România a urcat 5 poziţii până pe locul 50 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2017, care măsoară uşurinţa plăţii taxelor şi impozitelor pentru o companie tipică în 190 de economii din întreaga lume.
„Se observă că multe dintre statele din Europa Centrală şi de Est au făcut progrese în ultimul an în ceea ce priveşte uşurarea plăţii taxelor. Astfel, Cehia a făcut un salt de pe locul 122 până pe poziţia 53 în clasament, Polonia a urcat de pe locul 58 pe poziţia 47, Slovacia a urcat de pe locul 73 pe 56, Ungaria a urcat de pe locul 95 pe 77, iar Bulgaria de pe 88 pe 83. O evoluţie spectaculoasă a avut şi Moldova, care a urcat pe poziţia 31 în clasamentul Paying Taxes, faţă de locul 78 înregistrat anul trecut. Acest lucru subliniază că suntem într-o competiţie regională din ce în ce mai intensă privind uşurarea plăţii taxelor şi a reducerii poverii fiscale, iar România ar trebui să continue şi să intensifice ritmul măsurilor fiscale pozitive luate în ultimii ani pentru a se poziţiona ca o destinaţie mai atractivă pentru investiţii”, consideră Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.
În privinţa ratei totale de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, acesta a fost de 38,4% în România în ediţia din acest an, sub media statelor din Uniunea Europeană (40,3%) şi cea globală (40,6%).