Uncategorized

Ford realizează noi investiții în fabrica de la Craiova

image_pdfimage_print

Ministerul Finanțelor Publice propune o nouă modificare a OUG nr. 109/2008, cadrul legal prin care s-a acordat un ajutor de stat de 75 de milioane de euro companiei Ford România SA pentru implementarea și finalizarea proiectelor de investiții în fabrica de automobile și fabrica de motoare de la Craiova în valoare totală de 869 milioane de euro. Aceasta constă în prelungirea până la data de 31.12.2025 a perioadei de realizare a producției asumate de automobile, respectiv de motoare.

Condiția este ca, până la finalul lui 2019, Ford să realizeze la Craiova, exclusiv din surse proprii și fără implicarea altor elemente de natura ajutorului de stat, o investiție suplimentară de minimum 130 de milioane de euro. Din această sumă, 100 de milioane de euro vor fi folosiți pentru introducerea în fabricație a unui nou model de autovehicul la Craiova și 30 de milioane euro pentru producția de motoare.

Decizia de modificare a ordonanței 109/2008 a avut la bază cuantificarea următoarelor beneficii pentru statul român pe termen mediu și lung:

– securizarea continuării investițiilor Ford la Craiova și întărirea rolului acestor fabrici la nivelul sectorului prin introducerea în fabricație a unui nou model de autovehicul;

– menținerea numărului de locuri de muncă, respectiv 2700 de salariați cu posibilitatea suplimentării acestuia;

– încasarea unei contribuții la dezvoltarea regională prin plata directă de taxe și impozite în perioada 2014 – 2025 de aproximativ 230 de milioane de euro;

– un efect multiplicator în economia națională al investițiilor Ford în perioada 2014 – 2025 de aproximativ 30 de miliarde de dolari.

Nerealizarea de către Ford a condițiilor asumate prin această modificare în termenul menționat determină aplicarea unui mecanism de recuperare a ajutorului de stat care va fi plătit de Ford proporțional cu gradul de neîndeplinire.

Menționăm că Ford a realizat, în perioada 2008 – 2012, investiția asumată prin OUG nr. 109/2008, respectiv de 869,09 milioane de euro, având obligația de a menține această investiție până la 31.12.2017. Ajutorul de stat autorizat de Comisia Europeană a fost integral plătit de Ministerul Finanțelor Publice. Statul român urma ca până la 31.12.2017 doar să monitorizeze menținerea investiției și îndeplinirea condițiilor asociate acesteia, inclusiv realizarea de către Ford a producției asumate de 810 mii de autovehicule, respectiv 1,5 milioane de motoare.

În cazul în care propunerea de prelungire a perioadei de realizare a volumelor nu se materializeză, Ford nu este obligată să-și mențină investiția de la Craiova după 31.12.2017.

Totodată, Ministerul Finanțelor Publice va monitoriza îndeplinirea obligației asumate de Ford de a realiza investiția suplimentară de 130 de milioane de euro, precum și obligația de a realiza la Craiova până în anul 2025 un număr de 810 mii de automobile și 1,5 milioane de motoare. Nerealizarea uneia dintre obligațiile asumate va determina aplicarea unui mecanism sancționator, respectiv recuperarea de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat plătit companiei Ford.

Share Button

Leave a Reply