: Georgiana Iancu, Partener, Coordonatorul Departamentului de Impozite Indirecte, EY România

Statelor membre li se oferă premisele să implementeze zero TVA pentru produsele esențiale – alimente, produse farmaceutice sau produse de uz medical. Consiliul Uniunii Europene tocmai a adoptat Directiva care permite „reformarea” cotelor de TVA în întreaga Uniune Europeană și oferă statelor membre flexibilitate în stabilirea cotelor. Cutia Pandorei a fost deschisă. Statelor le va reveni responsabilitatea găsirii acelui echilibru fin între atingerea obiectivelor de politică socială, care să ofere avantaje concrete contribuabililor, consumatori finali sau firme, sau în atingerea obiectivelor de politici verzi și neafectarea veniturilor bugetare sau respectarea neutralității TVA. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că gestionarea mai multor cote creează complexitate și potențează litigiile privind corectitudinea aplicării cotelor de TVA și variațiile lor în limitele aceluiași sector, mai ales când se pune problema unor diferențe de cotă pentru produse aflate în concurență. Iar aici, noile instrumente de audit fiscal în timp real (SAF-T, E-Factura) în curs de implementare la nivelul administrației fiscale creează pârghiile unei detectări mai rapide ale diferențelor de cote şi tratament de TVA aplicabile pentru produse similare sau identice, la nivel de sector, sau cel puțin aceasta pare să fie direcția.

Revizuirea cotelor de TVA este un proiect la care se lucrează de multă vreme la nivelul Consiliului UE, intenția forurilor europene fiind aceea de a oferi guvernelor mai multă flexibilitate în stabilirea şi adoptarea cotelor reduse de TVA, dar și în îndeplinirea priorităților generale ale Uniunii Europene (în principal reziliența sistemului de sănătate, Pactul verde european și tranziția digitală). Practic, vorbim despre prima reformare a cotelor de TVA într-o istorie de aproape 30 de ani.

Noua Directivă a actualizat și modernizat lista bunurilor și serviciilor pentru care sunt permise cote reduse de TVA (Anexa III la Directiva TVA), pentru a ține cont și de transformarea digitală a economiei. Actualizarea listei a fost determinată de o serie de principii, cum ar fi interesul consumatorului final și interesul general. Toate derogările existente, care au permis anumitor state membre să aplice cote preferențiale pentru anumite produse sunt deschise acum tuturor statelor, cu condiția respectării unor condiții similare. Directiva conține și o nouă dispoziție, care va da statelor membre permisiunea de a reacționa rapid în circumstanțe excepționale, cum ar fi pandemiile, crizele umanitare sau dezastrele naturale.

Tot Directiva stipulează că produselor dăunătoare mediului, cum ar fi combustibilii fosili și îngrășămintele, nu li se vor mai putea aplica cote reduse, începând cu 1 ianuarie 2030 și, respectiv, 1 ianuarie 2032.

Noile prevederi au intrat în vigoare chiar pe 6 aprilie 2022 – la publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

Statele membre vor continua să aplice cota normală sau standard de cel puțin 15%, dar vor putea aplica două cote reduse de cel puțin 5% la maximum 24 dintre categoriile de articole cuprinse în lista din Anexa III la Directiva TVA – de exemplu, apă, medicamente, produse farmaceutice, produse de sănătate și igienă, transport de persoane, cărți, ziare și periodice. De altfel, noua Directivă introduce 10 categorii noi în Anexa III, cum ar fi: livrarea şi instalarea de panouri solare, îmbrăcăminte şi încălțăminte pentru copii, scaune auto pentru copii sau biciclete. Multe dintre categoriile existente dobândesc un domeniu de aplicare mai larg – de exemplu, transmisiunea în direct pe internet a unor evenimente sportive sau ore de exerciții fizice, atunci când sunt transmise prin internet, bunuri ecologice. În plus, fiecare stat membru poate stabili o cotă super-redusă (mai mică de 5%) și o scutire cu drept de deducere (cota 0%) pentru produsele care să acopere nevoile de bază, precum alimente, medicamente, produse farmaceutice, dar și panouri solare.

Veștile bune trebuie însă tratate cu atenție – o structură fragmentată a cotelor de TVA nu va face decât să crească complexitatea, atât pentru companii, cât și pentru administrația fiscală, care trebuie să fie gardianul aplicării corecte a legii. Ori, așa cum vedem din exemplele anterioare, scăderile cotelor de TVA nu au adus o reducere a evaziunii sau fraudei şi nici o creștere a veniturilor bugetare.

