EY își pregătește specialiștii pentru a asista trecerea: în premieră în România, Gabriel Sincu obține GEN Certificate in Family Business Advising de la Family Firm Institute SUA.
Gabriel Sincu, director executiv în cadrul Departamentului de asistență fiscală și juridică al EY, a devenit singurul consultant în afaceri de familie din România cu certificare Family Firm Institute din SUA.
„În condițiile în care afacerile de familie din România sunt abia la prima generație, nevoia unui consultant specializat nu a fost simțită până acum. Dar lucrurile urmează să se schimbe în curând, când actualii antreprenori și lideri de afaceri vor ajunge la vârsta la care trebuie să predea ștafeta generației următoare și va fi nevoie de o tranziție lină”, precizează Gabriel Sincu.
29% dintre afacerile românești de familie cu venituri de peste 1 milion de Euro au realizat deja cu succes trecerea la a doua generație de antreprenori, în timp ce 67% dintre acestea continuă să fie conduse de fondatori și se pregătesc pentru succesiune – arată studiul EY „Barometrul afacerilor de familie din România”*. Studiul arată, de asemenea, că, la nivel local, 32% dintre afaceri sunt conduse de lideri din a doua sau a treia generație. Comparativ, la nivel global, peste 53% dintre afacerile de familie sunt conduse de antreprenori care au preluat business-ul de la generațiile anterioare.
„Statisticile arată că doar 30% dintre afacerile de familie supraviețuiesc după prima generație, 13% după a doua și numai 3% după a treia generație a familliei. Deci, este nevoie de consultanți care să aibă o abordare holistică a problemelor și să îi ajute pe patronii-manageri să treacă peste problemele inerente care apar atât în viață, cât și în afaceri”, adaugă Gabriel Sincu.
Family business advisory – consultanța pentru afacerile de familie – a apărut în SUA la mijlocul secolului trecut și își propune să armonizeze nevoile familiei cu cele ale afacerii, asigurând viabilitatea și dezvoltarea viitoare. Astfel, un business de familie este văzut ca un sistem care presupune interacțiunea a trei subsisteme – familia, afacerea și patronatul – la întretăierea lor aflându-se persoanele-cheie din cadrul afacerii de familie. Spre deosebire de corporații, unde nu există subsistemul „familie”, afacerile de familie au o complexitate mai mare și cei aflați în această situație au nevoie de un suport mai extins.
Rolul certificatului GEN Certificate in Family Business Advising, emis de către Family Firm Institute, este de a expune consultanții în afaceri de familie la concepte, competențe și cunoștințe care pot optimiza performanțele unei afaceri. Specializarea necesită, pe lângă bagajul de cunoștințe tehnice (financiare, contabile, fiscale și juridice), dobândirea unor abilități de comunicare și de gestionare a relațiilor interumane.
„Prin parcurgerea programului de certificare, Gabriel Sincu a dobândit o înţelegere aprofundată a nevoilor afacerilor de familie şi a rolurilor multiple pe care le joacă membrii şi ne-membrii familiei care conduc afacerea”, a declarat Judy Green, președintele Family Firm Institute.
Family Firm Institute (www.ffi.org) este o organizaţie profesională internaţională formată din peste 1.800 de profesioniști şi organizaţii din 88 de ţări, care oferă programe de educaţie interdisciplinară şi oportunităţi de networking reprezentanților afacerilor de familie şi consultanţilor, educatorilor şi cercetătorilor cu activităţi legate de acest domeniu. Scopul organizației este de a atrage atenția asupra acestui model de business și de a crește gradul de înțelegere a tendințelor și evoluțiilor din zona afacerilor de familie. Ca formă dominantă de afaceri la nivel mondial, afacerile de familie aduc o contribuţie unică la vitalitatea socială şi bogăţia economică a comunităţilor. FFI urmărește să crească nivelul de înţelegere a rolului întreprinderilor de familie – factori esențiali ai prosperității și creșterii economice globale.
****
* “Barometrul afacerilor de familie din România” este primul studiu EY România dedicat afacerilor locale de familie. 699 de oameni de afaceri au răspuns chestionarului online în perioada 17 septembrie -1 octombrie 2015, dintre aceștia 400 fiind acționari, președinți sau membri ai Consiliului de Administrație, CEO, COO sau CFO într-o afacere de familie. Dintre cei 400, 90 conduc afaceri de familie cu o cifră de afaceri ce depășește 1 milion EUR.
****
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.