Ministerul Finanțelor Publice va efectua în 26 iunie 2017 a doua plată de dobândă anuală în valoare de 21,50 RON/obligațiune, precum și rambursarea valorii nominale de 1.000 lei/obligațiune,aferente titlurilor de stat (simbol R1706A, cod ISIN RO1517DBP010) emise în 2015, conform Prospectului de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS.
Plățile se vor realiza în numerar la ghișeele agențiilor Raiffeisen Bank, către persoane fizice, sauprin transfer bancar în conturile deținătorilor.
Depozitarul Central S.A. va asigura distribuirea sumelor reprezentând dobânzi și rambursări ale valorii nominale către deținătorii titlurilor de stat, iar plățile vor fi realizate prin intermediul Raiffeisen Bank SA, în calitatea sa de Agent de Plată.
Formula de calcul a dobânzii=(d x N x VN)/n
Legenda:
d (rata dobânzii): 2,15%/an
N (numărul zilelor din perioada de dobândă 25.06.2016-24.06.2017): 365
VN (valoarea nominală a titlului de stat): 1.000 RON
n (numărul zilelor din an): 365
Detalii referitoare la plata dobânzilor sunt publicate în Prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice în cadrul Programului FIDELIS, și pot fi vizualizate accesând FIDELIS, pagina de facebook dedicată FIDELIS, sau website-ul Bursei de Valori București.