Biriș Goran, în calitate de reprezentant convenţional principal al Aversa Manufacturing SRL, a câştigat irevocabil împotriva Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) în litigiul demarat de A.A.A.S. referitor la pretinsa nelegalitate a adjudecării bunurilor Aversa S.A. în cadrul licitației din 11 septembrie 2013.
Deşi în primă instanţă Tribunalul Bucureşti a respins apărările Aversa Manufacturing cu privire la tardivitatea contestaţiei A.A.A.S. şi a judecat litigiul pe fond, în data de 22 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul Aversa Manufacturing şi a constatat că A.A.A.S. a formulat tardiv contestaţia împotriva procesului verbal de adjudecare a bunurilor Aversa SA. Prin aceeaşi Decizie, Curtea de Apel Bucureşti a respins şi recursul A.A.A.S. cu privire la fondul litigiului şi a obligat A.A.A.S. la plata cheltuielilor de judecată către Aversa Manufacturing SRL. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este irevocabilă.
Litigiul a început când A.A.A.S. a contestat în instanţă vânzarea activelor deținute de Aversa SA (în faliment) în cadrul licitației publice organizate la data de 11 septembrie 2013, către clientul Biriș Goran, Aversa Manufacturing S.R.L. (membră a grupului Benevo). Această contestaţie a fost însă formulată tardiv, chestiune invocată de către avocaţii Biriş Goran şi în faţa Tribunalului Bucureşti. În data de 28.11.2013 Tribunalul Bucureşti a respins apărările Aversa Manufacturing cu privire la tardivitate şi a judecat litigiul pe fond. In data de 17 aprilie 2014, Tribunalul București a respins contestaţia A.A.A.S., constatând că vânzarea activelor Aversa SA s-a realizat cu respectarea tuturor cerințelor legale.
Litigiul a ajuns în recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care soluţionând ambele recursuri declarate, a admis recursul Aversa Manufacturing şi a constatat că A.A.A.S. nu şi-a exercitat contestaţia în termenul prevăzut de lege. Recursul formulat de A.A.A.S. a fost respins ca neîntemeiat şi instituţia obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de Aversa Manufacturing.
Raluca Năstase, avocatul coordonator al tranzacţiei și partener în cadrul Biriș Goran, adaugă: „Suntem încântați că am obținut și acest succes, atât la nivelul fondului cât și din punct de vedere procedural, pentru clientul nostru și pentru acest proiect de succes, care, la un an după privatizare, a crescut la 251 salariați iar pentru următorul an are în plan investiții semnificative precum și crearea unor noi locuri de munca.”
Echipa Biriș Goran coordonată de avocatul partener Raluca Nastase, a fost formată din Victor Constantinescu (co-managing partner), Mihai Nușcă (Partener și Coordonator al Practicii de Litigii) și avocatul colaborator Andra Șurariu, şi, împreună cu ceilalți membri ai echipei, a fost asistată de alte firme de avocatură. În plus față de asistența în instanță, Biriș Goran a oferit Aversa Manufacturing consultanță cu privire la toate aspectele tranzacției – de la aspecte specifice procedurii de insolvență la aspecte de dreptul muncii, drept societar și real estate.
*****
Despre Biriş Goran
Societatea de avocatură Biriş Goran a fost înfiinţată în 2006 de către patru avocaţi cu o vastă experienţă internaţională. În scurt timp, Biriș Goran a devenit consultantul unor importanţi investitori internaţionali şi întreprinzători locali și a fost inclusă printre firmele de avocatură de top din România, în ghidurile juridice anuale Chambers Europe și Legal 500.
Cu o echipă formată din peste 30 de avocaţi şi consultanţi fiscali, Biriş Goran oferă o gamă largă de servicii juridice concentrându-şi practica asupra unor domenii precum: taxele, tranzacţiile imobiliare, dreptul societar, fuziuni şi achiziţii, dreptul concurenţei, finanţări, litigii, insolvenţă, energie, dreptul proprietăţii intelectuale, IT şi media.