- Încrederea în potențialul de dezvoltarea al companiei crește, în linie cu tendințele globale
- Liderii de afaceri din ECE văd mai multe beneficii ale globalizării decât colegii lor de la nivel mondial
- Incertitudinile geopolitice sunt în fruntea listei amenințărilor care îi preocupă pe executivi
- Liderii din regiune se vor dedica inovării pentru a valorifica noi oportunități
Directorii generali ai companiilor din Europa Centrală și de Est au exprimat un nivel ridicat de încredere în perspectivele de creștere pentru companiilor lor, cât şi în cele pentru economia globală, asemenea colegilor lor de la nivel global, și au manifestat un angajament față de inovație, tehnologie și capital uman pentru a putea face față provocărilor mediului de afaceri actual.
Cel de-al 20-lea raport anual PwC CEO Survey a constatat că 38% dintre directorii executivi din regiune sunt foarte încrezători cu privire la perspectivele de creștere ale companiei lor pentru următoarele 12 luni, aceeași cifră înregistrându-se şi la nivel global, fiind în creștere față de valoarea de 37% înregistrată cu un an în urmă. 28% dintre directori sunt de părere că creșterea economică mondială va accelera, comparativ cu anul precedent, când 25% dintre executivi credeau asta la nivel regional şi 29% la nivel global.
În ciuda perspectivelor mai pozitive, lideri de afaceri din ECE și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la o serie de amenințări la adresa afacerilor. Fiind întrebați cât de îngrijorați sunt cu privire la diverse aspecte de natură economică, politică, socială şi de mediu care le pot amenința perspectivele de creștere ale organizației lor, 82% dintre directori au amintit incertitudinea geopolitică (în comparație cu 74% la nivel global), urmată de reglementarea excesivă (80%, la fel ca și cifra globală) și de creșterea economică incertă (78%, față de 82%).
“Cu toate că Europa Centrală şi de Est (ECE) se confruntă cu aceleași provocări ca și alte regiuni din lume, iar cu unele chiar într-o mai mare măsură, liderii de afaceri de aici sunt la fel de încrezători precum colegii lor de la nivel mondial. Deși provocările viitoare sunt considerabile, când privesc înapoi şi văd cât de mult a avansat această regiune în cei 20 de ani de când se desfășoară studiul, am încrederea că vom fi în măsură să răspundem acestor provocări “, a declarat Olga Grygier-Siddons, CEO, PwC Europa Centrală şi de Est.
Sondajul a constatat de asemenea că directorii de companii din regiune sunt în general mai optimiști cu privire la efectele globalizării decât colegii lor la nivel mondial: întrebați cât de mult a ajutat globalizarea din diverse perspective, procentul de lideri care au răspuns “într-o mare măsură” a fost mai mare decât media globală în 11 din cele 12 subiecte atinse (Doar la subiectul al 12-lea, “eliminarea decalajului dintre bogați și săraci”, regiunea s-a situat la un punct procentual distanță, 12%, comparativ cu 13% media globală). Cele mai mari diferențe de percepție față de cele la nivel global au fost cele asupra globalizării ca motor pentru asigurarea accesul la infrastructura și servicii de bază (51% fiind de această părere în ECE, față de 34% la nivel global), îmbunătățirea circulației capitalului, persoanelor, bunurilor și informațiilor (76% faţă de 60%) și pentru armonizarea reglementările (33%, comparativ cu 23%).
“In vreme ce liderii de afaceri din Europa Centrală și de Est recunosc că regiunea noastră se numără printre cei mai mari câștigători din lume în urma globalizări și noilor tehnologii, aceștia recunosc de asemenea că există o serie de provocări cheie care trebuie îndeplinite dacă dorim să ne dezvoltăm şi să ne bucurăm de aceste beneficii în continuare” a declarat Grygier-Siddons.
Ca și colegii lor la nivel global, directorii din regiune urmăresc dezvoltarea companiilor lor din interior, mai degrabă decât să se orienteze către achiziții sau asocieri în participațiune. Pentru a face față noilor provocări, liderii din ECE se bazează pe inovație chiar cu mai mult entuziasm decât omologii lor la nivel global; inovația a fost prima alegere pentru ambele grupuri atunci când au fost întrebați care element al activității lor doresc să-l întărească (25% în regiune și 23% la nivel global) cu scopul de a valorifica noi oportunități. Directorii executivi iau în considerare, de asemenea, capabilitățile digitale și tehnologice (16% față de 15% la nivel global), capitalul uman (tot 16% față de 15% la nivel global), și într-o mai mică măsură fuziunile, achizițiile și parteneriatele (4% comparativ cu 7%) drept surse principale de dezvoltare a companiilor.
Olga Grygier-Siddons avertizează însă că, pentru ca inovația să prolifereze, companiile din regiune trebuie să caute noi modalități de a colabora cu mediul academic şi cu cel guvernamental. Ea afirmă că: “Provocarea pentru factorii de decizie și liderii de afaceri din ECE este de a crea un ecosistem cu adevărat integrat pentru dezvoltarea tehnologică”. “In acest moment, regiunea dispune de toate piesele puzzle-ului: un mediu academic şi de cercetare, o scenă vibrantă atât pentru startup-uri cât şi pentru companii deja consacrate. Ceea ce lipsește este integrarea tuturor acestor elemente. Executivii inteligenți (și alți lideri) vor căuta modalități de a dărma mentalităţile de tip „siloz” care împiedică funcționarea într-un mod integrat şi eficient a diferitelor elemente ale ecosistemului.”
Despre raport:
Acest studiu a fost efectuat între septembrie și decembrie 2016. 1379 directorii de companii din 79 de țări au răspuns la interviuri derulate fie on-line, prin poştă, față în față sau telefonic. 57% au lucrat în companii cu capital privat, 43% în societățile cotate la bursă. 36% au lucrat la companii cu venituri de peste 1 miliard $ PA; 38% între $ 101- $ 999 miliarde pe an; și 21%, cu venituri mai mici de 100 de milioane de $. În cadrul eșantionului la nivel mondial, s-au numărat 147 de directori generali din 11 țări din Europa Centrală și de Est.
Despre PwC
Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.
PwC este activă în Europa Centrală şi de Est de peste 25 de ani. PwC Europa Centrală şi de Est (PwC CEE) este o reţea de firme cu entităţi juridice separate, în conformitate cu legislaţia şi reglementările din fiecare jurisdicţie în care operează. Ne concentrăm pe a-i ajuta pe clienţii noştri pentrua a avea succes şi a deveni competitivi la nivel global. În prezent, firma are peste 8800 de profesionişti, incluzând 260 de partener, în 55 de birouri din 29 de ţări din întreaga regiune.
PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.