Cum se văd reducerile de cote de TVA în buzunarul consumatorului? Experiența arată că prețurile răspund mai mult la majorările de TVA decât la scăderi. Potrivit unui studiu privind incidența modificărilor de cote de TVA asupra prețurilor, se pare că prețurile sunt de două ori mai sensibile la o creștere de TVA, decât la o scădere a cotei – pentru aceleași produse, cu același procent de creștere/scădere. Totodată, asimetria prețurilor este reflectată și în profiturile operatorilor economici. Concret, firmele cu rate mai mici de profitabilitate tind să transfere mai mult creșterile de cote de TVA prin prețul către consumatori, comparativ cu scăderile. Apoi, același studiu mai arată că asimetria persistă pe termen lung, chiar la câțiva ani după eliminarea unei reduceri de cote de TVA. Cu alte cuvinte, reducerile cotelor de TVA nu au întotdeauna chiar efectele scontate, cel puțin nu la nivelul consumatorului final.

În concluzie, diversificarea structurii de cote reduse de TVA poate să ridice probleme și din punctul de vedere al neutralității TVA, atunci când produse similare aflate în concurență unele cu altele, pot fi subiectul unor cote diferite de TVA. Toate acestea fac ca soluția succesului noii Directive să stea în modul în care statele, deci și România, vor înțelege să acceseze beneficiile unor structuri flexibile ale cotelor reduse de TVA și cum le vor transpune în legislațiile naționale.

Autor: Mihai Petre, Director, Consultanță vamală, EY România

Situația actuală din Ucraina, Rusia și Belarus a forțat multe companii multinaționale să ia decizia de a-și închide unitățile de producție din țările afectate de conflict. Ce facilități la import ar fi disponibile pentru echipamentele de producție aferente, în situația în care activitățile respective ar fi integral relocate în România (sau în altă țară membră a Uniunii Europene)?

Legislația vamală oferă în prezent scutire de la plata taxelor vamale și a TVA-ului pentru mijloacele de producție și alte echipamente aparținând întreprinderilor care își încetează definitiv activitatea într-o țară terță și se mută pe teritoriul vamal al Uniunii Europene (în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene), pentru a desfășura o activitate similară.

Scutirea de taxe la import menționată se limitează la mijloacele de producție și alte echipamente, precum:

• echipamente folosite de întreprindere cu minimum 12 luni înainte de data la care întreprinderea și-a încetat activitatea într-un stat terț din care și-a transferat activitățile;
• echipamente care sunt destinate acelorași scopuri după transfer;
• echipamente sunt adecvate întreprinderii respective prin natura și mărimea lor.

Chiar dacă o societate nu îndeplinește condițiile de mai sus pentru toate bunurile ce urmează a fi relocate în Uniunea Europeană – de exemplu, pentru stocul de materii prime, produse finite sau avem de-a face cu o fabrică/linie de producție nou deschisă în mai puțin de 12 luni – există șansa ca scutirea de taxe vamale să fie disponibilă, dacă aceste bunuri au fost anterior exportate din Uniunea Europeană.

Practic, bunurile exportate inițial din Uniunea Europeană și returnate în aceeași stare (cu excepția uzurii normale), într-o perioadă de 3 ani de la data exportului, beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale. Din perspectiva TVA-ului, aceste bunuri beneficiază și ele de scutire în situația reimportului în Uniunea Europeană, doar dacă reimportul în Uniunea Europeană este efectuat de aceeași persoană care a exportat inițial bunurile.

Nu în ultimul rând, dacă nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile de mai sus, putem avea în vedere scutirea de la plata TVA-ului la import disponibilă în România pentru societăți certificate ca Operator Economic Autorizat (în orice stat membru al Uniunii Europene) sau care au efectuat importuri de peste 50 mil. RON în ultimele 6 luni.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Salariile minime în statele membre ale Uniunii Europene (UE) au variat de la 312 EUR la 2,142 EUR în luna ianuarie 2020, conform datelor Eurostat. În România, salariul minim este de 2.230 lei, adică, aproximativ, 460 EUR, care ne poziționează mult sub media europeană.

Încă de la începutul anului, UE a cochetat cu ideea de a introduce un salariu minim la nivelul statelor membre și, în acest sens, a fost lansată o consultare cu părțile interesate, menită să vină cu o propunere concretă până în toamna acestui an.

Nicolas Schmit, Comisarul UE pentru locuri de muncă și drepturi sociale a declarat la începutul anului că oamenii „trebuie să fie plătiți pentru munca lor pentru a duce o viață decentă” – el fiind și promotorul acestei inițiative.

