Fiscalitate, TVA

Abrogare Split TVA. Termen aplicare | Tax Alert | Duncea, Ștefănescu și Asociații

image_pdfimage_print

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031/23.12.2019 a fost publicată OUG 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare („OUG 78”).

Unul dintre aspectele adoptate prin acest act normativ prevede abrogarea OG 23/2017 („OG 23”) privind plata defalcată a TVA (Split TVA), aprobată prin Legea 275/2017. Reamintim faptul că prevederile introduse prin OG 23 privind plata defalcată a TVA sunt aplicabile din data de 1.01.2018.

Intrarea în vigoare a modificării de mai sus va interveni începând cu data de 1.02.2020.

NB: Până la data intrării în vigoare a OUG 78 sunt aplicabile prevederile OG 23.

În acest sens, precizăm faptul că, în concordanță cu prevederile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea amenzilor contravenționale se prescrie în termen de 6 (șase) luni de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, reamintim (printre altele) principalele sancțiuni prevăzute de OG 23:

  • 0,06%/zi din valoarea TVA (i) plătită eronat (inclusiv de către beneficiarii care nu aplică Split TVA) și (ii) corectată în maxim 30 de zile de la data plății eronate;
  • 50% din valoarea TVA (i) plătită eronat de către beneficiarii care nu aplică Split TVA și (ii) necorectată în termen de 30 de zile de la data plății eronate.
Share Button

Leave a Reply