
MFP continuă pregătirea operatorilor economici în domeniul ajutorului de stat
Ministerul Finanțelor Publice, prin Școala de Finanțe Publice și Vamă (SFPV), vine în sprijinul operatorilor economici care vor să …

Ministerul Finanțelor Publice, prin Școala de Finanțe Publice și Vamă (SFPV), vine în sprijinul operatorilor economici care vor să …

Digitalizarea Administrației Fondului de Mediu anunțată pentru finalul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a fost unul dintre subiectele atinse …

Clientul decide, managerii execută – așa pare să arate acum relația comercială. Decidenți în cadrul companiei, managerii se ghidează …

Fiecare organizație are nevoie de echipe prin care să obțină rezultate în mod predictibil, repetabil, scalabil și a căror …

Conform raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2018-2022 (GEMO), segmentele digitale vor fi cele mai dinamice componente ale …

Inspecția fiscală este definită în Codul de procedură fiscală, iar această definiție este preluată și de ghidul online pus …

În sfârșit ai fost promovat manager. Pentru prima dată ai în subordine mai mulți angajați care îți raportează. Ești …

În prezent, 50% din populația globului are sub 30 de ani. Este cea mai tânăra populație din istoria umanității. …

În următorii 3 până la 5 ani, China ar putea depăși Statele Unite ale Americii, devenind astfel lider …

Autoritățile române doresc să aducă modificări regulilor de TVA pentru cupoanele valorice (vouchere) începând cu 1 ianuarie 2019. Toate …