În general, orice perioadă de criză produce inegalități în rândul oamenilor. În contextul generat de Covid-19, impactul măsurilor luate de state, cum ar fi distanțarea socială, șomajul tehnic, închiderea unor activități a avut ca urmări un declin al economiilor, iar aceste elemente produc inegalități în rândul oamenilor.

Comisia Europeană (CE) nu a renunțat la ideea salariilor minime, prin care să se asigure că lucrătorii din UE își câștigă un trai decent. Mai mult, CE este de părere că un venit minim este crucial pentru relansarea economiilor statelor membre în urma acestei pandemii.

În acest context, pe 3 iunie s-a lansat o nouă rundă de consultări cu partenerii sociali în ceea ce privește salariul minim la nivelul UE. Acum, Comisia are în vedere atât instrumente obligatorii (directive), cât și non-obligatorii (recomandări ale Consiliului European) pentru o inițiativă a salariului minim în statele membre ale UE, iar punerea în aplicare ar fi la latitudinea guvernelor. Această abordare este efectul diferențelor din cadrele naționale. Spre exemplu, în statele membre nordice, salariul minim este rezultatul negocierii colective, în timp ce în alte state, precum România, standardul minim este stabilit de guvern.

Obiectivul acestei inițiative nu este de a impune un salariu minim sau de a armoniza abordarea diferitelor state membre, ci de a asigura un cadru pentru o remunerație echitabilă, obiectivul fundamental fiind acela ca toți cetățenii UE să poată beneficia de protecție prin salariul minim. Un salariu minim adecvat ar trebui să-i ajute pe cei cu salarii mici să urce scara de venituri. Un studiu al Eurofound susține că introducerea unui nivel al salariului minim de 60% din salariul mediu național ar crește considerabil câștigul persoanelor cu venituri mici care lucrează în majoritatea statelor membre ale UE.

În conformitate cu Tratatul Fundamental al UE, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, CE trebuie să consulte părțile interesate cu privire la posibila direcție a acțiunii Uniunii. Prin urmare, consultarea publică inițiată are acum scopul de a colecta opinii, iar ulterior să se creeze cadrul legislativ.

În concluzie, deși introducerea unui salariu minim la nivelul statelor membre ale UE părea acum mai puțin de un an un subiect utopic, ca urmare a contextului creat de COVID-19, care a afectat în special sectoarele cu o pondere mai mare a lucrătorilor cu salarii mici, precum retail și turism, această idee a prins și mai multă viteză și se văd inițiativele CE în acest sens. Pe lângă beneficiul de a reduce inegalitățile între cetățeni, creșterea salariului minim lărgește baza de impozitare, stimulează consumul intern și cererea, lucruri ce ajută la relansarea economiei. Astfel, consider că rolul salariilor minime pentru protejarea lucrătorilor cu salarii mici devine din ce în ce mai important și că acestea pot ajuta la susținerea cererii interne în timpul redresării economice, protejând în același timp locurile de muncă ale cetățenilor.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Contextul evoluției economiei globale pune sub semnul întrebării care va fi momentul redresării cu adevărat al acesteia. Un termen rezonabil și foarte optimist era probabil până la sfârșitul acestui an, dar există multe semne de îngrijorare pentru Uniunea Europeană ținând cont de rezultatele de până acum. Acesta este motivul pentru care cadrul temporar pentru ajutoarele de stat pentru sprijinirea economiei din Uniunea Europeană suferă modificări pentru a doua oară în contextul focarului de infecție cu COVID-19.

De la primul amendament din 3 aprilie 2020 în care erau prevăzute cinci tipuri de ajutoare pentru statele membre (subvenții directe și avantaje fiscale selective, garanții de stat pentru împrumuturi accesate de companii de la bănci, împrumuturi publice subvenționate către companii și garanții pentru băncile care canalizează sprijinul către economia reală, asigurare de credit la export pe termen scurt), în luna mai apare și cea de-a doua modificare prin adoptarea unor măsuri de recapitalizare și de datorii subordonate.

Până în prezent Comisia a aprobat acordarea de ajutoare de stat de aproximativ 1,9 trilioane euro, din care România a beneficiat doar de 3,3 miliarde de euro. Modificarea din mai stabilește criterii pe baza cărora statele membre pot oferi recapitalizări și instrumente de datorie subordonată societăților aflate în dificultate. Cadrul temporar vizează protejarea condițiilor de concurență echitabile în UE și stabilește o serie de garanții pentru a evita denaturări nejustificate ale concurenței pe piața unică. Acesta va rămâne în vigoare până la sfârșitul lunii decembrie 2020. Pentru măsurile de recapitalizare, Comisia a prelungit această perioadă până la sfârșitul lunii iunie 2021.

