Banca Națională a României lansează ediția a noua a Raportului asupra stabilității financiare. Documentul evaluează reziliența sistemului financiar românesc pe parcursul anului 2013 și prima parte a anului 2014, precum și interacțiunea acestuia cu principalele contrapărți din economia reală. Influența contextului extern este de asemenea analizată, unele dintre principalele provocări asupra stabilității financiare aparținând acestui canal.
Sinteza documentului evidențiază că stabilitatea financiară s-a menţinut robustă de la data Raportului anterior (septembrie 2013), pe fondul îmbunătăţirii contextului macroeconomic intern şi al temperării relative a tensiunilor de pe pieţele financiare internaţionale. Indicatorii prudenţiali ai sectorului bancar privind solvabilitatea, lichiditatea şi gradul de acoperire cu provizioane au consemnat în continuare niveluri adecvate, aceştia menţinându-se în limitele reglementate, chiar şi în condiţiile simulării materializării unor scenarii macroeconomice severe. Principalele provocări la adresa sectorului bancar românesc pentru perioada următoare sunt constituite de reluarea sustenabilă a creditării prudențiale a sectorului privat, prevenirea unor ajustări bilanţiere excesive pe fondul continuării procesului de dezintermediere financiară transfrontalieră, precum şi ameliorarea indicatorilor de calitate a activelor bancare prin demersurile de curăţare a creditelor neperformante din bilanţuri, cu efecte pozitive asupra eficienţei operaţionale şi a capacităţii de intermediere a instituțiilor de credit.
Raport asupra stabilității financiare 2014
Prezentare Principalele evoluții ale sistemului financiar
Sursa: www.bnr.ro