În Monitorul Oficial nr. 107/05.02.2018 s-a publicat Hotărârea nr. 33/2018 ce vizează în principal contravențiile care intră sub incidența Legii prevenirii. Astfel, printre contravențiile prevăzute de legislația fiscală (i.e. Codul fiscal și Codul de procedură fiscală) se regăsesc cele generate de nerespectarea următoarelor prevederi legale:
• nerespectarea obligației de a întocmi/prezenta dosarul prețurilor de transfer în condițiile și la termenele prevăzute de Ordinul nr. 442/2016;
• depunerea peste termen sau nedepunerea declarațiilor de impunere referitoare la declararea, dobândirea, înstrăinarea și modificarea clădirilor sau declararea și datorarea impozitului și a taxei pe teren.
Totodată, Hotărârea nr. 33/2018 mai conține și o serie de alte acte legislative care prevăd contravenții care fac obiectul Legii prevenirii, precum:
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
• Legea societăților nr. 31/1990;
• Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Conform mecanismului stipulat în Legea prevenirii, în cazul în care se constată săvârșirea unei contravenții dintre cele enumerate în Hotărârea nr. 33/05.02.2018, agentul constatator încheie un proces-verbal prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere.
Planul de remediere conține fapta săvârșită, măsurile de remediere (i.e. care reprezintă orice măsură dispusă de agent în scopul îndeplinirii obligațiilor) și un termen de remediere care poate fi de maximum 90 de zile calendaristice. În termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, agentul constatator reia controlul și dacă măsurile de remediere nu au fost aplicate în termenul de remediere prevăzut, se aplică contravenția.
Se mai cuvine menționat faptul că se poate beneficia de prevederile Legii prevenirii doar o singură dată pentru fiecare contravenție, în termen de 3 ani.
Sursa: Țuca Zbârcea & Asociații Tax S.R.L.