Dacă la începutul anului, liderii de business din România aveau aşteptări majoritar pozitive în privinţa creşterii afacerilor lor în 2014, dar distribuite mai ales într-o zonă prudentă, în segmentele 1-5% şi 5-10%, cu cât ne apropiem de sfârşitul anului aşteptările suferă corecţii şi încep să se accentueze extremele: fie creşteri mai mari, pentru afacerile care au fructificat oportunităţile din piaţă, fie scăderi.
Conform studiului O nouă viziune a creşterii, publicat astăzi de EY România, pe zona cu aşteptări de scădere a veniturilor s-au situat 12% dintre respondenţi, faţă de doar 2% la ediţia precendentă a studiului, realizată la începutul anului 2014.
În acelaşi timp, zona de creştere 1-5% a pierdut 19 puncte procentuale, acestea redistribuindu-se mai ales în zona de aşteptări negative la această ediţie a studiului.
Studiul EY are la bază răspunsurile a 305 executivi de top şi analizează percepţia acestora în privinţa perspectivelor mediului de afaceri din România în 2014. Răspunsurile au fost colectate în perioada 28 iulie – 8 august 2014. Majoritatea respondenţilor (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane EUR, iar 54% dintre aceştia deţin funcţia de CEO/Preşedinte de companie.
Oamenii de afaceri care au răspuns chestionarului EY aşteaptă într-o măsură mai mare decât la începutul anului ca numărul angajaţilor din compania lor să crească în 2014. Odată cu clarificarea direcţiei pieţelor în care activează şi a tendinţei cererii, numărul celor care se aşteptau la o stagnare a forţei de muncă a scăzut cu 15 puncte procentuale, de la 37% la 22%, puncte ce s-au distribuit mai ales în zona de creştere, pe palierele 1-5% şi 5-10%. La extrema pozitivă, 2% dintre angajatori se aşteaptă la o creştere de peste 30% a forţei de muncă în propria companie.
Sub presiunea liberalizării pieţei muncii din Uniunea Europeană, ca şi a altor factori, creşterea salariilor a trecut din zona 1-5% în zone cu creştere mai mare. Astfel, dacă la începutul anului, 60% dintre respondenţi considerau că salariile vor înregistra rate de creştere între 1-5% în 2014, la această ediţie cei care au această aşteptare a scăzut la 51%. Cele 9 puncte procentuale s-au distribuit după cum urmează: 4 puncte în zona 5-10% (ajungând la 23% aşteptări de creştere cu 5-10% a nivelului salariilor), tot 4 puncte în zona de creştere de 10-20% (6%) şi 1 punct în zona cu creştere a salariilor de peste 20% (1%).
Viziunea asupra industriei în care activează
Costurile reduse revin în prim plan ca avantaj competitiv în răspunsurile oamenilor de afaceri chestionaţi: 38% consideră că acestea reprezintă principalul punct forte al celorlalţi jucători.
În contrast cu aşteptările de creştere a salariilor, accentul pe costuri reduse nu poate fi însă sustenabil, în timp ce cercetarea şi dezvoltarea sunt indicate doar de 6% dintre respondenţi ca avantaj competitiv al pieţei.
În acelaşi timp, viziunea asupra următoarelor 6 luni asupra industriei în care activează companiile începe să capete şi nuanţe negative, cu 8 puncte procentuale dintre răspunsurile care considerau la începutul anului că perspectivele industriei sunt foarte bune, transferându-se acum în zona de răspunsuri negative.
9% dintre respondenţi se aşteaptă ca şi cererea să scadă în următoarele 6 luni. Ca răspunsuri la această tendinţă, cele mai mai creşteri pot fi observate în creşterea activităţii de marketing şi vânzări (creştere cu 9 puncte procentuale, până la 33%) şi scăderea preţurilor (14% dintre respondenţi întrevăd această măsură pentru a creşte vânzările).
* * *
Despre studiul “O nouă viziune a creşterii”
Studiul EY România privind percepţia mediului românesc de afaceri în 2014 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 305 executivi de top provenind din organizaţii ce operează la nivel local, în diverse industrii. Majoritatea respondenţilor (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane EUR. Aceştia au răspuns chestionarului EY România în perioada 28 iulie – 8 august 2014.