În ceea ce privește ajutorul de recapitalizare pentru societăți, cadrul temporar permite prin această modificare intervenții publice punctuale, sub forma unui ajutor de recapitalizare acordat societăților nefinanciare aflate în dificultate. Societățile aflate deja în dificultate la 31 decembrie 2019 nu sunt eligibile pentru ajutor în temeiul cadrului temporar.

Condițiile referitoare la necesitatea, caracterul adecvat și amploarea intervenției statului prevăd faptul că ajutorul de recapitalizare ar trebui acordat numai dacă nu există nicio altă soluție adecvată, iar intervenția trebuie să aibă în vedere interesul comun. Recapitalizările nu ar trebui să depășească minimul necesar pentru a asigura viabilitatea beneficiarului sau ceea ce este necesar pentru a se restabili structura capitalului beneficiarului la nivelul la care se situa aceasta înaintea izbucnirii epidemiei.

Apar și condiții privind participarea statului la capitalul societăților și remunerarea sa, precum și la încetarea participării statului la capitalul societăților în cauză. Astfel, statul trebuie să fie remunerat suficient pentru riscurile pe care și le asumă. În plus, mecanismul de remunerare trebuie să încurajeze societățile beneficiare și/sau pe proprietarii acestora să răscumpere acțiunile dobândite de stat prin intermediul ajutoarelor de stat, pentru a garanta caracterul temporar al intervenției.

În plus, societățile beneficiare și statele membre au obligația să elaboreze o strategie de încetare a participării statului, în special în cazul societăților mari care au primit un ajutor de recapitalizare semnificativ. Există anumite interdicții cu privire la acordarea de dividende și răscumpărările de acțiuni și o limitare strictă a remunerării acordate conducerii, inclusiv o interdicție privind acordarea de prime salariale.

În cazul în care, la șase ani de la acordarea ajutorului de recapitalizare societăților cotate la bursă sau până la șapte ani în cazul altor tipuri de societăți, încetarea participării statului nu este confirmată, va trebui prezentat Comisiei un plan de restructurare a societății beneficiare.

Până la răscumpărarea a cel puțin 75% din valoarea măsurilor de recapitalizare, societăților beneficiare care nu sunt IMM-uri li se interzice în principiu să achiziționeze o participație de peste 10% într-o societate concurentă sau în alți operatori din același sector de activitate.

Cu privire la transparența și raportarea publică, este prevăzut faptul că în termen de trei luni de la recapitalizare statele membre trebuie să publice informații privind identitatea societăților care au primit ajutor și cuantumul ajutorului. Beneficiarii, alții decât IMM-urile, au obligații suplimentare de raportare legate de ajutor.

În ceea ce privește ajutoarele sub formă de instrumente de datorie subordonată acordate societăților, modificarea cadrului prevede și sprijinirea societăților care se confruntă cu dificultăți financiare prin furnizarea de instrumente de datorie subordonată societăților în condiții avantajoase.

Datoriile subordonate nu pot fi convertite în acțiuni atâta vreme cât societatea are capacitatea de a-și continua activitatea, iar statul își asumă riscuri mai mici. Toate condițiile aplicabile măsurilor de recapitalizare menționate anterior se vor aplica și în cazul în care statele membre doresc să acorde instrumente de datorie subordonată al căror cuantum este superior pragurilor stabilite.

Cadrul temporar modificat va rămâne în vigoare până la sfârșitul acestui an, iar pentru măsurile de recapitalizare, perioada a fost prelungită până la sfârșitul lunii iunie 2021. Comisia va evalua ulterior dacă aceste termene vor fi sau nu prelungite în funcție de evoluția crizei actuale.

În concluzie, așteptăm cu nerăbdare adoptarea de către guvern a măsurilor de ajutor de recapitalizare pentru societăți precum și a ajutoarelor sub formă de instrumente de datorie subordonată întrucât este mare nevoie de alte forme de susținere a companiilor în România.

Introducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenționează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăților de TVA va avea efecte semnificative asupra companiilor din România, sunt de părere specialiștii în domeniul fiscalității din cadrul PwC România.

Potrivit proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.

