Impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzãtoare anumitor coduri CAEN este reglementat de Legea nr. 170/07.10.2016 privind impozitul specific unor activități (codurile CAEN sunt mentionate la art. 1 din același act normativ).
Conform art. 3 din Legea nr. 170/2016, sunt obligate la plata acestui impozit persoanele juridice care la data de 31 decembrie a anului precedent au îndeplinit, cumulativ, următoarele condiții:
a) aveau înscrisă în actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principală sau secundară, una dintre activitățile corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la art. 1;
b) nu se află în lichidare, potrivit legii.
Conform art. 8 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, declararea și plata impozitului specific se efectuează semestrial. Totodată, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3775/2015, cu modificările și completările ulterioare, a fost acordată Administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București competența de administrare a următoarelor categorii de contribuabili nerezidenți care nu au pe teritoriul României un sediu permanent:
a) persoane fizice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care obțin venituri din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate sau din transferul
aurului financiar;
b) persoane juridice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care au obligația de a plăti impozit pe profit potrivit art. 38 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, având în vedere prevederile legale menționate, prin acest proiect de ordin, ANAF propune:
– completarea obligațiilor declarative înscrise în vectorul fiscal cu impozitul specific;
– completarea secțiunii privind vectorul fiscal în formularul 010 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică”, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia, cu obligația declarativă privind impozitul specific;
– completarea secțiunii “Alte date despre contribuabil” în formularul 015 “Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia, cu caseta “Obligații fiscale potrivit art. 38 din Codul fiscal”;
– completarea secțiunii “Date privind activitatea desfășurată” în formularul 030 “Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice care nu dețin cod numeric personal”, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia, cu caseta “Transferul titlurilor de valoare”.