
Recurs. Dreptul proprietății intelectuale. Marcă
Secția I civilă, decizia nr. 2004 din 21 octombrie 2016 1. După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 …

Secția I civilă, decizia nr. 2004 din 21 octombrie 2016 1. După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 …

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice, conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat pe primele două …

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice, agenția de rating japoneză (JCR) a anunțat menținerea perspectivei stabile …

Legea nr. 16/17 martie 2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial nr. …

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendinte si Tehnologii Emergente Înţelepciunea unui popor insular În Japonia, una dintre primele informaţii transferate …

Radu și Asociații, asociată EY România, este prima casă de avocatură românească nominalizată la premiul European Tax Disputes Firm …

PwC România a dat startul campaniei de recrutare de consultanţi juniori şi interni pentru departamentele de audit şi consultanţă …

Gabriel Biriș Despre TVA, fraudă, „bolovani”, probleme și posibile soluții Cluj Tax Forum Evoluții fiscale recente Roxana Ghigea, Elena …

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendinte si Tehnologii Emergente Digitalizarea este astazi un subiect tot mai central in lumea de …

În vederea îmbunătățirii relației dintre contribuabil și ANAF, Agenția Națională de Administrare Fiscală implementează un nou sistem intern de …