Conform noului sistem privind plata defalcată a TVA ce se dorește a fi implementat, la momentul efectuării unei livrări de bunuri/prestări de servicii furnizorul va avea obligația de a comunica beneficiarului un cont dedicat de TVA (deschis la unități ale trezoreriei statului sau la instituții de credit), urmând ca beneficiarul să efectueze plata contravalorii TVA în contul de TVA al furnizorului, fiecare factură având, în acest sens, două plăți aferente, una pentru TVA, respectiv, una pentru baza impozabilă.

Sumele încasate în contul de TVA pot fi folosite de către contribuabili doar pentru a achita la rândul lor TVA datorată către furnizorii acestora sau către bugetul de stat la termenele stabilite de lege.  În cazul încasărilor în numerar, cu cardul sau prin substitute de numerar, contribuabilul va avea obligația virării în contul de TVA propriu a sumelor de TVA aferente în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la încasare. Sumele din contul de TVA pot fi transferate către un cont curent al titularului numai cu aprobarea prealabilă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), procedura şi condițiile de aprobare urmând a fi publicate.

 „PwC România susține necesitatea implementării unor măsuri de creștere a gradului de colectare a TVA la bugetul de stat şi combatere a evaziunii fiscale, însă astfel de măsuri trebuie să fie întotdeauna proporționale cu scopul urmărit şi documentate prin studii de impact care să evidenţieze beneficiile estimate ale măsurilor propuse în contrapartidă cu eventualele costuri generate de implementarea acestora”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România şi Europa de Sud Est.

„Noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăți de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiționale pentru contribuabili legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, gestionarea plăților, precum şi cu modificarea procedurilor interne de lucru. De asemenea, companiile vor suporta costuri adiţionale cu comisioanele bancare generate de creşterea semnificativă a tranzacțiilor bancare şi cu eventualele sancțiuni impuse în cazul unor erori sau întârzieri de implementare.

Am dori să atragem atenţia asupra consecinţelor atrase de implementarea sistemului, atât la nivelul contribuabililor ce vor avea dificultăți operaționale în vederea implementării sistemului într-un termen extrem de scurt, precum şi la nivelul ANAF care va avea sarcini suplimentare cu privire la aprobarea solicitărilor de transfer a unor sume din contul de TVA în contul curent”, a adăugat Mihaela Mitroi.

„Pentru implementarea acestui sistem este necesară obținerea unei aprobări din partea Comisiei Europene privind aplicarea unei măsuri de derogare de la Directiva de TVA, întrucât limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziție asupra acestora este asimilată cu un drept de dispoziție al administrației fiscale asupra sumelor de TVA. O asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, un sistem similar fiind propus spre implementare doar opțional în Polonia şi numai pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat în Italia, care a obținut şi o derogare în acest sens”, a conchis Mihaela Mitroi.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii şi organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 157 de țări cu mai mult de 223.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale şi consultanței pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Pentru România, încurajarea conformării voluntare a contribuabililor ar putea fi una dintre soluţiile creşterii veniturilor bugetare. Aceasta este una dintre concluziile Conferinţei PwC – „Schimbarea paradigmei impozitării persoanelor fizice din România”, desfăşurată astăzi la Bucureşti. În cadrul evenimentului, s-a discutat pe larg şi despre propunerea de modificare a sistemului de impozitare a persoanelor fizice, prin introducerea impozitului pe gospodărie.

„Începând din toamna acestui an se va implementa standardul comun de raportare, ceea ce înseamnă practic demararea schimbului automat de informaţii fiscale şi financiare între mai multe state din întreaga lume, printre care şi România. În acest context, ar fi de dorit ca România să ia în calcul introducerea unui program de conformare voluntară, care să încurajeze contribuabilii să-şi declare în mod transparent deţinerile din afara ţării. Un astfel de program a fost adoptat de exemplu de Marea Britanie anul trecut. Programul „Requirement to correct” oferă contribuabililor britanici ultima şansă de a-şi declara activele deţinute în străinătate până cel mai târziu în septembrie 2018, după care aceştia, dacă nu declară, vor suporta rigorile legii, în caz că sunt identificaţi”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Programe de conformare voluntară au fost implementate în ultimii ani în 21 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia sau Slovenia. În multe cazuri, aceste iniţiative prevăd anularea totală sau parţială a penalităţilor datorate de contribuabili şi iertarea de acuzaţii penale. De asemenea, potrivit informaţiilor OECD, alte 23 de state din afara Uniunii Europene au introdus programe de conformare voluntară, precum Statele Unite, Canada, Japonia, Elveţia sau Australia.

