Fiscalitate

ANAF a elaborat procedura de administrare a marilor contribuabili

image_pdfimage_print
Agenția Națională de Administare Fiscală a elaborat și publicat pe site-ul propriu, la rubrica INFO ANAF/Transparență decizională, procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, formularele privind situaţia obligaţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru şomaj. Menționăm că elaborarea acestui act normativ a avut în vedere corelarea prevederilor referitoare la activitatea de administrare a marilor contribuabili atât cu modificările legislative survenite în ultima perioadă, cât și cu modificările care au avut loc în structura organizatorică a organelor fiscale centrale, inclusiv a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili.
Reamintim că în luna decembrie 2016, în Monitorul Oficial, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili prin care au fost adaptate criteriile de selecţie a contribuabililor mari care sunt administraţi de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili începând cu anul 2017, în vederea creşterii eficienţei activităţii de administrare a contribuabililor și a îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare.
Tot atunci a fost emis și Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administarea Fiscală nr. 3.675/22.12.2016 pentru aprobarea numărului de contribuabili mari şi mijlocii, a Listei marilor contribuabili şi a Listei contribuabililor mijlocii. Aceste liste, împreună cu lista sediilor secundare ale contribuabililor mari si mijlocii sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală.
Share Button

Leave a Reply