Sumele recuperate în urma acestor iniţiative sunt impresionante în anumite cazuri. Spre exemplu, Statele Unite au colectat 10 miliarde de dolari între 2009 şi 2015, Marea Britanie – 610 milioane de lire sterline între 2007 şi 2016, Olanda – 235 milioane de Euro numai în 2013.

„În acelaşi timp, pentru creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare se pot avea în vedere şi oportunităţile oferite de tehnologie, cum ar fi integrarea bazelor de date ale administraţiei publice, precum şi implementarea programului de conectare a caselor de marcat la serverele ANAF, pentru asigurarea deplinei trasabilităţi a tranzacţiilor. Totodată, există şi alte măsuri care pot duce la simplificarea procedurilor de declarare de către contribuabili, spre exemplu prin implementarea unui sistem informatic performant, aşa cum a procedat Polonia”, a adăugat Mihaela Mitroi.

Evenimentul s-a bucurat de participarea domnului Eugen Şerban, Director în cadrul Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice din ANAF, structură însărcinată cu controlul marilor averi şi a persoanelor cu risc fiscal ridicat. Domnia sa a susţinut o prezentare despre stadiul actual al celor două programe derulate de ANAF de îmbunătăţire a conformării voluntare a persoanelor fizice, precum şi a problemelor întâmpinate de direcţia pe care o conduce.

În ceea ce priveşte intenţia introducerii impozitului pe gospodărie, specialiştii PwC au atras atenţia în special asupra riscurilor asociate renunţării la sistemul reţinerii la sursă.

„Trebuie spus că în toate statele membre UE, impozitul pe salarii se reţine la sursă de către angajatori. Acelaşi sistem există şi în Statele Unite pentru veniturile din salarii şi pensii. Trecerea de la sistemul reţinerii la sursă la un sistem de declarare anuală a veniturilor presupune o schimbare profundă de mentalitate şi de proceduri fiscale, atât pentru contribuabili, care vor trebui să calculeze pe tot parcursul anului cât anume din venituri pot cheltui şi cât trebuie să păstreze pentru plata impozitului anului, dar şi pentru autorităţile fiscale, care vor fi puse în faţa unui efort administrativ considerabil pentru a gestiona volumul ridicat de informaţii presupus de noul sistem”, a mai precizat  Mihaela Mitroi.

În 18 ţări din Uniunea Europeană nu există conceptul de unitate familială pentru scopuri fiscale, iar acolo unde este definită clar în legislaţie în general rămâne la latitudinea contribuabililor dacă se înregistrează în scopuri fiscale individual sau la nivel de familie. La fel şi în Statele Unite, contribuabilii pot alege modul în care se înregistrează pentru scopuri fiscale, individual sau ca familie.

„Trecerea la noul sistem de impozitare va presupune câteva provocări majore din punct de vedere al procedurii fiscale, începând chiar cu necesitatea definirii foarte clare a termenului de gospodărie, inexistent până acum în legislaţia civilă din România şi cu stabilirea corespunzătoare a regimului său juridic. De asemenea, va trebui lămurit cum va funcţiona sistemul propus de angajare a câtorva mii de consultanţi fiscali plătiţi de stat, dar care să fie în slujba contribuabililor, mai ales faţă de inerentul conflict de interese care poate să apară, inclusiv prin raportare la modul de alocare a răspunderii fiscale între aceste două categorii de persoane. În fine, rămâne de văzut cum intenţionează statul să verifice aplicarea în practică a noului sistem de impozitare, care implică apariţia unui număr semnificativ mai mare de subiecte impozabile care, în mod normal, ar trebui supuse controlului fiscal, date fiind limitele curente de ordin administrativ ale activităţii de inspecţie fiscală”, a declarat la rândul său Dan Dascălu, Partener, D&B David şi Baias.

„Toate aceste chestiuni credem că necesită o analiză aprofundată a problemelor şi, înaintea trecerii la noul sistem, s-ar impune derularea unor ample consultări cu specialiştii români din mediul de afaceri, mediul universitar, societatea civilă, instanţele de judecată şi chiar cu specialişti străini, pentru a înţelege cum anume funcţionează asemenea instituţii fiscale în alte ţări”, a adăugat Dan Dascălu.

Conferinţa „Schimbarea paradigmei impozitării persoanelor fizice din România” este parte a misiunii asumate de PwC la nivel global de a contribui la rezolvarea unor probleme importante pentru societate.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

© 2017 PwC. Toate drepturile rezervate.

PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.